ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1560/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, la data de 29 august 2008, sub nr. 7195/118/2008, reclamanta B. a chemat în judecată pe pârâții Orașul Eforie, prin Primar, Primăria Orașului Eforie, Prefectul Județului Constanța, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și S.C. C. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului situat în Eforie Sud, strada Tudor Vladimirescu, compus din teren în suprafață de 600 m.p. și construcțiile existente pe acesta sau acordarea de despăgubiri, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că imobilul a cărui restituire o solicită a fost dobândit de către mătușa sa, E., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 02 octombrie 1926, transcris sub nr. x/1926 la grefa Tribunalului Constanța, de la vânzătorul F. Pe acest teren autoarea reclamantei a edificat două construcții, cu nouă camere, construcții cunoscute sub numele de "Vila D.".

Reclamanta a menționat că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, fără ca la baza acestei preluări să figureze vreun act.

În susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri, respectiv notificarea nr. 297 din 14 februarie 2002 adresată Primăriei Orașului Eforie, adrese, acte de stare civilă și certificate de deces.

Pârâta S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, învederând instanței că a înstrăinat "Vila D.", care făcea parte din activul său, către S.C. G. S.R.L.

În ședința publică din data de 30 octombrie 2008, instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, excepție însușită de către aceste pârâte prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei.

Față de cuprinsul întâmpinării depuse de către pârâta S.C. C. S.A., la data de 27 noiembrie 2008, reclamanta și-a completat cadrul procesual prin introducerea în cauză a S.C. G. S.R.L, în calitate de pârâtă, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 11 septembrie 2001, invocând dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 coroborate cu art. 966-968 din C. civ.

În referire la acest capăt de cerere, pârâta nou introdusă în cauză, S.C. G. S.R.L., a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepție respinsă motivat de instanță, în ședința publică din data de 04 iunie 2009.

Față de împrejurarea că, la data de 20 octombrie 2003, S.C G. S.R.L. a înstrăinat imobilul pe care îl deținea către H., reclamanta a solicitat introducerea în cauză și a acestei pârâte, pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 octombrie 2003 la Biroul Notarului Public I., în temeiul dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 coroborate cu dispozițiile art. 966-968 din C. civ.

O nouă completare a cadrului procesual pasiv a fost făcută la data de 03 decembrie 2008, prin introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților J. și K., cărora, în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 690 din 24 martie 2005 la Biroul Notarului Public L., le-a fost înstrăinată construcția în litigiu.

S-a solicitat, de asemenea, constatarea nulității absolute și a acestui contract de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 45 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 966-968 din C. civ.

În ședința publică din data de 06 mai 2010 a fost indicat, drept temei de nulitate a actelor de vânzare-cumpărare, cauza ilicită, reclamanta susținând că toți pârâții au fost de rea-credință la data înstrăinării, respectiv dobândirii imobilului în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 904 din 13 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A.

A fost respinsă acțiunea față de pârâții S.C. C. S.A., Prefectul Județului Constanța, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâții Orașul Eforie, prin Primar, Primăria Orașului Eforie, S.C. G. S.R.L., H., J. și K..

Au fost obligați pârâții Orașul Eforie, prin Primar, și Primăria Orașului Eforie să acorde reclamantei B., în compensare, alte bunuri sau despăgubiri bănești în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente pentru imobilul situat în intravilanul Orașului Eforie, în prezent nr. de lot 39, compus din teren în suprafață de 600 m.p. și construcție - Vila M., fosta Vila D.

Au fost respinse capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 13 septembrie 2001, încheiat între S.C. C. S.A. în calitate de vânzător și S.C. G. S.R.L. în calitate de cumpărător, din 20 octombrie 2003, încheiat între S. G. S.R. în calitate de vânzător și H. în calitate de cumpărător, și cel autentificat din 24 martie 2005 la BEJ L.

S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, atât reclamanta B., cât și pârâții S.C. C. S.A., Orașul Eforie și Primăria Orașului Eforie.

