ÎCCJ, Decizia nr. 164/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1 din 6 ianuarie 2004 a Tribunalului Covasna, inculpata G.E. a fost achitată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În baza art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatei, sancțiunea cu amendă administrativă în sumă de 5.000.000 lei. Inculpata a fost obligată să plătească părții civile, 1.500.000 lei despăgubiri civile și 2.461.570 lei cheltuieli judiciare. S-a reținut că, la data de 14 iulie 2000, inculpata G.E. a pretins și primit de la numitul B.A., suma de 1.500.000 lei, în schimbul promisiunii că, prin relațiile pe care le are la Inspectoratul de Poliție al județului Covasna, va rezolva restituirea permisului de conducere al acestuia, reținut de organul de poliție în vederea suspendării.

Pentru a hotărî în sensul achitării inculpatei, instanța de fond a reținut că fapta acesteia nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, în raport cu valoarea redusă a prejudiciului. S-a mai reținut că inculpata, anterior săvârșirii acestei fapte. a avut o comportare bună în familie și societate. Totodată, aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale. În raport cu situația expusă, fapta inculpatei apare ca un accident în viața acesteia și există garanții reale că în viitor aceasta nu va mai comite fapte similare. Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin decizia penală nr. 227/Ap din 28 iunie 2004, a admis apelul declarat de procuror împotriva hotărârii primei instanțe, a desființat sentința atacată și, rejudecând cauza, în temeiul art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat inculpata, la 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a pedepsei. Recursul declarat de inculpată împotriva deciziei pronunțate în apel a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 6506 din 6 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Cererea inculpatei, privind revizuirea hotărârii de condamnare, definitivă prin respingerea recursului, a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința penală nr. 49 din 8 iunie 2005, a Tribunalului Covasna. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 6507 din 17 noiembrie 2005, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnată împotriva hotărârii instanței de recurs. Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnata-contestatoare G.E.

a declarat un nou recurs, pe care nu l-a motivat în scris, la data exercitării acestei căi de atac. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională. Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale. Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părților a fost precis determinată, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive, în acest caz. Reglementarea menționată are aptitudinea funcțională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiție, generată de dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție. Potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii după caz.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunțate în contestație în anulare de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind o decizie definitivă dată de aceeași instanță în recurs, hotărâre care, nefiind prevăzută de art. 385 1 C. proc. pen., cu referire la art. 392 alin. (4) din același cod, nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale. Ca atare, potrivit dreptului comun, respectiv art. 392, cu referire la art. 389 C. proc.

pen., decizia atacată, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, nu este supusă recursului. Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competență prevăzută în Legea nr. 304/2004, republicată, art. 24, completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluționate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cum această ipoteză nu se regăsește în cauză, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așadar, excepția de inadmisibilitate pusă în discuția părților se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de contestatoarea G.E. împotriva deciziei nr. 6507 din 17 noiembrie 2005 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibil. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurenta menționată, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnata-contestatoare G.E. împotriva deciziei nr. 6507 din 17 noiembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 998/2005. Obligă recurenta menționată să plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2006.