ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2918/2012

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

judecată

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanții T.P. și M.M. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (fostul Ministerul

Industriilor) și SC H. SA, anularea certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor emis la data de 15 aprilie 1994 de către Ministerul Industriilor.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că, după apariția legilor fondului funciar, au solicitat reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor situate în Municipiul Târgu Jiu, Jud.

Gorj, cererile fiind înregistrate din 14 noiembrie 2005 și din 26 iulie 2005, însă

Comisia Locală Târgu Jiu a refuzat soluționarea acestora.

Reclamanții au invocat

sentința civilă nr. 9882 din 16 decembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 15331/318/2008,

prin care Judecătoria Târgu Jiu, a dispus obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar

Târgu Jiu să soluționeze cererile de reconstituire a dreptului de proprietate

din 14 noiembrie 2005 și din 26 iulie 2005, precum și obligarea Primarului Târgu

Jiu, în calitate de Președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar, la plata daunelor

cominatorii în cuantum de 50 RON pe zi de întârziere, începând de la data rămânerii

definitive a sentinței și până la îndeplinirea efectivă a obligației.

În timpul soluționării

Dosarului nr. 15331/318/2008, au precizat reclamanții, le-a fost oferit terenul

pe un alt amplasament, situat în localitatea componentă P., ofertă care nu a fost

finalizată datorită poziției Comisiei Locale Târgu Jiu de Fond Funciar, care a refuzat

efectiv să materializeze în teren amplasamentul oferit, motiv pentru care reclamanții

nu au putut să-și precizeze opțiunea.

Sentința civilă nr.

9882 din 16 decembrie 2008 a Judecătoriei Târgu Jiu a rămas definitivă și irevocabilă

prin decizia din 02 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, urmare a respingerii

ca nefondat a recursului declarat de Comisia Locală de Fond Funciar Târgu Jiu.

Totodată, reclamanții

au arătat că, prin cererea din data de 29 octombrie 2010, s-au adresat Ministerului

Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, solicitând anularea/revocarea certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de către Ministerul

Industriilor, de la care, însă, nu au primit niciun răspuns.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a invocat excepția

tardivității acțiunii, arătând că cererea a fost introdusă cu depășirea termenului

prevăzut de art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Instituția pârâtă

a precizat că demersurile reclamanților au fost inițiate după 16 ani de la emiterea

actului administrativ, care a fost intabulat la Oficiul de Cadastru și Organizare

a Teritoriului al Jud. Gorj la data de 16 martie 1994, moment de la care actul administrativ

a devenit opozabil erga omnes și în consecință, reclamanții trebuiau și puteau să

știe de existența acestui act.

de fond

Prin sentința nr. 303/2011

din 03 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri și în consecință, pe acest temei a respins acțiunea

formulată de reclamanții T.P. și M.M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri (fostul Ministerul Industriilor) și SC H. SA.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor, emis la data de 15 aprilie 1994 de către Ministerul Industriilor,

pentru societatea comercială cu capital de stat SC H. SA este un act administrativ

individual, emis către o persoană juridică determinată chiar în cuprinsul acestuia,

astfel încât devin incidente dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 11 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 554/2004.

În privința plângerii

prealabile, Curtea a constatat că reclamanții s-au adresat instituției emitente

a actului administrativ atacat cu o cerere de revocare la data de 29 octombrie 2010,

invocând faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis

cu nerespectarea dispozițiilor legale, suprafața de teren pentru care s-a emis certificatul

suprapunându-se peste suprafața de teren solicitată de reclamanți de reconstituire

a dreptului de proprietate.

Instanța de fond a reținut

că, întrucât dispozițiile alin. (7) al art. 7 din Legea nr. 554/2004 au fost declarate

neconstituționale prin Decretul nr. 797/2007 a Curții Constituționale, în măsura

în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile

formulată de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim,

printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept,

aceste dispoziții și-au pierdut aplicabilitatea. Astfel, în ipoteza reclamanților

era necesar, din perspectivă legală, ca plângerea prealabilă să fie introdusă în

termen de 6 luni din momentul în care au luat la cunoștință de actul atacat.

Întrucât se prezumă că

momentul de la care reclamanții au luat la cunoștință de actul administrativ atacat

este momentul înscrierii acestuia în Registrul de Transcripțiuni Imobiliare, respectiv

data de 08 iulie 1994, dată de la care începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut

de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prima instanță a reținut că formularea

plângerii prealabile la data de 29.10.2010 s-a făcut cu mult după împlinirea termenului

legal de contestare a actului administrativ.

înfățișate de recurenții-reclamanți

Împotriva sentinței

nr. 303/2011 din 03 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal reclamanții T.P. și M.M. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie

.

În esență, prin motivele

de recurs dezvoltate recurenții au arătat că în mod nelegal, printr-o greșită interpretare

a legilor și a deciziilor Curții Constituționale, prima instanță a admis excepția

tardivității acțiunii, în condițiile în care au arătat că în procesele anterioare

anului 2010 nu le-a fost comunicat certificatul de atestare a dreptului de proprietate

a cărui nulitate parțială a fost solicitată.

