ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.11.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4693/2010

HOTĂRÂRE
02.11.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4693/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Oradea, reclamantul L.A.F. a chemat în judecată pârâții D.I.I.C.O.T.

- din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând ca în contradictoriu

și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să se dispună:

- Obligarea pârâtului D.I.I.C.O.T. din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să-i

recunoască dreptul de a participa la interviul organizat pentru ocuparea unuia

dintre posturile de procuror vacante, ca și

- Obligarea aceluiași pârât la

despăgubiri materiale egale cu diferența dintre indemnizațiile lunare și celelalte

drepturi salariale de care ar fi beneficiat în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.,

față de cele primite ca procuror la tribunal, precum și obligarea pârâtului la

plata daunelor morale în cuantum de 100.000 Ron.

Prin sentința civilă nr. 120 din 22

martie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea formulată de reclamantul L.A.F.

împotriva pârâtului D.I.I.C.O.T. - din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, ca neîntemeiată.

Totodată, Curtea de Apel Oradea a

respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice

formulată de pârâta D.I.I.C.O.T. București.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în esență următoarele:

Ulterior încetării la data de 28

ianuarie 2008 a suspendării reclamantului din funcție i s-a aprobat efectuarea

concediului de odihnă corespunzător perioadei în care a fost suspendat. Astfel,

reclamantul a funcționat efectiv și a desfășurat activitatea specifică

profesiei numai timp de două luni înainte de organizarea interviului din 11-12

mai 2009, anunțat de D.I.I.C.O.T. sub nr. 256/VI.1 din 21 aprilie 2009, pentru ocuparea

prin concurs a posturilor vacante existente în structura D.I.I.C.O.T.

Din analiza înscrisurilor depuse de

reclamant și având în vedere dispozițiile Legii 303/2004, republicată, privind statutul

judecătorilor și procurorilor instanța de fond a constatat că reclamantul L.A.F.

nu îndeplinește condițiile impuse de lege pentru a fi admis la interviul de

încadrare în D.I.I.C.O.T., întrucât a primit calificativul "bine" la

ultima evaluare efectuată în 2001.

Astfel, instanța de fond a apreciat

că este lipsită de temei legal solicitarea reclamantului de a nu se ține seama

de ultima evaluare din 2001, în condițiile în care din aprilie 2002 și până în

martie 2009 acesta nu a funcționat efectiv, fiind fie suspendat din activitate,

fie în concediu de odihnă.

În ceea ce privește capetele de

cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor materiale

și morale, instanța de fond le-a apreciat ca neîntemeiate, având în vedere

caracterul accesoriu al acestora, și cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a

indicat în prezenta cauză nici o împrejurare care să-i fi provocat vreo

suferință publică sau prejudiciu moral.

Pentru același motiv, respectiv al

respingerii acțiunii principale, instanța de fond a constatat ca fiind rămasă

fără obiect cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

recurs prezentate de reclamantul L.A.F.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal, a declarat recurs reclamantul

L.A.F., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 299 alin. (1) și art.

304

1

În susținerea acestui motiv, în manieră

succintă, recurentul a arătat că motivarea sentinței este lipsită de temei legal

în condițiile în care s-a dovedit în cauză, prin probele administrate, că așa-zisa

evaluare pentru activitatea desfășurată de reclamant în cursul anului 2001,

când i-a fost acordat calificativul „bine” nu reflectă corect activitatea acestuia

din anul respectiv. S-a mai arătat că soluțiile dispuse ulterior față de reclamant,

cu referire la perioada suspendării din funcție, au dovedit că așa-zisa

motivație a calificativului acordat nu reprezintă decât o pură invenție.

instanței de recurs

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, examinând sentința

atacată în raport de actele și lucrările dosarului, față de criticile ce i-au fost

aduse dar și de apărările formulate de către intimații Ministerul Public –D.I.I.C.O.T.

și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție prin întâmpinările depuse la dosar și prin prisma prevederilor legale

incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 304

1

C.

proc. civ., reține că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună fie

casarea, fie modificarea hotărârii recurate, în considerarea celor în

continuare arătate.

Reclamantul-recurent, prin acțiunea de

față, formulată în contradictoriu cu autoritățile pârâte D.I.I.C.O.T. și

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

solicitat obligarea acestora la recunoașterea dreptului său de a participa la interviul

organizat pentru ocuparea unuia dintre posturile vacante în structura centrală,

sau, în subsidiar, la Serviciul Teritorial Oradea, cu plata despăgubirilor materiale

și aferente, constând în diferențele dintre indemnizațiile lunare indexate de

care ar fi beneficiat în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T., față de cele

primite ca procuror de tribunal ca și cu acordarea a 100.000 lei daune morale.

