ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7223/2011

Asupra recursului

civil de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța sub nr. 6487/118/2008, reclamanta N.L. a chemat în

judecată Primăria Orașului Eforie, solicitând acordarea în compensare a altui

teren, cu caracteristici similare ca suprafață și poziționare, în schimbul

terenului preluat de stat în mod abuziv, în suprafață de 412,64 mp situat în

Eforie Nord.

Ulterior, reclamanta

a precizat acțiunea atât sub aspectul cadrului procesual pasiv, arătând că

înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârât, Orașul Eforie, prin

primar, dar și sub aspectul obiectului, arătând că, în situația în care se va

constata că acordarea de bunuri în compensare nu este posibilă, să fie obligat

pârâtul la acordarea de despăgubiri, în condițiile art. 26 din Legea nr.

10/2001.

Prin Sentința civilă

nr. 531/12.032010, Tribunalul Constanța a admis acțiunea, a obligat pârâtul să

înainteze propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafață de

412,64 mp situat în Eforie Nord, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și

a respins cererea reclamantei, de obligare a expertului B.C. la plata sumei de

2758,37 RON cu titlu de despăgubiri, ca nefondată.

Prima instanță a

reținut că reclamanta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 16 noiembrie 1947,

certificatele de moștenitor din 11 august 1983 și din 14 noiembrie 1990 și prin

actele de stare civilă depuse la dosar, că prin Notificarea înregistrată sub

nr. 109 din 18 iunie 2001 la B.E.J. A.R. a solicitat actualului deținător al

imobilului, respectiv Orașului Eforie, acordarea de măsuri reparatorii în

temeiul Legii nr. 10/2001, dar solicitarea sa nu a fost soluționată până la

data sesizării instanței.

Instanța a mai

reținut că imobilul în litigiu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, fiind preluat de stat în fapt, fără

titlu valabil.

Întrucât din Adresa

din 05 februarie 1010 emisă de Orașul Eforie a rezultat că la nivelul lunii

februarie 2010 nu existau bunuri disponibile care ar putea fi atribuite în compensare,

iar reclamanta a solicitat în subsidiar măsuri reparatorii prin echivalent

bănesc, instanța a obligat pârâtul să înainteze propunerea de acordare a

despăgubirilor cuvenite reclamantei, conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Orașul Eforie prin Primar invocând greșita

stabilire a cadrului procesual pasiv, deoarece din dispozițiile art. 21 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 rezultă că acordarea măsurilor reparatorii în natură

sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția

motivată a primarilor ori, după caz, a președintelui consiliului județean, fără

implicarea unității administrativ-teritoriale; prin urmare, unitatea

administrativ-teritorială nu are nicio atribuțiune legală în legătură cu

emiterea dispoziției de restituire și, cu atât mai puțin, în legătură cu

propunerea de acordare de despăgubiri, apelantul considerând că nu are calitate

procesuală pasivă în cauză.

S-a mai invocat de

către apelant și reținerea eronată a incidenței Legii nr. 10/2001, în

condițiile în care terenul pentru care se solicită acordarea măsurilor

reparatorii nu a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului.

Prin Decizia nr.

272/C din 03 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția civilă minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul pârâtului, ca

nefondat.

Instanța de apel a

apreciat că în mod corect tribunalul a rezolvat problema cadrului procesual

pasiv, soluționarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul

în litigiu fiind făcută în contradictoriu cu unitatea

administrativ-teritorială, în calitate de unitate deținătoare, iar nu cu

primarul localității, în nume propriu.

