ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5517/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5361 din 11 septembrie 2003, Judecătoria sectorului 1 București a admis cererea formulată de reclamanta T.M.N.C., în contradictoriu cu pârâții G.A. și G.E. și a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în București, sector 1. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în București, împreună cu dependințele și cota parte de 9/80 din terenul aferent, prin actul dotal nr. 3925 din 31 ianuarie 1946, încheiat la căsătoria acesteia cu T.T.

Imobilul a fost naționalizat, însă prin sentința civilă nr. 9292 din 10 iunie 1999, Judecătoria sectorului 1 București a hotărât lăsarea lui în deplină proprietate și liniștită posesie a reclamantei, iar prin dispoziția nr. 1212 din 2 august 1999, dată de Primarul general al municipiului București, a fost restituit fostei proprietare. Prin contractul de închiriere nr. 15434 din 20 octombrie 1994, pârâtului G.A. și familiei sale i-au fost închiriate, în folosință exclusivă, două camere, cămara, debara și veranda din acest apartament, iar bucătăria, baia, oficiul, vestibulul și culoarul, în folosință comună, pe un termen de 5 ani, până la data de 18 aprilie 1999. Conform O.U.G. nr. 40/1999, locațiunea a fost reînnoită prin contractul nr. 21659 din 30 august 1999. Reclamanta a cerut ca pârâții să fie obligați să elibereze imobilul, cerere calificată de instanță ca fiind evacuare, în temeiul dispozițiilor O.U.G.

nr. 40/1999. Reține instanța de fond, că cererea de evacuare a pârâților din spațiul deținut conform contractului de închiriere este întemeiată, deoarece o dată cu restituirea apartamentului raporturile locative ale pârâților au suferit modificări. Prorogarea legală a contractului de închiriere a pârâților este valabilă și în cazul redobândirii imobilului de către fostul proprietar, dar aceștia au obligația încheierii unui contract de închiriere, contract care trebuie să conțină clauzele prevăzute de art. 21 din Legea nr.114/1996. Articolul 13 din O.U.G. nr. 40/1999 se referă la situații de excepție, când reînnoirea contractului de închiriere nu operează. Textul prevede că reînnoirea contractului nu se aplică în cazul chiriașului care are un comportament ce face imposibilă conviețuirea sau împiedică folosirea normală a locuinței.

Or, pârâții au săvârșit fapte repetate, șicane permanente la adresa reclamantei, prin aceea că au refuzat proprietarului folosirea normală a locuinței, constând în posibilitatea de a viziona locuința și de a deține cheile imobilului pentru accesul în locuință. Aceste fapte au caracter unilateral, fiind săvârșite prin inacțiuni, iar dovada faptelor o constituie notificarea adresată pârâților prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc I.R., sub nr. 272 din 28 mai 2003. Pârâții nu au înțeles să răspundă la notificare și nu s-au prezentat nici în fața instanței. Pentru spațiile ocupate în mod samavolnic (două camere de locuit și dependințe) cererea de evacuare este întemeiată, deoarece pârâții sunt detentori precari, calitate care nu poate fi ocrotită prin permiterea continuării actelor de folosință.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 973 A din 13 noiembrie 2004, a respins apelul declarat de pârâți, reținând că apelanții au șicanat permanent pe reclamantă, „refuzând folosirea normală a locuinței de către aceasta, constând în posibilitatea de a vizita locuința, de a avea acces în ea și de a deține cheile imobilului”. Se mai reține, că aceștia nu au formulat critici concrete privind soluția pronunțată prin hotărârea apelată, arătând doar că sunt în vârstă și nu pot procura o altă locuință. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții care, invocând art. 304 pct. 7, 9, 10 C. proc. civ., în esență, formulează următoarele critici. - Cu privire la spațiile ocupate cu contract de închiriere operează autoritatea de lucru judecat, deoarece acțiunea este întemeiată pe art. 13 lit. c) din O.U.G.

nr. 40/1999, iar între aceleași părți s-a mai purtat un proces având același obiect. În acel proces, instanța a reținut că nu s-a dovedit incidența în cauză a art. 13 din Ordonanță. - Hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a art. 13 din O.U.G. nr. 40/1990, pentru că prelungirea contractului operează o singură dată în cadrul termenului prevăzut de lege și o dată contractul prelungit la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 40/1999, situațiile prevăzute de art. 13 nu mai sunt aplicabile. De aceea, cauzele de exceptare de la prelungirea duratei contractelor de închiriere trebuie să existe la data la care operează prelungirea. Or, ele nu existau la acea dată, fapt dovedit cu decizia civilă nr. 2151/A din 12 decembrie 2003, iar prin menținerea hotărârii instanței de fond au fost extinse cauzele de exceptare de la regula prelungirii, acordându-le puterea unei încetări a contractului de plin drept, ceea ce adaugă la lege.

