ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3670/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3670/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 269 din 12 iulie 2007 pronunțată în dosar nr. 85/95/2006, Tribunalul Gorj, a dispus recalificarea faptelor săvârșite de inculpații M.D.M., cetățean român, studii medii, fără ocupație, fără antecedente penale și M.I.S., cetățean român, studii medii, fără ocupație, fără antecedente penale din :

- art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; - art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; - art. 13 alin. (1) și alin. (4) din Legea 678/2001; - art. 329 C. pen.; - art. 25 raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 și art. 33 - 34 C. pen., în: - art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; - art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.; - art. 13 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.; - art. 329 C. pen.; - art. 25 raportat la art. 293 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen. și art. 41 - 42C. pen. și ale inculpatei C.G. - zisă „C." - cetățean român, studii mediii, fără ocupație, fără antecedente penale, din:

- art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; - art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; - art. 13 alin. (1) și alin. (4) din Legea 678/2001; -art. 329 C. pen.; - art. 25 raportat la art. 293 C. pen.; - art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu modificările sale ulterioare cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen. și art. 41 - 42 C. pen., în: art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; - art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.; - art. 13 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.; - art. 329 C. pen; - art. 25 raportat la art. 293 C. pen.; - art. 71 alin. (1) din Legea nr. 293/2002 cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. și art. 33 - 34 C. pen.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., au fost condamnați inculpații C.G., M.I.S. și M.D.M., la câte 5 ani închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. și art. 13 C. pen., au fost condamnați aceiași inculpații la câte 6 ani închisoare (câte 9 fapte materiale) și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. și art. 13 C. pen., au fost condamnați aceiași inculpați la 6 ani închisoare (câte 5 fapte materiale) și doi ani pedeapsă complementară a interzicerii dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 329 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen., aceiași inculpați au fost condamnați la câte 6 ani închisoare (14 fapte materiale) și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen., au fost condamnați aceiași inculpații la câte 2 ani închisoare (câte 14 fapte materiale).

În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, inculpata C.G. a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare (2 fapte materiale).

În baza art. 33 - 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpaților C.G., M.I.S. și inculpat M.D.M., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, inculpații urmând să execute fiecare o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a confiscat de la cei trei inculpați suma de 10.900 euro, în echivalent monedă românească, la cursul din data efectuării confiscării și a fost menținută măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor identificate ca fiind ale inculpaților, în condițiile art. 166 și urm. C. proc. pen. dispuse prin Ordonanța din 20 iunie 2006.

S-au respins, ca fiind neîntemeiate cererile pentru despăgubiri civile formulate de G.C.M., O.E.N., O.A.M. și au fost obligați inculpații la câte 1.000 RON, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut în esență că în perioada 2003 - 2005 inculpații M.I.S., M.D.M. și C.G. - zisă „C." s-au asociat în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, constând în aceea că au racolat, transportat și exploatat sexual în Italia un număr de circa 14 tinere majore și minore, obținând sume de bani pe care le-au folosit pentru achiziționarea unor bunuri în România.

Pe baza unei situații de fapt descrisă pe larg în considerentele hotărârii și confirmată de probele administrate în cauză, analizate amănunțit de instanță, s-a dispus condamnarea inculpaților în condițiile recalificării infracțiunilor reținute în sarcina acestora prin aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., respectiv legea penală mai favorabilă.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților instanța a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. orientându-se spre pedepse «are atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare să satisfacă scopurile prevăzute de art. 52 C. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei prima instanță a respins ca neîntemeiate cererile de despăgubiri formulate de G.C.M., O.N. și O.A.M. constând că acestea nu au fost dovedite.

Împotriva Sentinței penale pronunțate de prima instanță au declarat apel inculpații care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut că instanța de fond a fost sesizată cu mai multe fapte și părți vătămate, dintre care unele au devenit martori fiind citate în această calitate, deși în rechizitoriu au avut calitatea recunoscută de părți vătămate.

În condițiile în care unele părți vătămate au fost citate ca martori deși nu a existat o manifestare de voință a acestora în acest sens, s-a considerat de către apelanți că fondul cauzei nu ar fi fost rezolvat sub acest aspect, situație în care se impunea casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Hotărârea primei instanțe a fost criticată și pentru omisiunea precizării alineatelor din art. 329 C. pen. în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpaților, apreciindu-se de asemenea că s-ar fi justificat casarea cu trimitere spre rejudecare.

În fine, o a treia critică vizează greșita condamnare a inculpaților pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată deoarece, părțile vătămate audiate au declarat că au plecat de bună voie în Italia, nu s-a făcut dovada că ar fi fost amenințate de către inculpați, iar declarațiile anterioare făcute în fața autorităților române în sensul că au fost forțate să se prostitueze au fost determinate de promisiunea de a nu fi trimise în judecată pentru infracțiunea de fals privind identitatea.

Instanța de control judiciar, învestită cu soluționarea apelurilor constatând că inculpații nu au fost prezenți și nu au fost audiați nici la urmărirea penală și nici la instanța de fond, a dispus citarea acestora atât la domiciliile cunoscute cât și prin afișare la ușa consiliilor locale, cu mențiunea „prezentării în vederea audierii''.

