ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6426/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 357 din 19

mai 2004 Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul

H.D. împotriva pârâtei C.E.M. SRL, acțiune pe care a constatat-o ca fiind

introdusă în termenul de prescripție, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 7

426 035 lei drepturi de autor aferente tirajului de 26 104 exemplare, a sumei

de 412 019 069 lei drepturi de autor ca urmare a obligației asumate prin

contractul nr. 656/1996, a sumei de 10 000 000 lei daune interese și a sumei de

14 526 000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 13 iulie 1996 s-a

încheiat între părți contractul de editare nr. 656, potrivit căruia reclamantul

a cesionat pârâtei dreptul de a edita lucrarea „Dicționarul limbii române”, pe

teritoriul României, pe o durată de 20 de ani.

În contract s-a mai prevăzut că

tirajul va fi stabilit de editură în funcție de rezultatele anchetei de piață,

numărul minim fiind de 25 000 exemplare, iar numărul maxim de 90 000 exemplare

pe an.

Dreptul de autor a fost fixat la 7%

din valoarea obținută în urma vânzării fiecărui tiraj.

În perioada 1 august 1996-31

decembrie 2003 pârâta a tipărit 26 354 exemplare din lucrarea contractată, în

valoare de 298 300 500 lei, din care drepturile de autor sunt de 20 881 035

lei.

Tribunalul a arătat că, din această

sumă, reclamantului i se pot acorda 8 441 035 lei, în limitele învestirii

instanței.

Totodată, tribunalul a reținut că,

dacă pârâta se încadra în prevederile contractului și tipărea lucrarea într-un

număr de minim 25 000 exemplare anual, drepturile cuvenite reclamantului ar fi

fost de 412 019 069 lei.

În ceea ce privește daunele interese

pentru editarea unor ediții pirat, tribunalul a reținut că și această cerere

este întemeiată, deoarece pârâta a editat în anii 2000 și 2001 lucrarea

„Dicționar selectiv al limbii române”, nesocotind art. 1 din contractul de

editare și art. 10 lit. c) din Legea nr. 8/1996 conform căruia autorul unei

opere are dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștința

publicului.

Tribunalul a înlăturat apărarea

pârâtei conform căreia reclamantul a încălcat clauza art. 7 din contract, prin

care s-a obligat să nu cedeze altei edituri dreptul de editare a lucrării fără

consimțământul pârâtei.

În acest sens, tribunalul a reținut

că cesiunea prevăzută în contract a fost exclusivă pe teritoriul României, iar

editarea lucrării și la editura S. din Republica Moldova nu încalcă clauza

contractuală.

Totodată, nu s-au administrat dovezi

privind difuzarea operei pe teritoriul României.

Oricum, pretinsa încălcare de către

reclamant a contractului nu o îndreptățește pe pârâtă să nesocotească același

contract, care nu a fost desființat.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta.

Prin decizia civilă nr. 1814 din 8

decembrie 2004 Curtea de Apel Iași a respins apelul ca nefondat, cu următoarea

motivare:

Cauza nu a fost soluționată într-un

complet constituit pentru conflicte de muncă, ci într-un complet constituit

pentru cauze civile, critica formulată pe acest aspect nefiind fondată.

În mod corect s-a încuviințat

efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, deoarece concluziile

acesteia au constatat aspectele financiare ale derulării raporturilor juridice

dintre părți.

De altfel, și apelanta recunoaște în

cererea de apel că datorează reclamantului suma stabilită prin expertiză,

astfel că celelalte critici nu se mai impune a fi analizate.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâta, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei și a sentinței ca

fiind nelegale.

În motivarea recursului, recurenta

invocă următoarele motive:

În mod greșit litigiul s-a

soluționat în primă instanță la tribunal și în apel la curtea de apel, printr-o

calificare greșită ca fiind conflict de drepturi. În realitate, este un litigiu

civil cu o valoare de sub 2 miliarde lei, care trebuia judecat în primă

instanță la Judecătoria Iași, în apel la Tribunalul Iași, iar în recurs la

Curtea de Apel Iași.

Pentru că litigiul a fost considerat

conflict de drepturi și timbrajul a fost necorespunzător.

