- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 15 februarie 2006
Decizia nr. 1659/2006 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 982/2003 a Tribunalului București
Asupra excepției de față, constată: Prin cererea disjunsă, înregistrată în dosar nr. 12125 din 2 noiembrie 2002, J.N. a cerut constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 337 din 25 septembrie 1997 intervenit între pârâții V.P. și P.V., pe de o parte și Primăria Municipiului București și AVR B. SA București pe de altă parte și restituirea în natură a apartamentului nr. 4 situat în București. Prin sentința civilă nr. 299 din 21 ianuarie 2003 Judecătoria sectorului IV București a respins acțiunea constatând că dreptul la acțiune al reclamantului este prescris în raport de dispozițiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 982/A din 16 mai 2003 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Prin decizia civilă nr. 2665 din 9 decembrie 2003 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia dată de tribunal și, în raport de dispozițiile art. 3 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, s-a declarat competentă și a reținut spre rejudecare apelul declarat împotriva sentinței judecătoriei. Prin decizia civilă nr. 353 din 5 martie 2004 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a anulat sentința nr. 299/2003 a Judecătoria sectorului 4 București și a respins ca nefondată cererea dedusă judecății. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul. Referitor la calea de atac dedusă judecății: - având în vedere prevederile art. 2 pct. 2 C. proc.
civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din O.U.G. 138/2000, modificate, ulterior, prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005, text potrivit căruia tribunalele judecă ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie în primă instanță, - având în vedere prevederile art. 3 pct. 3 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 4 din O.U.G.
nr. 138/2000, modificate, ulterior prin art. I pct. 3 din Legea nr. 219/2005, potrivit cărora, curțile de apel judecă, ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, - având în vedere că recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data intrării în vigoare a legii, 14 iulie 2005, conform art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, urmează a fi trimise spre competentă soluționare curților de apel, Înalta Curte, urmează a trimite recursul dedus judecății în cauză, spre competentă soluționare, Curții de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Declină la Curtea de Apel București competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul J.N. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 februarie 2006.