ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 964/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 964/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința comercială nr. 10174 din 15 noiembrie 2006,

pronunțată în dosarul nr. 25438/3/2004,

Tribunalul București, secția a

VI

- a comercială,

a admis în parte cererea formulată de reclamantul I.G.F.D.I. (fostul F.N.A.) -

prin administrator C.A.S.M.S.A.I. SA și a obligat pârâtele SC S.O.V. I. SA și B.C.I.T.

să plătească în solidar reclamantului despăgubiri în cuantum de

50.594.409.636,604 lei vechi și cheltuieli de judecată de 730.000.000 lei

vechi.

Împotriva sentinței comerciale nr. 10174 din 15 noiembrie

2006 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, au declarat

apel reclamantul prin administrator SC P.A.S.M.S.A.I. SA (fostă SC C.A.S.M.S.A.I.

SA) și pârâta B.C. H.V.B. T. SA ( fostă B.C.I.T. SA), iar pârâta SC S.O.V. I.

SA a formulat recurs împotriva încheierii de

ședință de la 30

noiembrie 2005, prin care i s-a respins cererea de

suspendare a judecății până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. 5653/2003.

Toate căile de atac formulate în cauză au fost înaintate

Curții de Apel București și au fost înregistrate sub numărul unic de dosar

25438/3/2004 la 13 februarie 2007 pe rolul Secției a V-a Comercială.

Recursul declarat de SC S.O.V. I. SA împotriva încheierii de

la 30 noiembrie 2005 fiind înaintat instanței superioare împreună cu apelurile

formulate împotriva sentinței de fond, aceasta a fost învestită în același timp

cu toate căile de atac. In considerarea acestui fapt, Curtea de Apel, la

termenul din 5 aprilie 2007, pentru a avea posibilitatea soluționării unitare a

cauzei, neexistând posibilitatea disjungerii, a calificat calea de atac

exercitată de SC S.O.V. I. SA ca fiind apel, apreciind că măsura nu era de

natură să prejudicieze

pârâta, ci

dimpotrivă, i-a conferit accesul la încă un grad de jurisdicție.

Judecarea cauzei a fost suspendată în baza dispozițiilor art.

244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de la 27 martie 2008 și

repusă pe rol la data de 14 octombrie 2010.

La termenul de judecată din 11 noiembrie 2010, instanța de

apel din oficiu, a invocat și a pus în discuția părților incidentul procedural

al suspendării judecății, în baza dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006,

în considerarea înscrisurilor depuse la dosar de pârâta U.C.T.B. SA, respectiv

buletinul procedurilor de insolvență, din care rezulta situația juridică a

pârâtei SC S.O.V. I. S.A., aceasta aflându-se în procedura insolvenței. Pârâtă,

prin apărător, a susținut că prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 operează

doar cu privire la apelul formulat de reclamantă împotriva celor două pârâte,

nu și cu privire la apelul formulat în contradictoriu cu celelalte părți,

sediul materiei constituindu-1 dispozițiile art. 243 C. proc. civ. De asemenea,

a susținut că legea insolvenței prevede un caz special de suspendare de drept,

scopul acestei instituții fiind împiedicarea realizării unei creanțe asupra

unei debitoare împotriva s-a deschis procedura. A mai precizat că, în cauza,

instanța de control judiciar a fost învestită cu judecarea apelului reclamantei

nemulțumite de măsura în care i-a fost admisă cererea de către instanța de fond

și cu judecarea apelului pârâtei care tinde la exonerarea sa și a copârâtei. A

mai susținut că, prin apelul băncii este exclusă eventualitatea realizării unei

creanțe împotriva falitei, ceea ce face ca dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006

să nu fie incidente în ceea ce privește calea de atac pe care a exercitat-o.

Referitor la cele susținute, U.C.T.B. SA a arătat că, pentru

situații similare, practica Curții de Apel București o reprezintă disjungerea

și judecarea separată, dispozițiile art. 720

6

C. proc. civ. obligând

instanța să asigure realizarea drepturilor.

Curtea a apreciat apărarea ca neîntemeiată și a înlăturat-o

reținând că, în cauză, U.C.T.B. SA si SC S.O.V. I. SA se află în situație de

coparticipare procesuală pasivă, fiind chemate în judecată pentru a răspunde

solidar, prin hotărârea primei instanțe dispunându-se antrenarea răspunderii

solidare a celor două pârâte, caz în care, orice analiză separată a căilor de

atac, ar contraveni principiului solidarității și ar transforma de plano

obligația din solidară, în divizibilă.