Prin decizia civilă nr. 343 din 28 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a fost admis apelul formulat de apelanta - reclamantă B., împotriva sentinței civile nr. 904 din 13 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, în dosar nr. x/2008, în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.A., Orașul Eforie, prin Primar, Primăria Orașului Eforie, S.C. G. S.R.L., Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Prefectul Județului Constanța, H., J. și K.

A fost schimbată, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A. și a fost obligată această pârâtă să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru construcția "Vila D.", actuală "M."; au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii apelate.

Au fost respinse apelurile formulate de pârâții S.C. C. S.A., Orașul Eforie, prin Primar, și Primăria Orașului Eforie, împotriva sentinței civile nr. 904 din 13 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, în dosar nr. x/2008.

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamanta B., precum și pârâții Orașul Eforie, prin Primar și Primăria Orașului Eforie, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 4887 din 27 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosar nr. x/2008, au fost admise ambele recursuri, s-a dispus casarea deciziei civile nr. 343/C din 28 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța și a sentinței civile nr. 904 din 13 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, cauza fiind trimisă, spre rejudecare, primei instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că nelegalitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1259 din 11 septembrie 2001 la Biroul Notarului Public N. trebuie să fie analizată de către instanțe în raport de temeiul juridic invocat de către parte, cauza ilicită și frauda la legea specială, respectiv că, în raport de temeiul juridic invocat, este greșită concluzia că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 întrucât aceste dispoziții nu pot retroactiva.

Faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu erau în vigoare dispozițiile art. 21 alin. (5) din actul normativ evocat, care au prevăzut în mod expres indisponibilizarea bunului, nu împiedică instanța să analizeze legalitatea actului de înstrăinare în raport de cauzele de nulitate invocate, fapt care impune analiza probatoriului administrat.

De asemenea, s-a mai reținut că instanțele nu au analizat legalitatea celorlalte contracte de vânzare-cumpărare, în raport de cauzele de nulitate invocate, reținând în mod greșit că buna - credință trebuie raportată la momentul depunerii notificării și nu la momentul intrării în vigoare a legii.

S-a constatat că, deși instanța de fond a fost sesizată și cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 31 martie 2008 la Biroul Notarului Public O., instanța de fond a omis a se pronunța asupra acestui capăt de cerere.

În vederea rejudecării fondului, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 01 noiembrie 2012, sub nr. unic de înregistrare x/118/2008*.

La data de 28 noiembrie 2012, reprezentantul convențional al reclamantei B. a depus la dosar o petiție prin care a arătat că reclamanta a decedat la data de 14 decembrie 2012, calitatea sa procesuală fiind preluată de succesorii acesteia, numiții P. și Q., pe care urmează să îi reprezinte. În dovedire, a anexat copia actului de deces .

La termenul de judecată din data de 06 februarie 2013, reprezentantul convențional al reclamantei a solicitat instanței să ia act de transmisiunea calității procesuale active a reclamantei B. către numiții P. și Q., în baza contractelor de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale, succesive astfel:

1.contract de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale autentificat din 09 martie 2010, prin care vânzătoarea B. înstrăinează cumpărătorilor: P. (cota indiviză de 35%) și R. (cota indiviză de 65%) din drepturile succesorale ale defuncților S. și A.;

2.contract de cesiune de drepturi succesorale autentificat din 20 septembrie 2011, prin care cedentul R. a cesionat lui T. - cesionar, cota indiviză de 65% din drepturile succesorale ale defuncților S. și A.;

3.contract de cesiune de drepturi succesorale autentificat din 23 septembrie 2011, prin care cedentul T. a cesionat lui U. - cesionar, cota indiviză de 65% din drepturile succesorale ale defuncților S. și A. și

4.contract de cesiune de drepturi succesorale autentificat din 13 octombrie 2011, prin care cedentul U. a cesionat lui P. - cesionar, cota indiviză de 65% din drepturile succesorale ale defuncților S. și A.

De asemenea, reprezentantul convențional al reclamantei a solicitat instanței sa ia act că nu formulează cerere de introducere în cauză a moștenitorilor reclamantei B.

