Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.05.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1577/2008

HOTĂRÂRE
09.05.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1577/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul C.I.F.N.A. prin administrator judiciar SC Q.A.M. a chemat în judecată pe pârâta SC S.I. SA și în garanție pe B.C.I.Ț. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați în solidar la plata sumei de 15 miliarde lei, reprezentând prejudiciu produs F.N.A. prin executarea necorespunzătoare a contractelor de administrare și depozitare, precum și la plata sumei de 5 miliarde de lei, prejudiciu creat ca urmare a neexecutării la timp și necorespunzător a prevederilor contractuale, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 10174 din 15 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamantul I.F.D.I.

prin administrator judiciar și a obligat pârâtele să plătească, în solidar, reclamantei suma de 50.594.409.636,604 ROL cu titlu de despăgubiri. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta cât și pârâta, iar prin cererea formulată la data de 18 octombrie 2007, pârâta U.Ț.B. SA BUCUREȘTI a formulat cerere de suspendare a cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului penal nr. 4883/3/2007 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a I-a penală. De asemenea, în cadrul ședinței publice din data de 18 octombrie 2007, pârâta U.Ț.B. SA București a solicitat suspendarea executării sentinței atacate, în temeiul art. 280 C. proc. civ., sentință care nu a fost pusă în executare.

Prin încheierea de ședință din data de 18 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins cererea de suspendare a executării formulată de pârâtă ca neîntemeiată. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că hotărârea a cărei executare se solicită a fi suspendată încă nu a fost pusă în executare, așadar prejudiciul este eventual. În al doilea rând, instanța de apel a apreciat că măsura apare nejustificată având în vedere că în speță există posibilitatea reparării prejudiciului prin întoarcerea executării. În consecință, Curtea de apel a respins cererea întrucât pârâta nu a făcut dovada existenței unei vătămări actuale de natură a periclita în mod irevocabil și irecuperabil activitatea proprie, urmare a executării sentinței de fond.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin încheierea din data de 27 martie 2008, a suspendat judecata apelurilor formulate de apelantele U.Ț.B. SA București și I.F.D.I. prin administrator judiciar, conform art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. 4883/3/2007 al Tribunalului București, secția a I-a penală. Împotriva încheierii de ședință din data de 18 octombrie 2007, a formulat recurs pârâta U.Ț.B. sa București, în cadrul termenului legal, în temeiul art. 280 alin. (3) raportat la art. 403 alin. (3) și la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea încheierii recurată, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării sentinței comerciale nr. 10174 din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, până la soluționarea apelului formulat împotriva acesteia.

În susținerea criticilor de nelegalitate, invocând și dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., recurenta a arătat următoarele: - în lipsa măsurii suspendării există riscul ca până la momentul soluționării apelului declarat împotriva sentinței tribunalului, executarea silită să fie finalizată; - executarea silită ar crea un grav prejudiciu patrimonial, având în vedere cuantumul ridicat al despăgubirilor, peste 50 de miliarde de lei vechi; - suspendarea executării se impune, dat fiind complexitatea dosarului, fiind cert că durata de soluționare a apelului va fi foarte îndelungată; - suspendarea vremelnică a efectelor sentinței apelate nu este de natură a afecta interesele reclamantei, întrucât solvabilitatea băncii este incontestabilă, neexistând nici un dubiu cu privire la posibilitatea unei creditoare de a recupera o eventuală creanță împotriva subscrisei; - neprejudicierea intereselor reclamantei este cu atât mai evidentă cu cât subscrisa a consemnat cu titlu de cauțiune, suma de peste 500.000 RON, cuantumul solicitat de către instanța de apel.

În plus, pe toată durata de soluționare a apelului vor curge dobânzi la sumele la care a fost obligată subscrisa; - șansele de a obține întoarcerea executării împotriva unei entități lipsite de personalitate juridică sunt minime; În continuare, arată că temeinicia cererii de suspendare a executării sentinței tribunalului, decurge din nelegalitatea și netemeinicia sentinței apelate, arătând pe scurt criticile dezvoltate pe larg în cadrul cererii de apel. În apărare, prin intermediul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca rămas fără obiect, având în vedere faptul că Tribunalul București prin încheierea irevocabilă din 21 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 14951/3/2008 a dispus suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 10174/2006 pronunțată de Tribunalul București.

