ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5614/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din 16 iunie 2010 a Tribunalul București, secția a V-a civilă, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor, excepție ridicată de către reclamanți în cadrul litigiului de fond având ca obiect revendicare imobiliară și constatare nulitate absolută. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor are ca obiect terenul în suprafață de 372 mp situat în București, strada Miron Costin nr. 11, sectorul 1 București și a fost intabulat în Cartea Funciară nr. 12047/26 septembrie 2002 a OCPI sector 1 București, potrivit încheierii nr. 13579/2002, devenind astfel opozabil terților, aspect necontestat în cauză.

Prin Sentința civilă nr. 4635 din 4 iulie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor, cerere formulată de reclamanții C.L., M.R.A., M.E., K.D.F., K.A., prin mandatar K.D.F., C.A.D., în contradictoriu cu pârâții SC I. SA, SC P.B.R. SA, cu și pârâtul - emitent Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin dispozițiile în discuție, ce permit, fără limită în timp, controlul de legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și după împlinirea termenului în care partea putea exercita acțiunea în anulare, cum este și actul ce face obiectul prezentei cauze, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor, se poate ajunge la înlăturarea efectelor juridice produse de actul administrativ cu caracter individual, fapt ce poate avea drept consecință crearea unui „climat general de incertitudine și nesiguranță juridică", așa cum a concluzionat C.E.D.O., în paragraful 99 al Hotărârii pronunțate în cauza P. contra României.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții C.L., M.R.A., M.E., K.D.F., K.A. și C.A.D. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că până la intrarea în vigoare a Legii 554/2004 - care a reglementat procedura invocării și soluționării excepției de nelegalitate a unui act administrativ unilateral - reclamanții ar fi avut posibilitatea fie să solicite anularea actului administrativ pe cale separată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 29/1990, în vigoare la data emiterii actului administrativ, fie să invoce excepția de nelegalitate a actului administrativ, în cursul soluționării procesului civil, în temeiul practicii judiciare constante a instanțelor.

Pe de altă parte, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, reclamanții ar fi avut posibilitatea să invoce oricând în cursul judecații unei acțiuni în revendicare excepția de ilegalitate a actului administrativ. Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 s-a procedat la reglementarea expresă a procedurii excepției de ilegalitate, consacrându-se astfel legislativ un drept pe care părțile oricum îl aveau în cursul soluționării unui litigiu. Din această perspectivă, soluția instanței de fond creează o gravă încălcare a dreptului de a avea acces la justiție, a dreptului de a beneficia de un proces echitabil. Argumentele instanței de fond, preluate din practica Înaltei Curți, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg, argumente ce se referă la „crearea unui climat general de incertitudine și nesiguranță juridică” sunt greșite și nu sunt relevante în cauză.

În plus, verificarea legalității actului administrativ urmează a se face prin raportare la legile în vigoare la momentul emiterii actului, asigurându-se astfel principiul neretroactivității legii. Soluția instanței de fond echivalează astfel cu aplicarea unui regim discriminatoriu nejustificat, creându-se astfel o violare a drepturilor recunoscute prin Protocolul Adițional nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului . Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Excepția de nelegalitate invocată în cauză vizează certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriilor.

Necontestat, acest certificat este un veritabil act administrativ individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Cum s-a arătat, acest act a fost emis la data de 13 martie 1995, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

De asemenea, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1026/2009 a reținut, într-adevăr, că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală. Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene).

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M. Of. nr. 830/05.12.2007).

Raportându-se, așadar, în special la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la practica CEDO, Înalta Curte va reține că, în mod legal, Curtea de Apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile sus menționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în practica CEDO, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României). În acest sens, CEDO a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (CEDO, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of.

nr. 414/31.08.2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată…. trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție. Argumentele CEDO expuse în speța citată, sunt perfect valabile și în cauza de față, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și la jurisprudența CEDO, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de C.L., M.R.A., M.E., K.D.F., K.A. și C.A.D., împotriva Sentinței civile nr. 4635 din 4 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.