Prin încheierea de ședintă din data de 06 februarie 2013, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins cererea prin care s-a solicitat a se lua act de transmisiunea calității procesuale active a reclamantei B. către P. și Q. și, în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei promovată de reclamanta B..

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs recurenții P. și Q., iar prin decizia civilă nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosar nr. x/2008*, a fost admis recursul și a fost casată încheierea recurată, cauza fiind trimisă Tribunalului Constanța pentru continuarea judecății.

S-a reținut că drepturile succesorale dobândite de către reclamanta B. de la autoarea sa, S., au fost vândute către P., Q. și R. prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 228 din 09 martie 2010 la Biroul Notarului Public V., în urma unor contracte de cesiune de drepturi succesorale (din 20 septembrie 2011 la B.N.P. W. și V. și din 23 septembrie 2011 la B.N.P. W. și V., respectiv din 13 octombrie 2011 la B.N.P. W. și V.), cota de 65% dobândită de R., fiind transmisă, în final, către P. și Q.

În calitate de dobânditori convenționali ai drepturilor succesorale pe care reclamanta B. le avea de la S., P. și Q. au dobândit dreptul de a lua locul reclamantei, la decesul acesteia din urmă, în cauză având loc o transmisiune a calității procesuale, ca urmare a transmiterii convenționale a dreptului care face obiectul cauzei.

S-a stabilit că, preluând convențional drepturile succesorale pe care reclamanta B. le dobândise, prin succesiune testamentară, de la S. și care, prin acceptarea succesiunii, era succesoarea testamentară a proprietarei imobilului E. (D.) Movilă, P. și Q. au dobândit și dreptul de a lua locul procesual al reclamantei, decedată, în cauză având loc o transmitere a calității procesuale deținută de vânzătoare în procesul intentat de aceasta.

În consecință, curtea de apel a constatat că încheierea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor legale incidente, sens în care a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza pentru continuarea judecății.

Dosarul a fost restituit Tribunalului Constanța la data de 02 august 2013 unde i s-a stabilit termen pentru continuarea judecății la 25 septembrie 2013.

Prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din data de 25 septembrie 2013, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a învederat faptul că prin Legea nr. 165/2013 a fost înființată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin cererea adresată către Tribunalul Constanța la data de 25 septembrie 2013, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a adus la cunoștința instanței de judecată și a părților participante la proces, faptul că în urma intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, atribuțiile sale și, implicit, calitatea procesuală pasivă au fost preluate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Pârâții J. și K. și-au precizat, prin întâmpinare, poziția procesuală față de acțiune, solicitând respingerea cererii de a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, arătând că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 690 din 24 martie 2005 la Biroul Notarului Public L. a fost încheiat cu respectarea legii.

De asemenea, pârâții J. și K. au învederat că, împreună cu pârâta H., au înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren indiviz în suprafață de 133,91 mp, din totalul de 325 mp, conform actelor de proprietate (311,24 conform măsurătorilor cadastrale) și construcția denumită "Vila M.", către cumpărătorii X. și Y., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 22 iulie 2008 la Biroul Notarului Public O.

Prin notele de ședință adresate Tribunalului Constanța la data de 20 noiembrie 2013, pârâta S.C. G. S.R.L. a invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamanților P. și Q. în cererile de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare referitoare la imobil, deoarece aceștia au dobândit prin contracte de cesiune succesive drepturile succesorale ale defunctei B., de pe urma defuncților A. și S., astfel încât în temeiul dispozițiilor conținute în art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, unica măsură reparatorie care li se poate aplica este aceea a compensării prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și 4 din Legea nr. 165/2013.

Pârâții Z. și AA. au invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamanților P. și Q., în cererile de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare referitoare la imobil, deoarece aceștia au dobândit prin contracte de cesiune succesive drepturile succesorale ale defunctei B., de pe urma defuncților A. și S., astfel încât în temeiul dispozițiilor conținute în art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, unica măsură reparatorie care li se poate aplica este aceea a compensării prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3), (4) din Legea nr. 165/2013 astfel încânt, chiar în ipoteza în care s-ar admite cererile de constatare a nulității actelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâți cu privire la imobilul litigios, iar imobilul s-ar întoarce în patrimoniul unității deținătoare, nu ar putea fi restituit în natură decât către titularul dreptului, iar nu către cesionar.

Prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2013, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins cererea de suspendare a judecății, formulată de către pârâții J. și K., întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea dosarului civil nr. x/2013, înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța (având ca obiect contestație în anulare formulată de contestatorii J. și K. împotriva deciziei nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunțată de aceeași instanță) și a dosarului civil nr. x/2013, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuenții J. și K. împotriva deciziei nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța).

Prin sentința civilă nr. 663 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța, în rejudecare, după casarea încheierii pronunțate la data de 6 februarie 2013 și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății, ca urmare a reținerii operării transmisiunii calității procesuale active a reclamantei B. către cesionarii de drepturi litigioase P. și Q., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Prefectul Județului Constanța, a pârâtei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

A fost respinsă, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, acțiunea civilă formulată de către reclamanții P. și Q., în contradictoriu cu pârâții Prefectul Județului Constanța, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Au fost respinse, ca nefondate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A. și excepția lipsei calității procesuale active a cesionarilor P. și Q.

A fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei de interes în promovarea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 septembrie 2001 la Biroul Notarului Public N. încheiat între pârâta S.C. C. S.R.L și pârâta S.C. G. S.R.L; a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 octombrie 2003, încheiat între pârâta S.C. G. S.R.L și pârâta H.; a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 24 martie 2005 la Biroul Notarului Public L., încheiat între pârâta H. și pârâții K. și J. și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 31 martie 2008, încheiat între pârâtul Orașul Eforie și pârâta H.; a contractului de vânzare-cumpărare din 26 mai 1997, încheiat între pârâta S.C. BB. S.R.L și pârâții AA. și Z., și a contractului de concesiune din 29 aprilie 1999, încheiat între Consiliul Local al Orașului Eforie și pârâții AA. și Z.

A fost admisă, în parte, acțiunea reclamanților P. și Q., în contradictoriu cu pârâții Orașul Eforie, prin Primar, Primăria Eforie, S.C. C., S.C. G. S.R.L, H., K., J., Z. și S.C. BB. S.R.L., prin lichidator CC.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate: din 11 septembrie 2001 la BNP N., din 24 martie 2005 la BNP L. (încheiat între pârâții H. și K. și J.) și nr. x/1997, încheiat între pârâta S.C. BB. S.R.L. și pârâții AA. și Z., precum și a contractului de concesiune din 29 aprilie 1999 încheiat între Consiliul Local al Orașului Eforie și pârâții AA. și Z.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de restituire în natură către reclamanții P. și Q. a imobilului situat în intravilanul Orașului Eforie, lot nr. 39 compus din teren în suprafață de 600 mp și construcție - Vila M., fostă Vila D.

A fost obligată pârâta S.C. C. S.R.L să înainteze dosarul format pentru soluționarea notificării înregistrată din 14 februarie 2002 la BEJ DD., de numita B., cedentă a drepturilor litigioase privitoare la acest imobil către cesionarii P. și Q., în vederea acordării de măsuri compensatorii în condițiile legii speciale privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România, pentru imobilul situat în intravilanul Orașului Eforie, în prezent lot nr. 39 compus din teren în suprafață de 600 mp și construcție - Vila M., fostă Vila D.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Constanța a reținut că pentru imobilul în litigiu a formulat notificare, conform Legii nr. 10/2001, notificatoarea B., în prezent decedată, care s-a legitimat ca și succesoare a defunctei S., aceasta din urmă fiind succesoarea testamentară a numitei E., fosta proprietară a imobilului notificat, care a fost preluat abuziv de către stat în perioada regimului comunist.

