Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5594/2005

HOTĂRÂRE
24.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5594/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1982 din 9 decembrie 2003 a Judecătoriei Fălticeni s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B.P. împotriva pârâților V.G. și Primăria municipiului Fălticeni pentru constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare. Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 624 din 15 martie 2004, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței, reținând că, deși citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, obligația nu a fost îndeplinită. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.P., susținând că, în ziua judecării cauzei, a plecat din instanță pentru a achita taxa de timbru însă, la întoarcerea sa, ședința de judecată se încheiase.

Recursul nu este fondat. Așa cum a reținut, în mod corect, instanța de apel potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii. Cum reclamantul deși citat cu această mențiune nu avea obligația îndeplinită la momentul judecății, hotărârea de anulare a apelului este legală. Chiar dacă în prezentul recurs, reclamantul a depus la dosar copia unei chitanțe reprezentând plata sumei de 34.000 lei ca „taxă judiciară” cu data de 15 martie 2004, nu se poate aprecia că obligația menționată a fost îndeplinită câtă vreme chitanța nu este pe numele său iar suma este mai mică decât cea stabilită de instanță.

Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins.

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva deciziei nr. 624 din 15 martie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3119/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată sub nr. 6395 din 21 august 2002 reclamantul B.T.A. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Suceava și B.M. și a s
ÎCCJ 2005-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5611/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2054 din 16 decembrie 2003 a Judecătoriei Fălticeni, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A.E. împotriva pârâtului B.C., ca
ÎCCJ 2005-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2058/2005
l de locuit pentru care prin sentința civilă nr. 2206 din 18 aprilie 2001 pronunțată de Judecătoria Suceava, definitivă și irevocabilă, pârâta a fost obligată să-l înstrăineze reclamantului nu face parte din categoria spațiilor ce pot fi vâ
ÎCCJ 2005-04-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2852/2005
taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii aceasta va fi achitată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancțione
ÎCCJ 2005-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4040/2005
Decizia nr. 4040/2005 Dosar nr. 10268/2004 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Judecătoria Suceava prin sentința civilă nr. 2538 din 4 septembrie 2003 a respins acțiunea formulată de reclam
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă