ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5614/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din 16 iunie 2010

a Tribunalul București, secția a V-a civilă, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu soluționarea

excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate emis de Ministerul Industriilor, excepție ridicată de către

reclamanți în cadrul litigiului de fond având ca obiect revendicare imobiliară

și constatare nulitate absolută.

Certificatul de

atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor are ca

obiect terenul în suprafață de 372 mp situat în București, strada Miron Costin

nr. 11, sectorul 1 București și a fost intabulat în Cartea Funciară nr.

12047/26 septembrie 2002 a OCPI sector 1 București, potrivit încheierii nr.

13579/2002, devenind astfel opozabil terților, aspect necontestat în cauză.

Prin Sentința civilă

nr. 4635 din 4 iulie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect

excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate emis de Ministerul Industriilor, cerere formulată de reclamanții

C.L., M.R.A., M.E., K.D.F., K.A., prin mandatar K.D.F., C.A.D., în

contradictoriu cu pârâții SC I. SA, SC P.B.R. SA, cu și pârâtul - emitent

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că prin dispozițiile în discuție,

ce permit, fără limită în timp, controlul de legalitate al unui act

administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004 și după împlinirea termenului în care partea putea

exercita acțiunea în anulare, cum este și actul ce face obiectul prezentei

cauze, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de

Ministerul Industriilor, se poate ajunge la înlăturarea efectelor juridice

produse de actul administrativ cu caracter individual, fapt ce poate avea drept

consecință crearea unui „climat general de incertitudine și nesiguranță

juridică", așa cum a concluzionat C.E.D.O., în paragraful 99 al Hotărârii

pronunțate în cauza P. contra României.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamanții C.L., M.R.A., M.E., K.D.F., K.A. și C.A.D. au

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că până la intrarea în vigoare a Legii 554/2004 - care a

reglementat procedura invocării și soluționării excepției de nelegalitate a

unui act administrativ unilateral - reclamanții ar fi avut posibilitatea fie să

solicite anularea actului administrativ pe cale separată, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 29/1990, în vigoare la data emiterii actului

administrativ, fie să invoce excepția de nelegalitate a actului administrativ,

în cursul soluționării procesului civil, în temeiul practicii judiciare

constante a instanțelor.

Pe de altă parte,

până la intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, reclamanții ar fi avut

posibilitatea să invoce oricând în cursul judecații unei acțiuni în revendicare

excepția de ilegalitate a actului administrativ.

Prin intrarea în

vigoare a Legii nr. 554/2004 s-a procedat la reglementarea expresă a procedurii

excepției de ilegalitate, consacrându-se astfel legislativ un drept pe care

părțile oricum îl aveau în cursul soluționării unui litigiu.

Din această

perspectivă, soluția instanței de fond creează o gravă încălcare a dreptului de

a avea acces la justiție, a dreptului de a beneficia de un proces echitabil.

Argumentele instanței

de fond, preluate din practica Înaltei Curți, a Curții Europene a Drepturilor

Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg, argumente ce se referă la

„crearea unui climat general de incertitudine și nesiguranță juridică” sunt

greșite și nu sunt relevante în cauză.

În plus, verificarea

legalității actului administrativ urmează a se face prin raportare la legile în

vigoare la momentul emiterii actului, asigurându-se astfel principiul

neretroactivității legii.

Soluția instanței de

fond echivalează astfel cu aplicarea unui regim discriminatoriu nejustificat,

creându-se astfel o violare a drepturilor recunoscute prin Protocolul Adițional

nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului .

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Excepția de

nelegalitate invocată în cauză vizează certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriilor.

Necontestat, acest

certificat este un veritabil act administrativ individual în sensul art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cum s-a arătat, acest

act a fost emis la data de 13 martie 1995, adică anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că

potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II

alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate

fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate

urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la

momentul emiterii actului administrativ”.

De asemenea, Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 1026/2009 a reținut, într-adevăr, că

dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art.

1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21,

art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală.

Cu privire la

dispozițiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările

ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea

nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de

nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul

de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu

privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile

fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției

Europene). În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător

al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura

efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față

de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie

să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (CEDO, hotărârea din 26

aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M. Of. nr.

830/05.12.2007).

Raportându-se,

așadar, în special la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la practica

CEDO, Înalta Curte va reține că, în mod legal, Curtea de Apel a înlăturat

dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea

incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale

cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,

reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale

convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor

fundamentale ale omului.

În măsura în care

permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual

emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile sus

menționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un

proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și în practica CEDO, precum și art. 47 din Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului

securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției,

constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (CEDO,

Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României).

În acest sens, CEDO a

reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească

irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (CEDO,

Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of.

nr. 414/31.08.2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar

că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă,

obligatorie și executată…. trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la

justiție”, garantat de art. 6 din Convenție.

Argumentele CEDO

expuse în speța citată, sunt perfect valabile și în cauza de față, validitatea

lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între

hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ

irevocabil emis de către autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea

mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004.

Ca o consecință a

celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din

Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și la jurisprudența CEDO,

Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală pe care o va menține.

Pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de C.L., M.R.A., M.E., K.D.F., K.A. și C.A.D., împotriva Sentinței

civile nr. 4635 din 4 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.