ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5559/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 6977/2/2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta B.D.F., a solicitat în contradictoriu cu pârâții

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Baroul Giurgiu, pronunțarea

unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 94 din 17

februarie 2009, comunicată la 06 iulie 2009; constatarea faptului că este discriminată

din punct de vedere profesional în raport cu alți avocați din Baroul Giurgiu; repunerea

în situația anterioară discriminării; înlăturarea consecințelor faptelor discriminării

în sensul de a fi obligat Baroul Giurgiu să o primească în profesia de avocat conform

hotărârii judecătorești pe care o posedă; obligarea Consiliului Național pentru

Combaterea Discriminării la despăgubiri materiale și morale având în vedere tergiversarea

soluționării cererii sale în cuantum de 100.000 RON. S-a solicitat obligarea Baroului

Giurgiu la plata sumei de 200.000 RON reprezentând daune morale, ca urmare a faptului

că nu a fost primită să profeseze ca avocat, precum și obligarea pârâților la cheltuieli

de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

nr. 94 din 17 februarie 2009 este nelegală fiind respinsă greșit sesizarea sa având

ca obiect constatarea existenței unei situații de discriminare în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Reclamanta a susținut că în cauză nu s-a

constatat de autoritatea competentă situația de discriminare, în raport cu alți

colegi, foști magistrați, care au fost primiți în profesia de avocat, ce fuseseră

condamnați sau suspendați din funcție pentru infracțiuni de corupție.

b) Întâmpinările formulate

în cauză

Pârâtul Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată și a depus la dosar, în baza art. 13 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, actele care au stat la baza emiterii hotărârii nr. 94 din

17 februarie 2009.

Pârâtul Baroul Giurgiu

a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepția lipsei calității

procesuale pasive și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

c) Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 892

din 18 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pâratul

Baroul Giurgiu, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.D.F. în contradictoriu

cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive

invocate de pârâtul Baroul Giurgiu este nefondată, întrucât a fost parte în procedura

administrativă inițiată în baza O.G. nr. 137/2000.

Pe fondul cauzei s-a apreciat

că hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 94/2009 este

legală, că faptele reclamate ca fiind discriminatorii nu pot fi calificate în acest

sens, neîncadrându-se în dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

S-a precizat că refuzul

Baroului Giurgiu de a o primi în profesia de avocat pe reclamantă, în condițiile

în care altor persoane li s-a admis cererea nu reprezintă discriminare, pentru că

persoanele nu s-au aflat în situații comparabile.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta B.D.F.

Motivele de recurs

În motivele de recurs

s-a arătat că soluția primei instanțe este greșită deoarece au fost primite în profesia

de avocat persoane care aveau o situație mult mai grea decât a sa, astfel că a fost

discriminată în raport cu acestea.

Analiza motivelor de recurs

Înalta Curte, analizând

motivele de recurs formulate de reclamantă, legislația aplicabilă în materie și

situația de fapt existentă în cauză, reține:

Situația de fapt

Reclamanta a solicitat

primirea în profesia de avocat cu scutire de examen. Baroul Giurgiu a respins cererea

acesteia cu motivarea că este nedemnă de a fi avocat, fiind trimisă în judecată.

A sesizat Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării cu privire la acest refuz, apreciind că soluția

Baroului Giurgiu este discriminatorie.

Prin hotărârea nr. 94

din 17 februarie 2009, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a respins

sesizarea reclamantei-recurente, reținând că fapta sesizată nu se încadrează în

criteriile de discriminare prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Legislația aplicabilă

O.G. nr. 137/2000,

art. 2 alin. „(1) Potrivit prezentei

ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție

sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie

socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă,

infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu

care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau

exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale

sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și

cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.”

C.E.D.O. „art. 14 Exercitarea

drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată

fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie,

opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență

la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.”

Din analiza textului

art. 2 din O.G. nr. 137/2000, precum și a acestei ordonanțe în ansamblul său, dar

și a art. 14 din C.E.D.O., Înalta Curte reține că noțiunea de discriminare cuprinde

cazurile în care un individ sau un grup de indivizi este, fără justificare adecvată,

mai bine sau mai rău tratat decât altul.

Principiul nediscriminării

presupune un tratament egal pentru toate persoanele egale în drepturi, fără deosebire

bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, origine națională sau socială, apartenență

la o minoritate națională, avere, naștere, orientare sexuală, vârstă.

Însă, așa cum s-a arătat

și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care împreună cu Convenția

Europeană a Drepturilor Omului formează blocul de convenționalitate, direct aplicabil

în sistemul de drept național, a distinge nu înseamnă a discrimina, deoarece există

situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat.

Pentru a se reține existența

unei fapte sau act de discriminare este necesar ca acestea să provină dintr-o deosebire,

excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă,

religie, categorie socială sau din aplicarea unor alte criterii care au ca scop

sau ca efect restrângerea folosinței sau exercitării a drepturilor și libertăților

fundamentale.

În cauză, hotărârea adoptată

de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este întemeiată tocmai pe

împrejurarea că nu au fost întrunite condițiile reglementate de art. 2 din O.G.

nr. 137/2000.

Soluția intimatului este

legală, pentru că niciunul dintre criteriile enunțate în lege nu au fost nesocotite

de autoritatea pârâtă, Baroul Giurgiu.

Protecția drepturilor

unei persoane împotriva discriminării se face în raport cu recunoașterea acelor

drepturi printr-o lege, în sens larg.

Ori, situația personală

a reclamantei nu se bucură de protecție și ocrotirea legii, întrucât la data formulării

cererii era trimisă în judecată pentru săvârșirea unor fapte penale.

Împrejurarea că în cadrul

Baroului Giurgiu se aflau și alte persoane în situații similare, nu conduce la concluzia

unei discriminări, întrucât principiul nediscriminării prezumă egalitatea în fața

legii, iar o eventuală încălcare a legii din partea unei autorități într-o altă

situație nu poate constitui motiv de discriminare.

Având în vedere considerentele

acestei decizii se constată că motivele de recurs sunt nefondate, astfel că în baza

art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.D.F. împotriva sentinței nr. 892 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2010.