ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3687/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3687/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

A. 1. La data de 22 februarie 2009, petentul

G.E. a sesizat organele de urmărire penală, pentru a efectua cercetări față de

numiții D.I. și D.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie,

prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prevăzută de art. 290 C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291

alin. (1) C. pen.

Plângerea petentului

G.E. a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați cu nr.

1380/P/2009.

Ulterior, prin

ordonanța cu nr. 1380/P/2009 din data de 06 noiembrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Judecătoria Galați s-a dispus declinarea competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în raport de

calitatea de avocat a făptuitoarei D.I.

În conținutul

plângerii penale, petentul a susținut că făptuitorii D.I. și D.G. au uzat de un

înscris falsificat, pentru a dovedi că dețin parte din imobilul situat în

municipiul Galați, strada C. Petentul a precizat că făptuitorii D.I. și D.G. ar

fi tulburat posesia imobilului pe care îl deține fiul său, G.D.

1252/P/2009 din 20 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați,

în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. f) C. proc. pen., a dispus

neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii D.I. și D.G., față de care

s-au efectuat cercetări sub aspectul infracțiunilor de tulburare de posesie

prev. de art. 220 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de

art. 290 alin. (1) C. pen. și uz de fals, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen.

În motivarea

rezoluției, procurorul a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

10 lit. f) C. proc. pen. și că se impune neînceperea urmăririi penale față de

numiții D.I. și D.G. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 220 alin.

(1) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen., întrucât nici o

persoană nu poate fi cercetată de două ori pentru aceleași fapte.

formulată de către petent împotriva soluției procurorului a fost respinsă ca

neîntemeiată prin rezoluția 195/II/2/2010 emisă de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, care a reținut că, la datele de

17 august 2009 și 17 septembrie 2009, petentul a depus alte plângeri penale

care vizau aceleași aspecte privind pe numiții D.I. și D.G.

În cursul

cercetărilor s-a constatat că aspectele sesizate au mai făcut și obiectul

Dosarului nr. 602/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, iar

prin rezoluția nr. 602/P/2009 din data de 19 octombrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

numiții D.I. și D.G. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin.

(1) C. pen., art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C.

pen., art. 220 alin. (1) și (3) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. A

mai reținut că cercetările prealabile sunt complete și efectuate în mod

temeinic și legal.

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, petentul G.E. s-a adresat cu

plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, invocând

nelegalitatea acesteia și susținând că făptuitorii se fac vinovați de

săvârșirea infracțiunilor la care se referă sesizarea, astfel că în mod greșit

s-a pronunțat o soluție de netrimitere în judecată. A motivat că intimații

făptuitori au uzat de un înscris falsificat pentru a dovedi că dețin parte din

imobilul situat în Galați, str. C. și, de asemenea, că ar fi tulburat posesia

acestui imobil pe care îl deține fiul său, G.D.

Prin Sentința penală

nr. 110/F din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.E. împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1252/P/2009 din 20 ianuarie

2010 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 195/II/2/2010 din 22

februarie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, fiind obligat

petentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

La termenul de

judecată din 22 iunie 2010, intimații, prin apărător, au invocat excepția

inadmisibilității plângerii formulate de petentul G.E. În susținerea acestei

excepții s-a arătat că petentul G.E. nu are calitatea de persoană vătămată,

respectiv, de persoană care a suferit un prejudiciu material sau moral ca

urmare a săvârșirii infracțiunilor enumerate în plângerile formulate, neavând

nici măcar calitatea de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.

S-a mai susținut că plângerile penale formulate de către acesta au fost,

practic, ca modalități de sesizare, două denunțuri.

Cu privire la această

excepție, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată poate fi introdusă numai de persoana

vătămată sau de persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate.

Așadar, o condiție

esențială de admisibilitate a plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. este ca persoana ce face plângerea să dovedească calitatea sa de

persoană vătămată sau de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate

prin actul procesual criticat în justiție. A mai reținut că, în doctrină s-a

arătat că o persoană justifică un interes legitim atunci când legea instituie

în favoarea acesteia un drept subiectiv propriu sau când legea îi recunoaște în

mod expres îndreptățirea de a îndeplini o anumită prerogativă pentru apărarea

unui drept subiectiv al altuia.

