ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3432/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21 ianuarie 2008 și

precizată la data de 31 martie 2008, reclamanta N.M.A. a solicitat în

contradictoriu cu Ministerul Justiției, anularea parțială a Ordinului

Ministrului Justiției nr. 2879/C din 13 noiembrie 2007 cu privire la

coeficientul de multiplicare și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin

prin aplicarea coeficientului 13,500, prevăzut de lit. A.28 din Anexa la O.U.G.

nr. 27/2006 privind salarizarea judecătorilor și procurorilor, cu începere de

la data de 01 august 2007, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii reclamanta a arătat că a fost numită în funcția de judecător stagiar la Judecătoria Hîrlău la data de 01 august 2007, la data încadrării în funcție având 4 ani și 10

luni vechime în magistratură, astfel: - 3 ani și 1 lună în calitate de avocat

în cadrul Baroului Neamț (1 septembrie 2002 - 1 octombrie 2005) și 1 an și 9

luni în calitate de auditor de justiție (1 octombrie 2005 - 30 iunie 2007) perioadă

care constituie vechime în magistratură

conform art. 17

alin. (3) și art. 86 din Legea

nr. 303/2004.

Cu

toate că reclamanta avea peste trei ani vechime în magistratură, prin ordinul

de salarizare contestat i s-a stabilit coeficientul de multiplicare 9,00 în loc

de 13,500.

Vechimea

în sine nu este contestată de pârât, însă interpretarea dată de Ministerul

Justiției pct. 3 din Nota de la finalul O.U.G. nr. 27/2006, este eronată.

Acest

coeficient de multiplicare nu este legal, contravenind dispozițiilor O.U.G. nr.

27/2006 care în Anexa 1 pct. 28 lit. a) stabilea un coeficient de multiplicare

13,500 pentru judecătorii cu trei ani vechime în magistratură fără a face

distincția între judecătorii stagiari și cei definitivi.

A considerat

reclamanta că acordarea coeficientului 13,500 nu este condiționată de

absolvirea examenului de definitivat și că nota de care se prevalează

Ministerul Justiției reprezintă o încălcare gravă a Legii nr. 24/2000 privind

tehnica legislativă, întrucât completează textul de lege, iar o atare notă nu

poate avea conținut normativ, nu poate dispune sau adăuga la textul normativ.

S-a

mai precizat că dacă se acceptă interpretarea Ministerului Justiției atunci

lit. A) pct. 28 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 devine inaplicabil, ori un text

de lege trebuie interpretat în sensul în care să fie aplicat, iar nu în sensul

în care devine inutil.

Ministerul

Justiției a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, pe motiv că nu se poate acorda coeficientul de multiplicare

13,500 unui judecător stagiar, acest coeficient de multiplicare fiind

reglementat doar pentru judecătorii definitivi.

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 3007 din 5 noiembrie 2008 a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta N.M.A.

A

anulat Ordinul ministrului justiției nr. 879 din 13 noiembrie 2007, în parte,

în ceea ce privește coeficientul de multiplicare.

A

obligat pârâtul să emită un ordin prin care să stabilească reclamantei,

începând cu data de 1 august 2007 indemnizația de încadrare lunară pe baza

coeficientului de multiplicare 13,500 prevăzut de pct. 28 lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006.

A

obligat pârâtul la cheltuieli de judecată către reclamantă în cuantum de 299,86

lei.

Pentru

a hotărî astfel această instanță a reținut că prevederile pct. 28 din Anexa nr.

1 din O.U.G. nr. 27/2006 stabilesc un indice de multiplicare 13,500 pentru

judecătorii și procurorii cu peste trei ani vechime în magistratură iar textul nu

face nici o distincție între judecătorii stagiari și cei definitivi și la o

astfel de distincție nu se poate ajunge nici prin coroborarea acestui articol

cu alte texte de lege.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției (actualmente

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești) criticând-o ca nelegală și

netemeinică.

Curtea,

analizând în prealabil regularitatea recursului constată că este inadmisibil.

În

conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea

și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal

din sistemul justiției „împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1)

se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru

hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile

pronunțate sunt irev

ocabile

".

Potrivit

dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse recursului „

hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile

prevăzute de hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională".

Din

interpretarea textului de lege menționat rezultă că hotărârile judecătorești

care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs. Or, prin

dispozițiile art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006, se stabilește o

procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce privește

judecarea plângerii formulate în materia drepturilor salariale din sistemul

justiției, legiuitorul înțelegând să atribuie caracter irevocabil hotărârii

judecătorești pronunțată în această materie.

Văzând și

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă

N.M.A., dovedită cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei, instanța, în temeiul

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul la plata cheltuielilor

în cuantum de 247,7 lei către intimata-reclamantă.

Pentru

argumentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază recursul formulat ca fiind

inadmisibil și îl va respinge ca atare

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 3007 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca inadmisibil.

Obligă recurentul la plata sumei de 247,7

lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

iunie 2009.