ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4271/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 27 ianuarie 2004,

reclamanta Ț.I. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții municipiul

București, D.A.F.I. și P.M., instanța de judecată să constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare–cumpărare nr. 28196 din 24 februarie 2000

încheiat între pârâta II în calitate de vânzător și pârâtul III, în calitate de

cumpărător, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra

apartamentului nr. 24, situat în București.

La termenul din 12 martie 2004,

fixat pentru judecarea acțiunii în constatarea nulității, Judecătoria sectorului

1 București, prin încheierea pronunțată în aceeași zi în dosarul nr. 1162/2004,

în raport de susținerile reclamantei privind strămutarea judecării pricinii la

Judecătoria Buzău, a prorogat trimiterea dosarului la această instanță, până la

trimiterea încheierii prin care s-a soluționat cererea de strămutare de către

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei încheieri, pârâtul

P.M. a declarat apel, criticile privind nelegalitatea măsurii de trimitere a

dosarului la Judecătoria Buzău, în lipsa hotărârii date asupra cererii de

strămutare a judecării cauzei.

Curtea de Apel București, secția a

III–a civilă, prin decizia nr. 1876– A din 21 septembrie 2004, a respins

apelul, ca inadmisibil, reținând dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

pârâtul Popa Mircea a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 3, 7, 8, 9 și

10 C. proc. civ.

S-a susținut că procedura de citare,

cu referire la Primăria municipiului București, nu a fost legal îndeplinită.

S-a mai reținut, cu referire la alte

dosare, că hotărârile pronunțate în acestea cuprind motive contradictorii și că

instanțele au interpretat greșit actul dedus judecății, precum și că hotărârile

au fost date cu încălcarea legii.

În fine, recurentul a susținut că

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, cu referire la

lipsa de procedură învederată și că, instanța s-a pronunțat cu încălcarea

competenței altui organ jurisdicțional, respectiv Curtea Constituțională, cu

referire la excepțiile de neconstituționalitate invocate.

În concluzie, pârâtul a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la prima

instanță.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Participarea părților la judecată în

primă instanță sau căi de atac constituie un drept procesual derivat direct din

dreptul la apărare și este garantată, printre altele, și de

contradictorialitatea ședinței de judecată.

Prin urmare, atunci când nu s-au

respectat dispozițiile legale privind asigurarea participării părților la

judecată, intervine o nulitate relativă, în interesul părților, care poate

atrage casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții.

Acest caz de casare, prevăzut de

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat însă numai de partea care,

urmare neîndeplinirii legale a procedurii de citare, a fost lipsă la judecată.

Or, pârâtul invocă neîndeplinirea

legală a procedurii de citare cu o altă parte, așa încât recursul se constată a

fi nefondat sub aspectul acestei critici.

Pe de altă parte, posibilitatea

provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești pentru motive

privind pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal

prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament

jurisdicțional eronat este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din

Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac numai în

condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu

constituțional, legea procesuală a determinat precis, prin norme imperative,

desfășurarea procesului civil, în fond și căi de atac, corespunzător unui

mecanism de desfășurare care, prin reglementarea conținutului fiecărei etape

procesuale și a conduitei tuturor subiecților procesuali, constituie o garanție

a egalității părților, a protejării judiciare imparțiale a drepturilor

subiective deduse judecății, a pronunțării de hotărâri corespunzătoare

adevărului și legii.

Această reglementare are aptitudinea

de a răspunde exigențelor noii perspective asupra justiției, generate de art. 21

din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7

la Convenție.

Pârâtul supune examinării hotărâri

judecătorești pronunțate în alte procese civile.

Ca atare, se constată a fi

neîndeplinită una din condițiile cumulative pentru lege atâta timp cât

hotărârile invocate de pârât nu pot fi examinate decât în acele procese, prin

exercitarea căilor de atac prevăzute de legea procesual civilă, apte de a

provoca controlul judiciar vizat de partea interesată.

Or, admiterea unei căi de atac în

alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a

principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, recursul se constată

a fi nefondat și sub aspectul acestor critici.

Totodată, afirmațiile recurentului

cu privire la conținutul încheierii pronunțate de instanța de fond, precum și

cele privind înlocuirea încheierii, nu sunt confirmate de actele dosarului.

Drept urmare, recursul se constată a

fi nefondat și sub acest aspect.

În fine, prin apelul declarat de

pârâtul menționat era vizată provocarea unui control judiciar al încheierii, în

considerarea caracterului autonom al acestuia.

Or, caracterul autonom al încheierii

este exclus în raport de dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit art. 298

alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu

fondul. Excepția de la regula generală statuată de textul legal menționat, cu

referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecății, fiind de

strictă interpretare.

Drept urmare, încheierea criticată

de pârât urmează, sub regimul căilor de atac, regimul căilor de atac, regimul

stabilit de legea procesuală civilă pentru hotărârea finală ce se va pronunța

în acea etapă procesuală.

Așadar, în raport de dispozițiile

art. 282 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la împrejurarea că încheierea

atacată nu se înscrie în excepția statuată prin acest text, în mod judicios

apelul a fost respins ca inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de

critică.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul P.M. împotriva deciziei nr. 1876 din 21 septembrie 2004 a

Curții de Apel București, secția III civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică astăzi, 23 mai 2005.