ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3997/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 894 din 2 august 2000, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. S.A. București, sucursala P. Iași, în contradictoriu cu pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A., sucursala Iași, S.N.P. P. S.A. București, sucursala P.T. Ploiești, și S.N.P. P. S.A., sucursala P.B. comuna Brazi. L-a obligat pe cărăușul CFR Iași să-i plătească reclamantei suma de 74.609.610 lei contravaloare marfă, plus 5.141.576 lei cheltuieli de judecată și a respins acțiunea față de celelalte pârâte și excepția de necompetență teritorială invocată de cărăuș.

În motivarea acestei sentințe tribunalul a reținut că pârâta – cărăuș nu a făcut dovada asigurării integrității și a pazei juridice a mărfii încredințate spre transport, în condițiile în care aceasta a fost preluată fără obiecțiuni și, ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 425 C. com., răspunde pentru prejudiciul produs destinatarului. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 564 din 24 aprilie 2001 a admis apelul pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A., sucursala Iași, a desființat sentința criticată și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Iași. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 6916 din 23 noiembrie 2001, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei mai sus menționate, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin decizia nr. 9 din 15 februarie 2002, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios adminstrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R., sucursala MARFĂ Iași, împotriva sentinței nr. 894 din 2 august 2000 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că din procesul verbal de recepție rezultă că vagonul – cisternă, cu terminația 8090, a sosit la destinație cu o mobilitate la capacul domei de 2,5 cm, situație ce a creat posibilitatea sustragerii produsului încărcat, fără a rupe sigiliile aplicate, astfel încât culpa în producerea prejudiciului îi revine cărăușului.

Referitor la preț, a reținut că valoarea prejudiciului include atât prețul de rafinărie, cât și TVA, accize și taxa de drum, atât timp cât reclamanta – intimată achită la bugetul statului aceste taxe pentru întreaga cantitate livrată și nu pentru fiecare livrare în parte. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ, sucursala Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârilor de la fond și apel, admiterea excepțiilor privind necompetența materială și teritorială și trimiterea dosarului la Tribunalul Iași, iar pe fond, dacă se va trece peste excepții, solicită să se constate că valoarea daunei este de 20.421.225 lei, pentru care nu are însă a răspunde calea ferată, așa încât cere respingerea acțiunii față de C.F.R.

MARFĂ, sucursala Iași. Recurenta – pârâtă susține astfel că nu este vorba pur și simplu despre necompetența teritorială a Tribunalului Prahova în soluționarea acestui litigiu, ci și de necompetența materială a instanțelor judecătorești de a soluționa pretențiile sucursalei P. Iași împotriva sucursalei P.T. Ploiești și sucursalei P.B. Brazi, având în vedere că sunt toate părți componente ale aceleiași societăți comerciale și problemele teritoriale dintre ele se soluționează pe cale administrativă. Mai susține că din moment ce la destinație șuruburile s-au găsit montate și piulițele înfiletate este evident că nu s-a umblat la ele pe timpul transportului, iar jocul de 2,5 cm produs numai după desfiletarea piulițelor și scoaterea șuruburilor, nu putea face posibilă sustragerea cantității de 5.500 kg benzină, astfel încât consideră că pentru lipsa cantitativă invocată răspunderea revine predătorului mărfii.

În sfârșit, arată că, chiar dacă ar fi avut a răspunde calea ferată, aceasta nu putea fi obligată la întreaga sumă pretinsă prin acțiune, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că a fost prejudiciată cu această sumă, valoarea dovedită a daunei pe care ar fi fost ținută calea ferată să o suporte dacă ar fi avut a răspunde fiind de 20.421.225 lei, iar pretențiile privind plata sumei de 53.294.835 lei reprezentând contravaloare taxă de drum, accize, adaos comercial și TVA sunt nejustificate, așa încât instanța de fond a admis pretențiile reclamantei pentru o daună nedovedită. Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