S-a mai reținut că drepturile succesorale dobândite de către reclamanta B. de la autoarea sa S., cu privire la imobilul notificat, situat în Eforie Sud - Vila D. și la terenul aferent de 600 mp - au fost transmise cumpărătorilor de drepturi litigioase P. și Q., care au dobândit, astfel, și calitate procesuală activă în cauză, luând în proces locul reclamantei B., decedată, ca urmare a transmisiunii convenționale a calității de persoană îndreptățită la obținerea unor măsuri reparatorii, problemă de drept care a fost dezlegată prin decizia nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, cu ocazia soluționării recursului formulat de cesionarii de drepturi litigioase P. și Q. împotriva încheierii de suspendare a judecății conform art. 243 C. proc. civ. și de respingere a cererii acestora de introducere în proces în calitate de succesori cu titlu particular al reclamanților (posesori de drepturi litigioase) pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 6 februarie 2013, în dosar nr. x/2008*.

A statuat Tribunalul Constanța că imobilul notificat intră sub incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. (a) și (i) din Legea nr. 10/2001 și, întrucât acesta a făcut obiectul mai multor vânzări succesive încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data perfectării acestor acte juridice, bunul nu mai poate fi restituit reclamanților P. și Q. în natură.

Raportat la actuala situație juridică a bunului, prima instanță a dispus ca reclamanților să li se acorde măsuri reparatorii compensatorii conform Legii nr. 165/2013.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanții P. și Q. care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că sunt îndreptățiți să li se restituie în natură imobilul situat în intravilanul localității Eforie, în prezent lotul nr. 39, compus din teren în suprafață de 600 mp și construcție - Vila M., fostă Vila D., iar nu prin echivalent, conform Legii nr. 165/2013, cum greșit a statuat Tribunalul Constanța.

Prin decizia nr. 55/C din 10 iunie 2015, Curtea de apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul declarat de apelanții - reclamanți P. și Q. împotriva sentinței civile nr. 663 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosar nr. x/2008*, în contradictoriu cu intimații - pârâți: Orașul Eforie, prin Primar, Primăria Orașului Eforie, S.C. C. S.A, H., J., K., Prefectul Județului Constanța, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român, prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, AA., Z. și S.C. BB. S.R.L, prin lichidator CC..

A fost anulată sentința atacată și trimis dosarul Tribunalului Constanța pentru soluționarea cauzei cu respectarea deciziei civile nr. 268/c/29 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Constanța a pus în discuția părților, din oficiu, nulitatea sentinței civile nr. 663 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalului Constanța, ca urmare a anulării deciziei civile nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosar nr. x/2013, având ca obiect contestație în anulare, analiza acestei cauze de nulitate fiind prioritară în raport cu criticile de netemeinicie aduse hotărârii Tribunalului Constanța de apelanții P. și Q.

S-a reținut că excepția nulității sentinței civile nr. 663 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța este fondată pentru următoarele considerente:

Sentința civilă nr. 663 din 19 martie 2014 a fost pronunțată de Tribunalul Constanța ca urmare a casării încheierii Tribunalului Constanța din 6 februarie 2013, prin decizia civilă nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosar nr. x/2008*, hotărârea de casare statuând asupra transmisiunii calității procesuale active, urmare a încheierii unui contract de cesiune de drepturi litigioase cu privire la imobilul notificat, de la reclamanta B. la cesionarii P. și Q.. Prin aceeași decizie s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanța și continuarea judecății cu cei doi cesionari în calitate de reclamanți, instanța de recurs statuând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2008* (casată cu trimitere spre rejudecare, conform deciziei civile nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța) a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de numiții P. și Q. de a se lua act de transmisiunea convențională a calității procesuale active a reclamantei B., decedată la data soluționării litigiului, și, în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a fost suspendată judecata cauzei pentru decesul reclamantei B..

Decizia de casare cu trimitere nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curții de Apel Constanța a fost atacată, la rândul ei, cu o cale de atac extraordinară -contestația în anulare, de către intimații J. și K., cetățeni irlandezi, iar prin decizia civilă nr. 180/C din 28 mai 2014, Curtea de Apel Constanța a admis contestația în anulare, a anulat decizia civilă nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, și a fixat termen pentru rejudecarea recursului formulat de cesionarii de drepturi litigioase împotriva încheierii din 6 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța.

La pronunțarea acestei soluții s-a reținut că intimații K. și J. nu au fost legal citați cu ocazia soluționării recursului formulat de P. și Q. împotriva încheierii din 6 februarie 2013 a Tribunalului Constanța, în speță fiind incidente dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Tribunalul Constanța a continuat judecata fondului cauzei, în temeiul deciziei de casare nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, deși pârâții K. și J. au adus la cunoștința instanței faptul că au exercitat calea de atac a contestației în anulare împotriva deciziei nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curții de Apel Constanța și au solicitat suspendarea judecății cererii fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, până la finalizarea căii extraordinare de atac, soluția ce urma a fi pronunțată având consecințe esențiale asupra stabilirii cadrului procesual, sub aspectul părților care puteau sta în proces.

În temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea din 20 noiembrie 2013, Tribunalul Constanța a respins cererea de suspendare a judecății dosarului civil nr. x/2008 până la soluționarea contestației în anulare promovată de pârâții K. și J. împotriva deciziei civile nr. 261/C din 15 mai 2013, cele două proceduri desfășurându-se în paralel .

După anularea deciziei civile nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în urma admiterii contestației în anulare, s-a dispus rejudecarea recursului formulat de cesionarii de drepturi litigioase împotriva încheierii din 6 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța.

Prin decizia civilă nr. 268/C din 29 septembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, cu opinie majoritară, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții - reclamanți P. și Q., menținând ca legală încheierea Tribunalului Constanța din data de 6 februarie 2013, prin care fusese respinsă cererea cesionarilor de drepturi litigioase de a fi introduși în proces în calitate de reclamanți, ca urmare a transmisiunii convenționale a calității procesuale active a reclamantei B. și se dispusese suspendarea judecății acțiunii promovate de reclamanta B. (decedată), conform art. 243 C. proc. civ. până la introducerea în cauză a succesorilor legali.

Raportat la această soluție, instanța de apel a constatat că s-a statuat irevocabil prin încheierea din 6 februarie 2013 a Tribunalului Constanța, menținută prin decizia civilă nr. 268/C din 29 septembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, că nu a operat o transmisiune a calității procesuale active de la reclamanta B., în prezent decedată, la cesionarii de drepturi litigioase P. și Q., aceștia rămânând străini de procedura judiciară care face obiectul dosarului civil nr. x/2008 al Tribunalului Constanța, cauza fiind menținută în stare de suspendare conform art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

De asemeni, raportat la această soluție irevocabilă, instanța de apel a constatat că hotărârea judecătorească care a constituit temeiul reluării judecății cauzei și al pronunțării sentinței civile nr. 663 din 19 martie 2014 a Tribunalului Constanța a fost desființată într-o cale extraordinară de atac, iar o hotărâre judecătorească anulată nu poate produce niciun efect, toate actele de procedură ulterioare, întemeiate pe hotărârea anulată fiind la rândul lor lovite de nulitate.

Au fost avute în vedere dispozițiile art. 105 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora "Actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule. Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".

S-a statuat că nulitatea actelor de procedură este definită ca fiind sancțiunea procedurală care intervine în cazul actului de procedură care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l total sau parțial de efectele firești.

Instanța de apel a reținut că, în speță, decizia civilă nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curții de Apel Constanța - act procedural prin care s-a finalizat recursul formulat împotriva încheierii de suspendare a judecății, în temeiul art. 243 C. proc. civ., pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 6 februarie 2013 - a fost anulată în cadrul contestației în anulare, motivat de faptul că litigiul a fost soluționat cu încălcarea normelor legale care vizează citarea părților în procesul civil.

Declararea nulității unui act de procedură are ca efect scoaterea acelui act din cauză, deci lipsirea actului de procedură respectiv de efectele pe care le dă legea.

De asemenea, s-a reținut că efectul de invalidare a actului de procedură îndeplinit cu nerespectarea prescripțiilor legale se produce din chiar momentul întocmirii lui, iar nu din momentul constatării nulității. Nulitatea operează retroactiv indiferent de natura imperativă sau dispozitivă a normelor încălcate; dacă prin actul anulat s-au luat anumite măsuri, acestea nu vor mai fi luate în considerare.

