ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5371/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5371/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47/ D din

20 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 6972/2004, în

baza art. 197 alin. (1) și (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, a fost condamnat inculpatul M.C.G., aflat în

Penitenciarul Bacău, la pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost interzise drepturile

prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată, reținerea pe timp de 24 ore și arestarea preventivă a

inculpatului, începând cu data de 31 august 2004, până la zi.

În baza art. 197 alin. (1) și (2) lit.

a), alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din art. 197 alin. (1) și (2) lit. a), alin. (3) teza I, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol,

faptă din 27/28 august 2004.

A fost condamnat inculpatul L.N., la

pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare și 4 (patru) ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a

revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare,

aplicată pentru art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art.

74 lit. c), art. 76 lit. c) C. pen., faptă din 17 iulie 2001, prin sentința

penală nr. 1717 din 17 mai 2002 a Judecătoriei Bacău, definitivă la data de 6

iunie 2002.

În baza art. 83 C. pen., și art. 7

din Legea nr. 543/2002, s-a revocat suspendarea condiționată a executării

pedepsei și, respectiv, beneficiul grațierii condiționate cu privire la

pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru art. 208 – art. 209 lit. a), e), g)

și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) alin. (2), art. 74 lit. c) și art. 76 lit.

c) C. pen., faptă din 18 februarie 2002, prin sentința penală nr. 304 din 18

martie 2002 a Judecătoriei Onești, rămasă definitivă la 9 aprilie 2004.

În baza art. 33 lit. a), cu art. 34 lit.

b) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, de un an închisoare (pentru

care s-a făcut aplicarea art. 83 C. pen.) și de 2 ani închisoare (pentru care

s-au aplicat dispozițiile art. 83 C. pen., și ale art. 7 din Legea nr. 543/2002),

în pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.

S-a dispus executarea în întregime a

pedepsei de 2 ani închisoare, alături de pedeapsa aplicată pentru infracțiunea

dedusă judecății.

Pedeapsa de executat: 14 ani închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin.

(2) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa de executat reținerea pe timp de 24 ore, din 17 iulie 2001,

perioada executată prin deținere de la 19 februarie 2002, la 20 martie 2002,

precum și reținerea și arestarea preventivă, începând cu data de 31 august 2004

până la zi.

În baza art. 14, art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., s-a respins, ca nefondată, cererea privind obligarea

inculpaților la plata de despăgubiri civile, formulată de partea vătămată B.A.

S-a respins, ca nefondată, cererea

părții vătămate B.A., privind obligarea inculpaților la plata cheltuielilor

judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, în noaptea de 27 august 2004, în jurul orei 1,00,

partea vătămată B.A. (în vârstă de 14 ani și 10 luni) a fost contactată

telefonic de prietenul său, R.B., care a invitat-o la discoteca B.S. din

localitate. Partea vătămată a acceptat invitația și, în timp ce se aflau în

discotecă, s-au întâlnit cu inculpatul L.N. care le-a propus celor doi să meargă

împreună la restaurantul M. din Onești, pentru a consuma câte o friptură. În

acest scop, cei trei s-au deplasat cu un taxi comandat de inculpat, spre

restaurant, însă, pe traseu, inculpatul i-a cerut șoferului să continue deplasarea

până la locuința sa din cartierul Slobozia, motivând că nu dispune de bani

românești pentru plata cursei.

Partea vătămată și prietenul

acesteia s-au deplasat cu taxiul până la locuința inculpatului, așteptând în

mașină aproximativ 10 minute, cât a lipsit inculpatul, după care au plecat spre

oraș.

La mică distanță de locuința

inculpatului, în dreptul școlii generale din cartier, inculpatul i-a cerut

șoferului de taxi (S.S.), să oprească mașina în locul respectiv, unde a

coborât, împreună cu partea vătămată și prietenul acesteia. La scurt timp și-a

făcut apariția și inculpatul M.C.G.

