ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1340/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 5 mai

2003, M.A. a formulat, în contradictoriu cu B.R.D., sucursala Arad, contestație

la executare, prin care a solicitat anularea publicației de vânzare privind

imobilul din C.F. 20629 Arad, nr. top. 2742/a/1.

La data de 4 iunie 2003, invocând dispozițiile art. 493 alin. (1) C.

proc. civ., contestatoarea a solicitat introducerea în cauză a coproprietarului

bunului urmărit.

La 1 octombrie 2003, constatând că temeiul juridic invocat în cererea

precizatoare se referă la faptul că urmărirea unui bun proprietate comună nu se

poate face decât după împărțeala acestuia, judecătoria a disjuns cererea de

partaj.

La data de 6 octombrie 2003, prin sentința civilă nr. 4268, instanța de

fond a respins contestația la executare și cererea de intervenție formulată de

petentă și însușită de M.G.

Recursul contestatoarei și intervenientului a fost admis prin decizia

civilă nr. 998/R din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Arad, care a casat atât

sentința, cât și încheierea de disjungere, trimițând cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 2160 din 26 aprilie 2004,

Judecătoria Arad a respins contestația la executare, așa cum a fost precizată

și cererea de intervenție.

Contestatoarea a declarat apel împotriva sentinței.

Prin decizia civilă nr. 2050 din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel

Timișoara a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea

Tribunalului Arad.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut că, în cauză, nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 400

1

și nici ale art. 401 C. proc. civ.,

deoarece doar creditorul poate cere împărțeala bunurilor comune în cadrul

contestației la executare. Prin urmare, a calificat calea de atac introdusă ca fiind

recurs, față de dispozițiile art. 402 alin. (2) C. proc. civ.

Tribunalul Arad, prin decizia civilă nr. 189/A din 6 decembrie 2004, a

admis excepția de necompetență materială, invocată de contestatoare și a

declinat, la rândul său, competența de soluționare a apelului în favoarea

Curții de Apel Timișoara.

Constatând intervenit conflictul negativ de competență, a dispus

trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea

conflictului.

Tribunalul a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 400

1

C. proc. civ., situație în care hotărârea instanței de fond este supusă

apelului.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte califică drept apel calea de

atac utilizată de reclamantă și stabilește că instanța competentă pentru

soluționarea apelului este Curtea de Apel Timișoara, având în vedere

următoarele motive:

Potrivit art. 400

1

C. proc. civ., împărțirea bunurilor

proprietate comună poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în

cadrul judecării contestației la executare.

În cadrul procedurii desfășurate la instanța de fond, la data de 17

septembrie 2003, conform procesului verbal atașat la dosar, contestatoarea a

solicitat împărțirea imobilului, prin atribuirea către contestatoare și

obligarea sa la plata unei sulte.

Prin urmare, instanțele au fost investite cu o cerere formulată în

temeiul art. 400

1

C. proc. civ., caz în care, potrivit art. 402

alin. (2) din același cod, hotărârea se dă cu drept de apel.

În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile O.U.G. nr. 65/2004,

aprobată prin Legea nr. 493/2004, de natură a atrage competența tribunalului în

soluționarea apelului, deoarece capătul principal de cerere se referă la

contestația la executare, partajarea bunului comun fiind doar mijlocul prin

care o executare începută este contestată.

Pentru aceste motive, așa cum s-a arătat, Înalta Curte, calificând calea

de atac folosită drept apel, va stabili competența de soluționare a cauzei,

conform art. 3 alin. (2) C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Timișoara.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie

2005.