ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4271/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 27 ianuarie 2004, reclamanta Ț.I. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții municipiul București, D.A.F.I. și P.M., instanța de judecată să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare–cumpărare nr. 28196 din 24 februarie 2000 încheiat între pârâta II în calitate de vânzător și pârâtul III, în calitate de cumpărător, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 24, situat în București.

La termenul din 12 martie 2004, fixat pentru judecarea acțiunii în constatarea nulității, Judecătoria sectorului 1 București, prin încheierea pronunțată în aceeași zi în dosarul nr. 1162/2004, în raport de susținerile reclamantei privind strămutarea judecării pricinii la Judecătoria Buzău, a prorogat trimiterea dosarului la această instanță, până la trimiterea încheierii prin care s-a soluționat cererea de strămutare de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva acestei încheieri, pârâtul P.M. a declarat apel, criticile privind nelegalitatea măsurii de trimitere a dosarului la Judecătoria Buzău, în lipsa hotărârii date asupra cererii de strămutare a judecării cauzei. Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, prin decizia nr. 1876– A din 21 septembrie 2004, a respins apelul, ca inadmisibil, reținând dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc.

civ. Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâtul Popa Mircea a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 3, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. S-a susținut că procedura de citare, cu referire la Primăria municipiului București, nu a fost legal îndeplinită. S-a mai reținut, cu referire la alte dosare, că hotărârile pronunțate în acestea cuprind motive contradictorii și că instanțele au interpretat greșit actul dedus judecății, precum și că hotărârile au fost date cu încălcarea legii. În fine, recurentul a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, cu referire la lipsa de procedură învederată și că, instanța s-a pronunțat cu încălcarea competenței altui organ jurisdicțional, respectiv Curtea Constituțională, cu referire la excepțiile de neconstituționalitate invocate.

În concluzie, pârâtul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la prima instanță. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Participarea părților la judecată în primă instanță sau căi de atac constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare și este garantată, printre altele, și de contradictorialitatea ședinței de judecată. Prin urmare, atunci când nu s-au respectat dispozițiile legale privind asigurarea participării părților la judecată, intervine o nulitate relativă, în interesul părților, care poate atrage casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții. Acest caz de casare, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., poate fi invocat însă numai de partea care, urmare neîndeplinirii legale a procedurii de citare, a fost lipsă la judecată. Or, pârâtul invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu o altă parte, așa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici. Pe de altă parte, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești pentru motive privind pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat este reglementată în prezent prin normă constituțională. Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesuală a determinat precis, prin norme imperative, desfășurarea procesului civil, în fond și căi de atac, corespunzător unui mecanism de desfășurare care, prin reglementarea conținutului fiecărei etape procesuale și a conduitei tuturor subiecților procesuali, constituie o garanție a egalității părților, a protejării judiciare imparțiale a drepturilor subiective deduse judecății, a pronunțării de hotărâri corespunzătoare adevărului și legii. Această reglementare are aptitudinea de a răspunde exigențelor noii perspective asupra justiției, generate de art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.

Pârâtul supune examinării hotărâri judecătorești pronunțate în alte procese civile. Ca atare, se constată a fi neîndeplinită una din condițiile cumulative pentru lege atâta timp cât hotărârile invocate de pârât nu pot fi examinate decât în acele procese, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de legea procesual civilă, apte de a provoca controlul judiciar vizat de partea interesată. Or, admiterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestor critici. Totodată, afirmațiile recurentului cu privire la conținutul încheierii pronunțate de instanța de fond, precum și cele privind înlocuirea încheierii, nu sunt confirmate de actele dosarului.

Drept urmare, recursul se constată a fi nefondat și sub acest aspect. În fine, prin apelul declarat de pârâtul menționat era vizată provocarea unui control judiciar al încheierii, în considerarea caracterului autonom al acestuia. Or, caracterul autonom al încheierii este exclus în raport de dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ. Pe de altă parte, potrivit art. 298 alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu fondul. Excepția de la regula generală statuată de textul legal menționat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecății, fiind de strictă interpretare. Drept urmare, încheierea criticată de pârât urmează, sub regimul căilor de atac, regimul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesuală civilă pentru hotărârea finală ce se va pronunța în acea etapă procesuală.

Așadar, în raport de dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la împrejurarea că încheierea atacată nu se înscrie în excepția statuată prin acest text, în mod judicios apelul a fost respins ca inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de critică. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.M. împotriva deciziei nr. 1876 din 21 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția III civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică astăzi, 23 mai 2005.