ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3134/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 61/ P din

26 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a respins, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul M.V., împotriva soluției de

neîncepere a urmăririi penale față de intimații M.C., S.V., B.A. și N.A.,

dispusă prin rechizitoriul nr. 411/P/2003 din 28 ianuarie 2004 al P.N.A., secția

de combatere a corupției.

Petiționarul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că prin rechizitoriul nr.

411/P/2003 din 28 ianuarie 2003 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale

și trimiterea în judecată a petiționarului, pentru săvârșirea infracțiunii de

luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen.

și, în baza art. 228, raportat la art. 10 alin. (1) lit. i

1

) C.

proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de denunțătorii M.C., pentru

infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., și P.M.,

P.V., N.A., B.A. și S.V., pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită,

prevăzută de art. 26, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.

Prin plângerea înregistrată la 19

februarie 2004, petiționarul a solicitat desființarea soluției de neîncepere a

urmăririi penale, reținerea cauzei pentru judecată sau restituirea cauzei la

procuror în vederea începerii urmăririi penale.

S-a reținut că în cursul judecății

petiționarul a ridicat excepția neconstituționalității prevederilor art. 278

1

C. proc. pen., iar prin încheierea 10/ I/P din 2 aprilie 2004 instanța a

sesizat Curtea Constituțională cu excepția ridicată.

Prin decizia nr. 452 din 28

octombrie 2004, Curtea Constituțională a respins excepția stabilind că

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., sunt constituționale.

Instanța a reținut că, față de

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., este inadmisibilă plângerea

formulată întrucât rechizitoriul nu poate fi inclus în sfera actelor

procurorului nu pot fi atacate cu plângere.

Petiționarul a declarat recurs

susținând că hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă și că

greșit s-a reținut că plângerea este inadmisibilă.

Recursul își găsește temeiul în

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 1 și 17

1

C. proc.

pen., dar nu este fondat.

Se reține astfel, că soluționarea

plângerii era de competența Curții de Apel Oradea atâta timp cât, cererea se

referă la o soluție dispusă printr-un rechizitoriu prin care, această instanță

a fost sesizată și este competentă să judece cauza, în raport cu calitatea

inculpatului M.V. de judecător la Tribunalul Bihor.

Cercetările cu privire la

denunțători nu au fost disjunse iar faptele pentru care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de aceștia sunt comune cu infracțiunea pentru care

petiționarul a fost trimis în judecată.

Curtea reține că plângerea formulată

este inadmisibilă, dar din alte considerente decât cele reținute de prima

instanță.

În opinia Curții, neînceperea

urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea

urmăririi penale, chiar dacă sunt dispuse prin rechizitoriu, pot fi atacate cu

plângere în condițiile art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen., deoarece

sunt independente de actul de trimitere în judecată.

Altfel s-ar încălca în mod evident

dreptul persoanelor vătămate sau a celor ale căror interese legitime sunt

vătămate, să supună controlului ierarhic și controlului instanței, aceste

măsuri ceea ce duce la încălcarea dreptului fundamental consacrat de art. 21

din Constituție.

Așa fiind, în speță, soluția de

neîncepere a urmăririi penale față de inculpați putea fi atacată cu plângere în

condițiile și de persoanele prevăzute de art. 278 și art. 278

1

C.

proc. pen.

Se constată însă că petiționarul nu

este în cauză persoană vătămată sau persoană ale cărei interese legitime au

fost vătămate prin soluția de neîncepere a urmăririi penale față de persoana

care i-a dat mită și față de persoanele care au ajutat-o să îi dea mită.

Pe de altă parte se reține că

petiționarul nu s-a adresat cu plângere procurorului ierarhic superior. Or,

sesizarea instanței este admisibilă numai în situația în care procurorul

ierarhic a respins plângerea sau nu a soluționat-o în termen.

În consecință se constată că

plângerea formulată este inadmisibilă și ca atare, soluția de respingere a

acestuia este corectă.

Constatând că nu există nici motive

de recurs care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge

recursul, ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul M.V. împotriva sentinței penale nr. 6/ P din 21

ianuarie 2005 a Curții de Apel Oradea.

Obligă pe recurentul petiționar la

plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 mai 2005.