ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2213/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2852 din 2

iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul G.P., în

contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., prin

care s-a solicitat anularea în parte a O.M.J. nr. 894/2009, în privința

mențiunilor din anexa nr. 3 la acest ordin, referitoare la perioada care

reprezintă vechime în magistratură și la coeficientul de multiplicare acordat,

obligarea pârâtului la emiterea unui alt ordin care să menționeze că începând

cu 01 ianuarie 2009 perioada ce reprezintă vechime în magistratură este de

peste 3 ani și să stabilească indemnizația de încadrare a reclamantului pe baza

coeficientului de multiplicare 13,5000, prev. de lit. a) pct. 28 din anexa la O.U.G.

nr. 27/2006, în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii, sub sancțiunea

daunelor interese cominatorii de 250 lei pe zi de întârziere.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea

a reținut că aplicarea coeficientului de multiplicare 9,000 pentru stabilirea

indemnizației de încadrare brută lunară a reclamantului este corectă, fiind

respectate dispozițiile legale privind salarizarea și alte drepturi ale

judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

În acest sens, Curtea a reținut că

în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 27/2006 indemnizația magistraților

stagiari se calculează având în vedere un coeficient de multiplicare de 7,000,

8,000 sau 9,000 în funcție de vechimea în magistratură, în timp ce coeficientul

de 13,500 se aplică pentru calcularea indemnizației magistraților definitivi,

această distincție rezultând din interpretarea dispozițiilor pct. 3 al Notei la

anexa ordonanței.

Or, în speță, instanța a avut în

vedere faptul că vechimea în magistratură a reclamantului la data numirii în

funcția de judecător stagiar era de 3 ani, acesta având dreptul de a beneficia

de coeficientul de multiplicare de 13,500 numai după validarea examenului de

capacitate și încadrarea ca judecător definitiv.

Față de aceste considerente, Curtea

a apreciat că ordinul atacat a fost emis, în ceea ce îl privește pe reclamant,

cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 27/2006.

Cu privire la adresa nr. 14073/2009,

pe care, de asemenea, reclamantul a înțeles să o conteste, instanța a reținut

că aceasta nu poate fi apreciată ca fiind o hotărâre pronunțată de pârât în

temeiul art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006, ci reprezintă un refuz de soluționare a

cererii reclamantului, apreciat de acesta ca fiind nejustificat și pe care a

înțeles să îl conteste în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004. Curtea a apreciat

că acest refuz este un refuz justificat și legal, având în vedere

considerentele reținute cu ocazia analizării legalității ordinului contestat și

a hotărârii pronunțate de pârât în soluționarea contestației.

Având în vedere că acțiunea a fost

întemeiată atât pe dispozițiile O.U.G.. nr. 27/2006, cât și pe prevederile

Legii nr. 554/2004, instanța a apreciat că prezenta cauză beneficiază de

dispozițiile mai favorabile ale art. 20 alin. (1) din această lege și nu de

dispozițiile art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006, beneficiind astfel de

calea de atac a recursului.

La data de 10 iulie 2009,

reclamantul G.P. a formulat, în baza art. 281 alin. (1) C. proc. civ., cerere

de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul Sentinței civile nr. 2852 din

2 iulie 2009, în sensul de a se menționa „irevocabilă” în loc de „cu recurs în

15 zile de la comunicare”, arătând că plângerea înaintată Curții de Apel

București a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 27/2006, iar potrivit art.

36 alin. (2) teza finală din acest act normativ hotărârile pronunțate sunt

irevocabile.

Prin Încheierea de ședință din data

de 15 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a

erorii materiale formulată de reclamantul G.P. cu privire la sentința civilă nr.

2852 din 2 iulie 2009, reținând faptul că împrejurarea potrivit căreia în

dispozitivul sentinței atacate s-a menționat că hotărârea a fost dată cu recurs

în termen de 15 zile de la comunicare nu este o eroare materială în înțelesul art.

281 C. proc. civ.

Împotriva Sentinței civile nr. 2852

din 2 iulie 2009 și a încheierii de îndreptare eroare materială din 15 iulie 2009,

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul G.P. a declarat recurs.

Prin cererea

de recurs recurentul a învederat faptul că deși recursul este inadmisibil,

întrucât sentința Curții de Apel este irevocabilă conform art. 36 alin. (2) din

O.U.G. nr. 27/2006, iar soluția dată pe cererea de îndreptare eroare materială

este supusă aceleiași căi de atac ca și cererea la care se referă, înțelege să

promoveze această cale de atac dată fiind interpretarea magistratului, în

sensul că ar beneficia de calea recursului și pentru a se putea spune că a

epuizat căile de atac interne în vederea efectuării demersului la C.E.D.O.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - pârât M.J. a invocat excepția

inadmisibilității recursului, arătând că recurentul - reclamant a parcurs

procedura specială de contestare a ordinului ministrului justiției de stabilire

a indemnizației de încadrare, procedură reglementată de dispozițiile art. 36

din O.U.G. nr. 27/2006, procedură specială derogatorie de la dispozițiile

dreptului comun, astfel încât hotărârea pronunțată în cauză este irevocabilă,

iar recursul declarat împotriva acesteia este inadmisibil.

Examinând

actele și lucrările dosarului, susținerile părților, precum și dispozițiile

legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Așa cum rezultă din cuprinsul

cererii de chemare în judecată, precum și din motivele cererii de recurs, plângerea

care face obiectul prezentului dosar a fost formulată de reclamantul G.P. în

temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,

procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

În conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006

„împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere,

în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ

și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului

de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții

de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile”.

În acest context, hotărârile pronunțate de Curtea de Apel

București în litigiile având ca obiect contestații la modul de stabilire a

drepturilor salariale ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de

personal din sistemul justiției, sunt irevocabile, nefiind susceptibile de a fi

atacate cu apel sau recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt

supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel,

precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu

activitate jurisdicțională”.

Din

interpretarea textului de lege menționat rezultă că hotărârile judecătorești

care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs. Or, prin

dispozițiile art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006 se stabilește o procedură

specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce privește judecarea

plângerii formulate în materia drepturilor salariale din sistemul justiției,

legiuitorul înțelegând să atribuie caracter irevocabil hotărârii judecătorești

pronunțată în această materie.

În consecință, în speță, calea de atac este cea indicată de norma

specială, astfel încât

sentința

civilă nr. 2852 din 2 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este irevocabilă, conform art. 36 alin.

(2) din O.U.G. nr. 27/2006.

Potrivit

dispozițiilor art. 281

3

C. proc. civ., încheierile pronunțate în

temeiul art. 281 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură

cu care s-a solicitat îndreptarea de eroare materială, astfel încât și

încheierea de ședință din data de 15 iulie 2009 este irevocabilă.

Pentru

argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reține că sentința civilă și

încheierea de îndreptare eroare materială atacate în prezenta cauză nu fac

parte dintre hotărârile pentru care este reglementată calea de atac a

recursului și, în consecință, apreciază recursul formulat ca fiind inadmisibil

și îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.P., împotriva

sentinței civile nr. 2852 din 2 iulie 2009 și a încheierii de îndreptare eroare

materială din 15 iulie 2009 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 aprilie 2010.