ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 805/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 2 septembrie 2002 pe rolul Tribunalului București reclamanta B.E. a chemat

în judecată pârâtul Municipiul București prin Primar general solicitând ca prin

sentință să se dispună obligarea acestuia de a soluționa notificarea ce i-a

fost adresată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Reclamanta a arătat că în calitate

de moștenitoare a soțului ei, B.I., decedat în anul 1964, a solicitat să-i fie

restituit imobilul situat în București, însă nu a primit răspuns deși termenul

legal a fost cu mult depășit.

Prin sentința civilă nr. 200 din 20

februarie 2003 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea și

a obligat pârâtul să se pronunțe prin dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură a imobilului în termen de o lună de rămânerea definitivă a

hotărârii.

Instanța a reținut în esență că

pârâtul a încălcat prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, omițând

să se pronunțe în termenul legal asupra notificării formulate de reclamantă.

Apelul declarat de pârât împotriva

acestei sentințe a fost respins, cu o motivare similară celei a instanței de

fond prin decizia civilă nr. 344 din 11 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă.

Pârâtul a atacat cu recurs această

decizie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în

esență că termenul prevăzut de art.23 din Legea nr. 10/2001 este unul de

recomandare, astfel încât acțiunea reclamantei este inadmisibilă.

Recursul este nefondat.

Caracterul imperativ al

reglementării cuprinse în art. 23 din Legea nr. 10/2001 rezultă în primul rând

din redactarea textului: „în termen de 60 de zile…unitatea…este obligată să se

pronunțe…”. El este în acord cu natura reparatorie a Legii nr. 10/2001 și cu

principiile de drept potrivit cărora este inadmisibil ca o obligație legală

circumscrisă unui anumit termen să fie lăsată la latitudinea debitorului, fără

nici o consecință juridică în caz de neexecutare.

Pe de altă parte, nu s-a făcut

dovada că neexecutarea s-ar datora culpei reclamantei care nu ar fi depus toate

înscrisurile necesare pentru soluționarea notificării.

În consecință, cum hotărârile sunt

legale și temeinice, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 344/A

din 11 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2005.