ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 964/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 10174 din 15 noiembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 25438/3/2004, Tribunalul București, secția a VI - a comercială, a admis în parte cererea formulată de reclamantul I.G.F.D.I. (fostul F.N.A.) - prin administrator C.A.S.M.S.A.I. SA și a obligat pârâtele SC S.O.V. I. SA și B.C.I.T. să plătească în solidar reclamantului despăgubiri în cuantum de 50.594.409.636,604 lei vechi și cheltuieli de judecată de 730.000.000 lei vechi. Împotriva sentinței comerciale nr. 10174 din 15 noiembrie 2006 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, au declarat apel reclamantul prin administrator SC P.A.S.M.S.A.I.

SA (fostă SC C.A.S.M.S.A.I. SA) și pârâta B.C. H.V.B. T. SA ( fostă B.C.I.T. SA), iar pârâta SC S.O.V. I. SA a formulat recurs împotriva încheierii de ședință de la 30 noiembrie 2005, prin care i s-a respins cererea de suspendare a judecății până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. 5653/2003. Toate căile de atac formulate în cauză au fost înaintate Curții de Apel București și au fost înregistrate sub numărul unic de dosar 25438/3/2004 la 13 februarie 2007 pe rolul Secției a V-a Comercială. Recursul declarat de SC S.O.V. I. SA împotriva încheierii de la 30 noiembrie 2005 fiind înaintat instanței superioare împreună cu apelurile formulate împotriva sentinței de fond, aceasta a fost învestită în același timp cu toate căile de atac.

In considerarea acestui fapt, Curtea de Apel, la termenul din 5 aprilie 2007, pentru a avea posibilitatea soluționării unitare a cauzei, neexistând posibilitatea disjungerii, a calificat calea de atac exercitată de SC S.O.V. I. SA ca fiind apel, apreciind că măsura nu era de natură să prejudicieze pârâta, ci dimpotrivă, i-a conferit accesul la încă un grad de jurisdicție. Judecarea cauzei a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de la 27 martie 2008 și repusă pe rol la data de 14 octombrie 2010. La termenul de judecată din 11 noiembrie 2010, instanța de apel din oficiu, a invocat și a pus în discuția părților incidentul procedural al suspendării judecății, în baza dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, în considerarea înscrisurilor depuse la dosar de pârâta U.C.T.B.

SA, respectiv buletinul procedurilor de insolvență, din care rezulta situația juridică a pârâtei SC S.O.V. I. S.A., aceasta aflându-se în procedura insolvenței. Pârâtă, prin apărător, a susținut că prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 operează doar cu privire la apelul formulat de reclamantă împotriva celor două pârâte, nu și cu privire la apelul formulat în contradictoriu cu celelalte părți, sediul materiei constituindu-1 dispozițiile art. 243 C. proc. civ. De asemenea, a susținut că legea insolvenței prevede un caz special de suspendare de drept, scopul acestei instituții fiind împiedicarea realizării unei creanțe asupra unei debitoare împotriva s-a deschis procedura. A mai precizat că, în cauza, instanța de control judiciar a fost învestită cu judecarea apelului reclamantei nemulțumite de măsura în care i-a fost admisă cererea de către instanța de fond și cu judecarea apelului pârâtei care tinde la exonerarea sa și a copârâtei.

A mai susținut că, prin apelul băncii este exclusă eventualitatea realizării unei creanțe împotriva falitei, ceea ce face ca dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 să nu fie incidente în ceea ce privește calea de atac pe care a exercitat-o. Referitor la cele susținute, U.C.T.B. SA a arătat că, pentru situații similare, practica Curții de Apel București o reprezintă disjungerea și judecarea separată, dispozițiile art. 720 6 C. proc. civ. obligând instanța să asigure realizarea drepturilor. Curtea a apreciat apărarea ca neîntemeiată și a înlăturat-o reținând că, în cauză, U.C.T.B. SA si SC S.O.V. I. SA se află în situație de coparticipare procesuală pasivă, fiind chemate în judecată pentru a răspunde solidar, prin hotărârea primei instanțe dispunându-se antrenarea răspunderii solidare a celor două pârâte, caz în care, orice analiză separată a căilor de atac, ar contraveni principiului solidarității și ar transforma de plano obligația din solidară, în divizibilă.

