ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6034/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6034/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC E.T.A.C.T. SA a

solicitat prin acțiune, obligarea pârâtei SC P. SA, la plata sumei de

201.99.109 lei, reprezentând chirie transcontainere și penalități de întârziere

precum și la plata sumei de 175.500 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea

a 7 transcontainere cu motivarea că a încheiat cu pârâta un contract de

închiriere prin care aceasta din urmă s-a obligat să plătească chiria la

termenele scadente, iar în caz de întârziere a plății s-a stipulat o clauză de

penalitate. Prin același contract, reclamanta a susținut că pârâta s-a obligat

să restituie containerele, iar în caz de refuz a acceptat să fie obligată la

plata de despăgubiri egale cu valoarea containerelor.

Tribunalul Prahova prin sentința

civilă nr. 1677 din 27 septembrie 2004, a admis acțiunea și a obligat-o pe

pârâtă la plata sumei de 654.688 lei aferente facturii, la 580.650.000 lei

contravaloare containere, precum și la plata sumei de 26.557.332 lei cheltuieli

de judecată. Prima instanță a examinat probele aflate la dosar și a stabilit în

ce privește primul capăt de cerere că pârâta nu a achitat integral până la data

pronunțării sentinței, chiria contractuală astfel că a dispus obligarea la

restul de plată aferent facturii, iar în ce privește capătul de cerere

referitor la refuzul de restituire a containerelor potrivit expertizei M.N., și

prevederilor contractului a stabilit că pârâta nu a restituit containerele și,

ca urmare, datorează suma de 580.650.000 lei contravaloare containere.

Sentința a fost apelată de pârâta SC

P. SA, iar Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, prin decizia nr. 11 din

24 ianuarie 2005, a schimbat în parte sentința nr. 1677 din 27 septembrie 2004,

pronunțată de Tribunalul Prahova în sensul înlăturării obligației de plată a

sumei de 580.650.000 lei, reprezentând contravaloare containere.

Curtea a examinat criticile

referitoare la refuzul de restituire a containerelor și a stabilit că din

corespondența purtată de părțile în proces nu rezultă un refuz cert de

restituire a acestora pentru a se aplica prevederile art. 12 din contract. A

mai reținut instanța de apel că cele 7 containere se află fizic la pârâtă și că

pot fi oricând ridicate de reclamantă.

Împotriva deciziei nr. 32 din 24

ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs SC E.T.A.C.T.

SA în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Recurenta a invocat nelegalitatea

deciziei instanței de apel întrucât probele de la dosar și prevederile

contractului au fost greșit reținute. Autoarea a argumentat aceste susțineri

referindu-se la art. 4 din contractul încheiat cu intimata în care s-a stipulat

obligația de restituire a containerelor. Contradicția din considerente este

evidentă, în opinia recurentei, întrucât instanța a reținut pe de o parte, că

aceste containere sunt în depozitele intimatei pârâte iar pe de altă parte, a

reținut obligația recurentei de a le ridica, această concluzie fiind contrară

convenției dintre părți. Potrivit art. 12 din contract, a arătat în continuare

recurenta, în cazul refuzului locatarului de înapoiere a containerelor, acesta

este obligat să plătească locatorului o despăgubire egală cu valoarea de

înlocuire a unui container nou.

În sprijinul afirmației referitoare

la reaua – credință a intimatei, recurenta a arătat că după introducerea

acțiunii, aceasta din urmă a efectuat plăți pentru stingerea unor obligații,

altele decât plata contravalorii celor 7 containere, rămânând o diferență

neachitată de 654.688 lei. Pentru aceste motive, recurenta a solicitat

admiterea recursului și în fond menținerea sentinței pronunțată de prima

instanță.

Recursul este întemeiat.

Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., Curtea va lua în examinare motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

alin. (7) C. proc. civ., din analiza căruia reține că s-au adus critici numai

în privința schimbării soluției în apel în sensul înlăturării obligației de

plată a containerelor ca urmare a interpretării greșite dată convenției părților

în legătură cu obligația și locul restituirii acestora.

Astfel, prin art. 4 și 10 din

contract, părțile au stipulat că obligația de punere la dispoziție a

containerelor este terminalul P.C.

Această obligație care privește

locul punerii la dispoziție a transcontainerelor, se referă atât la locator cât

și la locatar întrucât art. 10 lit. e) trimite la art. 4 care stabilește locul

predării, precum și la obligația prevăzută de art. 3 și 4 de a se încheia

proces verbal de predare - primire. Din coroborarea celor două texte rezultă,

pe de o parte obligația de predare (restituire) a containerelor în terminalul P.C.,

iar pe de altă parte obligația de a se încheia proces – verbal de predare –

primire. Actele dosarului nu probează faptul că cele 7 containere au fost puse

la dispoziție în terminal și s-a refuzat primirea, ci dimpotrivă, expertiza a

stabilit că acestea se află la pârâtă.

Rezultă deci, că instanța de apel a

dat o interpretare eronată convenției părților și a ajuns la o concluzie

contrară voinței acestora stabilind în sarcina recurentei obligația de a le

recupera, pe motivul că nu a existat refuz de restituire.

Depășirea termenului stipulat pentru

punerea containerelor la dispoziția locatorului în terminal cât și concluzia

expertizei că bunurile se află în posesia pârâtei fac să devină aplicabile

prevederile art. 12 din contract, privind plata despăgubirii egală cu valoarea

containerelor.

Așadar, faptul că nu s-a practicat

refuz expres de înapoiere a containerelor nu este suficient pentru a stabili în

sarcina locatorului obligații care îi reveneau potrivit contractului,

locatarului. Din acest punct de vedere, instanța de fond a stabilit greșit că

nerestituirea containerelor echivalează cu un refuz de restituire și că

afirmația pârâtei în sens contrar era nedovedită.

În consecință, decizia recurată

conține motive contradictorii în legătură cu obligațiile locatarului și locatorului,

contrare dispozițiilor art. 4, 10 și 12 din contract, încălcând astfel și

dispozițiile art. 969 C. civ., astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ.,

recursul se va admite iar decizia pronunțată în apel va fi modificată în sensul

respingerii apelului declarat de pârâta SC P. SA Ploiești. Conform art. 274 C.

proc. civ. intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC E.T.A.C.T. SA București.

Modifică decizia nr. 31 din 24

ianuarie 2005 a Curții de Apel Ploiești, în sensul că respinge apelul declarat

de pârâta SC P. SA, împotriva sentinței civile nr. 1677 din 27 septembrie 2004

a Tribunalului Prahova.

Obligă intimata la 11.739.100 lei

vechi cheltuieli de judecată către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 decembrie 2005.