ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6416/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6416/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 47 din
17 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de recuzare
formulată de inculpații M.F. și G.Șt. și făcând aplicarea dispozițiilor art. 52
alin. (5) C. proc. pen., a menținut starea de arest a acestora.
Împotriva acestei încheieri
au declarat recurs inculpații M.F. și G.Șt. prin care au susținut că încheierea
în cauză este nelegală și netemeinică, atât în ce privește respingerea cererii
de recuzare dar mai ales a menținerii stării de arest care nu se mai justifică,
întrucât în cauză nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării
acesteia, iar în cursul judecății li s-au încălcat drepturi procesuale
importante cum este cazul dreptului de apărare, fiind judecați cu apărători din
oficiu cu toate că aveau apărători aleși, iar unii judecători și-au exprimat,
cu diferite prilejuri, părerea cu privire la vinovăția lor, încălcându-se în
acest fel prezumția de nevinovăție.
La data fixată pentru
judecarea recursurilor, instanța a ridicat, din oficiu, excepția de
inadmisibilitate a recursurilor declarate de inculpați, concluziile
apărătorilor acestora și cele personale, cât și ale reprezentantului
parchetului fiind consemnate în practicarea prezentei decizii.
Cu privire la excepția de
inadmisibilitate a recursurilor declarate de inculpați sunt de arătat
următoarele:
Fiind sesizată cu judecarea
unei cereri de recuzare a tuturor judecătorilor, completul de judecată, a făcut
aplicarea art. 52 alin. (5
1
), potrivit căruia, în cauzele în care
sunt inculpați arestați preventiv, instanța ierarhic superioară competentă să
soluționeze cererea de recuzare, înainte de a se pronunța asupra recuzării,
dispune cu privire la arestarea preventivă în condițiile prevăzute de lege.
Întrucât în cauză împotriva
inculpaților a fost luată măsura arestării preventive, aceștia aflându-se în
stare de arest preventiv, s-a făcut aplicarea textului de lege citat, respectiv
art. 52 alin. (5
1
) C. proc. pen.
Potrivit alin. (6) al
aceluiași articol (52 C. pen.), încheierea prin care s-a admis sau s-a respins
abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei
căi de atac.
De menționat faptul că
anterior, prin art. 7, introdus prin Legea nr. 281/2003 și modificat prin art. I
pct. 4
1
din O.U.G. nr. 109/2003, se prevedea că „Încheierea prin
care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de
ore, din momentul pronunțării”.
Ulterior, pentru eliminarea
posibilității de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care împietează
asupra desfășurării în condiții normale a procesului penal și poate conduce la
punerea în libertate a unor infractori periculoși, alin. (7) a art. 52 C. pen.
a fost abrogat prin O.U.G. nr. 55/2004, aceasta însemnând că împotriva
încheierii pronunțată într-o cerere de recuzare nu se mai poate uza de calea de
atac a recursului.
Este de subliniat faptul că
în cauză la Curtea de Apel Craiova, obiectul judecății îl forma cererea de
recuzare, în timp ce arestarea preventivă nu era o chestiune adiacentă, impusă
de situația creată și care trebuia rezolvată anterior pronunțării asupra
cererii de recuzare, deci este vorba de satisfacerea unei cerințe legale impusă
de legiuitor și nu a unui drept procesual penal.
În aceste condiții, obiectul
cauzei formându-l cererea de recuzare, cerere care potrivit legii nu este
supusă nici unei căi de atac, urmează a se constata că nici măsurile sau
situațiile rezolvate prin aceasta pe cale incidentală nu pot fi atacate separat
cu recurs.
Prin urmare, încheierea
pronunțată în cauză fiind definitivă sub aspectul recuzării, folosirea unei căi
de atac împotriva sa este inadmisibilă, inadmisibilitatea referindu-se la toate
dispozițiile cuprinse în aceasta, deci și în ce privește măsura arestării
preventive, care, într-o astfel de situație și pentru considerentele arătate,
nu poate fi atacată separat cu recurs.
Aceasta înseamnă că
încheierea de natura celei de față, nu poate fi atacată decât odată cu fondul
cauzei prin căile de atac legale puse la dispoziție de legiuitor.
Pentru considerentele
arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpați în ce privește
dispoziția referitoare la măsura arestării preventive este inadmisibil câtă
vreme încheierea în întregul ei nu este supusă nici unei căi de atac, în cauză
fiind aplicabile dispozițiile art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc.
pen.
În cazul în care legiuitorul
ar fi simțit nevoia executării unei căi de atac în ce privește măsura arestării
preventive, în cazul soluționării unei cereri de recuzare, ar fi făcut-o în mod
expres, așa cum a procedat în alte situații (vezi, spre exemplu art. 160
b
C. proc. pen.).
Urmare a respingerii, ca
inadmisibile, a celor două recursuri, urmează a se constata că în cauză există
culpă procesuală și prin urmare, inculpații M.F. și G.Șt. să fie obligați la
plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de judecata prezentei căi
de atac, în temeiul art. 192 pct. 3 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția.
Respinge, ca inadmisibile,
recursurile declarate de inculpații M.F. și G.Șt. împotriva încheierii nr. 47
din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 1683/P/2005.
Obligă pe recurenții
inculpați la plata sumei de câte 80 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 14 noiembrie 2005.