ÎCCJ, Decizia nr. 126/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 118 din 1 iunie 2004, a Tribunalului Olt, inculpatul M.M. a fost condamnat la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (2) lit. g) și alin. (3) lit. a) C. pen., la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (3) C. pen. și la un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă prevăzută de art. 219 alin. (1) C. pen. A contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. În baza art. 14 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri părților civile SC C. SA Ploiești și R.H. S-a reținut că în noaptea de 19 spre 20 iunie 2003, inculpatul M.M. a sustras 27 tone țiței din conducta magistrală Orlești - Poiana Lacului, punctul Leleasca, proprietate a părții civile SC C. SA Ploiești. Cantitatea de țiței sustrasă a fost încărcată în autovehicolul marca I. În timp ce conducea autovehicolul pe drumul național 67 B, pe raza comunei Dobroteasa, inculpatul a pierdut controlul volanului și a intrat în gospodăria părții civile R.H., unde s-a răsturnat. În acest mod, inculpatul a provocat distrugerea a 25 m.l. gard, a unei fântâni, a unei anexe gospodărești, a șase pomi fructiferi și a porților metalice.

Paguba a fost majorată și ca urmare a provocării unui incendiu în aceeași gospodărie. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 313 din 13 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de procuror împotriva hotărârii primei instanțe. Prin aceeași hotărâre, instanța de control judiciar a admis apelul declarat de inculpat, a desființat sentința atacată și a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea completării urmăririi penale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând cazul de casare prevăzut în art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Prin decizia nr. 6752 din 30 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis dosarul, Curții de Apel Craiova, în vederea continuării judecății cauzei.

Prin aceeași decizie, instanța de recurs a menținut starea de arest a inculpatului M.M. Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul M.M. a declarat recurs, criticile privind menținerea arestării preventive. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, revine părții interesate, obligația de a alege și exercita în condițiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.

Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre în recurs. Or, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Așadar, limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în raport cu care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile art. 417 C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 385 1 alin. (1) din același cod, recursul declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs, cu care completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun. Pe de altă parte, cum secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă instanță, examinarea acestui din urmă recurs excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Prin urmare, excepția de inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi întemeiată. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurentul, la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei nr. 6752 din 30 noiembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 6393/2005. Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2006.