ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5272/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 2 iulie 2002 la Tribunalul Prahova, N.S. a contestat, în contradictoriu cu intimata SC S.R. SA Azuga, decizia de imputare nr. 240 din 31 mai 2002 și a solicitat anularea acesteia, exonerarea de plata sumei imputate de 168.168.580 lei și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Se susține, în esență, că din documentele întocmite de unitate, valoarea celor 101.673 saci de plastic constatați lipsă la sfârșitul anului financiar 2001 este în sumă de 239.440.800 lei iar nu de 665.449.785 lei cum se reține în decizia de imputație; în ce îl privește nu a comis acte materiale în legătură cu paguba pretinsă de unitate; paguba se poate datora modului de organizare a gestiunii; funcția de șef secție ce o îndeplinea nu presupunea asigurarea securității magaziei de unde au dispărut sacii de plastic.

Tribunalul Prahova, secția civilă, în complet de soluționare a litigiilor de muncă, prin sentința nr. 726 din 2 decembrie 2002, a admis contestația a anulat decizia de imputare și a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată. Instanța a reținut că „sacii PVC” lipsă nu se aflau în gestiunea contestatorului, acesta neavând calitatea de gestionar. Mai mult, contestatorul a sesizat necesitatea trecerii pe cheltuieli a unui număr de saci deteriorați, iar gestionara a semnalat spargerea magaziei de către necunoscuți, dar unitatea intimată nu a luat nici o măsură. S-a mai reținut că din raportul de expertiză rezultă că în atribuțiile de servici ale contestatorului nu exista atribuția de a asigura integritatea bunurilor din gestiune.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata SC S.R. SA Azuga. Se susține greșita aplicare a legii, în sensul că, datorită funcției contestatorului de coordonator direct al gestionarei precum și accesului comun, prin deținerea cheii, de la magazia unde erau depozitați sacii din PVC, se angajează și responsabilitatea materială a acestuia. În consecință se solicită admiterea recursului și pe fond respingerea contestației. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 1298 din 26 martie 2003, admite recursul, modifică sentința recurată și pe fond respinge contestația, cu consecința menținerii deciziei de imputare.

Curtea de apel își însușește motivele de recurs, reținând că: în magazia de unde au dispărut sacii din PVC avea acces și contestatorul, situație în care paguba urmează a fi suportată de toți cei care manipulează, păstrează, primesc și eliberează mărfurile; existând culpe concurente în producerea unui prejudiciu unic, răspunderea revine persoanelor care se fac vinovate de producerea acestuia în temeiul art. 105 C. muncii și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 22/1969. La data de 13 martie 2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. și ale art. II alin. (3) din O.U.G.

nr. 58/2003, recurs în anulare, împotriva deciziei nr. 1298 din 26 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, solicitându-se casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, sub aspectul stabilirii sumei de imputat, conform art. 105 alin. (2) C. muncii, în vigoare la momentul emiterii deciziei de imputare. Se susține că, prin actul de constatare, s-a determinat cu certitudine valoarea prejudiciului total în sumă de 239.440.850 lei, astfel că în mod greșit suma imputată contestatorului a fost calculată, având în vedere un prejudiciu de 665.449.785 lei, sumă ce nu corespunde celei constatate de controlul financiar, confirmată și de raportul de expertiză.

Recursul în anulare este fondat, și va fi admis. Controlul efectuat la SC S.R. SA Azuga de către Direcția de Control Fiscal Prahova, prin nota din 4 aprilie 2002 și procesul-verbal din 5 aprilie 2002 a constatat lipsa unui număr de 101.673 saci de plastic, în valoare totală de 239.440.850 lei determinându-se astfel valoarea prejudiciului efectiv și real. S-a mai stabilit că răspunderea materială revine conducerii unității intimate, în persoana directorului general, a contestatorului N.S., în calitate de șef secție, a revizorului contabil și al gestionarei. Măsurile dispuse ca urmare a controlului sunt obligatorii și se comunică celor controlați care pot face contestație (Legea nr. 30/1991). Societatea comercială intimată nu a contestat actele de control și pe cale de consecință nu putea să modifice cuantumul prejudiciului stabilit.

Deoarece organele de control au avut în vedere un anumit preț și au făcut o evaluare adusă la cunoștință unității, aceasta nu mai putea dispune o altă reevaluare pentru bunurile lipsă din gestiune. Prin urmare, societatea intimată a imputat greșit contestatorului o sumă raportată la un prejudiciu de 665.449.785 lei, care nu corespunde cu cel real stabilit în actul de constatare al organului de control financiar. În consecință, se impune, în temeiul art. 312 alin. (2) și art. 313 c. proc. civ., casarea ambelor hotărâri pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru a se calcula și a se repartiza prejudiciul pentru care trebuie să răspundă contestatorul prin aplicarea prevederilor art. 105 C. muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, casează decizia civilă nr. 1298 din 26 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, și sentința civilă nr. 726 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului Prahova, secția civilă. Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2004.