În speța de față,

instanța de fond a apreciat că petentul G.E. justifică un interes legitim în

formularea plângerii întrucât prin procura din 08 septembrie 2004 a fost

desemnat ca administrator al imobilului și, din acest punct de vedere, în ce

privește săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, are un interes

propriu.

În calitate de

administrator al imobilului, petentul este obligat să apere interesele

proprietarului în tot ceea ce privește faptele care ar aduce atingere

integrității imobilului respectiv.

În aceeași calitate

de administrator al imobilului, petentul G.E. justifică un interes în ce

privește susținerea plângerii întrucât a reclamat și săvârșirea infracțiunii de

tulburare de posesie prev. de art. 220 C. pen.

Într-adevăr, pentru

celelalte infracțiuni, de fals și uz de fals, petentul nu ar justifica un

interes, fiind doar un denunțător.

Pe fondul plângerii,

instanța de fond a reținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de

procuror, în conformitate cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., este legală și

temeinică, întrucât dacă s-ar admite plângerea și s-ar infirma soluția dispusă

în Dosarul 1252/P/2009, s-ar ajunge ca intimații să fie cercetați încă o dată

pentru săvârșirea acelorași infracțiuni.

Practic, petentul a

sesizat în mod repetat aceleași fapte, intimații fiind cercetați de către

parchet. Astfel, petentul a mai făcut plângere și la data de 13 aprilie 2009 și

la 10 septembrie 2009, plângeri conexate, pentru care Parchetul a dispus prin

rezoluția 602/P/2009 o soluție de neîncepere a urmăririi penale în conformitate

cu art. 10 lit. a) C. proc.pen. În rezoluția care formează obiectul prezentei

cauze, procurorul a invocat existența cazului prevăzut de art. 10 lit. f) C.

proc. pen., în sensul că în cursul urmăririi penale aceleași persoane nu pot să

fie cercetate și trimise în judecată, în cazul în care ar fi găsite vinovate,

pentru săvârșirea acelorași infracțiuni.

Totodată, a reținut

că nu poate fi primită nici solicitarea petentului, făcută în faza

dezbaterilor, de a se constata că făptuitorii se fac vinovați de săvârșirea

infracțiunilor sesizate, întrucât prin Decizia pronunțată în recurs în

interesul legii nr. 48 din 04 iunie 2007 s-a statuat că, în condițiile în care

față de făptuitori nu s-a început urmărirea penală, cauza poate fi trimisă la

parchet (în urma admiterii unei plângeri) în vederea începerii urmăririi

penale, deci nu se poate constata direct existența faptelor, iar instanța să

pronunțe o soluție de condamnare și nici că actul de vânzare-cumpărare sau alte

acte sunt false.

ședință din 5 iulie 2010 dată în aceeași cauză, în baza dispozițiilor art. 196

C. proc. pen., s-a dispus înlăturarea omisiunii vădite strecurată în

dispozitivul Sentinței penale 110 din 24 iunie 2010 în sensul că, în baza

dispozițiilor art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata

sumei de 800 RON cheltuieli judiciare efectuate de intimata D.I.

ședință din 8 iulie 2010 dată în aceeași cauză, în baza dispozițiilor art. 196

C. proc. pen., s-a dispus înlăturarea omisiunii vădite strecurată în

dispozitivul Sentinței penale 110 din 24 iunie 2010 în sensul că, în baza

dispozițiilor art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a fost obligat petentul la

plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare efectuate de intimata D.G.

B. Împotriva ambelor

încheieri și a sentinței sus-menționate, a declarat recurs petentul G.E.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând, în esență,

criticile de fond din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza

art. 278

1

C. proc. pen., cu mențiunea că faptele reclamate erau fapte

noi și trebuiau cercetate, fiind același tip de infracțiuni, săvârșite de

aceleași persoane, dar în formă continuată.

În ceea ce privește

cheltuielile judiciare, a arătat că nu dorește să achite acele cheltuieli

pentru că nu au fost cerute la fond, că intimații nu au fost în instanță ci au

fost reprezentați de apărător și nu au făcut nici o cerere pentru acordarea

cheltuielilor de judecată.

