ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6416/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 47 din 17 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de recuzare formulată de inculpații M.F. și G.Șt. și făcând aplicarea dispozițiilor art. 52 alin. (5) C. proc. pen., a menținut starea de arest a acestora. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații M.F. și G.Șt.

prin care au susținut că încheierea în cauză este nelegală și netemeinică, atât în ce privește respingerea cererii de recuzare dar mai ales a menținerii stării de arest care nu se mai justifică, întrucât în cauză nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acesteia, iar în cursul judecății li s-au încălcat drepturi procesuale importante cum este cazul dreptului de apărare, fiind judecați cu apărători din oficiu cu toate că aveau apărători aleși, iar unii judecători și-au exprimat, cu diferite prilejuri, părerea cu privire la vinovăția lor, încălcându-se în acest fel prezumția de nevinovăție. La data fixată pentru judecarea recursurilor, instanța a ridicat, din oficiu, excepția de inadmisibilitate a recursurilor declarate de inculpați, concluziile apărătorilor acestora și cele personale, cât și ale reprezentantului parchetului fiind consemnate în practicarea prezentei decizii.

Cu privire la excepția de inadmisibilitate a recursurilor declarate de inculpați sunt de arătat următoarele: Fiind sesizată cu judecarea unei cereri de recuzare a tuturor judecătorilor, completul de judecată, a făcut aplicarea art. 52 alin. (5 1 ), potrivit căruia, în cauzele în care sunt inculpați arestați preventiv, instanța ierarhic superioară competentă să soluționeze cererea de recuzare, înainte de a se pronunța asupra recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă în condițiile prevăzute de lege. Întrucât în cauză împotriva inculpaților a fost luată măsura arestării preventive, aceștia aflându-se în stare de arest preventiv, s-a făcut aplicarea textului de lege citat, respectiv art. 52 alin. (5 1 ) C. proc.

pen. Potrivit alin. (6) al aceluiași articol (52 C. pen.), încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac. De menționat faptul că anterior, prin art. 7, introdus prin Legea nr. 281/2003 și modificat prin art. I pct. 4 1 din O.U.G. nr. 109/2003, se prevedea că „Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore, din momentul pronunțării”. Ulterior, pentru eliminarea posibilității de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care împietează asupra desfășurării în condiții normale a procesului penal și poate conduce la punerea în libertate a unor infractori periculoși, alin. (7) a art. 52 C. pen.

a fost abrogat prin O.U.G. nr. 55/2004, aceasta însemnând că împotriva încheierii pronunțată într-o cerere de recuzare nu se mai poate uza de calea de atac a recursului. Este de subliniat faptul că în cauză la Curtea de Apel Craiova, obiectul judecății îl forma cererea de recuzare, în timp ce arestarea preventivă nu era o chestiune adiacentă, impusă de situația creată și care trebuia rezolvată anterior pronunțării asupra cererii de recuzare, deci este vorba de satisfacerea unei cerințe legale impusă de legiuitor și nu a unui drept procesual penal. În aceste condiții, obiectul cauzei formându-l cererea de recuzare, cerere care potrivit legii nu este supusă nici unei căi de atac, urmează a se constata că nici măsurile sau situațiile rezolvate prin aceasta pe cale incidentală nu pot fi atacate separat cu recurs.

Prin urmare, încheierea pronunțată în cauză fiind definitivă sub aspectul recuzării, folosirea unei căi de atac împotriva sa este inadmisibilă, inadmisibilitatea referindu-se la toate dispozițiile cuprinse în aceasta, deci și în ce privește măsura arestării preventive, care, într-o astfel de situație și pentru considerentele arătate, nu poate fi atacată separat cu recurs. Aceasta înseamnă că încheierea de natura celei de față, nu poate fi atacată decât odată cu fondul cauzei prin căile de atac legale puse la dispoziție de legiuitor. Pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpați în ce privește dispoziția referitoare la măsura arestării preventive este inadmisibil câtă vreme încheierea în întregul ei nu este supusă nici unei căi de atac, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În cazul în care legiuitorul ar fi simțit nevoia executării unei căi de atac în ce privește măsura arestării preventive, în cazul soluționării unei cereri de recuzare, ar fi făcut-o în mod expres, așa cum a procedat în alte situații (vezi, spre exemplu art. 160 b C. proc. pen.). Urmare a respingerii, ca inadmisibile, a celor două recursuri, urmează a se constata că în cauză există culpă procesuală și prin urmare, inculpații M.F. și G.Șt. să fie obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de judecata prezentei căi de atac, în temeiul art. 192 pct. 3 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția. Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații M.F. și G.Șt. împotriva încheierii nr. 47 din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 1683/P/2005. Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 80 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 noiembrie 2005.