ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7223/2011

Asupra recursului civil de față, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 6487/118/2008, reclamanta N.L. a chemat în judecată Primăria Orașului Eforie, solicitând acordarea în compensare a altui teren, cu caracteristici similare ca suprafață și poziționare, în schimbul terenului preluat de stat în mod abuziv, în suprafață de 412,64 mp situat în Eforie Nord. Ulterior, reclamanta a precizat acțiunea atât sub aspectul cadrului procesual pasiv, arătând că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârât, Orașul Eforie, prin primar, dar și sub aspectul obiectului, arătând că, în situația în care se va constata că acordarea de bunuri în compensare nu este posibilă, să fie obligat pârâtul la acordarea de despăgubiri, în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Prin Sentința civilă nr. 531/12.032010, Tribunalul Constanța a admis acțiunea, a obligat pârâtul să înainteze propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 412,64 mp situat în Eforie Nord, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a respins cererea reclamantei, de obligare a expertului B.C. la plata sumei de 2758,37 RON cu titlu de despăgubiri, ca nefondată. Prima instanță a reținut că reclamanta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 16 noiembrie 1947, certificatele de moștenitor din 11 august 1983 și din 14 noiembrie 1990 și prin actele de stare civilă depuse la dosar, că prin Notificarea înregistrată sub nr. 109 din 18 iunie 2001 la B.E.J.

A.R. a solicitat actualului deținător al imobilului, respectiv Orașului Eforie, acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, dar solicitarea sa nu a fost soluționată până la data sesizării instanței. Instanța a mai reținut că imobilul în litigiu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, fiind preluat de stat în fapt, fără titlu valabil. Întrucât din Adresa din 05 februarie 1010 emisă de Orașul Eforie a rezultat că la nivelul lunii februarie 2010 nu existau bunuri disponibile care ar putea fi atribuite în compensare, iar reclamanta a solicitat în subsidiar măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, instanța a obligat pârâtul să înainteze propunerea de acordare a despăgubirilor cuvenite reclamantei, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Orașul Eforie prin Primar invocând greșita stabilire a cadrului procesual pasiv, deoarece din dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 rezultă că acordarea măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor ori, după caz, a președintelui consiliului județean, fără implicarea unității administrativ-teritoriale; prin urmare, unitatea administrativ-teritorială nu are nicio atribuțiune legală în legătură cu emiterea dispoziției de restituire și, cu atât mai puțin, în legătură cu propunerea de acordare de despăgubiri, apelantul considerând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

S-a mai invocat de către apelant și reținerea eronată a incidenței Legii nr. 10/2001, în condițiile în care terenul pentru care se solicită acordarea măsurilor reparatorii nu a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului. Prin Decizia nr. 272/C din 03 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția civilă minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul pârâtului, ca nefondat. Instanța de apel a apreciat că în mod corect tribunalul a rezolvat problema cadrului procesual pasiv, soluționarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul în litigiu fiind făcută în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială, în calitate de unitate deținătoare, iar nu cu primarul localității, în nume propriu.

A fost considerată nefondată și critica referitoare la nedovedirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului litigios și a caracterului abuziv al preluării lui în proprietatea statului. Cu certificatele de moștenitor din 11 august 1983 și din 14 noiembrie 1990, prin care a fost dezbătută succesiunea bunicilor săi, reclamanta a făcut dovada că este unica moștenitoare a defunctului A.M., proprietar al imobilului ce constituie obiect al notificării conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 noiembrie 1937, iar lipsa oricărui act care să facă dovada formală a preluării bunului în proprietatea statului nu poate constitui temei pentru înlăturarea beneficiului legii speciale de reparație, pentru că imobilul se află în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, iar apartenența lui la acest patrimoniu nu a putut fi întemeiată pe o altă modalitate de dobândire.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., Orașul Eforie, prin primar, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, se susține că în mod greșit a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a Orașului Eforie. Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziția motivată a primarului, această obligație nefiind stabilită în sarcina unității administrativ-teritoriale. Legea nr. 10/2001 este suficient de clară în ceea ce privește modalitatea de restituire a bunurilor, astfel încât în temeiul legii primarul dobândește calitate procesuală pasivă.

Recurentul mai susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001 sub aspectul modului de preluare a bunului de către stat. Reclamanta nu a depus vreun act doveditor care să ateste deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive, așa cum prevede art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: Critica referitoare la cadrul procesual pasiv nu este fondată, instanța de apel reținând în mod corect că unitatea deținătoare a bunului are calitate procesuală pasivă în cadrul litigiului având ca obiect acordarea măsurilor reparatorii, nu reprezentantul acesteia, în nume propriu, așa cum pretinde recurentul.

Primarul constituie una dintre autoritățile executive la nivelul administrației publice locale, subiect de drepturi și obligații în domeniul dreptului administrativ. Capacitatea procesuală a primarului (adică aptitudinea acestuia de a exercita drepturi și de a-și asuma obligații de natură procesuală) este dată de prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean”. În același sens este și prevederea cuprinsă în art. 62 alin. (1), potrivit căreia „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție”.

Ca atare, primarul are capacitate procesuală specializată, în limita competențelor și atribuțiilor stabilite prin lege în sarcina sa și poate sta în judecată în calitate de reprezentant legal al unității administrativ-teritoriale. Prin acțiunea precizată primarul nu a fost chemat în judecată în nume propriu, ca persoană fizică, ci în calitate de reprezentant al Orașului Eforie, conducător al persoanei juridice notificate, în baza competenței sale de a emite, în această calitate, dispoziția de soluționare a notificării, competență conferită de art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestui text legal: „În cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean”.

Prin această dispoziție legală specială s-a stabilit în sarcina primarului o atribuție suplimentară, alături de atribuțiile generale prevăzute de legea administrației publice locale, însă în exercitarea acestei noi atribuții primarul nu acționează în nume propriu, ci tot în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale. În ceea ce privește critica potrivit căreia reclamanta nu a depus niciun act juridic din care să rezulte deținerea în proprietate a imobilului în litigiu de către aceasta sau ascendentul său la data pretinsei preluări abuzive a bunului, conform art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, instanța de apel a reținut în mod corect că în speță operează prezumția relativă de preluare abuzivă, potrivit art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, în condițiile în care apartenența terenului în litigiu la domeniul privat al Orașului Eforie a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică întocmit la instanța de fond și confirmată de Adresele emise de pârât din 06 martie 2008 și din 20 februarie 2009, apartenența bunului la acest patrimoniu nu a putut fi întemeiată pe o altă modalitate de dobândire și nu s-a făcut dovada unei înstrăinări convenționale anterior preluării bunului de către stat. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Orașul Eforie, prin primar, împotriva Deciziei nr. 272/C din 03 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și de familie, litigii de muncă și asigurări sociale . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.