ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5641/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 3 noiembrie 2003, reclamanta Administrației Piețelor sector 1 a chemat în judecată pe pârâta SC Z.A.I. SRL, pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să dispună obligarea acesteia, la plata sumelor de 61.697.250 lei, reprezentând contravaloarea taxelor locale restante, aferente perioadei mai 1999–ianuarie 2000 și 312.694.862 lei penalități de întârziere, ambele sume reactualizate.

Prin sentința civilă nr. 2547 din 8 aprilie 2004, Judecătoria sectorului 1 a respins acțiunea ca prescrisă, cu motivarea că, în raport de obiectul acțiunii: pretenții solicitate pentru perioada mai 1999–ianuarie 2000 și data introducerii cererii de chemare în judecată, (3 noiembrie 2003), dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge, dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani, potrivit art. 1 și art. 2 din Decretul nr. 167/1955 privitor la prescripția extinctivă. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, care a criticat sentința pentru nelegalitate, întrucât sumele pretinse de către aceasta au natura unor impozite și taxe locale, fiind aplicabile prevederile O.G. nr. 61/2002, privind colectarea creanțelor bugetare și O.G.

nr. 39/2003, acestea fiind temeiurile de drept indicate în acțiune (fila 4 dosar nr. 13518/2003), termenul de prescripție stabilit în acest caz fiind de 5 ani, conform art. 142 din O.G. nr. 61/2002. Prin decizia nr. 1193/A din 13 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VII–a civilă și litigii de muncă a admis apelul reclamantei Administrația Piețelor sector 1 București, a anulat sentința judecătoriei și, evocând fondul, a respins acțiunea. Pentru a decide ca atare, instanța de control judiciar ordinar a reținut că, în raporturile de locațiune ce au ca obiect spațiile ce fac parte din domeniul public se stabilesc taxe și impozite locale, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 215/2001 și O.G.

nr. 39/2003 și, având în vedere că sumele ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosință sunt fixe, se aplică legea specială, derogatorii de la regimul prescripției extinctive de 3 ani și anume O.G. nr. 61 din 29 august 2002 privind colectarea creanțelor bugetare. În evocarea fondului, instanța a apreciat că, deși reclamanta pretinde că pârâta ocupă spațiul de 62 mp situat în București, nu a depus contractul de închiriere, fișa de calcul existentă la dosar, referindu-se la o suprafață de 105 mp, iar facturile depuse în copii nu sunt semnate, astfel încât reclamanta nu a făcut dovada că pârâta îi datorează aceste sume, dintr-un raport de locațiune. Ca atare, acțiunea a fost respinsă. Împotriva deciziei Curții de Apel București, reclamanta a exercitat recurs, invocând motive care vizează aprecierea eronată a probelor, respectiv a fișei de calcul nr. 128 din 7 mai 1996, actul adițional nr. 456 din 22 mai 1997 și facturile emise de pârâta SC Z.A.I.

SRL. Recursul este nefondat. După modificările aduse codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 138/2000, pct. 11 al art. 304 care reglementa casarea hotărârilor pentru motivul de nelegalitate, referitor la cazul în care „hotărârea judecătorească se întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate”, a fost abrogat, așa încât sub aspectul tuturor criticilor ce vizează probatoriile și interpretarea greșită dată de instanță a înscrisurilor menționate în motivele de recurs, acesta nu poate fi examinat ca motiv de nelegalitate. În consecință, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II–a c. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Consiliul Local sector 1, Administrația Piețelor sectorul 1 împotriva deciziei nr.c1193/A din 13 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII–a civilă și litigii de muncă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2005.