De asemenea, a apreciat

că susținerile pârâtei nu sunt întemeiate

nici prin raportare la textele

legale invocate, respectiv art. 36 din Legea nr. 85/2006 și art. 282-298 C.

proc. civ., având în vedere că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006

instituie un caz de suspendare de drept a tuturor acțiunilor judiciare și

extrajudiciare, precum și a măsurilor de executare privind realizarea

creanțelor împotriva debitorului sau a bunurilor sale de la data deschiderii

procedurii insolvenței împotriva acestuia, iar analiza normelor de procedură

civilă conduce către o singură finalitate și anume aceea a judecării împreună a

tuturor apelurilor îndreptate împotriva unei singure hotărâri.

Împotriva încheierii de ședință din 18 noiembrie 2010

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a declarat

recurs pârâta U.C.T.B. SA, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut

de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru aplicarea

greșită a principiului solidarității obligațiilor în materie comercială, a

prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 și a dispozițiilor art. 288-290 C.

proc. civ., solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul

menținerii măsurii suspendării judecății în ceea ce privește apelul

reclamantului I.G.F.D.I. și disjungerea apelului său și a celui al pârâtei SC S.O.V.

I. SA, în vederea continuării judecății.

În motivarea recursului, pârâta a dezvoltat următoarele

critici:

privind greșita interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, pârâta a precizat că

instanța

de apel a avut o înțelegere eronată a solicitărilor sale,

reținând că, apărarea sa ar fi fost aceea de suspendare a tuturor apelurilor

exercitate în contradictoriu cu SC S.O.V. I. SA și continuarea judecății

acestora numai față subscrisa, când, în realitate, ea a cerut judecarea

separată a apelurilor formulate de ea însăși și de SC S.O.V. I. SA și

suspendarea exclusiv a apelului formulat de reclamantul I.G.F.D.I. față de

toate părțile.

Această concluzie a susținut că se desprinde din motivarea

instanței care și-a argumentat soluția de respingere a cererii de

disjungere sau judecare separată pe

coparticiparea procesuală pasivă a

celor două pârâte, obligate solidar

la plata debitului prin soluția hotărârea instanței de fond, situație în care,

soluția contrară celei de

suspendare a

judecății, de natură să conducă eventual la soluții diferite

față de cele două, ar fi transformat în mod

nepermis obligația solidară,

într-una divizibilă.

Numai în varianta analizării efectelor pe care le-ar fi avut

suspendarea judecății tuturor apelurilor numai față de societatea intrată în

faliment, a susținut pârâta că ar fi putut ajunge instanța de control la

concluzia că s-ar fi transformat caracterul obligației din solidară în

divizibilă.

Tot referitor la motivul de recurs constând în aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, U.C.T.B. SA a susținut

că, instanța de apel a soluționat incidentul procedural cu ignorarea scopului

urmărit de legiuitor la edictarea normei, scop constând în asigurarea urmăririi

unei creanțe împotriva

debitorului,

exclusiv în cadrul procedurii speciale a insolvenței.

Astfel, în raport de finalitatea normei legale, a arătat că

aceasta nu era incidență în cauză în ce privește apelul său și cel al pârâtei

falite, deoarece prin judecarea lor nu se tinde la satisfacerea unor creanțe

asupra averii debitorului în afara procedurii concursuale a insolvenței și

soluționarea lor nu ar fi de natură să conducă la prejudicierea celorlalți

creditori și la diminuarea masei credale, în cauză, singurul apel, care se

încadrează în acțiunile vizate de art. 36, fiind apelul reclamantului I. (fost

F.N.A.), singurul care tinde la realizarea unei creanțe asupra debitorului S.O.V.

I. și prin admiterea acestuia, s-ar putea ajunge teoretic la obligarea S.O.V.

I. la plata unei sume mai mari decât cea la care a fost obligată de instanța de

fond.

Referitor la apelul promovat de falita S.O.V.I., recurenta a

arătat că, în prezent, este lipsit de interes întrucât dosarul penal în

raport de care se solicitase suspendarea a fost

soluționat irevocabil, iar

calea de atac exercitată de această pârâtă, nu

se înscrie în sfera de aplicabilitate a art. 36, fiind o cerere prin care

falita tindea la protejarea patrimoniului său, fie și temporar, prin

suspendarea soluționării cauzei.

SA, vizează interpretarea și aplicarea greșită a

dispozițiilor art.

288-290 C. proc. civ., în raport de conținutul

cărora, susține că instanța de apel ar fi avut posibilitatea judecării separate

a apelurilor declarate în cauză.

Recursul este nefondat.

