ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5559/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6977/2/2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.D.F., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Baroul Giurgiu, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 94 din 17 februarie 2009, comunicată la 06 iulie 2009; constatarea faptului că este discriminată din punct de vedere profesional în raport cu alți avocați din Baroul Giurgiu; repunerea în situația anterioară discriminării; înlăturarea consecințelor faptelor discriminării în sensul de a fi obligat Baroul Giurgiu să o primească în profesia de avocat conform hotărârii judecătorești pe care o posedă; obligarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la despăgubiri materiale și morale având în vedere tergiversarea soluționării cererii sale în cuantum de 100.000 RON.

S-a solicitat obligarea Baroului Giurgiu la plata sumei de 200.000 RON reprezentând daune morale, ca urmare a faptului că nu a fost primită să profeseze ca avocat, precum și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 94 din 17 februarie 2009 este nelegală fiind respinsă greșit sesizarea sa având ca obiect constatarea existenței unei situații de discriminare în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Reclamanta a susținut că în cauză nu s-a constatat de autoritatea competentă situația de discriminare, în raport cu alți colegi, foști magistrați, care au fost primiți în profesia de avocat, ce fuseseră condamnați sau suspendați din funcție pentru infracțiuni de corupție.

b) Întâmpinările formulate în cauză Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a depus la dosar, în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actele care au stat la baza emiterii hotărârii nr. 94 din 17 februarie 2009. Pârâtul Baroul Giurgiu a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. c) Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 892 din 18 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pâratul Baroul Giurgiu, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.D.F.

în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Baroul Giurgiu este nefondată, întrucât a fost parte în procedura administrativă inițiată în baza O.G. nr. 137/2000. Pe fondul cauzei s-a apreciat că hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 94/2009 este legală, că faptele reclamate ca fiind discriminatorii nu pot fi calificate în acest sens, neîncadrându-se în dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. S-a precizat că refuzul Baroului Giurgiu de a o primi în profesia de avocat pe reclamantă, în condițiile în care altor persoane li s-a admis cererea nu reprezintă discriminare, pentru că persoanele nu s-au aflat în situații comparabile.

2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B.D.F. Motivele de recurs În motivele de recurs s-a arătat că soluția primei instanțe este greșită deoarece au fost primite în profesia de avocat persoane care aveau o situație mult mai grea decât a sa, astfel că a fost discriminată în raport cu acestea. Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, analizând motivele de recurs formulate de reclamantă, legislația aplicabilă în materie și situația de fapt existentă în cauză, reține: Situația de fapt Reclamanta a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen. Baroul Giurgiu a respins cererea acesteia cu motivarea că este nedemnă de a fi avocat, fiind trimisă în judecată.

A sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la acest refuz, apreciind că soluția Baroului Giurgiu este discriminatorie. Prin hotărârea nr. 94 din 17 februarie 2009, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a respins sesizarea reclamantei-recurente, reținând că fapta sesizată nu se încadrează în criteriile de discriminare prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 137/2000. Legislația aplicabilă O.G.

nr. 137/2000, art. 2 alin. „(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.” C.E.D.O.

„art. 14 Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.” Din analiza textului art. 2 din O.G. nr. 137/2000, precum și a acestei ordonanțe în ansamblul său, dar și a art. 14 din C.E.D.O., Înalta Curte reține că noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un individ sau un grup de indivizi este, fără justificare adecvată, mai bine sau mai rău tratat decât altul. Principiul nediscriminării presupune un tratament egal pentru toate persoanele egale în drepturi, fără deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere, orientare sexuală, vârstă.

Însă, așa cum s-a arătat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care împreună cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului formează blocul de convenționalitate, direct aplicabil în sistemul de drept național, a distinge nu înseamnă a discrimina, deoarece există situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat. Pentru a se reține existența unei fapte sau act de discriminare este necesar ca acestea să provină dintr-o deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială sau din aplicarea unor alte criterii care au ca scop sau ca efect restrângerea folosinței sau exercitării a drepturilor și libertăților fundamentale.

În cauză, hotărârea adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este întemeiată tocmai pe împrejurarea că nu au fost întrunite condițiile reglementate de art. 2 din O.G. nr. 137/2000. Soluția intimatului este legală, pentru că niciunul dintre criteriile enunțate în lege nu au fost nesocotite de autoritatea pârâtă, Baroul Giurgiu. Protecția drepturilor unei persoane împotriva discriminării se face în raport cu recunoașterea acelor drepturi printr-o lege, în sens larg. Ori, situația personală a reclamantei nu se bucură de protecție și ocrotirea legii, întrucât la data formulării cererii era trimisă în judecată pentru săvârșirea unor fapte penale.

Împrejurarea că în cadrul Baroului Giurgiu se aflau și alte persoane în situații similare, nu conduce la concluzia unei discriminări, întrucât principiul nediscriminării prezumă egalitatea în fața legii, iar o eventuală încălcare a legii din partea unei autorități într-o altă situație nu poate constitui motiv de discriminare. Având în vedere considerentele acestei decizii se constată că motivele de recurs sunt nefondate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.D.F. împotriva sentinței nr. 892 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2010.