ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5386/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 24 august 2003, Consiliul Local al municipiului Timișoara, prin Primarul

Timișoarei și semnată de Secretarul municipiului, a chemat în judecată SC T. SA

Timișoara, solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să

se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului, seria M.10 nr. 0342 din 17 martie 1995, prin care

pârâta a intrat în proprietatea terenului înscris în C.F. nr. 104010 Timișoara,

restabilirea dreptului de proprietate a Statului Român asupra terenului și

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va justifica.

Ulterior, prin precizarea de

acțiune, Primarul municipiului și Secretarul acestuia au arătat că Primăria

municipiului Timișoara înțelege să-și însușească cererea de chemare în

judecată.

Prin cererea înregistrată la data de

7 octombrie 2003, Consiliul Local al municipiului Timișoara și Primăria

municipiului Timișoara, tot prin Primarul municipiului, și-a precizat acțiunea,

în sensul că a fost chemat în judecată, în calitate de pârât, Ministerul

Transporturilor, Locuinței și Turismului (fostul Minister al Lucrărilor Publice

și Amenajării Teritoriului, în calitate de emitent al actului juridic atacat).

În motivarea acțiunii s-a arătat că

în mod greșit a fost emis certificatul atacat pentru terenul pe care este

amplasat tronsonul conductă de termoficare pe porțiunea cuprinsă între Str. C,

și calea ferată, întrucât respectivul teren aparține domeniului public, că

rețelele termice au fost construite de autoritatea publică locală și afectate

utilităților publice, înainte de intrarea terenului în proprietatea pârâtei. În

opinia reclamantei, terenul aferent construcțiilor este proprietatea Statului

Român, iar certificatul atacat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor Legii

nr. 18/1991, ale Legii nr. 33/1994, precum și cele ale Legii nr. 213/1998.

Judecătoria Timișoara, prin sentința

civilă nr. 10062 din 4 decembrie 2003, a declinat competența soluționării

cauzei, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ, invocând dispozițiile art. 1 și 6 din Legea nr. 29/1990, ale

art. 3 pct. 1, precum și cele ale art. 158 și 159 C. proc. civ.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 289 din 18

mai 2004, a respins acțiunea reclamanților Consiliul Local Timișoara și

Primarul municipiului Timișoara, împotriva pârâților Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și SC T. SA Timișoara, ca

inadmisibilă, reținând, în esență, că reclamanții nu au făcut dovada

îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr.

29/1990.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs, în termen legal, Primarul și Consiliul Local al municipiului

Timișoara, invocând dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenții susțin că în mod greșit s-a reținut că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 29/1990, iar nu cele ale art. 4, 5 și 29 din Legea nr.

18/1991, ale Legii nr. 15/1990, precum și cele ale H.G. nr. 834/1991. În

argumentarea acestui motiv de recurs se susține că actul atacat este un act de

gestiune, iar nu un act de autoritate supus controlului instanței de contencios

administrativ.

În aceste condiții arată recurenții,

soluționarea cererii privind anularea actului nu este de competența instanțelor

de contencios administrativ, iar procedura prealabilă nu este obligatorie.

Examinând cauza, în raport cu

critica adusă soluției instanței de fond, cu probele administrate și cu toate

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

Pe de o parte, Înalta Curte constată

că instanța de fond a reținut corect natura juridică a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, în sensul că acesta este

un act administrativ, iar nu de gestiune, natura juridică a actului atacat

fiind determinată atât de autoritatea emitentă (care nu acționează ca o

persoană juridică de drept privat, ci ca o autoritate publică abilitată să

emită astfel de certificate în condițiile și limitele legii), cât și de

procedura administrativă de emitere a certificatului.

Împrejurarea că din acel act se nasc

și efecte juridice subsecvente de drept civil nu îi modifică natura juridică,

întrucât nu schimbă structura raporturilor care au determinat emiterea lui și

nici caracterul său de autoritate.

Cum un asemenea act îmbracă forma juridică

a unui act administrativ de autoritate emis de un minister în executarea

dispozițiilor legale, competența exercitării controlului de legalitate a

acestuia revine, în temeiul art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curții de apel.

Prin urmare, în cauză, astfel cum

corect au reținut instanțele judecătorești, certificatul de atestare a

dreptului de proprietate este un act administrativ supus cenzurii instanței de

contencios administrativ, acțiunea, indiferent de motivul de nulitate invocat,

urmând a fi exercitată în termenele și condițiile prevăzute de art. 5 din Legea

nr. 29/1990.

De altfel, în materie este de

reținut că jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a conturat încă

din anii 1994 - 1995 în mod unitar.

În plus, se constată și că sentința

nr. 10062 din 4 decembrie 2003, a Judecătoriei Timișoara, prin care s-a

declinat competența soluționării cauzei, în favoarea curții de apel, nu a fost

atacată de către recurenții-reclamanți și mai mult, excepția necompetenței

materiale nu a fost invocată nici în fața instanței de fond.

Prin urmare, reținându-se că

sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile formulate acesteia,

sunt nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza

dispozițiilor art. 14 și 18 din Legea nr. 29/1990, coroborate cu cele ale art.

312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Primarul municipiului Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara

împotriva sentinței civile nr. 289 din 18 mai 2004, a Curții de Apel Timișoara,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 noiembrie 2005.