Pe fondul cauzei, intimata reclamantă a arătat că cererea este inadmisibilă, întrucât la momentul prezentei, judecata apelurilor este suspendată în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ. În subsidiar a arătat că recursul este neîntemeiat, măsura suspendării executării fiind nejustificată, existând posibilitatea reparării prejudiciului prin întoarcerea executării. Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente : Tribunalul a fost sesizat cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării silite vremelnice a titlului executoriu, constând în sentința comercială nr. 10174 din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 280 alin. (3) C. proc.

civ. Potrivit prevederilor art. 720 8 C. proc. civ., hotărârile date în primă instanță, în materie comercială, sunt executorii. Potrivit prevederilor art. 280 C. proc. civ., execuția vremelnică de drept a unei hotărâri executorii poate fi suspendată în condițiile dispozițiilor acestui articol, până la soluționarea apelului declarat împotriva acesteia. În ceea ce privește temeinicia cererii formulată de recurentă, în temeiul art. 280 C. proc. civ., în mod corect instanța de apel a reținut că nu s-a făcut dovada existenței unei vătămări actuale, pentru înlăturarea efectelor caracterului executoriu al unei hotărâri judecătorești.

În ceea ce privește reținerea curții de apel în sensul că prejudiciul invocat la data soluționării cererii este eventual, această motivare subzistă în continuare, având în vedere că deși s-a demarat procedura executării silite, dosarul de executare nr. 335/2008 al Biroului Executorului Judecătoresc D.G., efectele procedurii execuționale sunt suspendate, până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației la executare. Această situație de fapt, rezultă din certificatul emis de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin care se atestă că, prin încheierea din data de 21 aprilie 2008, s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite a sentinței comerciale nr. 10174/2006 pronunțată de Tribunalul București, secția VI-a comercială, în dosarul nr. 25438/3/2004 până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulată cu ocazia contestației la titlu.

Deși efectele suspendării provizorii sunt limitate în timp, instanța de apel a reținut în considerente și faptul că există posibilitatea reparării prejudiciului prin întoarcerea executării, în condițiile art. 404/1-404/3 C. proc. civ. În susținerea acestui argument, există la dosarul cauzei dovezi din care rezultă, pe de o parte, că executarea silită nu poate avea repercusiuni grave asupra activității și patrimoniului societății pârâte, iar pe de altă parte în ipoteza întoarcerii executării activele fondului imobiliar exced cuantumul despăgubirilor cuprinse de titlul executoriu. Într-o altă ordine de idei, prin încheierea din data de 27 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis cererea formulată de pârâta U.Ț.B.

SA și a dispus suspendarea judecății apelurilor declarate împotriva sentinței comerciale nr. 10174 din 15 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. 4883/3/2007 al Tribunalului București, secția I-a penală, la cererea recurentei. În această situație, lipsește folosul practic al recurentei de a obține suspendarea executării sentinței apelată, până la soluționarea căii de atac, situație în care recurentul nu justifică interesul legitim al atitudinii sale procesuale. Cu alte cuvinte (sau în alți termeni) de vreme ce în prezent sentința este suspendată în cadrul contestației la executare promovată de aceeași parte, nu rezultă interesul actual al acesteia în obținerea unei noi suspendări a executării aceleiași sentințe.

În aceeași ordine de idei, se înscrie și critica recurentei, în sensul că „suspendarea executării se impune cu atât mai mult cu cât este cert că durata de soluționare a apelului formulat de subscrisa va fi foarte îndelungată”, în condițiile în care s-a solicitat admiterea cererii privind suspendarea executării, ca măsură vremelnică, până la soluționarea cererilor de apel, însă judecata cererilor de apel este în prezent suspendată, în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ., urmează a se respinge recursul promovat de către pârâta U.C.Ț.B. SA.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta U.Ț.B. SA BUCUREȘTI împotriva încheierii de ședință din data de 18 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 964/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 10174 din 15 noiembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 25438/3/2004, Tribunalul București, secția a VI - a comerci
ÎCCJ 2012-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 584/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3155 din 1 iulie 2005, Tribunalul București, secția a VI a comercială, a admis cererea principală formulată de rec
ÎCCJ 2006-02-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1291/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 decembrie 2005, reclamanta SC R.B. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C.I.E. SRL, pe cale de ordonanță președi
ÎCCJ 2008-01-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9/2008
Asupra recursului de fata; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1278/2007 pronunțată la 16 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiun
ÎCCJ 2009-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2403/2009
3 și 4 din Legea nr. 99/1999, iar reclamanta a fost nevoită să apeleze la justiție, unde, prin expertiza întocmită de expert, s-a stabilit că despăgubirile cuvenite, calculate la valoarea de circulație de la data retrocedării, sunt în valoa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă