ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3116/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 5 din 9

mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 779/P/2005, având ca obiect cauza penală,

privind pe inculpatul V.D., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

și art. 290 din același cod, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., Curtea de

Apel Craiova, în baza art. 300 alin. (1) C. proc. pen., a constatat

regularitatea actului de sesizare cu privire la inculpatul V.D.

În baza art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 159 din același cod, a menținut

starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 52 alin. (5) C.

proc. pen., a trimis cauza privind recuzarea tuturor judecătorilor de la Curtea

de Apel Craiova, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Hotărând astfel, Curtea de

Apel Craiova a reținut că, prin încheierea din 6 mai 2005, pronunțată de

Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1340/P/2005 s-a luat act că inculpatul V.D. a

recuzat toți judecătorii Tribunalului Dolj, cauza fiind trimisă Curții de Apel

Craiova pentru soluționarea cererii de recuzare.

La Curtea de Apel Craiova

dosarul a fost înregistrat sub nr. 779/P/2005, iar la termenul fixat pentru

soluționarea cererii de recuzare, inculpatul a formulat o nouă cerere de

recuzare privind pe toți judecătorii Curții de Apel Craiova, cu motivarea că și

acești judecători ar fi interesați în soluția ce urmează să se dea în cauză,

datorită intensei mediatizări și în presă a faptelor sale, cerere întemeiată pe

dispozițiile art. 48 lit. d) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art.

52 alin. (5

1

) C. proc. pen., instanța a reținut, pe baza actelor și

lucrărilor din dosarul de urmărire penală că, inculpatul V.D. a fost trimis în

judecată în stare de arest preventiv de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj,

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26, raportat la art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 din același cod, cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen., deoarece în luna ianuarie 2004 împreună cu inculpatul

P.I., în prezent dat în urmărire generală, a convenit să pună în practică o

manoperă de rambursare ilegală de T.V.A., scop în care inculpatul V.D. a

întocmit factura falsă cu nr. 4783725, antedatată cu ziua de 17 decembrie 2003,

ce avea ca obiect efectuarea de servicii de software de către SC T.S. SRL

Sibiu, în sumă de 23.195.000.000 lei din care, T.V.A. în valoare de

3.703.467.000 lei, servicii care nu puteau fi realizate de societatea emitentă

a facturii.

Această factură a fost

folosită de inculpatul P.I. pentru a solicita și obține, cu complicitatea

inculpatei S.G., consilier la D.G.F.P.S. Dolj, rambursarea către societatea sa

a întregului T.V.A., iar, după ce a încasat acești bani, inculpatul P.I. a

părăsit țara, deși, pe numele său exista un mandat de executare a pedepsei

închisorii.

Verificând actul de sesizare,

Curtea de Apel Craiova a constatat că, în raport de regularitatea

rechizitoriului, a încadrărilor juridice date faptelor și a persoanei

inculpatului, este competentă material și teritorial să se pronunțe cu privire

la legalitatea și temeinicia arestării preventive.

A reținut că temeiurile care

au fost avute în vedere la luarea și prelungirea arestării preventive a

inculpatului V.D., în faza de urmărire penală există și în continuare,

apreciind că nu se poate considera încetat pericolul pentru ordinea publică

prin trimiterea sa în judecată, deoarece prejudiciul produs statului nu a fost

recuperat, unul dintre participanții la infracțiune fugind din țară, posibil cu

întreaga sumă de bani, context în care, având în vedere gravitatea acuzațiilor

aduse inculpatului și pregătirea juridică a acestuia, inculpatul V.D. prezintă

un risc sporit de a se sustrage de la judecată.

A mai reținut că: „Starea de

pericol pentru ordinea publică presupune totodată și o afectare a echilibrului

și securității sociale, stare evident perturbată în urma acuzațiilor de fraudă

aduse inculpatului, care prin calitatea de avocat pe care o are ar fi trebuit

să contribuie la asigurarea ordinii de drept”.

Curtea a reținut totodată că

„în raport de interesul general protejat, durata detenției inculpatului este

rezonabilă, acesta fiind încarcerat de la data de 9 februarie 2005”.

Împotriva acestei încheieri,

în termenul legal, a declarat recurs inculpatul V.D., solicitând prin

concluziile apărătorului său ales, în principal, să se constate nulitatea

absolută a încheierii atacate, apreciind că, fiind recuzată întreaga instanță,

Curtea de Apel Craiova, nu se putea pronunța pe starea de arest a inculpatului.

A mai invocat nulitatea

relativă a aceleiași hotărâri, arătând că nu există concordanță între data când

a fost întocmită și data când s-a pronunțat în ședință publică și nici nu face

mențiunea dacă judecata s-a desfășurat în ședință publică sau în Camera de

Consiliu iar pe fond, să se constate că în prezent nu mai subzistă temeiurile

care au condus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și a

solicitat judecarea acestuia în stare de libertate.

Recursul declarat de

inculpat nu este fondat.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 52 alin. (5

1

) C. proc. pen., în cauzele în care

sunt inculpații arestați preventiv, când se recuză întreaga instanță, instanța

ierarhic superioară competentă să soluționeze cererea de recuzare, înainte de a

se pronunța asupra recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă, în

condițiile prevăzute de lege.

Raportând la speță aceste

dispoziții legale, se constată că în mod corect, Curtea de Apel Craiova,

sesizată cu soluționarea cererii de recuzare a tuturor judecătorilor de la

Tribunalul Dolj, mai înainte de a se pronunța asupra recuzării, s-a pronunțat

pe starea de arest a inculpatului, fiind obligată prin lege în acest sens,

astfel că, solicitarea din recursul inculpatului de a se constata nulitatea

absolută a încheierii, pe considerentul că instanța, Curtea de Apel Craiova,

fiind la rândul său recuzată, nu mai avea competența de a se pronunța cu

privire la măsura arestării preventive, nu poate fi primită.

Nefondată este și

solicitarea de a se constata nulitatea relativă a încheierii atacate, arătând

că există neconcordanță între data când a fost întocmită (7 martie 2005) și

data când a fost pronunțată în ședință publică (9 mai 2005) și nici nu

menționează dacă judecata s-a desfășurat în ședință publică sau în Camera de

Consiliu.

Analizând minuta încheierii

nr. 5 din 9 mai 2005, care constituie rezultatul deliberării și a fost

pronunțată în ședință publică, aflată în dosarul Curții de Apel Craiova, se

constată că hotărârea a fost dată în ședința din 9 mai 2005, completul fiind

constituit dintr-un singur judecător, iar pronunțarea s-a făcut la aceeași

dată, 9 mai 2005, în ședință publică.

Rezultă așadar, că indicarea

în preambulul încheierii atacate a datei de 7 martie 2005, în loc de 9 mai 2005

este o evidentă eroare materială de dactilografiere, ce poate fi îndreptată în

condițiile art. 195 C. proc. pen., în cauză, neexistând alte temeiuri pentru a

se reține încălcarea dispozițiilor cu privire la compunerea instanței sau la

publicitatea ședinței de judecată.

Cu privire la menținerea

măsurii arestării preventive a inculpatului, analizând actele și lucrările de la

dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea nu s-au schimbat,

din dosarul cauzei reieșind că sunt indicii temeinice că inculpatul V.D. a

săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, între care și

complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat în raport de

gravitatea faptei comise și persoana inculpatului.

În consecință, recursul

declarat de inculpatul V.D., nefiind fondat, secția penală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție în baza art. 385

15

pct. 1 C. proc. pen., îl va

respinge ca atare și va dispune obligarea recurentului inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul V.D. împotriva încheierii nr. 5 din 9 mai 2005

a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 779/P/2005.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 mai 2005.