Susțin recurenții, că nu s-a făcut dovada că s-au opus la utilizarea spațiilor de către reclamantă. - Pentru spațiile pe care pârâții nu le dețin în calitate de chiriași, în cererea de apel s-a invocat lipsa de interes a reclamanților, iar în subsidiar s-a invocat faptul că cererea este neîntemeiată, deoarece spațiul este liber, nu este încuiat, pârâții nu l-au deținut niciodată și nu s-au opus la folosirea lui. Recurenții arată că au invocat la instanța de apel că s-au încălcat dispozițiile Codului de procedură civilă sub aspectul administrării probatoriului, pentru că s-a reținut că lipsa pârâților la proces echivalează cu o recunoaștere a drepturilor, deși nu s-a administrat proba cu interogatoriu sau vreo altă probă.

- Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepțiilor autorității lucrului judecat și lipsei de interes și nu a permis apelanților să facă dovada că nu s-au opus la intrarea proprietarilor în apartament și că nu au avut un comportament care face imposibilă conviețuirea. - Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, pentru că nu se arată care sunt motivele înlăturării susținerilor apelanților, invocate prin motivele de apel. Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente. Criticile formulate fac posibilă încadrarea în motivele de recurs invocate de recurenți și sunt incidente dispozițiile înscrise în art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de apelanți și nu a răspuns criticilor formulate de aceștia prin declarația de apel și cererea aflată la dosar, depusă anterior primului termen de judecată.

Fără să facă referiri la probele administrate în cauză și la dispozițiile legale pe care și-a întemeiat soluția respingerii apelului, instanța reține doar că pârâții au șicanat-o permanent pe reclamantă și că nu au formulat nici o critică concretă, deși în termenul prevăzut de art. 287 alin. (2) C. proc. civ., apelanții au depus la dosar ample motive de apel în care invocă excepții, susțin că au notificat-o pe reclamantă să încheie contract de închiriere, că nu folosesc spațiul pentru care nu au contract de închiriere și că nu s-au opus ca reclamanta să pătrundă în imobil. Apelanții au solicitat probe pentru dovedirea acestor împrejurări.

Ignorând motivele de apel formulate de pârâți în termenul prevăzut de lege, instanța de apel, care a reținut că apelanții nu au formulat critici concrete, nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare invocate de aceștia și respingând probele solicitate atât în scris, cât și oral la termenul când s-a soluționat apelul, nu a stabilit deplin situația de fapt, în raport de care să se pronunțe asupra cererii de evacuare a pârâților din imobilul proprietatea reclamantei.

Față de susținerile reclamantei că pârâții prin comportamentul lor fac imposibilă conviețuirea, de apărările apelanților că nu folosesc spațiul care este liber și neîncuiat și că nu s-au opus niciodată ca reclamanta să folosească acest spațiu și de faptul că instanța de fond a reținut că pârâții ar avea un comportament șicanator, doar raportat la notificarea adresată acestora la data de 28 mai 2003, instanța de apel trebuia să administreze probe pentru stabilirea împrejurării în raport de care pot fi aplicate dispozițiile art. 13 din O.U.G. nr. 40/1999 (chiriașul are un comportament ce face imposibilă conviețuirea sau împiedică folosirea normală a locuinței), pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția.

Argumentația sumară din hotărârea atacată, fără referiri la criticile formulate de apelanți și nestabilirea deplină a situației de fapt, nu oferă instanței de recurs posibilitatea de a analiza legalitatea și temeinicia soluției admiterii acțiunii formulată de reclamantă și evacuării pârâților din imobil, pronunțată de instanța de fond, păstrată prin respingerea apelului declarat de pârâți. Pentru considerentele expuse, conform art. 312, art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul, va fi casată hotărârea atacată și se va trimite cauza instanței de apel spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții G.A. și G.E. împotriva deciziei nr. 973 A din 13 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2005.