S-a mai arătat că în raport

de dispozițiile Legii nr. 554/2004, excepția tardivității este neîntemeiată în condițiile

în care abia la data de 22 octombrie 2010 (în Dosarul nr. 10421/318/2009 al Judecătoriei

Tg. Jiu) le-a fost comunicat actul administrativ, ulterior fiind formulată plângerea

prealabilă, în termenul legal și apoi introducerea acțiunii, la 3 decembrie 2010,

cu respectarea termenelor prevăzute de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Făcând referire și la

Decizia Curții Constituționale nr. 797 din 27 septembrie 2007, recurenții au susținut

că prima instanță, deși a făcut referire la conținutul acesteia, a constatat și

aplicat în mod eronat prevederile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele înfățișate

și dezvoltate, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea

primei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, modificarea

hotărârii cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Intimații SC H. SA și

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri au depus la dosar, întâmpinare

și respectiv concluzii scrise, prin care în esență, au solicitat respingerea recursului

ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe prin care, în mod întemeiat

în opinia intimaților, a fost admisă excepția de tardivitate a formulării acțiunii

în anularea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor, emis la data de 15 aprilie 1994.

Totodată, în cursul soluționării

recursului, au fost depuse la dosar de către SC H. SA un set de hotărâri judecătorești,

în scopul, după cum au declarat reprezentanții societății intimate, de a demonstra

data luării efective la cunoștință de către recurenți cu privire la actul administrativ

atacat și anume (i) sentința civilă nr. 12198 din 19 noiembrie 2001 a Judecătoriei

Tg. Jiu și (ii) decizia din 27 februarie 2002 a Tribunalului Gorj prin care a fost

respins apelul declarat împotriva sentinței nr. 12198/2001, aflate de altfel și

în dosarul de fond.

instanței de control judiciar

Analizând cererea de recurs

de față, prin prisma criticilor formulate, raportat la normele legale incidente

dar și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

reține că nu este fondat recursul de față, în considerarea celor în continuare arătate,

în completarea, respectiv substituirea parțială a argumentelor primei instanțe,

a cărei soluție este principial corectă.

Actele și lucrările dosarului

demonstrează că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

emis la data de 15 aprilie 1994 de către Ministerul Industriilor pentru societatea

comercială cu capital de stat SC H. SA a fost înregistrat la Oficiul de Cadastru

și Organizare a Teritoriului al Județului Gorj, la data de 16 martie 1994.

Este adevărat că în conformitate

cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, din momentul întabulării, înscrierii

în cartea funciară titlul de proprietate al intimatului-pârât devine opozabil erga

omnes.

Nu mai puțin însă, în

raport și de considerațiunile cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr.

797 din 27 septembrie 2007 și cum de altfel a statuat și Înalta Curte în jurisprudența

sa majoritară în materie, actul administrativ unilateral, cu caracter individual,

cum este și certificatul de atestare a dreptului de proprietate în cauză, este adus

la cunoștință numai destinatarului, prin comunicare, și ca atare nu este opozabil

terților. Astfel, terții se află în imposibilitatea obiectivă de a cunoaște despre

existența și conținutul actului administrativ adresat unui alt subiect de drept.

Cum și întabularea, respectiv

forma de publicitate realizată în cauză și care a constituit momentul de la care

a fost calculat termenul prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată,

de către prima instanță, a fost realizată în anul 1994, anterior demersurilor întreprinse

de recurenți, în vederea reconstituirii dreptului lor de proprietate, în temeiul

Legii nr. 18/1991, Înalta Curte apreciază că în cauză se impune aplicarea prevederilor

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată și examinarea demersurilor

recurenților prin raportare la acest text de lege.

Potrivit normei legale

citate, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual cererea

poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de

un an de la data luării la cunoștință, în ipoteza incidentă în cauză.

Din această perspectivă,

Înalta Curte, analizând criticile recurenților, raportat la toate dovezile existente

la dosar, reține că acestea nu sunt întemeiate, în condițiile în care a rezultat

că aceștia au luat cunoștință de existența titlului de proprietate al pârâtei SC

H. SA încă din anul 2001, când au promovat o primă acțiune în constatarea dreptului

de proprietate la Judecătoria Tg. Jiu, respinsă prin sentința civilă nr. 12198

din 19 noiembrie 2001, rămasă definitivă prin decizia din 27 februarie 2002 a Tribunalului

Gorj.

Astfel, în cuprinsul sentinței

civile nr. 12198 din 19 noiembrie 2011, prin care a fost respinsă acțiunea civilă

formulată de M.A. (T.P. fiind menționat ca mandatar al acesteia), în contradictoriu

și cu SC H. SA se face trimitere expresă la certificatul de atestare a dreptului

de proprietate al acestei autorități, înscris în Registrul de Transcripțiuni

din 8 iulie 1994, cu precizarea că a fost depus la dosar respectivul certificat

de atestare a dreptului de proprietate.

Actele depuse în dosarul

de fond de către SC H. SA atestă că între părți au mai existat litigii și în anul

2002, în care aceiași reclamanți au formulat o acțiune civilă, în baza Legii

nr. 10/2001, demersurile fiind de asemenea finalizate prin respingerea cererii.

În fine, și adresa

din 10 aprilie 2002 trimisă de SC H. SA d-nei M.A., prin care se face referire și

la litigiile anterioare dintre părți, dar și la certificatul de atestare a dreptului

de proprietate al societății intimate, emis de Ministerul Industriilor, chiar în

lipsa indicării precise a numărului acestuia, demonstrează fără echivoc, că părțile

reclamante aveau cunoștință despre actul administrativ individual a cărui anulare

parțială au solicitat-o abia la data de 7 decembrie 2010.

Așa fiind, în raport de

temeiul legal sus arătat, sesizarea instanței de contencios administrativ s-a făcut

cu mult peste împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, republicată, astfel că în mod corect legal acțiunea reclamanților

a fost respinsă ca tardiv formulată, chiar dacă a fost avut în vedere ca temei legal,

un alt text din același act normativ.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față, pentru considerentele

mai sus prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.P. și M.M. împotriva

sentinței nr. 303/2011 din 03 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

12 iunie 2012.