ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3480/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3480/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 112/F din 25 iunie 2010 Curtea de Apel Galați, secția penală,

s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta l.Ș. împotriva

rezoluțiilor nr. 1017/P/2009 din 25 noiembrie 2009 și a rezoluției nr. 1475/11/2/2009

din 18 decembrie 2009, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

A obligat petenta la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut

următoarele:

Prin rezoluția nr. 1017/P/2009 din 25 noiembrie 2009,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în temeiul art. 228 alin. (4) în

referire la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a dispus:

infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.

pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) și art. 291, ambele C.

pen.

Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Galați a reținut următoarele:

În luna iulie 2009, persoana vătămată l.Ș. a adresat

o plângere M.J. prin care a solicitat cercetarea făptuitorilor V.V., T.M. și B.G.,

pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Cu adresa din 29 septembrie 2009, plângerea a fost

remisă, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați și formează obiectul prezentei cauze.

În declarația dată, persoana vătămată a afirmat că

făptuitorii V.V., T.M. și B.G. au falsificat și apoi au folosit următoarele

acte:

- procura autentificată la notarul V.V. sub nr. 204

din 10 ianuarie 2007;

- încheierea de autentificare nr. 204 din 10 ianuarie

2007 ;

- încheierea de autentificare nr. 1232 din 22

februarie 2007 ;

- încheierea de rectificare nr. 453 din 10 ianuarie 2007.

S-a mai reținut că persoana vătămată a adresat o

plângere similară Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, la începutul

anului 2009.

Cauza a format obiectul Dosarului nr. 44/P/2009.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați nr. 44/P/2009 din 5 mai 2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de V.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. și

față de T.M. și B.G., pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) C.

pen. și art. 291 C. pen.

S-a motivat că faptele sesizate nu există.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere

persoana vătămată l.Ș. Plângerea a fost respinsă prin rezoluția procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați nr. 717/ll/2/2009 din

data de 8 iulie 2009.

Persoana vătămată l.Ș. nu a formulat plângere la

instanța de judecată în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen.

În consecință, Parchetul a dispus neînceperea

urmăririi penale față de făptuitori, argumentând că nicio persoană nu poate fi

cercetată de două ori pentru aceeași faptă.

Petenta l.Ș. a formulat plângere pe cale ierarhică

împotrivi rezoluției nr. 1017/P/2009 din 25 noiembrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Galați, plângere care a fost respinsă, ca nefondală, prin rezoluția

nr. 1475/11/2/2009 din 18 decembrie 2009, emisă de procurorul generale al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În temeiul art. 278

1

C. proc. pen.,

petenta s-a adresat Curții de Apel Galați cu plângere împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale invocând nelegalitatea acesteia și susținând că

făptuitorii se fac vinovați de săvârșire infracțiunilor la care se referă

sesizarea, astfel că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Plângerea a fost considerată nefondată, pentru

următoarele considerente:

Faptele la care se referă plângerea formulată de

petenta l.Ș. în prezenta cauză, au făcut obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 44/P/2009

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, dosar soluționat prin

rezoluția cu același număr din data de 5 mai 2009, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul V.V., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., precum și față de făptuitorii T.M. și

B.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) și de art.

291 a C. pen.

Prin plângerea formulată în acea cauză, petenta l.Ș. a

susținut că notarul V.V. din Brăila i-a falsificat semnătura pe procura

autentificată sub nr. 204 din 10 ianuarie 2007 la notarul V.V. din Brăila,

afirmând că nu a întocmit niciodată o astfel de procură.

De asemenea, persoana vătămată a arătat în plângere

că i s-a falsificat semnătura pe promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată

sub nr. 207 din 10 ianuarie 2007 la același notar precum și pe contractul de

partaj voluntar autentificat la același notar sub nr. 1832 din 22 februarie 2007.

Cu ocazia audierii în cauză, persoana vătămată a

afirmat că pe lângă înscrisurile menționate mai sus i s-a falsificat semnătura

și pe actul autentificat la același notar sub nr. 453 din 10 ianuarie 2007. Tot

cu ocazia audierii persoana vătămată a afirmat că acele semnături de pe actele

menționate nu-i aparțin și că dovedește acest lucru cu o expertiză

extrajudiciară depusă la dosar odată cu audierea sa.

Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a

stabilit că în anul 1999, persoana vătămată l.Ș. și soțul acesteia l.N. locuiau

la apartamentul de la etajul X al imobilului situat în Brăila. La apartamentul

de la parterul aceluiași imobil locuia făptuitoarea T.M. împreună cu fiica ei B.L.V.

și soțul acesteia din urmă, făptuitorul B.G. De drept, apartamentul de la

parter aparținea lui C.S., mama făptuitoarei T.M.

