ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9512/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 809 din 20

septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a

dispus după cum urmează: s-au respins excepțiile de necompetență materială a

Tribunalului București și a lipsei de calitate procesuală pasivă a Primăriei municipiului

București, invocate de către pârâtă; s-a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamantul T.D. în contradictoriu cu pârâta Primăria Generală a Municipiului

București; a fost obligată pârâta să emită dispoziția motivată privind

notificarea nr. 2097 din 27 martie 2001 formulată de reclamant pentru

restituirea în natură a imobilului situat în București; s-a respins capătul de

cerere privind plata de daune cominatorii.

La soluționarea excepției de

necompetență materială a Tribunalului s-a avut în vedere că Legea nr. 10/2001

dă posibilitatea de a cenzura legalitatea actelor îndeplinite de comisia de

aplicare a legii.

Totodată, s-a apreciat că pârâta

Primăria municipiului București are calitate procesuală pasivă în prezenta

cauză, revenindu-i obligația legală de a emite dispoziția de restituire în

natură sau prin echivalent în ipoteza în care sunt peste solicitările formulate

de persoana îndreptățită.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că

autorii reclamantului au dobândit în proprietate imobilul situat în București,

care a fost ulterior preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Prin notificarea nr. 2097 din 27

martie 2001 adresată Primăriei municipiului București, reclamantul a solicitat

restituirea în natură a imobilului situat în București, preluat în mod abuziv.

În condițiile în care notificarea nu

a fost soluționată, s-a apreciat că lipsa unui răspuns din partea unității

deținătoare reprezintă o încălcare a prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001

care statuează că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau

de la data depunerii actelor doveditoare, este obligatorie pronunțarea unei

decizii sau dispoziții motivate.

În cauză termenul legal a fost

depășit cu mult.

Depășirea terenurilor este

nejustificată, mai ales în condițiile în care pârâta a arătat în adresa nr. 785

din 15 iunie 2004 că documentele care dovedesc dreptul de proprietate și

calitatea de moștenitor au fost depuse în termenul stabilit de lege.

Apelul formulat de către pârâtă

împotriva sentinței de fond s-a respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 191/A

din 7 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, și pentru cauze cu minori și familie, reținându-se următoarele:

Principala critică formulată de

apelant este aceea că instanța nu a administrat probe din care să rezulte data

la care reclamantul a depus actele doveditoare, anexă la notificarea formulată.

Din actele depuse de

intimatul-reclamant, respectiv dovezile de înregistrare și cererea adresată

comisiei constituită în baza Legii nr. 10/2001, rezultă că acesta a depus în

copie toate actele care atestă calitatea sa de moștenitor și aceea de

proprietar al imobilului în litigiu, la data de 24 aprilie 2003, în termenul

legal prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

De la această dată, 24 aprilie 2003,

curgerea în termen de 60 de zile, termen care este un termen imperativ și nu de

recomandare, chiar dacă legea nu prevede o sancțiune în cazul nerespectării

sale.

Pentru a reține caracterul imperativ

al terenurilor, s-au făcut referire la art. 23 din Legea nr. 10/2001, H.G. nr. 498/2003

cu referire la acest articol.

Împotriva deciziei de apel a

formulat recurs apelantul, criticând-o pentru următoarele motive ce se

încadrează în art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, este o instanță necompetentă material, având în vedere că obiectul

acțiunii îl reprezintă obligația „de a face” care nu se include în situațiile

prevăzute de Legea nr. 10/2001 care conferă competență specială tribunalului, secția

civilă. În aceste condiții, conform art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

intervine plenitudinea de competență a judecătoriei de sector.

Cu referire la prevederile art. 20

pct. 1, 2 și 3 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, se invocă faptul că termenul de

60 zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui

neputând fi sancționată în nici un fel.

Analizând decizia recurată în raport

de motivele invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Competența de soluționare a cauzei

revine tribunalului; prin Legea nr. 10/2001 acordându-se competența acestei

instanțe în aplicarea dispozițiilor legale pe care le cuprinde și cenzurarea

actelor emise în aplicarea acestei legi.

Art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

prevede că decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a

notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana

care se consideră îndreptățită de secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității

investite cu soluționarea notificării.

Art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

prevede că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după

caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitate deținătoare este

obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată,

asupra cererii de restituire în natură.

Nerespectarea acestui termen nu este

sancționată în mod expres prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 prin indicarea

căii legale de contestare.

Însă, din interpretarea

dispozițiilor acestei legi, rezultă că plenitudinea în aplicarea acestora

revenea tribunalului.

Atât timp cât decizia sau, după caz,

dispoziția motivată pot face obiectul controlului pe cale judecătorească în

fața tribunalului, revine aceleiași instanțe și pentru verificarea condițiilor

de emitere a acestora.

În ceea ce privește caracterul

normei legale cuprinsă în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a

fost redată mai sus, se constată că termenul are un caracter imperativ, fiind

impus un anumit termen pentru soluționare.

În condițiile în care acest termen

nu este respectat și nici nu a fost prelungit în condiții legale, lipsa

răspunsului din partea entității notificate echivalează cu neîndeplinirea obligației

corelative unui drept subiectiv civil, respectiv al dreptului la restituirea în

natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv.

În acest context se constată că în

mod corect a fost sancționată în cauză pasivitatea unității deținătoare, ceea

ce atrage caracterul nefundat și al criticii încadrată în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Prin urmare, constatând că nu sunt

fondate criticile formulate în cadrul recursului, critici ce se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Curtea urmează să dispună

respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei

civile nr. 191 A din 7 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 noiembrie 2005.