Prin urmare, în cazul anulării hotărârii de casare cu trimitere, reluarea judecății dispusă prin hotărârea anulată nu mai are temei legal, întreaga procedură desfășurată pe baza hotărârii anulate fiind, la rândul ei, lovită de nulitate, ca o consecință a legăturii dintre cele două acte de procedură.

În acest sens, s-a reținut că art. 106 alin. (1) C. proc. civ. prevede că anularea unui act de procedură atrage și nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare.

Or, în speță, reluarea judecății după casarea cu trimitere spre rejudecare în temeiul deciziei civile nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, se află într-o strânsă legătură de cauzalitate cu hotărârea anulată în procedura contestației în anulare, dezlegările date de instanța de casare cu privire la transmisiunea calității procesuale active de la reclamanta B. la cesionarii de drepturi litigioase P. și Q. și cu privire la aplicarea greșită în speță a dispozițiilor art. 243 pct. 1 C. proc. civ., fiind la rândul lor lipsite de eficacitate juridică, ele urmând să nu mai fie luate în considerare. Referitor la aceste probleme de drept s-a tranșat irevocabil prin decizia civilă nr. 180/C din 28 mai 2014 a Curții de Apel Constanța, singura hotărâre judecătorească care produce efecte juridice în prezent și care a confirmat ca fiind legală și temeinică încheierea pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 6 februarie 2013, în dosar nr. x/2008*.

Întrucât sentința civilă nr. 663 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța, după casare, se află într-o strânsă legătură cu decizia de casare - decizia civilă nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, anulată în contestație în anulare, conform art. 317 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel a reținut că și sentința civilă nr. 663 din 19 martie 2014 a Tribunalului Constanța este lovită de nulitate, în condițiile art. 106 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, instanța de apel a reținut că față de constatarea nulității actului de procedură prin care s-a finalizat judecata în dosar nr. x/2008* al Tribunalului Constanța - sentința civilă nr. 663/2014, nu se mai impune cercetarea celorlalte motive de netemeinicie invocate de cesionarii de drepturi litigioase în apel.

În consecință, în baza art. 106 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 297 din același act normativ, a fost admis apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 663 din 19 martie 2014 a Tribunalului Constanța, anulată hotărârea atacată și trimisă cauza aceleiași instanțe de judecată, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor deciziei civile nr. 180/C din  28 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Împotriva deciziei civile nr. 55/C din 10 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, au declarat recurs recurenții-reclamanți P. și Q., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, recurenții - reclamanți au susținut că, în primul ciclu procesual, problema de fond a fost dezlegată în cea mai mare parte, în urma pronunțării deciziei civile nr. 4887 din 27 iunie 2012, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

De asemenea, recurenții - reclamanți au arătat că, după reluarea judecații, în coordonatele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul Constanta a admis în parte cererea acestora, în sensul obligării parâtei C. S.R.L la înaintarea dosarului la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor pentru acordarea de măsuri compensatorii.

Au susținut recurenții - reclamanți și faptul că anterior pronunțării pe fond, prima instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a lipsei de interes a acestora.

Legat de decizia civilă nr. 55/C din 10 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, atacată cu prezentul recurs, recurenții - reclamanți au considerat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 295-296 C. proc. civ., în sensul că în mod greșit a anulat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța, pentru respectarea deciziei civile nr. 268/C din 29 septembrie 2014 a Curții de Apel Constanța.

Sub acest aspect, recurenții - reclamanți au subliniat că prin decizia civilă nr. 268/C din 29 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosar nr. x/2013, a fost respins recursul acestora declarat împotriva încheierii din data de 06 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosar nr. x/2008*, prin care instanța de fond dispusese suspendarea cauzei în baza art. 243 C. proc. civ., pentru introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei reclamante B.

Așadar, au susținut că instanța de apel, în contextul în care a avut de soluționat doar apelul formulat de reclamanți, a invocat din oficiu excepția nulității hotărârii instanței de fond, ignorând astfel dispozițiile art. 295-296 C. proc. civ.

Nelegalitatea hotărârii atacate a fost criticată din perspectiva faptului că recurenților le-a fost creată o situație mai grea în propria cale de atac a apelului, contrar legii.