Examinând recursurile

declarate de petent sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate.

Instanța de fond a

constatat că procurorul a apreciat în mod corect că petentul a sesizat în mod

repetat aceleași fapte - la datele de 13 aprilie 2009 și la 10 septembrie 2009

- pentru care intimații au fost cercetați de către parchet care a dispus prin

rezoluția nr. 602/P/2009 o soluție de neîncepere a urmăririi penale în

conformitate cu art. 10 lit. a) C. proc. pen. În această situație, este

incident cazul prevăzut de art. 10 lit. f) C. proc. pen., în sensul că aceleași

persoane, față de care s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată, nu pot

să fie cercetate pentru aceleași fapte decât dacă s-au descoperit fapte sau

împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală, ceea ce

nu este cazul în speță.

Critica privind

greșita respingere de către instanța de fond a plângerii petentului împotriva

rezoluției de respingere a plângerii nr. 195/II/2/2010 din 22 februarie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, deoarece nu este prevăzută de

lege și nu a fost formulată de petent, deși corectă, nu poate avea consecința

arătată de petent, respectiv nulitatea absolută a acestei părți din dispozitiv.

Aceasta întrucât obiectul analizei instanței l-a constituit rezoluția nr.

1252/P/2009 din 20 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați prin care, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. f) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii D.I. și D.G.

sub aspectul infracțiunilor de tulburare de posesie prev. de art. 220 C. pen.,

fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. și

uz de fals, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. Menționarea în dispozitiv și a

rezoluției nr. 195/II/2/2010 din 22 februarie 2010 emisă de procurorul ierarhic

reprezintă doar un mod de scriere a minutei al unor instanțe care doresc să

evidențieze în acest fel că s-a parcurs procedura prealabilă și obligatorie

prev. de art. 278 C. proc. pen.

În ceea ce privește

cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului ales care a asistat

intimații la instanța de fond, ÎNALTA CURTE constată că, la termenul de

judecată din 22 iunie 2010, când în cauză s-au pus concluzii pe fond,

apărătorul intimaților D.I. și D.G. a depus la dosar, odată cu concluziile

scrise, și 2 chitanțe reprezentând onorariu avocat, în sumă de câte 800 RON

pentru fiecare intimat. Totodată, constată că la momentul pronunțării sentinței

în cauză, instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la obligarea

petentului la plata cheltuielilor judiciare către intimați, conform chitanțelor

depuse la dosar, astfel că ulterior pronunțării, la datele de 5 și respectiv 8

iulie 2010, la cererea intimaților, a dispus îndreptarea omisiunii vădite, în

conformitate cu dispozițiile art. 196 C. proc. pen., potrivit cărora

"dispozițiile art. 195 se aplică și în cazul când organul de urmărire

penală sau instanța, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunțat asupra

sumelor pretinse de martori, experți, interpreți, apărători, potrivit art. 189

sau 190…", text care este aplicabil în situația dată, astfel că ambele

încheieri sunt legale.

Cum nici una dintre

criticile formulate de petent nu sunt întemeiate, pentru considerentele arătate

mai sus, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată

în cauză, precum și încheierile ulterioare sunt legale și temeinice, văzând și

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ÎNALTA CURTE

va respinge recursurile ca nefondate.

În baza art. 192

alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către

stat, iar potrivit dispozițiilor art. 193 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., îl va obliga și la plata cheltuielilor

judiciare făcute de intimați în calea de atac a recursului, reprezentând

onorariul avocatului ales, conform chitanței depuse la dosar, care însă va fi

redus la suma de câte 750 RON pentru fiecare intimat, prin apreciere, raportat

la complexitatea redusă a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petiționarul G.E. împotriva încheierilor de

ședință din datele de 5 iulie 2010 și 8 iulie 2010 pronunțate în Dosarul nr.

329/44/2010 al Curții de Apel Galați, secția penală și a Sentinței penale nr.

110/F din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat și la câte 750 RON către intimații D.I. și D.G. reprezentând onorariul

apărătorului ales redus prin apreciere.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 octombrie 2010.