ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2631/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamanta A.D.S., a chemat

în judecată pe pârâta SC T.T. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei

de 4.291.883.785 lei redevență și penalități de întârziere, a penalităților

contractuale și a cheltuielilor de judecată.

Prin cererea

reconvențională, pârâta a solicitat să se constate lipsa obligației de plată a

redevențelor.

Tribunalul București, prin

sentința comercială 1575 din 7 aprilie 2005, a respins, ca prescrisă, acțiunea

reclamantei și a disjuns cererea reconvențională.

Instanța de fond a reținut

că, la data de 23 februarie 2004, reclamanta a introdus acțiunea pentru plata

redevențelor scadente în perioada 31 martie 2000 – 31 decembrie 2000, peste

termenul de 3 ani de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune.

Curtea de Apel București,

prin decizia comercială 796 din 5 decembrie 2005, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamantă, considerând că stingerea dreptului principal

prin prescripție au efecte și asupra acțiunii privind plata penalităților

aferente dreptului principal.

În privința întreruperii

cursului prescripției, instanța a reținut că aceasta trebuie să survină până la

împlinirea termenului de prescripție.

Împotriva deciziei astfel

pronunțată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanțele de fond au apreciat greșit dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958,

plățile efectuate în contul redevenței de către debitor, întrerupând cursul

prescripției.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

Prescripția extinctivă

reprezintă un mijloc de stingere a obligațiilor și acțiunilor determinat de un

interes de ordine publică și stabilitate socială, ca situațiile de fapt de mult

dobândite să nu mai poată fi schimbate.

Întreruperea prescripției

extinctive constă în ștergerea prescripției începute pentru motive determinate

de lege: recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, introducerea unei

cereri de chemare în judecată și un act începător de executare.

În privința recunoașterii

datoriei prin plată, aceasta nu reprezintă un act recognitiv. Prin acesta se

înlocuiește vechiul titlu cu unul nou fără a reprezenta, astfel, o recunoaștere

tacită a obligației ci un nou raport obligațional.

Pentru ca recunoașterea

dreptului să producă efectul întreruptiv, este însă necesar ca acesta să existe

în forma unei obligații civile la momentul plății.

Depășirea termenului de

prescripție transformă așadar obligația civilă într-una naturală, care nu mai

beneficiază de protecția dreptului și a cărei executare rămâne la latitudinea

debitorului.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 796

din 5 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de A.D.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 796 din

5 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2006.