În anul 1999 între persoana vătămată l.Ș. și soțul

acesteia l.N., pe de o parte și făptuitorul B.G. și soția acestuia, pe de altă

parte, s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată

la Biroul Notarului V.V. din Brăila, sub nr. 7561 din 14 septembrie 1999.

Potrivit acestui contract, l.N. și l.Ș. se angajau să vândă făptuitorului B.G. și

soției acestuia, etajul imobilului situat în strada R. Totodată, prin contract

se transfera și dreptul de folosință al terenului aferent locuinței.

Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare conținea clauze referitoare la

transmiterea bunului și plata prețului. Deoarece imobilul avea un anumit regim

juridic, fiind sub incidența Legii nr. 112/1995, astfel de locuințe nu puteau

fi vândute decât după 10 ani de la data cumpărării de către cel care-l locuia.

In aceste condiții, între părți s-a încheiat această promisiune de

vânzare-cumpărare și nu un contract de vânzare-cumpărare, urmând ca acest

contract să se încheie ulterior când legea va da posibilitatea vânzătorilor. Ulterior,

promitenții cumpărători au dorit să facă anumite modificări la imobil sau chiar

să-l demoleze. De asemenea, în perioada următoare Direcția Serviciilor Publice

Brăila, a vândut terenul aferent imobilului. In aceste condiții părțile au

încheiat mai multe convenții la notarul V.V., respectiv procuri, o promisiune

de vânzare-cumpărare, încheieri de rectificare a unor mențiuni și alte acte

care exprimau voința părților. Printre aceste acte se află și cele apreciate de

partea vătămată că ar conține semnătura acesteia falsificată.

Astfel, procura autentificată sub nr. 204 din 10

ianuarie 2007 are ca obiect împuternicirea de către l.Ș. și l.N. a făptuitoarei

T.M. să administreze apartamentul de la etajul X al imobilului sau să obțină

avizele necesare pentru demolarea construcției.

Tot la data de 10 ianuarie 2007 s-a încheiat la

același notar o nouă procură bilaterală de vânzare-cumpărare, de data aceasta

având ca promitenți-vânzători l.N. și l.Ș. și ca promitent-cumpărător pe T.M.

Prin aceeași convenție, l.N. și l.Ș., pe de o parte și B.G. pe de altă parte,

au convenit să rezilieze orice convenție anterioară privind acel imobil. În această

promisiune se prevedea că vânzarea-cum para rea se perfecta la data de 08

septembrie 2009.

Prin actul înregistrat sub nr. 453 din 10 ianuarie 2007

se făcea o rectificare a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între

aceleași părți cu privire la același imobil autentificat sub nr. 8444 din 23

iulie 2004 la același notar. încheierea era solicitată de consilierul juridic

al Direcției Serviciilor Publice Brăila și se refere; a la rectificare

termenului de 10 ani prevăzut de art. 9 din Legea nr. 112/1995, termen în care

se putea vinde imobilul.

Din actele premergătoare aflate la dosar au rezultat unele

contradicții între declarațiile persoanei vătămate și celelalte probe administrate

în cauză, dar a rezultat și faptul că unele susțineri ale persoanei vătămate nu

au fost confirmate de probele administrate.

Fiind audiată de procuror cu privire la actele

semnate la notarul V.V. persoana vătămată a afirmat că nu a citit actele

înainte să le semneze și nici nu a cerut să i se citească de către notar aceste

acte.

Fiind întrebată de ce a semnat totuși în aceste împrejurări,

persoana vătămată s-a limitat să spună „că nu a știut ce semnează".

Cu privire la promisiunea bilaterală de

vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 207 din 10 ianuarie 2007, din analiza

acestui act s-a constatat că s-a încheiat în prezența martorilor G.M. și M.L. (fostă

G.), copii persoanei vătămate. Fiind audiați acești doi martori asistenți, au

recunoscut că persoana vătămată a semnat actul în prezența lor și a notarului

după ce notarul Ie-a citit actul. Astfel, susținerile persoanei vătămate că

semnătura pe acel act nu i-ar aparține, nu a fost confirmată de probele

administrate. Totodată, din actele premergătoare aflate la dosar s-a stabilit

că în ziua de 10 ianuarie 2007, persoana vătămată a semnat mai multe acte la

biroul aceluiași notar, cum ar fi cele autentificate sub numerele 204, 453 și

aparține doar pe înscrisurile autentificate sub nr. 207, 204 și 453 din 10

ianuarie 2007, fără să facă nici o precizare la înscrisul autentificat sub nr. 208

din aceeași zi. Astfel, sunt îndoieli cu privire la veridicitatea aspectelor

sesizate de persoana vătămată.

În cauză au fost audiați B.G. și B.L.V., care au

declarat că persoana vătămată a semnat de fiecare dată personal înscrisurile

care s-au întocmit la biroul notarului V., cu privire la acel imobil.

