ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6067/2005

Asupra recursului de față, constată.

P.I. și P.M., cu notificarea nr. 1671/N

din 12 noiembrie 2001, a solicitat Consiliului Local Craiova restituirea în

natură a suprafeței de 184 mp teren preluată în mod abuziv și fără nici un

titlu în anii 1973–1974 de conducerea Școlii Obedeanu.

Prin dispoziția nr. 5741 din 23 mai 2003

Primarul Municipiului Craiova a respins cererea, motivat de faptul că terenul

nu poate fi restituit în natură întrucât se află în incinta Școlii nr. 1

Obedeanu și, fiind afectat utilități publice, aparține domeniului public

conform prevederilor H.G. nr. 965/2002 poziția 5353 publicată în M. Of. nr. 687/bis/2002.

Prin aceeași dispoziție notificarea a

fost înaintată Prefecturii Județului Dolj cu propunerea acordării de măsuri

reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor bănești, la valoarea

estimată de petiționari.

Prin contestația înregistrată la 26 iunie

2003 reclamanții P.I. și P.M. au cerut anularea dispoziției menționate.

În

motivarea contestației, în esență, reclamanții susțin că terenul în litigiu le

poate fi retrocedat în natură, chiar dacă ar aparține domeniului public de

interes local, întrucât statul nu deține un titlu cu privire la acesta și

terenul nu este absolut necesar în vederea continuării activităților de interes

public care pot fi mutate în celelalte imobile deținute legal de respectiva

entitate.

Prin sentința civilă nr. 491 din 21

noiembrie 2003 Tribunalul Dolj a respins contestația ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței s-a reținut că

prin probatoriul administrat s-a dovedit că reclamanții sunt proprietarii

terenului în litigiu, teren care a fost ocupat, în mod abuziv, prin demontarea

gardului vechi și refacerea unui nou gard, de conducerea Școlii Obedeanu, în

anii 1973–1974.

Apreciază însă prima instanță că, atâta

timp cât deposedarea nu s-a realizat de reprezentanții puterii comuniste,

reprezentanții școlii neputând acționa în exercițiul autorității de stat, în

cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, se reține că reclamanții puteau

obține satisfacție pentru încălcarea dreptului lor de proprietate numai în

procedura de drept comun însă, în această situație, li se opune autoritatea de

lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 2521 din 13 decembrie 2002 a

Tribunalului Dolj, rămasă irevocabilă, hotărâre prin care le-a fost respinsă

acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

reclamanții, criticând-o ca fiind nelegală, invocând greșita aplicare a legii

de către prima instanță, care a reținut în mod eronat că în cauză nu ar fi incidente

dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv că ar opera autoritatea lucrului

judecat.

Prin decizia civilă nr. 625 din 25 martie

2004 a Curții de Apel Craiova a respins apelul ca nefondat.

În

motivarea deciziei, în substituirea considerentelor reținute de prima instanță,

instanța de apel a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Referitor la situația de fapt instanța de

apel constată că reclamanții au fost deposedați în mod abuziv de terenul în

litigiu în perioada 1973–1974 de către conducerea de la acea dată a Școlii

Obedeanu.

Totodată, instanța de apel a constatat că,

prin Hotărârea Consiliului Local Craiova nr. 96 din 30 aprilie 2001, terenul în

litigiu a fost trecut în patrimoniul public de interes local (anexa nr. 1 poziția

53), fiind menționat și în H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului

public al Municipiului Craiova, poziția 5353, caz în care, în raport de

dispozițiile Legii nr. 213/1998, nu mai poate fi restituit în natură, urmând ca

reclamanții să primească măsuri reparatorii.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanții, invocând incidența art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

reclamanții susțin că, în mod greșit, instanțele de fond, fără a observa

conținutul normelor metodologice emise în aplicarea Legii nr. 10/2001, au

concluzionat în sensul că terenul în litigiu nu le poate fi restituit în

natură, dimpotrivă dispozițiile actului normativ menționat permițând

restituirea unor astfel de terenuri preluate în mod abuziv.

Totodată, recurenții susțin că în cazul

în care terenul nu le poate fi restituit în natură sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii prin echivalent, măsuri care însă nu le-au fost acordate.

Analizând recursul, Înalta Curte constată

că este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 129 pct. 5 C.

proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

În acest scop judecătorii vor putea

ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile

se împotrivesc.

În fapt, în mod necontestat, reclamanții

au dobândit prin cumpărare, conform contractului autentificat sub nr. 39049 din

10 septembrie 1957, o suprafață de 485 mp pe care este edificată casa în care

locuiesc și în prezent, teren din care, în mod abuziv, în anii 1973-1974, au

fost deposedați de o suprafață de 184 mp.

Referitor la această suprafață de teren,

instanțele au reținut că ar aparține domeniului public al Municipiului Craiova,

în conformitate cu mențiunile hotărârii nr. 96/2001 a Consiliului Local al

Municipiului Craiova și respectiv H.G. nr. 965/2002, caz în care nu mai poate

fi restituită în natură foștilor proprietari, în procedura Legii nr. 10/2001,

întrucât, în raport de prevederile Legii nr. 213/1998, este inalienabilă și

insesizabilă.

Or, la poziția nr. 53 din H.C.L. Craiova

nr. 96/2001 este menționată doar Școala nr.1, fără a se indica suprafața de

teren aferent acesteia.

Totodată, la poziția nr. 5353 din H.G.

nr. 147/1999 este indicată o suprafață a terenului aferentă școlii menționate

de 11.257 mp.

Din lucrările dosarului nu rezultă însă

dacă există identitate între suprafața de teren mai sus arătată și cea

revendicată de recurenți respectiv, dacă suprafața de teren în litigiu este

afectată de declarația de utilitate făcută prin hotărârile date de organele

administrației publice menționate.

Dat fiind că împrejurările de fapt ale

cauzei nu au fost pe deplin stabilite, Înalta Curte nu poate analiza dacă

instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a legii la raportul juridic

dedus judecății, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 314 C. proc.

civ., urmează a admite recursul, a casa decizia recurată și a trimite cauza

spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării instanța de apel

urmează a analiza, sub formă de apărări, și celelalte susțineri invocate de

reclamanți prin recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții P.I.

și P.M. împotriva deciziei nr. 625 din 25 martire 2004 a Curții de Apel Craiova,

secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului la

aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7

iulie 2005.