ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3997/2003

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 894 din 2 august 2000,

Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. S.A. București, sucursala P.

Iași, în contradictoriu cu pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A., sucursala Iași,

S.N.P. P. S.A. București, sucursala P.T. Ploiești, și S.N.P. P. S.A., sucursala

P.B. comuna Brazi.

L-a obligat pe cărăușul CFR Iași să-i plătească

reclamantei suma de 74.609.610 lei contravaloare marfă, plus 5.141.576 lei

cheltuieli de judecată și a respins acțiunea față de celelalte pârâte și

excepția de necompetență teritorială invocată de cărăuș.

În motivarea acestei sentințe tribunalul a

reținut că pârâta – cărăuș nu a făcut dovada asigurării integrității și a pazei

juridice a mărfii încredințate spre transport, în condițiile în care aceasta a

fost preluată fără obiecțiuni și, ca atare, în conformitate cu dispozițiile

art. 425 C. com., răspunde pentru prejudiciul produs destinatarului.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 564

din 24 aprilie 2001 a admis apelul pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A.,

sucursala Iași, a desființat sentința criticată și a trimis cauza spre

competentă soluționare Tribunalului Iași.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 6916 din 23 noiembrie 2001, a admis recursul declarat de

reclamantă împotriva deciziei mai sus menționate, pe care a casat-o și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin decizia nr. 9 din 15

februarie 2002, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

adminstrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R.,

sucursala MARFĂ Iași, împotriva sentinței nr. 894 din 2 august 2000 a

Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de

apel a reținut că din procesul verbal de recepție rezultă că vagonul –

cisternă, cu terminația 8090, a sosit la destinație cu o mobilitate la capacul

domei de 2,5 cm, situație ce a creat posibilitatea sustragerii produsului

încărcat, fără a rupe sigiliile aplicate, astfel încât culpa în producerea

prejudiciului îi revine cărăușului.

Referitor la preț, a reținut că valoarea

prejudiciului include atât prețul de rafinărie, cât și TVA, accize și taxa de

drum, atât timp cât reclamanta – intimată achită la bugetul statului aceste

taxe pentru întreaga cantitate livrată și nu pentru fiecare livrare în parte.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat

recurs pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ, sucursala Iași, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, desființarea

hotărârilor de la fond și apel, admiterea excepțiilor privind necompetența

materială și teritorială și trimiterea dosarului la Tribunalul Iași, iar pe

fond, dacă se va trece peste excepții, solicită să se constate că valoarea

daunei este de 20.421.225 lei, pentru care nu are însă a răspunde calea ferată,

așa încât cere respingerea acțiunii față de C.F.R. MARFĂ, sucursala Iași.

Recurenta – pârâtă susține astfel că nu este

vorba pur și simplu despre necompetența teritorială a Tribunalului Prahova în

soluționarea acestui litigiu, ci și de necompetența materială a instanțelor

judecătorești de a soluționa pretențiile sucursalei P. Iași împotriva sucursalei

P.T. Ploiești și sucursalei P.B. Brazi, având în vedere că sunt toate părți

componente ale aceleiași societăți comerciale și problemele teritoriale dintre

ele se soluționează pe cale administrativă.

Mai susține că din moment ce la destinație

șuruburile s-au găsit montate și piulițele înfiletate este evident că nu s-a

umblat la ele pe timpul transportului, iar jocul de 2,5 cm produs numai după

desfiletarea piulițelor și scoaterea șuruburilor, nu putea face posibilă

sustragerea cantității de 5.500 kg benzină, astfel încât consideră că pentru lipsa

cantitativă invocată răspunderea revine predătorului mărfii.

În sfârșit, arată că, chiar dacă ar fi avut a

răspunde calea ferată, aceasta nu putea fi obligată la întreaga sumă pretinsă

prin acțiune, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că a fost prejudiciată cu

această sumă, valoarea dovedită a daunei pe care ar fi fost ținută calea ferată

să o suporte dacă ar fi avut a răspunde fiind de 20.421.225 lei, iar

pretențiile privind plata sumei de 53.294.835 lei reprezentând contravaloare

taxă de drum, accize, adaos comercial și TVA sunt nejustificate, așa încât

instanța de fond a admis pretențiile reclamantei pentru o daună nedovedită.

Recursul este fondat, potrivit considerentelor

ce vor fi arătate în continuare.