La un moment dat, inculpatul M.C.G.

s-a apropiat de partea vătămată, a prins-o de mijloc și a împins-o în curtea

școlii, unde, în spatele clădirii, pe scări, i-a cerut să se dezbrace. Întrucât

aceasta a refuzat, a lovit-o cu pumnul în zona umerilor, după care s-a

descheiat la pantaloni, cerându-i părții vătămate să întrețină cu el raport

sexual oral. În aceste condiții, partea vătămată s-a dezbrăcat, iar după ce

actul sexual s-a consumat, inculpatul L.N. i-a cerut victimei să întrețină și

cu el raport sexual normal. Cum aceasta a refuzat, inculpatul L.N. a

imobilizat-o, apucând-o cu ambele brațe de mijloc și a întreținut cu aceasta

raport sexual normal.

Pentru a-i înăbuși strigătele părții

vătămate, în împrejurările în care s-au comis faptele descrise mai sus,

inculpații i-au acoperit gura cu palma și au exercitat violențe în vederea

consumării raporturilor sexuale, ocazie cu care au rupt colierul pe care

aceasta îl purta la gât. În cadrul efectuării cercetărilor la fața locului,

colierul aparținând părții vătămate a fost găsit de organele de poliție în

apropierea scărilor, împreună cu chiloții acesteia.

Inculpații și-au continuat

activitatea infracțională. Astfel, ei au tras-o de mână pe victimă și împreună

s-au deplasat la WC-ul școlii.

Inculpatul L.N. s-a urcat cu

picioarele pe WC și prin violență (ținând-o pe victimă de cap și umeri și

trăgând-o de păr), a obligat-o pe victimă să întrețină relații sexuale orale,

în timp ce inculpatul M.C.G. a întreținut și el raport sexual cu aceasta, pe la

spate. Ulterior, cei doi inculpați și-au schimbat pozițiile.

Ca urmare a violențelor exercitate

de inculpați, pentru realizarea actului sexual oral, unul din cerceii pe care

victima îi avea la urechi, a căzut, fiind găsit de organele de poliție.

În perioada în care inculpații au

violat-o pe victimă, prietenul acesteia R.B., deși s-a aflat în apropiere, nu a

intervenit în ajutor, fiindu-i teamă de inculpați.

După comiterea faptei, inculpații au

plecat iar partea vătămată și R.B. s-au deplasat la locuința numitului A.G.,

unde au rămas până a doua zi. Partea vătămată, după ce s-a spălat și și-a

curățat pantalonii de noroi, a relatat celor care au găzduit-o (A.G. și C.S.E.)

că în noaptea respectivă, a fost violată de cei doi inculpați.

În cursul zilei de 28 august 2004,

victima a sesizat organele de poliție în legătură cu fapta comisă, fiind

declanșate cercetările în cauză.

Împotriva sentinței penale

pronunțată de prima instanță, au declarat apel inculpații, solicitând

schimbarea încadrării juridice în art. 197 alin. (1) și (2) C. pen., sau în

infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen., și reducerea pedepsei la minimul

special prevăzut de lege.

Instanța de apel a admis apelurile

declarate de inculpați, a casat hotărârea atacată numai sub aspectul

individualizării pedepselor aplicate, pe care le-a redus de la 12 ani la 10 ani

închisoare, pentru inculpatul M.C.G. și de la 12 ani la 10 ani închisoare,

pentru inculpatul L.N., dispunându-se ca acesta din urmă să execute în final 12

ani închisoare ca urmare a revocării suspendării condiționate și respectiv a

beneficiului grațierii condiționate cu privire la o pedeapsă de 2 ani

închisoare aplicată anterior.

Instanța de control judiciar a

reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a dat o

încadrare juridică legală faptelor, constatând însă că sub aspectul

individualizării pedepselor nu s-a acordat eficiența cuvenită circumstanțelor

personale ale inculpaților.

Decizia instanței de apel a fost

recurată de inculpați care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

reiterând în esență susținerile invocate în apel, solicitând în principal

achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de viol atâta timp cât partea vătămată

a fost de acord să întrețină relații sexuale cu inculpații, iar în subsidiar au

solicitat reindividualizarea pedepselor în sensul reducerii acestora prin

reținerea în favoarea lor a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art.

