ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2453/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 aprilie 2002, reclamanții G.H. și G.L.M., în contradictoriu cu pârâții Primăria Cehu Silvaniei, Grupul Școlar „Gheorghe Pop de Băsești” și Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura județului Sălaj, au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Cehu Silvaniei, înscris în C.F. nr. 2177 Cehu Silvaniei cu nr.top.353/3/a/1/a și 353/2/a, compus din casă de locuit, bucătărie de vară, pivniță, anexe gospodărești în intravilan și care în prezent sunt demolate. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii proprietarilor imobilului care a fost preluat abuziv de stat, apoi construcțiile au fost demolate, pe o parte din teren s-a ridicat o construcție folosită în prezent ca grup școlar.

În cursul procesului, reclamanții au învederat instanței că, întrucât restituirea în natură nu este posibilă, sunt de acord cu primirea despăgubirilor bănești pentru imobilul preluat, opinie exprimată și prin notificarea trimisă prefecturii, iar aceasta din urmă a răspuns notificării comunicând că reclamanții pot beneficia de măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și că se pot adresa primăriei în vederea exprimării opțiunii pentru una din măsurile reparatorii. Prin sentința civilă nr. 2465 din 9 decembrie 2002, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis cererea reclamanților și a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul preluat de stat.

În considerentele hotărârii, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind în prezent ocupat de o unitate de învățământ și despăgubirile bănești se cuvin reclamanților și se vor acorda în conformitate cu dispozițiile art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001. Împotriva sentinței a declarat apel Prefectul județului Sălaj, solicitând respingerea acțiunii introductive. În motivarea apelului pârâtul a arătat că instanța nu a avut în vedere împrejurarea că numai cota de ½ din imobil s-a confiscat prin sentința penală de condamnare a lui G.V., autorul reclamanților, iar pentru cota de ½ a lui G.L. nu sunt dovezi de preluare a imobilului de Statul român.

De asemenea, s-au acordat despăgubiri bănești pentru întregul imobil, deși ele nu se cuveneau a fi acordate. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 31 din 6 martie 2003, a respins apelul, reținând că ½ parte din imobil, care a aparținut numitei G.L., a trecut în proprietatea statului în temeiul art. 56 din Legea nr. 4/1973, prin decizia nr. 429 din 20 decembrie 1976 emisă de autoritatea administrativă, iar cealaltă cotă de ½ parte a fost preluată de stat cu titlu de confiscare a averii prin sentința penală de condamnare a lui G.V. Probele administrate în cauză au făcut dovada preluării casei și terenului, proprietatea soților G., construcția s-a demolat și în locul ei s-a edificat clădirea în care funcționează în prezent o unitate de învățământ, și constatarea dreptului reclamanților la despăgubiri are suport legal în dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Decizia a fost atacată cu recurs de Prefectul județului Sălaj, care solicită modificarea ei, în sensul acordării de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de acțiuni la societățile tranzacționate pe piața de capital, în locul măsurii reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, cu obligarea intimaților-reclamanți la rambursarea sumei de 18.893,93 lei, reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu indicele inflației. Recursul declarat este parțial fondat și se va admite în limitele și pentru motivele ce se vor expune. Instanța de fond, cât și cea de apel, și-au fundamentat soluția de acordare a despăgubirilor bănești pentru imobil, constând în casă și teren în intravilan, construcție demolată după preluarea de către stat, pe prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, motivată de faptul că în noul edificiu funcționează o unitate bugetară de învățământ, anume liceul industrial.

Se apreciază că situația prevăzută în art. 16 din Legea nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate în mod abuziv, care nu au fost demolate și care sunt ocupate, printre altele, de unități bugetare din învățământ. Dispozițiile incidente prezentei cauze se consideră a fi cele cuprinse în art. 10 din Legea nr. 10/2001, care reglementează în alin. (1) situația imobilelor preluate în mod abuziv și demolate total sau parțial, textul de lege făcând precizarea că pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Cu referirea la categoriile de măsuri reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite în ipoteza construcțiilor demolate și a terenurilor ocupate, înscrisă în alin. (1) al art. 10, din interpretarea alin. (8) al aceluiași articol prin raționamentul per a contrario cu alin. (9) potrivit căruia imobilele „care aveau numai o altă destinație decât aceea de locuință” și pentru care măsurile reparatorii se stabilesc potrivit art. 9 alin. (2), rezultă că alin. (8), în discuție, are în vedere imobilele demolate care aveau destinația de locuință și terenurile ocupate pentru care „în situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (4) măsurile reparatorii în echivalent sunt cele prevăzute în art. 9 alin. (2), la alegerea persoanei îndreptățite”.

Concluzia este confirmată de pct. 10.2 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit căruia în ipoteza în care construcțiile (destinate a fi locuite sau având altă destinație) au fost demolate integral și terenul este imposibil de restituit în natură, urmează a se acorda beneficiul oricărora dintre măsurile prevăzute la art. 9 alin. (2) din lege, printre care nu se regăsesc despăgubirile bănești. Rezultă că intimații nu sunt îndreptățiți a li se acorda despăgubiri bănești ci numai una din măsurile reparatorii enunțate în art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sens în care urmează a admite recursul și a modifica decizia atacată sub aspectul relevat, prin înlocuirea măsurii despăgubirilor bănești cu măsurile înscrise în art. 9 alin. (2) din lege.

Cererea recurentului privind obligarea intimaților la plata sumei încasată cu titlu de despăgubire pentru cota de ½ parte din imobilul preluat prin decizia administrativă în temeiul Legii nr. 4/1973, nu poate fi primită, urmând, dacă este cazul, a fi solicitată suma pe cale separată. Recurentul a formulat această cerere pentru prima dată în instanța de recurs, fază procesuală în care nu se admit cereri noi, nesupuse examinării instanțelor de fond sau apel, astfel această critică a reclamantului urmează a se respinge, recursul fiind întemeiat numai referitor la prima critică adusă deciziei pronunțate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Prefectura județului Sălaj împotriva deciziei nr. 31 din 6 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, pe care o casează. Admite apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței nr. 2465 din 9 decembrie 2002 a Tribunalului Sălaj, secția civilă, pe care o schimbă în parte în sensul că înlocuiește mențiunea privitoare la despăgubirile bănești cu măsurile prevăzute în art. 9 alin. (2) Legea nr. 10/2001. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.