Instanțele au interpretat greșit

clauzele contractului de editare și au stabilit că reclamantul avea dreptul să

editeze lucrarea și în Republica Moldova și apoi să o difuzeze și în România,

făcând astfel o concurență neloială lucrării editate de către pârâtă.

În mod nelegal i s-au acordat

reclamantului despăgubiri pentru tirajele prevăzute în contract, când în

realitate aceste tiraje nu s-au scos, tocmai din cauza cărților editate în

Republica Moldova la un preț mai mic.

Instanțele nu au ținut seama de

buna-credință a pârâtei în derularea raporturilor contractuale.

În mod greșit instanța de apel a

decăzut-o pe pârâtă din probe, care erau legal încuviințate.

Știind că pricina s-a judecat ca un

conflict de drepturi, pârâta a declarat recurs, dar, fără a se pune în discuție

calificarea căii de atac, aceasta a fost soluționată ca apel.

Pe de altă parte, recurenta arată că

este dezarmant modul în care curtea de apel a motivat soluția doar în doar

patru fraze, expediind litigiul dintr-un condei și obligând-o pa pârâtă să

plătească aproape o jumătate de miliard de lei pentru niște drepturi

necuvenite.

Intimatul nu a depus la dosar

întâmpinare.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce urmează:

Așa cum corect a reținut curtea de

apel, cauza a fost judecată în primă instanță la Tribunalul Iași, în complet de

un judecător, corespunzător cauzelor civile, și nu în complet constituit pentru

conflictele de drepturi, care fac parte din categoria mai largă a litigiilor de

muncă.

Excepția de necompetență materială a

tribunalului de a judeca pricina în primă instanță, invocată de recurentă, este

nefondată deoarece, pentru determinarea acestei competențe, în speță nu este

operant criteriul valoric.

Astfel, obiectul litigiului îl

reprezintă despăgubiri solicitate pentru încălcarea drepturilor de autor, iar

potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) C. proc. civ, procesele și cererile în

materie de creație intelectuală sunt de competența tribunalului în primă

instanță, fără ca legea să facă vreo distincție după valoarea acestora.

În ceea ce privește calea de atac,

în sentință s-a făcut mențiunea că este supusă apelului, pârâta a atacat

sentința intitulând cererea ca fiind recurs, iar instanța a soluționat-o ca

apel, fără să pună în discuția părților această chestiune și fără să motiveze

în vreun fel calificarea dată.

Nici în ceea ce privește criticile

aduse pe fond sentinței, decizia curții de apel nu este motivată.

Mărginindu-se să rețină, eronat de

altfel, că pârâta recunoaște pretențiile reclamantului, curtea de apel a

considerat că nu se mai impune analiza celorlalte critici.

Or, atacând sentința, pârâta

criticase modul în care prima instanță a interpretat clauzele contractului și

în special clauzele de exclusivitate inserate în contract și negase dreptul

reclamantului de a primi alte sume de bani decât suma de 8 441 035 lei,

aferentă tirajului tipărit, pentru care a considerat contractul ca fiind în

derulare.

Cum însă curtea de apel nu a

analizat aceste critici, în cauză nu se poate exercita controlul judiciar, iar

decizia apare ca fiind dată fără soluționarea fondului cauzei.

Așadar, sub acest aspect, ultima

critică formulată de recurentă, care se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ., este fondată.

În baza art. 312 alin. (4) și art.

314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanța de

trimitere va proceda cu prioritate la calificarea căii de atac, punând-o în

discuția părților, dar nu după distincția dintre litigiile de muncă și

celelalte cauze civile, ci în funcție de valoarea obiectului pricinii, de data

pronunțării sentinței atacate și verificând incidența în cauză a dispozițiilor

art. 282

1

C. proc. civ., care prevăd că nu sunt supuse apelului,

printre altele, hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii în

materie civilă al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC

C.E.M. SRL împotriva deciziei civile nr. 1814 din 8 decembrie 2004 a Curții de

Apel Iași.

Casează

decizia și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelului

declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 357 din 19 mai 2004 a

Tribunalului Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2006.