ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6416/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 47 din

17 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de recuzare

formulată de inculpații M.F. și G.Șt. și făcând aplicarea dispozițiilor art. 52

alin. (5) C. proc. pen., a menținut starea de arest a acestora.

Împotriva acestei încheieri

au declarat recurs inculpații M.F. și G.Șt. prin care au susținut că încheierea

în cauză este nelegală și netemeinică, atât în ce privește respingerea cererii

de recuzare dar mai ales a menținerii stării de arest care nu se mai justifică,

întrucât în cauză nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării

acesteia, iar în cursul judecății li s-au încălcat drepturi procesuale

importante cum este cazul dreptului de apărare, fiind judecați cu apărători din

oficiu cu toate că aveau apărători aleși, iar unii judecători și-au exprimat,

cu diferite prilejuri, părerea cu privire la vinovăția lor, încălcându-se în

acest fel prezumția de nevinovăție.

La data fixată pentru

judecarea recursurilor, instanța a ridicat, din oficiu, excepția de

inadmisibilitate a recursurilor declarate de inculpați, concluziile

apărătorilor acestora și cele personale, cât și ale reprezentantului

parchetului fiind consemnate în practicarea prezentei decizii.

Cu privire la excepția de

inadmisibilitate a recursurilor declarate de inculpați sunt de arătat

următoarele:

Fiind sesizată cu judecarea

unei cereri de recuzare a tuturor judecătorilor, completul de judecată, a făcut

aplicarea art. 52 alin. (5

1

), potrivit căruia, în cauzele în care

sunt inculpați arestați preventiv, instanța ierarhic superioară competentă să

soluționeze cererea de recuzare, înainte de a se pronunța asupra recuzării,

dispune cu privire la arestarea preventivă în condițiile prevăzute de lege.

Întrucât în cauză împotriva

inculpaților a fost luată măsura arestării preventive, aceștia aflându-se în

stare de arest preventiv, s-a făcut aplicarea textului de lege citat, respectiv

art. 52 alin. (5

1

) C. proc. pen.

Potrivit alin. (6) al

aceluiași articol (52 C. pen.), încheierea prin care s-a admis sau s-a respins

abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei

căi de atac.

De menționat faptul că

anterior, prin art. 7, introdus prin Legea nr. 281/2003 și modificat prin art. I

pct. 4

1

din O.U.G. nr. 109/2003, se prevedea că „Încheierea prin

care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de

ore, din momentul pronunțării”.

Ulterior, pentru eliminarea

posibilității de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care împietează

asupra desfășurării în condiții normale a procesului penal și poate conduce la

punerea în libertate a unor infractori periculoși, alin. (7) a art. 52 C. pen.

a fost abrogat prin O.U.G. nr. 55/2004, aceasta însemnând că împotriva

încheierii pronunțată într-o cerere de recuzare nu se mai poate uza de calea de

atac a recursului.

Este de subliniat faptul că

în cauză la Curtea de Apel Craiova, obiectul judecății îl forma cererea de

recuzare, în timp ce arestarea preventivă nu era o chestiune adiacentă, impusă

de situația creată și care trebuia rezolvată anterior pronunțării asupra

cererii de recuzare, deci este vorba de satisfacerea unei cerințe legale impusă

de legiuitor și nu a unui drept procesual penal.

În aceste condiții, obiectul

cauzei formându-l cererea de recuzare, cerere care potrivit legii nu este

supusă nici unei căi de atac, urmează a se constata că nici măsurile sau

situațiile rezolvate prin aceasta pe cale incidentală nu pot fi atacate separat

cu recurs.

Prin urmare, încheierea

pronunțată în cauză fiind definitivă sub aspectul recuzării, folosirea unei căi

de atac împotriva sa este inadmisibilă, inadmisibilitatea referindu-se la toate

dispozițiile cuprinse în aceasta, deci și în ce privește măsura arestării

preventive, care, într-o astfel de situație și pentru considerentele arătate,

nu poate fi atacată separat cu recurs.

Aceasta înseamnă că

încheierea de natura celei de față, nu poate fi atacată decât odată cu fondul

cauzei prin căile de atac legale puse la dispoziție de legiuitor.

Pentru considerentele

arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpați în ce privește

dispoziția referitoare la măsura arestării preventive este inadmisibil câtă

vreme încheierea în întregul ei nu este supusă nici unei căi de atac, în cauză

fiind aplicabile dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

În cazul în care legiuitorul

ar fi simțit nevoia executării unei căi de atac în ce privește măsura arestării

preventive, în cazul soluționării unei cereri de recuzare, ar fi făcut-o în mod

expres, așa cum a procedat în alte situații (vezi, spre exemplu art. 160

b

C. proc. pen.).

Urmare a respingerii, ca

inadmisibile, a celor două recursuri, urmează a se constata că în cauză există

culpă procesuală și prin urmare, inculpații M.F. și G.Șt. să fie obligați la

plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de judecata prezentei căi

de atac, în temeiul art. 192 pct. 3 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția.

Respinge, ca inadmisibile,

recursurile declarate de inculpații M.F. și G.Șt. împotriva încheierii nr. 47

din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 1683/P/2005.

Obligă pe recurenții

inculpați la plata sumei de câte 80 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 noiembrie 2005.