ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2074/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC C.L.T.C. SA Timișoara a chemat în judecată pârâții M.E.C. (în prezent M.E.F.), SC P.A.B.C. SA și C.L. Timișoara, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 29 aprilie 2004, emis de pârâtul 1 pe seama pârâtei 2. Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că certificatul atacat este nelegal pentru că încalcă prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul ei juridic și art. 4 alin. (4), art. 5 și art. 29 alin. (9) din Legea nr. 18/1998 sau art. 6 din Legea nr. 33/1994 din care rezultă că rețelele termice fac parte din domeniul public al municipiului Timișoara, așa cum reiese și din H.G.

nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 303 din 20 noiembrie 2007, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că, la data formulării cererii erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ care, la art. 5 alin. (1) prevedea că, înainte de a introduce acțiunea în justiție, cel vătămat într-un drept printr-un act normativ, trebuia să solicite autorității publice revocarea sau anularea actului.

Instanța de fond a mai reținut că reclamanta nu a solicitat nicicând pârâtului M.E.F. revocarea sau anularea certificatului în litigiu, fiind lipsit de relevanță faptul că acțiunea vizează nulitatea absolută a certificatului respectiv. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamanta SC C.L.T.C. SA Timișoara, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii, constatându-se că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este lovit de nulitate absolută. În cuprinsul recursului se arată că utilitatea publică a construcțiilor și terenurilor în discuție a fost stabilită în mod imperativ prin lege, acestea aparținând domeniului public al municipiului Timișoara, fără a putea face obiectul unei tranzacții.

Totodată, se mai susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că acțiunea a fost introdusă cu nerespectarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, încălcarea unor norme imperative și de ordine publică atrăgând nulitatea absolută a actului, care poate fi invocată de oricine are un interes în cauză și oricând, fiind imprescriptibilă. În finalul cererii de recurs, recurenta invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii prin care s-a solicitat încuviințarea unei expertize tehnice. Examinând actele și lucrările dosarului, mijloacele de probă administrate și dispozițiile legale incidente, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de fond s-a pronunțat în mod corect asupra excepției inadmisibilității acțiunii ceea ce, potrivit prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., face de prisos cercetarea în fond a cauzei. Nefăcându-se dovada că s-a solicitat emitentului revocarea actului administrativ atacat nu s-a îndeplinit cerința prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, legea în vigoare la momentul respectiv. Nu pot fi primite criticile formulate de recurentă, potrivit cărora actul atacat ar fi un act juridic civil și nu un act administrativ de autoritate, supus reglementărilor de contencios administrativ. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul atacat a fost emis de fostul M.I. - autoritate a administrației publice centrale, în raport cu dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Rezultă că instanța fondului a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.L.T.C. SA Timișoara împotriva sentinței civile nr. 303 din 20 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2008.