ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5519/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 16 mai 1995 reclamanții Ț.V. și Ț.V.E. au chemat în judecată pe pârâtele Fundația A. și SC A.G. SA, pentru a fi obligate să le achite 20.000.000 lei cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, rezervându-și dreptul la majorarea sumei în raport de dovezile privind tirajele și prețurile de vânzare a cărții «Între Dumnezeu și neamul meu» de P.Ț. În motivarea cererii reclamanții au arătat, că în anul 1992 pârâtele au editat peste 100.000 exemplare din volumul «Între Dumnezeu și neamul meu» de P.Ț., pe care le-au vândut cu prețuri între 450-700 lei, fără a le plăti acestora drepturile cuvenite în calitate de moștenitori testamentari și legatari universali ai defunctului, care, le-a lăsat întreaga avere mobilă și imobilă precum și drepturile patrimoniale de autor asupra lucrărilor acestuia.

Pe baza probelor administrate, incluzând și expertiza contabilă cu obiectivul stabilirea drepturilor bănești ce se cuvin reclamanților în calitate de moștenitori testamentari ai defunctului, Tribunalul București, secția a III–a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 590 din 17 mai 2000, prin care a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâta SC A.G. SA și a admis acțiunea obligând pârâtele să plătească reclamanților suma de 276.408.788 lei, ce reprezintă drepturi patrimoniale de autor, plus 1.550.000 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut prin sentință, că reclamanții sunt moștenitorii lui P.Ț. conform certificatului de moștenitor nr. 714/1992 emis de Notariatul de Stat al sectorului 1, din masa succesorală făcând parte și drepturile patrimoniale de autor asupra lucrărilor defunctului.

Pentru tipărirea și difuzarea lucrării intitulată «Între Dumnezeu și neamul meu» cele două pârâte au încheiat un număr de 5 contracte de editare, în care la art. 6 s-a stipulat clauza potrivit căreia Fundația A. trebuia să specifice în deviz atât cheltuielile legate de redactare și culegere, cât și sumele afectate ca drept de autor și drept de moștenitor, ceea ce conduce la concluzia că pârâtele aveau cunoștință de existența moștenitorilor defunctului, situație în care se impunea încheierea unui contract de editare a acestei opere, cu reclamanții în calitate de succesori ai autorului potrivit art. 19 și art. 26 din Decretul nr. 321/1956. Pârâtele au editat și pus în vânzare lucrarea într-un număr de 7 tiraje, ce au totalizat 96.000 exemplare, profitul obținut în anul 1992 și anul 1993 fiind de 7.501.109 lei împărțit în părți egale de către acestea, în lipsa contractului de editare cu succesorii autorului.

Valoarea actualizată în aprilie 2000 a profitului fiind de 610.816.643 lei, suma aferentă dreptului de autor, a fost stabilită prin expertiză la 276.408.788 lei, corespunzătoare celor 70 de pagini considerată operă nepublicată, pârâtele fiind obligate la plata acesteia în temeiul prevederilor art. 3 din Decretul nr. 321/1956. Sentința a fost apelată de pârâte, care au susținut, că reclamanților nu li se cuvine suma acordată întrucât pe de o parte, întregul volum « Între Dumnezeu și neamul meu » de 400 pagini este alcătuit numai din reproducerea articolelor de presă și deci este aplicabil art. 14 lit. d) din Decretul nr. 321/1956, iar pe de altă parte, expertiza a stabilit în mod greșit venitul în întregime aferent celor 70 de pagini operă considerată nepublicată, fără a ține seama de prevederile art. 23 din decret cu referire la normele de remunerare a autorilor, stabilirea tarifelor și modalitățile de plată.

Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, prin decizia nr. 302 A din 7 iunie 2001 a admis apelurile pârâtelor și a schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că a respins acțiunea ca nefondată. A obligat pe intimații-reclamanți Ț.V. și Ț.V.E. la plata sumei de 10 milioane lei onorariu de expert către apelanta Fundația F. și 151.500 lei cheltuieli de judecată către apelanta SC A.G. SA. S-a reținut prin decizie, pe baza concluziilor raportului de expertiză tehnico-contabilă efectuat în apel, că majoritatea capitolelor cărții P.Ț. «Între Dumnezeu și neamul meu» au fost anterior publicate în diverse periodice, ori au fost difuzate în presa audiovizuală, fapt ce are drept consecință apartenența acestora colectivității și nu autorului.