Fiind audiați, G.M. și M.L. (copiii persoanei

vătămate) cu privire la celelalte acte întocmite în ziua de 10 ianuarie 2007,

aceștia au declarat că ei au fost prezenți în biroul notarului doar când

persoana vătămată a semnat înscrisul autentificat sub nr. 207 (promisiunea de

vânzare-cumpărare) iar ulterior, ei au rămas pe holul biroului notarial și nu

cunosc amănunte despre ce a mai făcut mama lor în biroul notarului. Astfel, cei

doi martori nu au putut să dea relații decât despre actul autentificat sub nr. 207

din 10 ianuarie 2007.

În cauză a fost audiat notarul V.V. care a declarat

că persoana vătămată a semnat personal, în prezența sa, toate actele întocmite

la biroul său și că semnătura persoanei vătămate a fost luată după ce în

prealabil i s-a citit conținutul tuturor actelor.

Împotriva acestei rezoluții petenta a formulat

plângere la procurorul ierarhic superior din cadrul aceluiași parchet.

Prin rezoluția nr. 717/11/2/2009 din 08 iulie 2009

procurorul general examinând plângerea a dispus respingerea acesteia ca fiind

nefondată.

În motivarea rezoluției s-a reținut că rezoluția

atacată este temeinică și legală că susținerile petentei nu se confirmă, iar cu

privire la expertiza invocată aceasta nu poate fi luată în considerare fiind o

expertiză extrajudiciară.

Împotriva rezoluției nr. 44/P/2009 din 05 mai 2009

petenta a formulat plângere conform prevederilor art. 278

1

C. proc.

pen. la Curtea de Apel Galați, plângere care a fost respinsă, ca nefondată,

prin sentința penală nr. 7/ F din 18 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 17

13/44/2010.

Această sentință penală a rămas definitivă în urma

respingerii de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului declarat

de petenta l.Ș., prin Decizia penală nr. 1812 din 6 mai 2010, pronunțată în Dosarul

nr. 1713/44/2009.

Potrivit prevederilor art. 278 alin. (11) C. proc.

pen., în situația prevăzută în alin. (8) lit. a), persoana în privința căreia

judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă

ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași

faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au

fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre

cazurile prevăzute în art. 10".

Întrucât, în prezenta cauză, petenta l.Ș. a solicitat

din nou cercetarea penală a intimaților V.V., T.M. și B.G., pentru aceleași

fapte, privitor la care s-a stabilit printr-o hotărâre penală definitivă că nu

este cazul să se înceapă urmărirea penală, apare ca fiind legală și temeinică

soluția de neîncepere a urmăririi penale pronunțată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Galați prin rezoluția nr. 1017/P/2009 din 25 noiembrie 2009.

Împotriva acestei sentințe, în temen legal,

petiționara a formulat recurs, apărătorul ales al recurentei petiționare,

depunând la dosarul cauzei înscrisuri considerate a fi noi, și a solicitat

admiterea recursului, desființarea rezoluției, casarea sentinței recurate și

trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați în vederea

efectuării de cercetări și începeri urmăririi penale.

Examinând recursul declarat de petiționară sub toate

aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte,

apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, Înalta Curte, a reținut că petiționara a mai

formulat anterior o plângere având același obiect și cu privire la aceleași

persoane, plângere care a format obiectul Dosarului nr. 44/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în care s-a dispus rezoluția nr.

44/P/2009 din 05 mai 2009.

Petiționara l.Ș. a formulat plângere conform

prevederilor art. 278

1

C. proc. pen. la Curtea de Apel Galați,

împotriva acestei rezoluții, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin

sentința penală nr. 7/F din 18 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1713/44/2010.

Această sentință penală a rămas definitivă prin Decizia

penală nr. 1812 din 6 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1713/44/2009 respingându-se recursul

declarat de petenta l.Ș.

Înalta Curte, constată că, în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 278 alin. (11) C. proc. pen., potrivit cărora "în

situația prevăzută în alin. (8) lit. a), persoana în privința căreia

judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă

ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași

faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au

fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre

cazurile prevăzute în art. 10".

Întrucât, în prezenta cauză, petenta l.Ș. a solicitat

din nou cercetarea penală a intimaților V.V., T.M. și B.G., pentru aceleași

fapte, privitor la care s-a stabilit printr-o hotărâre penală definitivă că nu

este cazul să se înceapă urmărirea penală, apare ca fiind legală și temeinică

soluția de neîncepere a urmăririi penale pronunțată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Galați prin rezoluția nr. 1017/P/2009 din 25 noiembrie 2009,

înscrisul depus la instanța de recurs neavând relevantă în cauză.

De altfel, criticile recurentei petente reiau în

esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au

făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în

această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a

fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind

că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în

fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192

alin. (3) din același cod va obliga recurenta petiționară la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara l.Ș. împotriva sentinței penale nr. 112/F din 25 iunie 2010 a

Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 06 octombrie 2010.