De asemenea, a apreciat că susținerile pârâtei nu sunt întemeiate nici prin raportare la textele legale invocate, respectiv art. 36 din Legea nr. 85/2006 și art. 282-298 C. proc. civ., având în vedere că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 instituie un caz de suspendare de drept a tuturor acțiunilor judiciare și extrajudiciare, precum și a măsurilor de executare privind realizarea creanțelor împotriva debitorului sau a bunurilor sale de la data deschiderii procedurii insolvenței împotriva acestuia, iar analiza normelor de procedură civilă conduce către o singură finalitate și anume aceea a judecării împreună a tuturor apelurilor îndreptate împotriva unei singure hotărâri. Împotriva încheierii de ședință din 18 noiembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a declarat recurs pârâta U.C.T.B.

SA, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru aplicarea greșită a principiului solidarității obligațiilor în materie comercială, a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 și a dispozițiilor art. 288-290 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul menținerii măsurii suspendării judecății în ceea ce privește apelul reclamantului I.G.F.D.I. și disjungerea apelului său și a celui al pârâtei SC S.O.V. I. SA, în vederea continuării judecății. În motivarea recursului, pârâta a dezvoltat următoarele critici: 1. Referitor la susținerea privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, pârâta a precizat că instanța de apel a avut o înțelegere eronată a solicitărilor sale, reținând că, apărarea sa ar fi fost aceea de suspendare a tuturor apelurilor exercitate în contradictoriu cu SC S.O.V.

I. SA și continuarea judecății acestora numai față subscrisa, când, în realitate, ea a cerut judecarea separată a apelurilor formulate de ea însăși și de SC S.O.V. I. SA și suspendarea exclusiv a apelului formulat de reclamantul I.G.F.D.I. față de toate părțile. Această concluzie a susținut că se desprinde din motivarea instanței care și-a argumentat soluția de respingere a cererii de disjungere sau judecare separată pe coparticiparea procesuală pasivă a celor două pârâte, obligate solidar la plata debitului prin soluția hotărârea instanței de fond, situație în care, soluția contrară celei de suspendare a judecății, de natură să conducă eventual la soluții diferite față de cele două, ar fi transformat în mod nepermis obligația solidară, într-una divizibilă.

Numai în varianta analizării efectelor pe care le-ar fi avut suspendarea judecății tuturor apelurilor numai față de societatea intrată în faliment, a susținut pârâta că ar fi putut ajunge instanța de control la concluzia că s-ar fi transformat caracterul obligației din solidară în divizibilă. Tot referitor la motivul de recurs constând în aplicarea greșită a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, U.C.T.B. SA a susținut că, instanța de apel a soluționat incidentul procedural cu ignorarea scopului urmărit de legiuitor la edictarea normei, scop constând în asigurarea urmăririi unei creanțe împotriva debitorului, exclusiv în cadrul procedurii speciale a insolvenței.

Astfel, în raport de finalitatea normei legale, a arătat că aceasta nu era incidență în cauză în ce privește apelul său și cel al pârâtei falite, deoarece prin judecarea lor nu se tinde la satisfacerea unor creanțe asupra averii debitorului în afara procedurii concursuale a insolvenței și soluționarea lor nu ar fi de natură să conducă la prejudicierea celorlalți creditori și la diminuarea masei credale, în cauză, singurul apel, care se încadrează în acțiunile vizate de art. 36, fiind apelul reclamantului I. (fost F.N.A.), singurul care tinde la realizarea unei creanțe asupra debitorului S.O.V. I. și prin admiterea acestuia, s-ar putea ajunge teoretic la obligarea S.O.V. I. la plata unei sume mai mari decât cea la care a fost obligată de instanța de fond.

Referitor la apelul promovat de falita S.O.V.I., recurenta a arătat că, în prezent, este lipsit de interes întrucât dosarul penal în raport de care se solicitase suspendarea a fost soluționat irevocabil, iar calea de atac exercitată de această pârâtă, nu se înscrie în sfera de aplicabilitate a art. 36, fiind o cerere prin care falita tindea la protejarea patrimoniului său, fie și temporar, prin suspendarea soluționării cauzei. 2. Al doilea motiv de recurs formulat de U.C.T.B. SA, vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 288-290 C. proc. civ., în raport de conținutul cărora, susține că instanța de apel ar fi avut posibilitatea judecării separate a apelurilor declarate în cauză.

Recursul este nefondat. Î nalta Curte, reține că instanța de apel a făcut o analiză judicioasă a situației de fapt și o aplicare corectă a normelor legale incidente în cauză și urmează să înlăture criticile formulate de recurentă în considerarea următoarelor: l. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu ar fi incidente în speță decât în ceea ce privește apelul declarat de reclamantul I.G.F.D.I., pentru că doar acesta tinde prin exercitarea căii de atac la valorificarea unei creanțe asupra patrimoniului falitei SC S.O.V.