Cu referire la cele 70 de pagini identificate atât de expertiza dispusă de prima instanță, cât și de expertiza dispusă de instanța de apel ca fiind interviurile și dialogurile purtate cu filozoful P.Ț., nepublicate anterior, curtea de apel a apreciat, că acestea nu intră sub incidența drepturilor de autor, raportat la art. 9 din Decretul nr. 321/1956 care nu cuprinde explicit interviul printre operele protejate, acest gen de expresie nefiind practicat din cauza exigențelor epocii totalitare. Prin interviurile și dialogurile purtate de filozof în prezența și la inițiativa unor intelectuali români (S.D., D.B., R.B. ș.a.), a mai motivat curtea de apel, s-au făcut publice ideile, concepțiile acestuia, cu acordul său, iar prelucrarea ulterioară, transpunerea în formă scrisă, stilizată, precum și organizarea, structurarea, eventual comentariul aparțin inițiatorului interviului.

A considerat, în acord cu concluziile expertizei din apel că interviurile și dialogurile care nu au apărut în publicații anterioare și care au fost realizate la domiciliul lui P.Ț. și la Spitalul Cristiana, s-au înregistrat cu acordul acestuia și ele constituie doar o bază de la care editorul a plecat, transformându-se și structurându-se, atașându-se titluri originale care se încadrează organic în organizarea grafică și tipografică a volumului. Că acestea constituie o contribuție originală la opera nescrisă a lui P.Ț., cu scopul generos de a face cunoscute publicului larg ideile și concepțiile filozofului. Reclamanții au declarat recurs și au invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., hotărârea este lipsită de temei legal, susținând în esență că cele 70 de pagini din volum cuprind eseuri filozofice, publicate pentru prima dată, care se încadrează în art. 9 din Decretul nr. 321/1956, iar pârâtele au încasat profituri importante din publicarea lucrării conform contractelor de editură cu nerespectarea clauzei de specificare a sumelor aferente dreptului de autor, și fără a avea contract de cesiune a dreptului de multiplicare și difuzare a operei conform art. 19 și art. 36 din decret. Recursul este fondat, pentru motivele ce succed. Este de reținut în primul rând că în speță, raportat la data publicării și comercializării de către pârâte a volumului «Între Dumnezeu și neamul meu», sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 321/1956 privind dreptul de autor.

De asemenea, este de reținut că în discuție sunt cele 70 de pagini cuprinzând răspunsuri la întrebări date de filozoful P.Ț., apreciate de reclamanți a fi eseuri nepublicate, neautorizate de acesta, pentru care se datorează drepturi de autor, iar pârâtele le consideră a fi reproducerea și radiodifuzarea unor articole de presă, anume interviu care, ca specie literară nu figurează în decret și pentru care nu se acordă drepturi de autor. În speța de față împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite Instanțele, înainte de efectuarea expertizelor tehnico-contabile având ca obiectiv principal calculul sumelor ce s-ar fi datorat reclamanților de către pârâte, aveau obligația de a stabili natura scrierilor pentru care s-a pretins plata acestor drepturi de autor.

Alin. (1) al art. 201 C. proc. civ. prevede că atunci când apare necesitatea de a se cunoaște părerea un or specialiști într-un domeniu, din oficiu, instanța numește unul sau trei experți care să se pronunțe asupra problemei în discuție, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că în domeniile strict specializate în care nu există experți autorizați, din oficiu instanța poate solicita punctul de vedere al unuia sau mai multor personalități ori specialiști din domeniul respectiv, Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale citate instanțele erau obligate fie să dispună efectuarea un ei expertize de către experți autorizați, fie să ceară părerea unor personalități ori specialiști în domeniul literar, în vederea stabilirii naturii scrierilor filozofului P.Ț.

pentru care se pretind drepturile de autor de către moștenitorii acestuia. Numai după stabilirea cu certitudine a faptului că aceste scrieri se circumscriu unei specii literare protejate prin prevederile Decretului nr. 321/1956 privind dreptul de autor, urma să se stabilească prin expertiză tehnico-contabilă cuantumul sumelor datorate reclamanților de către pârâți. În clarificarea acestor aspecte esențiale pentru corecta soluționare a cauzei, este imperios necesară completarea probatoriilor conform considerentelor, așa încât recursul urmează a fi admis, decizia recurată urmează a fi casată, iar cauza urmează a fi trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor. Cu ocazia rejudecării, urmează a se analiza, sub formă de apărări și celelalte motive de recurs invocate de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții Ț.V. și Ț.V.E. împotriva deciziei nr. 302/A din 7 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor declarate de pârâte. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2005.