A fost considerată

nefondată și critica referitoare la nedovedirea dreptului de proprietate al

reclamantei asupra bunului litigios și a caracterului abuziv al preluării lui

în proprietatea statului. Cu certificatele de moștenitor din 11 august 1983 și

din 14 noiembrie 1990, prin care a fost dezbătută succesiunea bunicilor săi,

reclamanta a făcut dovada că este unica moștenitoare a defunctului A.M.,

proprietar al imobilului ce constituie obiect al notificării conform

Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 noiembrie 1937, iar lipsa

oricărui act care să facă dovada formală a preluării bunului în proprietatea

statului nu poate constitui temei pentru înlăturarea beneficiului legii

speciale de reparație, pentru că imobilul se află în patrimoniul unității

administrativ-teritoriale, iar apartenența lui la acest patrimoniu nu a putut

fi întemeiată pe o altă modalitate de dobândire.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

Orașul Eforie, prin primar, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs invocat, se susține că în mod greșit a fost soluționată

excepția lipsei calității procesuale pasive a Orașului Eforie. Potrivit art. 21

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent se

face prin dispoziția motivată a primarului, această obligație nefiind stabilită

în sarcina unității administrativ-teritoriale. Legea nr. 10/2001 este suficient

de clară în ceea ce privește modalitatea de restituire a bunurilor, astfel

încât în temeiul legii primarul dobândește calitate procesuală pasivă.

Recurentul mai

susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001 sub

aspectul modului de preluare a bunului de către stat. Reclamanta nu a depus

vreun act doveditor care să ateste deținerea proprietății de către persoana

îndreptățită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive, așa cum

prevede art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001.

Examinând decizia

recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține

următoarele:

Critica referitoare

la cadrul procesual pasiv nu este fondată, instanța de apel reținând în mod

corect că unitatea deținătoare a bunului are calitate procesuală pasivă în

cadrul litigiului având ca obiect acordarea măsurilor reparatorii, nu

reprezentantul acesteia, în nume propriu, așa cum pretinde recurentul.

Primarul constituie

una dintre autoritățile executive la nivelul administrației publice locale,

subiect de drepturi și obligații în domeniul dreptului administrativ. Capacitatea

procesuală a primarului (adică aptitudinea acestuia de a exercita drepturi și

de a-și asuma obligații de natură procesuală) este dată de prevederile art. 21

alin. (2) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „în justiție, unitățile

administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de

președintele consiliului județean”. În același sens este și prevederea cuprinsă

în art. 62 alin. (1), potrivit căreia „primarul reprezintă unitatea

administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu

persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție”.

Ca atare, primarul

are capacitate procesuală specializată, în limita competențelor și atribuțiilor

stabilite prin lege în sarcina sa și poate sta în judecată în calitate de

reprezentant legal al unității administrativ-teritoriale.

Prin acțiunea

precizată primarul nu a fost chemat în judecată în nume propriu, ca persoană

fizică, ci în calitate de reprezentant al Orașului Eforie, conducător al

persoanei juridice notificate, în baza competenței sale de a emite, în această

calitate, dispoziția de soluționare a notificării, competență conferită de art.

21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit acestui text

legal: „În cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale

restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face

prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al

municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean”.

Prin această dispoziție

legală specială s-a stabilit în sarcina primarului o atribuție suplimentară,

alături de atribuțiile generale prevăzute de legea administrației publice

locale, însă în exercitarea acestei noi atribuții primarul nu acționează în

nume propriu, ci tot în calitate de reprezentant al unității

administrativ-teritoriale.

În ceea ce privește

critica potrivit căreia reclamanta nu a depus niciun act juridic din care să

rezulte deținerea în proprietate a imobilului în litigiu de către aceasta sau

ascendentul său la data pretinsei preluări abuzive a bunului, conform art. 23.1

lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, instanța de

apel a reținut în mod corect că în speță operează prezumția relativă de

preluare abuzivă, potrivit art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în condițiile în care

apartenența terenului în litigiu la domeniul privat al Orașului Eforie a fost

stabilită prin raportul de expertiză tehnică întocmit la instanța de fond și

confirmată de Adresele emise de pârât din 06 martie 2008 și din 20 februarie

2009, apartenența bunului la acest patrimoniu nu a putut fi întemeiată pe o

altă modalitate de dobândire și nu s-a făcut dovada unei înstrăinări

convenționale anterior preluării bunului de către stat.

În raport de aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Orașul Eforie, prin primar, împotriva Deciziei nr.

272/C din 03 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori

și de familie, litigii de muncă și asigurări sociale .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2011.