ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2631/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta A.D.S., a chemat în judecată pe pârâta SC T.T. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 4.291.883.785 lei redevență și penalități de întârziere, a penalităților contractuale și a cheltuielilor de judecată. Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat să se constate lipsa obligației de plată a redevențelor. Tribunalul București, prin sentința comercială 1575 din 7 aprilie 2005, a respins, ca prescrisă, acțiunea reclamantei și a disjuns cererea reconvențională. Instanța de fond a reținut că, la data de 23 februarie 2004, reclamanta a introdus acțiunea pentru plata redevențelor scadente în perioada 31 martie 2000 – 31 decembrie 2000, peste termenul de 3 ani de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune.

Curtea de Apel București, prin decizia comercială 796 din 5 decembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, considerând că stingerea dreptului principal prin prescripție au efecte și asupra acțiunii privind plata penalităților aferente dreptului principal. În privința întreruperii cursului prescripției, instanța a reținut că aceasta trebuie să survină până la împlinirea termenului de prescripție. Împotriva deciziei astfel pronunțată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanțele de fond au apreciat greșit dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, plățile efectuate în contul redevenței de către debitor, întrerupând cursul prescripției.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Prescripția extinctivă reprezintă un mijloc de stingere a obligațiilor și acțiunilor determinat de un interes de ordine publică și stabilitate socială, ca situațiile de fapt de mult dobândite să nu mai poată fi schimbate. Întreruperea prescripției extinctive constă în ștergerea prescripției începute pentru motive determinate de lege: recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, introducerea unei cereri de chemare în judecată și un act începător de executare. În privința recunoașterii datoriei prin plată, aceasta nu reprezintă un act recognitiv. Prin acesta se înlocuiește vechiul titlu cu unul nou fără a reprezenta, astfel, o recunoaștere tacită a obligației ci un nou raport obligațional.

Pentru ca recunoașterea dreptului să producă efectul întreruptiv, este însă necesar ca acesta să existe în forma unei obligații civile la momentul plății. Depășirea termenului de prescripție transformă așadar obligația civilă într-una naturală, care nu mai beneficiază de protecția dreptului și a cărei executare rămâne la latitudinea debitorului. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 796 din 5 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.D.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 796 din 5 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2006.