ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 805/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 septembrie 2002 pe rolul Tribunalului București reclamanta B.E. a chemat în judecată pârâtul Municipiul București prin Primar general solicitând ca prin sentință să se dispună obligarea acestuia de a soluționa notificarea ce i-a fost adresată în temeiul Legii nr. 10/2001. Reclamanta a arătat că în calitate de moștenitoare a soțului ei, B.I., decedat în anul 1964, a solicitat să-i fie restituit imobilul situat în București, însă nu a primit răspuns deși termenul legal a fost cu mult depășit. Prin sentința civilă nr. 200 din 20 februarie 2003 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să se pronunțe prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură a imobilului în termen de o lună de rămânerea definitivă a hotărârii.

Instanța a reținut în esență că pârâtul a încălcat prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, omițând să se pronunțe în termenul legal asupra notificării formulate de reclamantă. Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe a fost respins, cu o motivare similară celei a instanței de fond prin decizia civilă nr. 344 din 11 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Pârâtul a atacat cu recurs această decizie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că termenul prevăzut de art.23 din Legea nr. 10/2001 este unul de recomandare, astfel încât acțiunea reclamantei este inadmisibilă. Recursul este nefondat. Caracterul imperativ al reglementării cuprinse în art. 23 din Legea nr. 10/2001 rezultă în primul rând din redactarea textului: „în termen de 60 de zile…unitatea…este obligată să se pronunțe…”.

El este în acord cu natura reparatorie a Legii nr. 10/2001 și cu principiile de drept potrivit cărora este inadmisibil ca o obligație legală circumscrisă unui anumit termen să fie lăsată la latitudinea debitorului, fără nici o consecință juridică în caz de neexecutare. Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că neexecutarea s-ar datora culpei reclamantei care nu ar fi depus toate înscrisurile necesare pentru soluționarea notificării. În consecință, cum hotărârile sunt legale și temeinice, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 344/A din 11 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2005.