I. SA, fiind singura care corespunde finalității textului legal de a nu permite valorificarea creanțelor creditorilor decât în cadrul unei singure proceduri, cea a insolvenței, pentru a nu se crea o discriminare a acestora, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de apel este corectă și reflectă analiza întregului cadru procesual, din perspectiva și cu respectarea drepturilor și intereselor fiecăruia dintre participanții în proces. Astfel, în varianta în care s-ar fi soluționat incidentul procedural prin suspendarea judecății exclusiv în ce privește apelul reclamantului și s-ar fi dispus continuarea judecății apelurile pârâtelor, deoarece acestea au interese contrare și între ele, nu doar în raport de reclamantul I.G.F.D.I., în mod evident U.C.T.B.

SA tinzând a se exonera pe sine de răspundere, soluționarea doar a acestor căi de atac ar fi putut conduce la afectarea patrimoniului societății falite, ceea ce atrage neechivoc incidența în speță a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, care prevăd că: „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale." In considerarea celor mai sus expuse, Înalta Curte reține că, prin aplicarea textului legal menționat, nu a fost ignorată nici finalitatea/scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea sa, în condițiile în care, soluționarea apelului declarat de U.C.T.B.

SA este de natură să afecteze/diminueze patrimoniul societății falite. De asemenea, susținerea potrivit căreia Curtea a avut o înțelegere eronată a solicitărilor sale, este nefondată. înalta Curte apreciază ca fiind corectă și legală motivarea instanței de apel întemeiată pe coparticiparea procesuală pasivă a celor două pârâte și pe solidaritatea obligației, în raport de care, orice analiză separată a căilor de atac ar fi constituit o încălcare a principiului solidarității obligațiilor în materie comercială și ar fi transformat obligația din solidară în divizibilă, instanța analizând raportului juridic obligațional doar față de una dintre debitoarele chemate a răspunde solidar, fără ca ulterior să poată relua analiza și în ce o privește pe cealaltă, întrucât ar deveni incidente dispozițiile art. 27 pct. 7 C. proc.

civ." Totodată, Înalta Curte apreciază, în baza dispozițiilor art. 48 C. proc. civ. și a principiului disponibilității, că U.C.T.B. SA nu avea calitatea și posibilitatea legală să solicite continuarea judecății apelului formulat de SC S.O.V. I. SA, în considerarea faptului, că deși ambele stau în proces ca pârâte, interesele lor sunt contrare, nu numai în raport de reclamant, ci și ale uneia față de cealaltă, iar dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 ocrotesc interesul falitei, recurenta neputând renunța la facilitatea legală în numele SC S.O.V.I. SA, în condițiile în care aceasta nu a formulat nici o cerere în acest sens și nici nu a împuternicit-o expres pe recurentă. 2. Și cel de-al doilea motiv de recurs formulat de U.C.T.B.

SA urmează a fi înlăturat ca nefondat, Înalta Curte reținând că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 288-290 C. proc. civ., al căror înțeles convergent conduce la ideea asigurării unei judecăți unitare.

Susținerile recurentei, potrivit cărora prin judecarea căilor de atac de același complet s-ar atinge scopul urmărit de legiuitor, motivat de faptul că același complet de judecată nu ar putea pronunța două soluții contradictorii asupra aceleiași situații de fapt, ceea ce ar face să nu existe nici un impediment în disjungerea unui apel și formarea unui nou dosar care să fie soluționat de către același complet de judecată care soluționează și cauza din care s-a disjuns dosarul nou format, sunt lipsite de pertinență și realism, în condițiile în care, Regulamentul de organizare și funcționare a instanțele prevede repartizarea aleatorie a dosarelor, iar posibilitatea ca dosarul disjuns să fie repartizat aceluiași complet este mai mult decât improbabilă.

în situația în care s-ar pronunța același complet, după soluționarea căilor de atac disjunse, în mod corect acesta ar putea fi recuzat, conform prevederilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ., respectiv pentru a-și fi spus părerea cu privire la pricină. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei U.C.T.B. SA București.

PENTRU AC ESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta U.C.T.B. SA București împotriva încheierii de ședință din 18 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel, secția a V-a comercială, în dosarul nr. 25438/3/2004, ca nefundat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2011.