În ce privește excepția necompetenței

teritoriale a Tribunalului Prahova și implicit a excepției necompetenței

materiale a instanțelor judecătorești, determinat de faptul că părți aflate în

litigiu sunt componente ale aceleiași societăți comerciale, se reține că ambele

excepții sunt nefondate și vor fi respinse în consecință.

Astfel, Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 6916 din 23 noiembrie 2001, s-a pronunțat asupra

lor, în sensul că în cererile izvorâte dintr-un contract de transport,

competența revine instanței de la locul de plecare sau de sosire, conform art. 10

pct. 5 C. proc. civ. și fiind vorba despre un caz de competență alternativă

între mai multe instanțe deopotrivă competente, alegerea revine reclamantului,

potrivit art. 12 C. proc. civ., iar „reclamantul nu mai poate reveni asupra ei,

deoarece instanța de pe care a sesizat-o este competentă să soluționeze

pricina, iar pârâtul nu ar putea cerere declinarea competenței și nici instanța

nu ar putea să o dispună din oficiu”.

Ca atare, se constată că ne aflăm în prezența

unei probleme de drept dezlegată prin hotărârea instanței de recurs, dezlegarea

dată, fiind obligatorie, pentru judecătorii fondului conform art. 315

1

C.

proc. civ. și neputându-se reveni asupra ei – acesta fiind, de altfel, corectă.

În ce privește susținerea recurentei, pe fondul

cauzei, potrivit căreia sustragerea din conținutul cisternei, pe timpul

transportului nu era posibilă, așa încât pentru lipsa cantitativă răspunderea

revine predătorului, se constată că este, de asemenea nefondată, deoarece este

de necontestat că vagonul cisternă a fost preluat spre transport fără

obiecțiuni, iar din procesul verbal de constatare nr. 64/1999, cât și din

procesul verbal de recepție nr. 964 din 23 decembrie 1999 rezultă fără dubiu că

vagonul a sosit la destinație cu o mobilitate la capacul domei de 2,5 cm, -

situație ce a creat posibilitatea sustragerii din conținut, fără ruperea

sigiliilor aplicate.

Astfel fiind, întrucât nu există nici un motiv

care să-l exonereze de răspundere pe cărăuș și având în vedere că, în

conformitate cu dispozițiile legale, vagonul la care s-a constatat lipsa

cantitativă s-a aflat în paza sa juridică, culpa exclusivă a cărăușului este

corect angajată și răspunderea sa se întemeiază pe prevederile art. 82 și art. 83

din Regulamentul de Transport, precum și pe art. 418 și art. 425 C. com.

Referitor la întinderea valorii pagubei se

constată însă că este întemeiată, instanțele neavând eficiență dispozițiilor

art. 85.2 din Regulamentul de Transport, potrivit cărora aceasta se calculează

pe baza facturii, după prețul convenit al mărfii, dar mai ales, la nivelul

sumei achitate de către expeditor, valoare cu care a fost deci păgubit.

În această împrejurare, rezultă că în mod greșit

instanțele au apreciat că valoarea despăgubirilor trebuie să includă pe lângă

contravaloarea produsului lipsă și taxele aferente – taxe de drum, accize,

adaos comercial și TVA -, pentru că, potrivit celor mai sus arătate, acestea nu

sunt suportate de cumpărătoarea – reclamantă și, ca atare, nu se justifică a fi

pretinse pârâtei.

În consecință, se constată că susținerea

recurentei – pârâte, în sensul că despăgubirea real datorată este în sumă de

20.421.225 lei este întemeiată și, drept urmare, se va admite recursul declarat

de pârâtă, se va modifica decizia atacată, se va admite și apelul pârâtei, iar

sentința tribunalului va fi schimbată în parte, în sensul că pârâta va fi

obligată la plata sumei de 20.421.225 lei reprezentând contravaloare lipsă

cantitativă, către reclamantă, în loc 74.609.610 lei cu același titlu.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M.

C.F.R. Marfă, sucursala Iași, împotriva deciziei nr. 9 din 15 februarie 2002 a

Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, pe

care o modifică în sensul că admite apelul pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R., sucursala

Marfă Iași, declarat împotriva sentinței civile nr. 894 din 2 august 2000 a Tribunalului

Prahova pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pârâta S.N.T.F.M. C.F.R.,

sucursala Marfă Iași, la plata sumei de 20.421.225 lei în loc de 74.609.610

reprezentând lipsuri. Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 21 octombrie 2003.