ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 975/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 975/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 martie 2003, la Tribunalul Hunedoara, reclamantul S.V.
a chemat în judecată Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, Ministerul de Interne și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând obligarea pârâților la restituirea sumelor de bani încasate prin reținerea din drepturile salariale a procentului de 7% din salariul brut, reprezentând contribuția la asigurările sociale de sănătate începând cu 1 ianuarie 2000. Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 639 din 5 august 2003, a admis în parte acțiunea și anume cu privire la drepturile bănești cuvenite reclamantului pentru perioada 1 martie–30 iunie 2000. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 2354 din 17 noiembrie 2003, a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a atacat, la 15 septembrie 2004, cu recurs în anulare, cele două hotărâri judecătorești menționate mai sus, cu motivarea că, potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ., prin hotărârile respective s-a produs o încălcare esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Recursul în anulare declarat în cauză nu este admisibil. Prin dispozițiile art. 330–330 4 C. proc. civ. au fost reglementate cazurile și condițiile în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției putea ataca cu recurs în anulare, la Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârile judecătorești irevocabile.
Dispozițiile art. 330-330 4 C. proc. civ. au fost abrogate prin O.U.G. nr. 58/2003, publicată în M. Of. nr. 460 din 28 iunie 2003, ale cărei dispoziții au început să se aplice la 60 de zile de la data publicării. O.U.G. nr. 58/2003 a fost aprobată prin Legea nr. 195/2004, publicată în M. Of. nr. 470 din 26 mai 2004. Se constată, din textele de lege enunțate, că, fiind abrogate, dispozițiile art. 330-330 4 C. proc. civ. nu mai pot fi aplicate ulterior datei de 27 august 2003, când au început să se aplice prevederile O.U.G. nr. 58/2003. Hotărârea judecătorească atacată, în prezentul dosar, cu recurs în anulare, a devenit irevocabilă la 17 noiembrie 2003, adică ulterior aplicării O.U.G. nr. 58/2003, așa încât calea extraordinară de atac exercitată nu este admisibilă.
O concluzie contrară nu ar putea fi acceptată prin invocarea art. 725 C. proc. civ. deoarece, sentința nr. 639/2003 a Tribunalului Hunedoara a devenit irevocabilă la 17 noiembrie 2003 așa că este supusă căilor de atac și termenelor prevăzute de legea în vigoare la această ultimă dată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 2354 din 17 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.