Practic, au considerat recurenții - reclamanți că prin decizia atacată, aceștia nu mai au calitate procesuală activă, în contextul în care instanța de fond a rezolvat aceasta problema definitiv, iar împotriva hotărârii nu s-a declarat apel.

În consecință, ținând seama de decizia civilă nr. 4887 din 27 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, recurenții - reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul schimbării hotărârii instanței de fond, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, cu toate completările, și restituirea în natură a bunului revendicat, constatând nulitatea absolută a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare care au avut ca obiect părți ale imobilului în litigiu.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat, astfel că va fi respins pentru considerentele ce succed:

Prioritar, Înalta Curte reține că recurenții - reclamanți au susținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., întrucât prin hotărârea atacată le-a fost creată o situație mai grea în propria cale de atac, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 295 - 296 C. proc. civ., în sensul că în mod greșit instanța de apel a anulat sentința instanței de fond și a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Constanta pentru respectarea deciziei civile nr. 268/C din 29 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Criticile, astfel cum au fost formulate de recurenții - reclamanți, se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece vizează, de fapt, așa cum s-a arătat anterior, o greșită aplicare a dispozițiilor art. 296 teza a II - a C. proc. civ., potrivit cărora, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Textul evocat consacră principiul non reformatio in pejus, care presupune ca părții care a exercitat o cale de atac să nu i se agraveze, prin soluția dată de instanța de control judiciar, situația stabilită prin hotărârea atacată.

În cauză, prin decizia atacată cu prezentul recurs a fost admis apelul declarat de apelanții - reclamanții P. și Q. împotriva sentinței civile nr. 663 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosar nr. x/2008*, în contradictoriu cu intimații - pârâți: Orașul Eforie, prin Primar, Primăria Orașului Eforie, S.C. C. S.A., H., J., K., Prefectul Județului Constanța, Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român, prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, AA., Z. și S.C. BB. S.R.L., prin lichidator CC.; a fost anulată sentința atacată și trimis dosarul Tribunalului Constanța pentru soluționarea cauzei cu respectarea deciziei civile nr. 268/C din 29 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

În faza rejudecării în fond, după casare, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea din 20 noiembrie 2013, Tribunalul Constanța a respins cererea de suspendare a judecății dosarului civil nr. x/2008 până la soluționarea contestației în anulare promovată de pârâții K. și J. împotriva deciziei civile nr. 261/C din 15 mai 2013.

Drept urmare, cele două proceduri s-au desfășurat în paralel, astfel că după anularea deciziei civile nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în urma admiterii contestației în anulare s-a dispus rejudecarea recursului formulat de cesionarii de drepturi litigioase împotriva încheierii din 6 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța.

Prin decizia civilă nr. 268/C din 29 septembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, în majoritate, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții - reclamanți P. și Q., menținând ca legală încheierea Tribunalului Constanța din data de 6 februarie 2013, prin care a fost respinsă cererea cesionarilor de drepturi litigioase de a fi introduși în proces în calitate de reclamanți, ca urmare a transmisiunii convenționale a calității procesuale active a reclamantei B. și s-a dispus suspendarea judecății acțiunii promovate de reclamanta B. (decedată), conform art. 243 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a succesorilor legali.

Or, potrivit doctrinei, excepției de nulitate a hotărârii nu îi poate fi opus principiul non reformatio in pejus, deoarece prin constatarea nulității unei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel cum s-a dispus prin hotărârea recurată, nu are loc o tranșare a litigiului, ci numai temporizarea lui. Înrăutățirea situației părții poate fi apreciată, eventual, doar din perspectiva duratei procesului.

În consecință, Înalta Curte constată că, în circumstanțele particulare ale cauzei nu se poate aprecia că prin hotărârea atacată au fost încălcate dispozițiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ., care consacră principiul non reformatio in pejus, iar recurenților - reclamanți nu le-a fost creată o situație mai grea în propria cale de atac.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți Q. și P. împotriva deciziei civile nr. 55/C din 10 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți Q. și P. împotriva deciziei civile nr. 55/C din 10 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2017.