ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6509/2005

Asupra conflictului negativ de

competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Oravița la data de 24 februarie 2004, M.V.R. și M.I.V. au chemat

în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtele L.M. și H.V. pentru ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate calitatea de moștenitori

testamentari ai defunctului C.P., că pârâtele sunt străine de succesiune, componența

masei succesorale și să se dispună sistarea stării de indiviziune.

Prin sentința civilă nr. 646 din 6

septembrie 2004, Judecătoria Oravița a admis acțiunea, a constatat calitatea

reclamanților de moștenitori testamentari și faptul că pârâtele sunt străine de

succesiune, prin neacceptare.

A mai constatat calitatea pârâtelor

de moștenitoare a defunctei C.E. și componența masei succesorale rămase de pe

urma defunctului C.P., dispunând, totodată, ieșirea din indiviziune.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta H.V.

Tribunalul Caraș Severin, prin

decizia civilă nr. 211 din 23 noiembrie 2004, a declinat competența de

soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Timișoara, cu motivarea că,

potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 65/2004, judecarea apelului este de

competența materială a curții de apel.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 428 din 23 februarie 2005, a declinat, la rândul său,

competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Caraș Severin, a

constatat conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți

pentru soluționarea conflictului ivit.

Instanța de apel, verificându-și

competența, a constatat că obiectul acțiunii include și sistarea stării de

indiviziune, competența soluționării apelului, potrivit O.U.G. nr. 65/2004,

revenind tribunalului.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de chemare în

judecată cuprinde mai multe capete de cerere, printre care și împărțeala

judiciară.

În raport de prevederile

capitolului VII C. proc. civ., împărțeala judiciară implică stabilirea

calității părților, de moștenitori (coproprietari) și a componenței masei de

împărțit.

Asemenea litigii,

potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 lit. b) C. proc. civ., se judecă în primă

instanță de judecătorii, indiferent de valoarea masei de împărțit.

În privința căii de atac

la care este supusă sentința pronunțată de judecătorie în prezenta cauză, la

data de 6 septembrie 2004, se are în vedere valoarea bunului supus împărțelii,

conform art. 2 pct. 2 lit. b) C. proc. civ. (în forma anterioară Legii nr.

219/2005) și art. 282

1

din cod.

Valoarea imobilului

pentru care s-a solicitat ieșirea din indiviziune a fost stabilită prin

expertiză la suma de 108.115.000 lei, ceea ce înseamnă că împotriva hotărârii

pronunțată de instanța de fond se poate declara recurs.

Judecata recursului

declarat împotriva hotărârilor date de prima instanță fără drept de apel,

conform dispozițiilor legale în vigoare la acea dată [art. 299 alin. (3) C.

proc. civ.], era de competența instanței imediat superioare celei care a

pronunțat hotărârea.

De altfel, în același

sens sunt și modificările ulterioare aduse codului de procedură civilă, prin

Legea nr. 219/2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 138/2000.

Față de cele arătate, Înalta

Curte va stabili în favoarea Tribunalului Caraș Severin competența de

soluționare a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a căii de atac

în favoarea Tribunalului Caraș Severin.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 septembrie

2005.