ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6067/2005

Asupra recursului de față, constată. P.I. și P.M., cu notificarea nr. 1671/N din 12 noiembrie 2001, a solicitat Consiliului Local Craiova restituirea în natură a suprafeței de 184 mp teren preluată în mod abuziv și fără nici un titlu în anii 1973–1974 de conducerea Școlii Obedeanu. Prin dispoziția nr. 5741 din 23 mai 2003 Primarul Municipiului Craiova a respins cererea, motivat de faptul că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât se află în incinta Școlii nr. 1 Obedeanu și, fiind afectat utilități publice, aparține domeniului public conform prevederilor H.G. nr. 965/2002 poziția 5353 publicată în M. Of. nr. 687/bis/2002. Prin aceeași dispoziție notificarea a fost înaintată Prefecturii Județului Dolj cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor bănești, la valoarea estimată de petiționari.

Prin contestația înregistrată la 26 iunie 2003 reclamanții P.I. și P.M. au cerut anularea dispoziției menționate. În motivarea contestației, în esență, reclamanții susțin că terenul în litigiu le poate fi retrocedat în natură, chiar dacă ar aparține domeniului public de interes local, întrucât statul nu deține un titlu cu privire la acesta și terenul nu este absolut necesar în vederea continuării activităților de interes public care pot fi mutate în celelalte imobile deținute legal de respectiva entitate. Prin sentința civilă nr. 491 din 21 noiembrie 2003 Tribunalul Dolj a respins contestația ca neîntemeiată. În motivarea sentinței s-a reținut că prin probatoriul administrat s-a dovedit că reclamanții sunt proprietarii terenului în litigiu, teren care a fost ocupat, în mod abuziv, prin demontarea gardului vechi și refacerea unui nou gard, de conducerea Școlii Obedeanu, în anii 1973–1974.

Apreciază însă prima instanță că, atâta timp cât deposedarea nu s-a realizat de reprezentanții puterii comuniste, reprezentanții școlii neputând acționa în exercițiul autorității de stat, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001. Totodată, se reține că reclamanții puteau obține satisfacție pentru încălcarea dreptului lor de proprietate numai în procedura de drept comun însă, în această situație, li se opune autoritatea de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 2521 din 13 decembrie 2002 a Tribunalului Dolj, rămasă irevocabilă, hotărâre prin care le-a fost respinsă acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o ca fiind nelegală, invocând greșita aplicare a legii de către prima instanță, care a reținut în mod eronat că în cauză nu ar fi incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv că ar opera autoritatea lucrului judecat.

Prin decizia civilă nr. 625 din 25 martie 2004 a Curții de Apel Craiova a respins apelul ca nefondat. În motivarea deciziei, în substituirea considerentelor reținute de prima instanță, instanța de apel a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001. Referitor la situația de fapt instanța de apel constată că reclamanții au fost deposedați în mod abuziv de terenul în litigiu în perioada 1973–1974 de către conducerea de la acea dată a Școlii Obedeanu. Totodată, instanța de apel a constatat că, prin Hotărârea Consiliului Local Craiova nr. 96 din 30 aprilie 2001, terenul în litigiu a fost trecut în patrimoniul public de interes local (anexa nr. 1 poziția 53), fiind menționat și în H.G.

nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al Municipiului Craiova, poziția 5353, caz în care, în raport de dispozițiile Legii nr. 213/1998, nu mai poate fi restituit în natură, urmând ca reclamanții să primească măsuri reparatorii. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, invocând incidența art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanții susțin că, în mod greșit, instanțele de fond, fără a observa conținutul normelor metodologice emise în aplicarea Legii nr. 10/2001, au concluzionat în sensul că terenul în litigiu nu le poate fi restituit în natură, dimpotrivă dispozițiile actului normativ menționat permițând restituirea unor astfel de terenuri preluate în mod abuziv.

Totodată, recurenții susțin că în cazul în care terenul nu le poate fi restituit în natură sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri care însă nu le-au fost acordate. Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. În acest scop judecătorii vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se împotrivesc. În fapt, în mod necontestat, reclamanții au dobândit prin cumpărare, conform contractului autentificat sub nr. 39049 din 10 septembrie 1957, o suprafață de 485 mp pe care este edificată casa în care locuiesc și în prezent, teren din care, în mod abuziv, în anii 1973-1974, au fost deposedați de o suprafață de 184 mp.

Referitor la această suprafață de teren, instanțele au reținut că ar aparține domeniului public al Municipiului Craiova, în conformitate cu mențiunile hotărârii nr. 96/2001 a Consiliului Local al Municipiului Craiova și respectiv H.G. nr. 965/2002, caz în care nu mai poate fi restituită în natură foștilor proprietari, în procedura Legii nr. 10/2001, întrucât, în raport de prevederile Legii nr. 213/1998, este inalienabilă și insesizabilă. Or, la poziția nr. 53 din H.C.L. Craiova nr. 96/2001 este menționată doar Școala nr.1, fără a se indica suprafața de teren aferent acesteia. Totodată, la poziția nr. 5353 din H.G. nr. 147/1999 este indicată o suprafață a terenului aferentă școlii menționate de 11.257 mp.

Din lucrările dosarului nu rezultă însă dacă există identitate între suprafața de teren mai sus arătată și cea revendicată de recurenți respectiv, dacă suprafața de teren în litigiu este afectată de declarația de utilitate făcută prin hotărârile date de organele administrației publice menționate. Dat fiind că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, Înalta Curte nu poate analiza dacă instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a legii la raportul juridic dedus judecății, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa decizia recurată și a trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării instanța de apel urmează a analiza, sub formă de apărări, și celelalte susțineri invocate de reclamanți prin recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții P.I. și P.M. împotriva deciziei nr. 625 din 25 martire 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 iulie 2005.