ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5215/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

Dâmbovița, reclamantul S.C. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii

Dâmbovița, pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și

obligarea

acesteia să-i

recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 309/2002, și pentru perioada 26

februarie 1952 - 10 februarie 1953.

În motivarea cererii a arătat faptul

că a fost încorporat într-o unitate ce aparținea Detașamentului de muncă la

data arătată și înscrisă în livret, iar la data de 10 februarie 1953 a părăsit

unitatea militară, fiind condamnat ulterior pentru dezertare.

Tribunalul Dâmbovița, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 203 din 15 martie

2005, a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel

Ploiești.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 59 din 18 aprilie

2005, a admis acțiunea formulată, motivat de faptul că reclamantul a făcut

dovada efectuării stagiului militar într-o unitate aparținând Detașamentelor de

muncă și se încadrează în dispoziția legală invocată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta, criticând soluția pronunțată, întrucât în perioada

reclamată, conform actelor dosarului, rezultă faptul că nu a satisfăcut stagiul

militar, iar unitatea în care a fost prezent o perioadă și de unde a dezertat,

nu face parte din categoria celor prevăzute de lege, pentru a beneficia de

aceasta.

Recursul este fondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând motivele invocate, în raport cu sentința pronunțată, materialul

probator și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat fondat,

recursul formulat, pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu dispozițiile

cuprinse în art. 1 și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, beneficiază de

prevederile legii, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în

detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în

perioada 1950 - 1961, iar stabilirea drepturilor se face pe baza înscrisurilor

din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele județene sau de

U.M. 02405 Pitești.

Din livretul militar rezultă faptul că reclamantul a

fost încorporat la data de 26 februarie 1952, la C.M.R. Târgoviște, fără a se

arăta data lăsării la vatră și menționându-se nesatisfăcut stagiul militar în

acest act. Coroborând acest înscris, cu sentința nr. 157 din 13 martie 1956, a

Tribunalului Militar București, rezultă faptul că reclamantul a dezertat din

unitatea militară respectivă, la data de 10 februarie 1953, fiind condamnat

pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

Având în vedere cele arătate, nu se poate reține

această perioadă, ca fiind efectuată în cadrul detașamentului de muncă,

întrucât reclamantul are nesatisfăcut stagiul militar în perioada reclamată,

iar dispoziția prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002, este imperativă,

acordând drepturi, numai celor care au efectuat stagiul militar.

Pentru aceste considerente, recursul

formulat va fi admis și soluția instanței de fond va fi modificată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Dâmbovița împotriva sentinței nr. 59 din 18 aprilie 2005, a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge acțiunea reclamantului S.C., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 octombrie 2005.