Respingând ca neîntemeiată acțiunea

reclamantului, prima instanță a reținut, ca argument esențial, neîndeplinirea de

către acesta a condițiilor impuse de lege în vederea admiterii la interviul

organizat pentru încadrarea în structurile D.I.I.C.O.T., dată fiind obținerea la

ultima evaluare a activității, efectuată în 2001, a calificativului „bine”, în condițiile în care solicitarea de a nu fi avută în vedere această

din urmă evaluare nu are suport legal.

În acord cu cele reținute de judecătorul

fondului și contrar celor afirmate de recurent, Înalta Curte constată că în

cauză s-a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale incidente,

referitoare la condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru participarea

la interviul organizat în vederea ocupării unui post de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T.

Astfel, potrivit art. 75 alin. (3)

și (4) din Legea nr. 304/2004, republicată, ce reglementează funcționarea D.I.I.C.O.T.

ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, condițiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ sunt, (i) buna

pregătire profesională, (ii) o conduită morală ireproșabilă și (iii) o vechime

de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător.

Această prevedere se interpretează

în coroborare cu cele ce reglementează concursul de promovare la instanțele sau

parchetele superioare precum și numirea în funcția de judecător/procuror la

Înalta Curte de Casație și Justiție și în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție (art. 43, art. 49

și art. 52 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor

și procurorilor) și în care se prevede expres că una dintre condițiile ce se

cer a fi îndeplinite pentru participarea la un concurs sau un examen o

reprezintă obținerea calificativului „foarte bine” la ultima evaluare.

În considerarea celor arătate Înalta

Curte reține că interpretarea dată de judecătorul fondului în sensul că sintagma

„bună pregătire profesională” semnifică practic necesitatea prezentării calificativului

„foarte bine” la ultima evaluare, este pe deplin justificată și susținută de textele

de lege menționate.

De altfel este de reținut, ca un

argument suplimentar în susținerea neîndeplinirii în cauză a condițiilor

prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că Ministerul

Public, respectiv D.I.I.C.O.T. nu a acționat cu exces de putere, astfel cum

acest termen este definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din legea contenciosului

administrativ, atunci când a respins participarea recurentului la interviu,

împrejurarea că în chiar cuprinsul „Anunțului” D.I.I.C.O.T. de organizare a

interviului în perioada 11.12 mai 2009 pentru ocuparea posturilor vacante (fila

6 dosar fond) se specifică, fără echivoc, necesitatea prezentării, alături de cererea

de înscriere și a calificativului primit la ultima evaluare profesională.

Criticile recurentului sunt nefondate

și în ceea ce privește evaluarea profesională avută în vedere, respectiv cea

din urmă de care acesta a beneficiat, în anul 2001, și la care a obținut

calificativul „bine” (filele 20 și urm. dosar fond) în condițiile în care nu

există nici o prevedere legală care să susțină solicitarea de a fi luată în considerare

o evaluare anterioară, respectiv cea din anul 2000 la care recurentului i-a

fost acordat calificativul „foarte bine”.

Reținând așadar corecta aplicare de

către instanța de fond a prevederilor legale incidente cărora le-a fost dată o

deplină eficiență prin soluția pronunțată, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

pentru argumentele înfățișate, va fi respins ca nefondat recursul de față.

Respinge recursul declarat de L.A.F.

împotriva sentinței civile nr. 120 din 22 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2

noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-12-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5559/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6977/2/2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a cont
ÎCCJ 2010-10-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4246/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 136/CA din 29 martie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal: - a admis, în parte
ÎCCJ 2010-10-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4401/2010
inde pârâtului o conduită în sensul celor solicitate. Cu privire la cererea pârâtului de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 alin. (1) C. p
ÎCCJ 2010-10-04
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4972/2010
ă de avocat și care atestă plata efectivă și încasarea onorariului, constituie act justificativ, care stă la baza stabilirii și acordării cheltuielilor de judecată. Dispozițiile art. 274 C. proc. civ. permit acordarea cheltuielilor de judec
ÎCCJ 2013-03-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3449/2013
în vedere sunt cele stabilite de Legea nr. 495/2004, precum și de H.G. nr. 837/1995. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, astfel cum a fost completată și precizată, c
Sursă