ÎCCJ, Decizia nr. 173/2006

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 694 din 11 mai 2004, pronunțată de

Judecătoria Gherla, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul O.V.,

în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991

Iclod, Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj și, în

consecință, Comisia Locală Iclod a fost obligată sa-l pună în posesie pe

reclamant, cu suprafața de 1,15 ha pădure pe teritoriul satului Orman, iar

pârâta Comisia Județeană Cluj să emită titlul de proprietate în favoarea

reclamantului, pentru suprafața de 1,15 ha pădure.

Prin aceeași sentință, instanța a respins cererea

reclamantului, de obligare a pârâtelor la plata daunelor cominatorii de

1.000.000 lei pe zi de întârziere, de la comunicarea hotărârii, până la

emiterea titlului de proprietate.

Apelul declarat de către reclamant împotriva sentinței de

fond, a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 414 din 2 decembrie

2004, pronunțată de Tribunalul Cluj, reținându-se, în esență, că nu sunt

îndeplinite condițiile expres prevăzute de art. 6 din Legea nr. 1/2000,

reclamantul precizând oral și scris, că nu deține înscrisuri justificative

pentru întreaga suprafață de 1,73 ha de pădure.

Prin decizia civilă nr. 1300/R din 18 mai 2005, Curtea de

Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie,

a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva deciziei din

apel.

Instanța de recurs a reținut, în esență, aceeași motivare cu

cea a instanței de apel și, în plus, a constatat că reclamantul nu a formulat

contestație împotriva hotărârii comisiei județene pentru reconstituirea

dreptului de proprietate, pentru suprafața de 1,73 ha.

Cererea reclamantului, pentru efectuarea unei expertize

grafice privind registrului agricol, formulată în această fază procesuală, a

fost respinsă ca nefiind utilă cauzei.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul a formulat

contestație în anulare.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, prin decizia civilă nr. 1672/R din 4 iulie 2005, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare, reținând în considerentele hotărârii astfel

pronunțate, că motivele invocate în susținerea contestației, nu se încadrează

în nici una din situațiile reglementate de dispozițiile exprese ale art. 317 - 318 C. proc. civ., contestatorul urmărind, în realitate, o rejudecare a recursului.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat apel,

invocând omisiunea instanței de a se pronunța asupra celor solicitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, prin decizia nr. 7333 din 29 septembrie 2005, a respins calea de atac a contestatorului O.V., ca inadmisibilă.

S-a reținut de către instanța supremă, că decizia apelată nu

este susceptibilă de a fi atacată, dat fiind faptul că odată cu soluționarea

recursului, aceasta a dobândit caracterul irevocabil atribuit în puterea legii,

de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

La data de 30 septembrie 2005, reclamantul O.V. a declarat

recurs împotriva acestei din urmă decizii, criticând decizia atacată, sub

aspectul greșitei soluționări a excepției de inadmisibilitate, susținând că, în

raport cu dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în

contestație este supusă acelorași căi de atac, ca și hotărârea atacată.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile

interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,

oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului

procesului civil.

În raport cu principiul statuat prin

textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,

provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit dispozițiilor

cuprinse în art. 129 (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina

persoanelor interesate, exercitarea drepturilor procedurale, în condițiile,

ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei

interesate, obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii

procesual-civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații

identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud

examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac, în alte condiții,

decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Ori, potrivit art. 320 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac, ca și hotărârea

atacată.

În cauză, completul de 9 judecători

a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția civilă

și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

pronunțat asupra căii de atac promovată de contestatorul O.V. împotriva unei

hotărâri irevocabile.

Din dispozițiile Codului de

procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite

cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei

hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului

judiciar pe această cale.

Hotărârea atacată de către contestator

a dobândit caracter irevocabil odată cu soluționarea recursului și, prin

urmare, nu mai poate fi suspusă unui nou control judiciar specific căii de

reformare.

Se constată, așadar, că recursul

declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

Recunoașterea unei căi de atac, în

alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare

a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional

al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea

prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului

de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.

Or, normele procesuale privind sesizarea

instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței

atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului

stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora

este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu

nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu este admisibil,

nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi

întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de contestatorul O.V., ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de contestatorul O.V. împotriva deciziei nr. 7333 din 29

septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 10439/2005, al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, ca

inadmisibil.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 aprilie 2006.