ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3494/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3494/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul N.A.A. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat să-i plătească despăgubiri în cuantum de 5.650.000 Euro reprezentând contravaloarea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin lipsirea de libertate fără forme legale, fiind menținut în arest preventiv o perioadă de 103 zile. Prin sentința nr. 310 din 31 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, a fost respinsă acțiunea, ca nefondată.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1245 din 1 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Galați, hotărâre comunicată acestuia la data de 1 noiembrie 2004. Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs reclamantul, în termenul legal, și anume la data de 15 noiembrie 2004, fără însă a-l motiva, în sensul că nu a invocat nici unul din motivele de casare prevăzute în art. 304 C. proc. civ. Recursul este nul. Conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. În același sens, în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) C. proc.
civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, care în prezenta cauză este de 15 zile de la comunicarea deciziei atacate, potrivit art. 301 și art. 303 alin. (1) și (2) din același cod. Așa fiind și întrucât nu există motive de ordine publică de natură a atrage casarea deciziei, urmează a fi constatat nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamantul N.A.A. împotriva deciziei civile nr. 1245 din 1 octombrie 2004 a Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.