ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 732/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta D.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, modificarea Ordinului ministrului justiției nr. 3237/ C/2007 cu privire la drepturile salariale cuvenite reclamantului și obligarea la emiterea unui nou ordin prin aplicarea coeficientului 13,500 cu începere de la 1 ianuarie 2007. Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că a fost numită în funcția de judecător stagiar la Judecătoria Mangalia la 1 septembrie 2007, iar în perioada martie 2001-octombrie 2005 a avut calitatea de avocat în cadrul Baroului Prahova.

Deși avea trei ani vechime în magistratură, prin ordinul de salarizare i s-a stabilit coeficientul de multiplicare 9,00 în loc de 13,50, ceea ce contravine dispozițiilor pct. 28 lit. a) din Anexa 1 la O.U.G. nr. 27/2006. Prin sentința civilă nr. 1764 din 10 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a respins acțiunea față de acest pârât. Totodată, prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea reclamantei și a fost anulat Ordinul ministrului justiției nr. 3237/C/ 2007 în ceea ce o privește pe reclamantă, pârâtul Ministerul Justiției fiind obligat să emită un nou ordin, prin care să dispună salarizarea recurentei în raport cu coeficientul de salarizare 13,500, cu începere de la 1 septembrie 2007. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că dispozițiile O.U.G.

nr. 27/2006 prevăd un indice de multiplicare 13,500 pentru judecătorii și procurorii cu peste 3 ani vechime în magistratură, fără a se face distincție între judecătorii stagiari și cei definitivi. Instanța de fond a mai reținut că interpretarea dată de Ministerul Justiției, în sensul că de coeficientul de multiplicare reglementat la pct. 28 din ordonanța de urgență amintită beneficiază doar judecătorii și procurorii definitivi, indiferent de vechimea acestora, este greșită, lipsind de aplicabilitate condiția de vechime prevăzută. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a O.U.G.

nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor, precum și a Legii nr. 303/ 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, recurentul susține că stabilirea coeficientului de 13,500 corespunzător unui judecător definitiv nu se poate face atâta timp cât acesta este numit prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii ca judecător stagiar; în această situație Ministerul Justiției nu poate opera decât modificările salariale care rezultă din documentația transmisă de Consiliul Superior al Magistraturii, în funcție de statutul profesional al magistratului (judecător stagiar sau definitiv).

Un alt argument invocat de recurent este acela că, deși în conformitate cu O.U.G. nr. 27/2006 prin „vechime” în sensul lit. A pct. 28-31 și lit. B, pct. 10-12 din anexă se înțelege vechimea în magistratură prevăzută la art. 86 din Legea nr. 303/2004 republicată, ordonanța menționată stabilește în mod expres că aplicarea coeficientului prevăzut la lit. A pct. 28 se face după validarea examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 (perioada dintre data validării examenului de capacitate și data intrării în vigoare a actului de numire de către Președintele României). De asemenea, acest coeficient se aplică și judecătorilor și procurorilor definitivi la data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 27/2006, cu o vechime mai mică de 3 ani și care nu mai susțin examen de capacitate. În concluzie, recurenta arată că deși textul Anexei O.U.G. nr. 27/2006 nu folosește sintagma „judecător stagiar”, diferențierea de salarizare între judecătorii stagiari și cei definitivi este evidentă, din moment ce actul normativ menționat impune condiția validării examenului de capacitate sau condiția încadrării ca judecător definitiv, pentru acordarea coeficientului de multiplicare 13,500. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 27/2006, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86din Legea nr. 303/ 2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din ordonanță. În cadrul Anexei, la lit. A coeficienți de multiplicare, pct.28 se prevede coeficientul 13,500 pentru „judecător, procuror peste 3 ani vechime”.

În același timp, la pct. 3 din Notă se prevede că „după validarea examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorilor și procurorilor li se aplică coeficientul prevăzut la lit. A pct. 28. Același coeficient se aplică și judecătorilor și procurorilor definitivi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu o vechime mai mică de 3 ani”. Coroborând aceste texte de lege, Înalta Curte constată că aplicarea coeficientului de multiplicare prevăzut la lit. A pct. 28 este posibilă doar în cazul judecătorilor și procurorilor definitivi, iar nu și în cazul judecătorilor și procurorilor stagiari, cum este cazul reclamantei-intimate, chiar dacă aceștia din urmă au o vechime în magistratură (în sensul art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată) de 3 ani.

Față de textele de lege citate, rezultă că în mod greșit instanța de fond a recunoscut reclamantei-intimate dreptul de a beneficia de coeficientul de multiplicare 13,500 deși aceasta este judecător stagiar, cu o vechime anterioară în avocatură. În consecință, în baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, dispunând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1764 din 10 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta D.C.M., ca neîntemeiată. Menține dispoziția privind respingerea acțiunii față de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2009.