ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3134/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 61/ P din 26 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul M.V., împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimații M.C., S.V., B.A. și N.A., dispusă prin rechizitoriul nr. 411/P/2003 din 28 ianuarie 2004 al P.N.A., secția de combatere a corupției. Petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 411/P/2003 din 28 ianuarie 2003 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a petiționarului, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen.

și, în baza art. 228, raportat la art. 10 alin. (1) lit. i 1 ) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de denunțătorii M.C., pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., și P.M., P.V., N.A., B.A. și S.V., pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. Prin plângerea înregistrată la 19 februarie 2004, petiționarul a solicitat desființarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, reținerea cauzei pentru judecată sau restituirea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. S-a reținut că în cursul judecății petiționarul a ridicat excepția neconstituționalității prevederilor art. 278 1 C. proc.

pen., iar prin încheierea 10/ I/P din 2 aprilie 2004 instanța a sesizat Curtea Constituțională cu excepția ridicată. Prin decizia nr. 452 din 28 octombrie 2004, Curtea Constituțională a respins excepția stabilind că dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., sunt constituționale. Instanța a reținut că, față de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., este inadmisibilă plângerea formulată întrucât rechizitoriul nu poate fi inclus în sfera actelor procurorului nu pot fi atacate cu plângere. Petiționarul a declarat recurs susținând că hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă și că greșit s-a reținut că plângerea este inadmisibilă. Recursul își găsește temeiul în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 1 și 17 1 C. proc.

pen., dar nu este fondat. Se reține astfel, că soluționarea plângerii era de competența Curții de Apel Oradea atâta timp cât, cererea se referă la o soluție dispusă printr-un rechizitoriu prin care, această instanță a fost sesizată și este competentă să judece cauza, în raport cu calitatea inculpatului M.V. de judecător la Tribunalul Bihor. Cercetările cu privire la denunțători nu au fost disjunse iar faptele pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia sunt comune cu infracțiunea pentru care petiționarul a fost trimis în judecată. Curtea reține că plângerea formulată este inadmisibilă, dar din alte considerente decât cele reținute de prima instanță. În opinia Curții, neînceperea urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, chiar dacă sunt dispuse prin rechizitoriu, pot fi atacate cu plângere în condițiile art. 278 și art. 278 1 C. proc.

pen., deoarece sunt independente de actul de trimitere în judecată. Altfel s-ar încălca în mod evident dreptul persoanelor vătămate sau a celor ale căror interese legitime sunt vătămate, să supună controlului ierarhic și controlului instanței, aceste măsuri ceea ce duce la încălcarea dreptului fundamental consacrat de art. 21 din Constituție. Așa fiind, în speță, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de inculpați putea fi atacată cu plângere în condițiile și de persoanele prevăzute de art. 278 și art. 278 1 C. proc. pen. Se constată însă că petiționarul nu este în cauză persoană vătămată sau persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin soluția de neîncepere a urmăririi penale față de persoana care i-a dat mită și față de persoanele care au ajutat-o să îi dea mită.

Pe de altă parte se reține că petiționarul nu s-a adresat cu plângere procurorului ierarhic superior. Or, sesizarea instanței este admisibilă numai în situația în care procurorul ierarhic a respins plângerea sau nu a soluționat-o în termen. În consecință se constată că plângerea formulată este inadmisibilă și ca atare, soluția de respingere a acestuia este corectă. Constatând că nu există nici motive de recurs care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.V. împotriva sentinței penale nr. 6/ P din 21 ianuarie 2005 a Curții de Apel Oradea. Obligă pe recurentul petiționar la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2005.