76 C. pen.

Recursurile nu sunt fondate.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că instanțele de fond și apel au reținut o corectă situație

de fapt confirmată de probele administrate în cauză din care rezultă că

inculpații se fac vinovați de comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în

judecată, care au fost încadrate în textele de lege corespunzătoare și pentru

care instanța de apel le-a aplicat pedepse just individualizate cu respectarea

criteriilor arătate în art. 72 C. pen.

Susținerea inculpaților potrivit

căreia partea vătămată a fost de acord să întrețină raporturi sexuale cu

aceștia, astfel că fapta lor nu constituie infracțiunea de viol, nefiind

întrunite elementele constitutive, este infirmată de probele administrate în

cauză.

Examenul medico-legal al părții

vătămate a evidențiat că aceasta prezenta echimoze produse prin comprimarea

regiunii umerilor cu mijloace contondente, iar cu ocazia cercetării locului faptei

s-au găsit colierul pe care victima îl purta în seara respectivă și care în

timpul actului sexual a fost rupt de la gâtul acesteia, un cercel și lenjeria

intimă.

Pe de altă parte atât partea

vătămată cât și inculpații în faza de urmărire penală, dar și în parte, în fața

instanței de judecată au relatat că, în timpul desfășurării actului sexual,

părții vătămate i-a fost acoperită gura cu palma unuia dintre inculpați pentru

a-i fi înăbușite strigătele.

Din coroborarea acestor probe

rezultă că inculpații au întreținut relații sexuale cu victima prin

constrângerea acesteia, prin folosirea unor violențe care au înfrânt

împotrivirea victimei.

Încercarea inculpaților de a

acredita ideea că partea vătămată avea o moralitate îndoielnică și că obișnuia

să practice prostituția este lipsită de consistență.

Deși informațiile referitoare la

conduita și moralitatea victimei nu pot fi ignorate, acestea pot fi

valorificate în circumstanțierea faptei, dar nu pot determina esențial

concluzia privind existența ori inexistența faptelor specifice infracțiunii de

viol.

În acest sens apărările inculpaților

privind o anumită ușurință a victimei în plan moral nu pot înlătura vinovăția

lor pentru infracțiunea de viol, vinovăție corect demonstrată prin probele

administrate.

Cât privește pedepsele aplicate, se

constată că au fost just individualizate de către instanța de apel, cu

respectarea criteriilor de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., la

dozarea acestora avându-se în vedere deopotrivă, pericolul social al faptelor comise,

cât și datele ce caracterizează persoana inculpaților, care au fost corect

avute în vedere la stabilirea pedepselor orientate spre limita minimă prevăzută

de textul de lege încriminator, fără ca acestea să poată fi reținute drept

circumstanțe atenuante.

Așa fiind, nu se justifică o

reducere a pedepselor aplicate a căror individualizare a fost corectă și care

sunt în măsură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Față de cele arătate se constată că

nu pot fi primite criticile invocate de recurenți și având în vedere că

verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care, analizate

din oficiu, să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate

de inculpați sunt nefondate și a fi respinse ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a se deduce din pedepsele aplicate timpul

arestării preventive pentru fiecare, conform art. 88 C. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații L.N. și M.C.G. împotriva deciziei penale nr. 161 din 10

mai 2005 a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, perioada reținerii și arestării preventive după cum urmează:

- pentru inculpatul L.N., reținerea

de o zi, 17 iulie 2001, perioada de la 19 februarie 2002 la 20 martie 2002

precum și perioada reținerii și arestării preventive de la 31 august 2002 la 23

septembrie 2005;

- pentru inculpatul M.C.G., perioada

reținerii și arestării preventive de la 31 august 2004 la 23 septembrie 2005. Obligă

recurentul inculpat L.N. la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat și M.C.G. la plata sumei de 160 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 septembrie 2005.