ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2213/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2852 din 2 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul G.P., în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., prin care s-a solicitat anularea în parte a O.M.J. nr. 894/2009, în privința mențiunilor din anexa nr. 3 la acest ordin, referitoare la perioada care reprezintă vechime în magistratură și la coeficientul de multiplicare acordat, obligarea pârâtului la emiterea unui alt ordin care să menționeze că începând cu 01 ianuarie 2009 perioada ce reprezintă vechime în magistratură este de peste 3 ani și să stabilească indemnizația de încadrare a reclamantului pe baza coeficientului de multiplicare 13,5000, prev. de lit. a) pct. 28 din anexa la O.U.G.

nr. 27/2006, în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii, sub sancțiunea daunelor interese cominatorii de 250 lei pe zi de întârziere. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că aplicarea coeficientului de multiplicare 9,000 pentru stabilirea indemnizației de încadrare brută lunară a reclamantului este corectă, fiind respectate dispozițiile legale privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. În acest sens, Curtea a reținut că în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 27/2006 indemnizația magistraților stagiari se calculează având în vedere un coeficient de multiplicare de 7,000, 8,000 sau 9,000 în funcție de vechimea în magistratură, în timp ce coeficientul de 13,500 se aplică pentru calcularea indemnizației magistraților definitivi, această distincție rezultând din interpretarea dispozițiilor pct. 3 al Notei la anexa ordonanței.

Or, în speță, instanța a avut în vedere faptul că vechimea în magistratură a reclamantului la data numirii în funcția de judecător stagiar era de 3 ani, acesta având dreptul de a beneficia de coeficientul de multiplicare de 13,500 numai după validarea examenului de capacitate și încadrarea ca judecător definitiv. Față de aceste considerente, Curtea a apreciat că ordinul atacat a fost emis, în ceea ce îl privește pe reclamant, cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 27/2006. Cu privire la adresa nr. 14073/2009, pe care, de asemenea, reclamantul a înțeles să o conteste, instanța a reținut că aceasta nu poate fi apreciată ca fiind o hotărâre pronunțată de pârât în temeiul art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006, ci reprezintă un refuz de soluționare a cererii reclamantului, apreciat de acesta ca fiind nejustificat și pe care a înțeles să îl conteste în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Curtea a apreciat că acest refuz este un refuz justificat și legal, având în vedere considerentele reținute cu ocazia analizării legalității ordinului contestat și a hotărârii pronunțate de pârât în soluționarea contestației. Având în vedere că acțiunea a fost întemeiată atât pe dispozițiile O.U.G.. nr. 27/2006, cât și pe prevederile Legii nr. 554/2004, instanța a apreciat că prezenta cauză beneficiază de dispozițiile mai favorabile ale art. 20 alin. (1) din această lege și nu de dispozițiile art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006, beneficiind astfel de calea de atac a recursului. La data de 10 iulie 2009, reclamantul G.P. a formulat, în baza art. 281 alin. (1) C. proc. civ., cerere de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul Sentinței civile nr. 2852 din 2 iulie 2009, în sensul de a se menționa „irevocabilă” în loc de „cu recurs în 15 zile de la comunicare”, arătând că plângerea înaintată Curții de Apel București a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G.

nr. 27/2006, iar potrivit art. 36 alin. (2) teza finală din acest act normativ hotărârile pronunțate sunt irevocabile. Prin Încheierea de ședință din data de 15 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul G.P. cu privire la sentința civilă nr. 2852 din 2 iulie 2009, reținând faptul că împrejurarea potrivit căreia în dispozitivul sentinței atacate s-a menționat că hotărârea a fost dată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare nu este o eroare materială în înțelesul art. 281 C. proc. civ. Împotriva Sentinței civile nr. 2852 din 2 iulie 2009 și a încheierii de îndreptare eroare materială din 15 iulie 2009, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.P.

a declarat recurs. Prin cererea de recurs recurentul a învederat faptul că deși recursul este inadmisibil, întrucât sentința Curții de Apel este irevocabilă conform art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006, iar soluția dată pe cererea de îndreptare eroare materială este supusă aceleiași căi de atac ca și cererea la care se referă, înțelege să promoveze această cale de atac dată fiind interpretarea magistratului, în sensul că ar beneficia de calea recursului și pentru a se putea spune că a epuizat căile de atac interne în vederea efectuării demersului la C.E.D.O. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - pârât M.J. a invocat excepția inadmisibilității recursului, arătând că recurentul - reclamant a parcurs procedura specială de contestare a ordinului ministrului justiției de stabilire a indemnizației de încadrare, procedură reglementată de dispozițiile art. 36 din O.U.G.

nr. 27/2006, procedură specială derogatorie de la dispozițiile dreptului comun, astfel încât hotărârea pronunțată în cauză este irevocabilă, iar recursul declarat împotriva acesteia este inadmisibil. Examinând actele și lucrările dosarului, susținerile părților, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și din motivele cererii de recurs, plângerea care face obiectul prezentului dosar a fost formulată de reclamantul G.P. în temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

În conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006 „împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile”. În acest context, hotărârile pronunțate de Curtea de Apel București în litigiile având ca obiect contestații la modul de stabilire a drepturilor salariale ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, sunt irevocabile, nefiind susceptibile de a fi atacate cu apel sau recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”. Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că hotărârile judecătorești care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs. Or, prin dispozițiile art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006 se stabilește o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce privește judecarea plângerii formulate în materia drepturilor salariale din sistemul justiției, legiuitorul înțelegând să atribuie caracter irevocabil hotărârii judecătorești pronunțată în această materie.

În consecință, în speță, calea de atac este cea indicată de norma specială, astfel încât sentința civilă nr. 2852 din 2 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este irevocabilă, conform art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006. Potrivit dispozițiilor art. 281 3 C. proc. civ., încheierile pronunțate în temeiul art. 281 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea de eroare materială, astfel încât și încheierea de ședință din data de 15 iulie 2009 este irevocabilă. Pentru argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reține că sentința civilă și încheierea de îndreptare eroare materială atacate în prezenta cauză nu fac parte dintre hotărârile pentru care este reglementată calea de atac a recursului și, în consecință, apreciază recursul formulat ca fiind inadmisibil și îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.P., împotriva sentinței civile nr. 2852 din 2 iulie 2009 și a încheierii de îndreptare eroare materială din 15 iulie 2009 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.