Î

nalta Curte,

reține că instanța de apel a făcut o analiză judicioasă a situației de fapt și

o aplicare corectă a normelor legale incidente în cauză și urmează să înlăture

criticile formulate de recurentă în considerarea următoarelor:

l. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia dispozițiile

art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu ar fi incidente în speță decât în ceea ce

privește apelul declarat de reclamantul I.G.F.D.I., pentru că doar acesta tinde

prin exercitarea căii de atac la valorificarea unei creanțe asupra

patrimoniului falitei SC S.O.V. I. SA, fiind singura care corespunde

finalității textului legal de a nu permite valorificarea creanțelor

creditorilor decât în cadrul unei singure proceduri, cea a insolvenței, pentru

a nu se crea o discriminare a

acestora, Înalta

Curte apreciază că soluția instanței de apel este corectă

și reflectă

analiza întregului cadru procesual, din perspectiva și cu respectarea

drepturilor și intereselor fiecăruia dintre participanții în proces.

Astfel, în varianta în care s-ar fi soluționat incidentul

procedural prin suspendarea judecății exclusiv în ce privește apelul

reclamantului și s-ar fi dispus continuarea judecății apelurile pârâtelor,

deoarece acestea au interese contrare și între ele, nu doar în raport de

reclamantul I.G.F.D.I., în mod evident U.C.T.B. SA tinzând a se exonera pe sine

de răspundere, soluționarea

doar a acestor

căi de atac ar fi putut conduce la afectarea patrimoniului

societății

falite, ceea ce atrage neechivoc incidența în speță a prevederilor art. 36 din

Legea nr. 85/2006, care prevăd că: „de la data deschiderii procedurii se

suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de

executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor

sale."

In considerarea celor mai sus expuse, Înalta Curte

reține că, prin aplicarea textului legal menționat, nu a fost ignorată nici

finalitatea/scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea sa, în condițiile

în care, soluționarea apelului declarat de U.C.T.B. SA este de natură să

afecteze/diminueze patrimoniul societății falite.

De asemenea,

susținerea potrivit căreia Curtea a avut o înțelegere

eronată a

solicitărilor sale, este nefondată. înalta Curte apreciază ca fiind corectă și

legală motivarea instanței de apel întemeiată pe

coparticiparea procesuală pasivă a celor două pârâte și pe

solidaritatea obligației, în raport de care, orice analiză separată a căilor de

atac ar fi constituit o încălcare a principiului solidarității obligațiilor în

materie

comercială și ar fi transformat obligația din solidară în divizibilă,

instanța analizând raportului juridic obligațional doar față de una

dintre debitoarele chemate a răspunde solidar,

fără ca ulterior să poată relua analiza și în ce o privește pe cealaltă,

întrucât ar deveni incidente

dispozițiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ."

Totodată, Înalta Curte apreciază, în baza

dispozițiilor art. 48 C. proc. civ. și a principiului disponibilității, că U.C.T.B.

SA nu avea calitatea și posibilitatea legală să solicite continuarea judecății

apelului formulat de SC S.O.V. I. SA, în considerarea faptului, că deși ambele

stau în proces ca pârâte, interesele lor sunt contrare, nu numai în raport de

reclamant, ci și ale uneia față de cealaltă, iar dispozițiile art. 36 din Legea

nr. 85/2006 ocrotesc interesul falitei, recurenta neputând renunța la

facilitatea legală în numele SC S.O.V.I. SA, în condițiile în care aceasta nu a

formulat nici o cerere în acest sens și nici nu a împuternicit-o expres pe

recurentă.

SA urmează a fi înlăturat ca nefondat, Înalta Curte reținând că instanța de

apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 288-290 C.

proc. civ., al căror înțeles convergent conduce la ideea asigurării unei

judecăți unitare.

Susținerile

recurentei, potrivit cărora prin judecarea căilor de atac

de același

complet s-ar atinge scopul urmărit de legiuitor, motivat de

faptul că același complet de judecată nu ar putea

pronunța două soluții

contradictorii asupra aceleiași situații de fapt,

ceea ce ar face să nu existe nici un impediment în disjungerea unui apel și

formarea unui nou dosar care să fie soluționat de către același complet de

judecată

care soluționează și cauza din care

s-a disjuns dosarul nou format, sunt

lipsite de pertinență și realism,

în condițiile în care, Regulamentul de organizare și funcționare a instanțele

prevede repartizarea aleatorie a dosarelor, iar posibilitatea ca dosarul

disjuns să fie repartizat aceluiași complet este mai mult decât improbabilă.

în situația în care s-ar pronunța același complet,

după soluționarea căilor de atac disjunse, în mod corect acesta ar putea fi

recuzat, conform prevederilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ., respectiv pentru

a-și fi spus părerea cu privire la pricină.

Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei U.C.T.B.

SA București.

PENTRU AC ESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta U.C.T.B. SA

București împotriva încheierii de ședință din 18 noiembrie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel, secția a V-a comercială, în dosarul nr. 25438/3/2004, ca nefundat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2011.