În ce privește excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova și implicit a excepției necompetenței materiale a instanțelor judecătorești, determinat de faptul că părți aflate în litigiu sunt componente ale aceleiași societăți comerciale, se reține că ambele excepții sunt nefondate și vor fi respinse în consecință. Astfel, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 6916 din 23 noiembrie 2001, s-a pronunțat asupra lor, în sensul că în cererile izvorâte dintr-un contract de transport, competența revine instanței de la locul de plecare sau de sosire, conform art. 10 pct. 5 C. proc. civ. și fiind vorba despre un caz de competență alternativă între mai multe instanțe deopotrivă competente, alegerea revine reclamantului, potrivit art. 12 C. proc.

civ., iar „reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, deoarece instanța de pe care a sesizat-o este competentă să soluționeze pricina, iar pârâtul nu ar putea cerere declinarea competenței și nici instanța nu ar putea să o dispună din oficiu”. Ca atare, se constată că ne aflăm în prezența unei probleme de drept dezlegată prin hotărârea instanței de recurs, dezlegarea dată, fiind obligatorie, pentru judecătorii fondului conform art. 315 1 C. proc. civ. și neputându-se reveni asupra ei – acesta fiind, de altfel, corectă.

În ce privește susținerea recurentei, pe fondul cauzei, potrivit căreia sustragerea din conținutul cisternei, pe timpul transportului nu era posibilă, așa încât pentru lipsa cantitativă răspunderea revine predătorului, se constată că este, de asemenea nefondată, deoarece este de necontestat că vagonul cisternă a fost preluat spre transport fără obiecțiuni, iar din procesul verbal de constatare nr. 64/1999, cât și din procesul verbal de recepție nr. 964 din 23 decembrie 1999 rezultă fără dubiu că vagonul a sosit la destinație cu o mobilitate la capacul domei de 2,5 cm, - situație ce a creat posibilitatea sustragerii din conținut, fără ruperea sigiliilor aplicate.

Astfel fiind, întrucât nu există nici un motiv care să-l exonereze de răspundere pe cărăuș și având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile legale, vagonul la care s-a constatat lipsa cantitativă s-a aflat în paza sa juridică, culpa exclusivă a cărăușului este corect angajată și răspunderea sa se întemeiază pe prevederile art. 82 și art. 83 din Regulamentul de Transport, precum și pe art. 418 și art. 425 C. com. Referitor la întinderea valorii pagubei se constată însă că este întemeiată, instanțele neavând eficiență dispozițiilor art. 85.2 din Regulamentul de Transport, potrivit cărora aceasta se calculează pe baza facturii, după prețul convenit al mărfii, dar mai ales, la nivelul sumei achitate de către expeditor, valoare cu care a fost deci păgubit.

În această împrejurare, rezultă că în mod greșit instanțele au apreciat că valoarea despăgubirilor trebuie să includă pe lângă contravaloarea produsului lipsă și taxele aferente – taxe de drum, accize, adaos comercial și TVA -, pentru că, potrivit celor mai sus arătate, acestea nu sunt suportate de cumpărătoarea – reclamantă și, ca atare, nu se justifică a fi pretinse pârâtei. În consecință, se constată că susținerea recurentei – pârâte, în sensul că despăgubirea real datorată este în sumă de 20.421.225 lei este întemeiată și, drept urmare, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va modifica decizia atacată, se va admite și apelul pârâtei, iar sentința tribunalului va fi schimbată în parte, în sensul că pârâta va fi obligată la plata sumei de 20.421.225 lei reprezentând contravaloare lipsă cantitativă, către reclamantă, în loc 74.609.610 lei cu același titlu.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă, sucursala Iași, împotriva deciziei nr. 9 din 15 februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, pe care o modifică în sensul că admite apelul pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R., sucursala Marfă Iași, declarat împotriva sentinței civile nr. 894 din 2 august 2000 a Tribunalului Prahova pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pârâta S.N.T.F.M. C.F.R., sucursala Marfă Iași, la plata sumei de 20.421.225 lei în loc de 74.609.610 reprezentând lipsuri. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.