Mai mult decât atât, instanța de apel a dispus emiterea mandatelor de aducere pentru inculpați, care însă nu au putut și executate, potrivit proceselor-verbale întocmite în cauză.

Prin Decizia penală nr. 11 din 13 martie 2008 Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați pe care i-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de apel și-a argumentat decizia în sensul că hotărârea primei instanțe, de condamnare a inculpaților a fost corectă, din materialul probator administrat în cauză rezultând fără dubii activitatea inculpaților de racolare și transportare a victimelor în Italia unde, prin amenințări și violențe au fost obligate să practice prostituția.

Referindu-se la declarațiile martorilor și ale părților vătămate făcute pe parcursul procesului penal, instanța de apel a concluzionat în sensul că susținerea apelurilor inculpaților referitor la presiunile exercitate asupra părților vătămate de către anchetatori pentru a declara că ar fi fost forțate să se prostitueze nu a fost confirmată, părțile vătămate, dar și martorii audiați în cauză menținându-și declarațiile date la urmărirea penală și în fața instanței de fond.

Cu privire la audierea unor părți vătămate în calitate de martori, aspect de asemenea criticat de către inculpați, instanța de apel a apreciat că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 82 C. pen. referitor la condițiile în care o persoană vătămată prin comiterea unei infracțiuni poate fi audiată ca martor.

În privința omisiunii instanței de fond de a preciza alin. art. 329 C. pen. în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpaților, Curtea de Apel a reținut că într-adevăr, prima instanță nu a făcut această mențiune, în cauză rezultând însă, conform stării de fapt corect reținută de instanța de fond, că sunt incidente dispozițiile art. 329 alin. (2) și (3) C. pen., pedepsele aplicate respectând limitele impuse de aceste dispoziții legale.

S-a mai constatat că individualizarea pedepselor aplicate inculpaților a fost corectă, instanța respectând criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. cărora le-a acordat eficiență, referindu-se în considerentele sentinței penale la circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor dar și la cele personale ale inculpaților, pe care le-a analizat.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către inculpații M.D.M., M.I.S. care au criticat hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 2, 4, 28 și 21 C. proc. pen. și au solicitat, în principal, restituirea cauzei la parchet pentru prezentarea materialului de urmărire penală.

Recurenții, prin apărător au arătat că la dosar există dovezi în sensul că nu s-au sustras urmăririi penale așa cum în mod greșit a reținut procurorul în rechizitoriu, că din anul 2000 s-au stabilit pe teritoriul Italiei, unde își au reședința, astfel că se impunea citarea lor la adresa din străinătate, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 254 alin. (1) C. proc. pen.

În consecință, s-a apreciat că au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la sesizarea instanței, consecința fiind sancțiunea nulității absolute care justifică restituirea cauzei la parchet.

Alte critici invocate de recurenți vizează nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la citarea unei părți vătămate în fața instanțelor, neaudierea tuturor părților vătămate în faza cercetării judecătorești, precum și judecarea cauzei în fond în ședință publică în condițiile în care părțile vătămate minore au fost audiate anterior în ședință nepublică.

S-a mai susținut că în condițiile în care nu au fost audiate toate părțile din proces, iar inculpații nu au dat declarații în cauză și nu le-a fost adusă la cunoștință învinuirea, instanțele au încălcat dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

Inculpații au solicitat într-un prim subsidiar casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în cazul în care Înalta Curte nu va primi această solicitare, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. au solicitat reducerea pedepselor aplicate pe care le consideră excesiv de mari și eventual aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs și inculpata C.G. care a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece în mod greșit a fost condamnată pentru fapte pe care nu le-a comis.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar în raport cu criticile invocate cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată, că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru considerentele care urmează a fi arătate.

Cu privire la recursurile inculpaților M.D.M., M.I.S.

Susținerea inculpaților în sensul că în cauză s-au încălcat dispozițiile legale privitoare la prezența materialului de urmărire penală, ceea ce ar atrage în opinia lor nelegala sesizare a instanței de apel și ar impune restituirea cauzei la parchet este infirmată de actele existente în dosar.

Din examinarea acestor acte rezultă că în cursul urmăririi penale s-au depus diligente din partea organului de urmărire penală pentru a se efectua potrivit art. 250 C. proc. pen. prezentarea materialului de urmărire penală inculpaților, sens în care au fost citați, însă aceștia nu s-au prezentat.

Potrivit declarației date de mama celor doi inculpați, aceștia erau plecați din țară de mai mulți ani, locuind în Italia la o adresă pe care nu a fost în măsură să o indice, venind în România pentru o scurtă perioadă de timp în 2005, mama inculpaților fiind mandatată să angajeze un apărător ales care să asigure reprezentarea acestora în proces.

În raport de aceste împrejurări procurorul a apreciat în mod corect că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 254 alin. (1) C. proc. pen. în sensul că inculpații s-au sustras de la urmărirea penală, prezentarea materialului de urmărire penală nefiind posibilă, astfel că întocmindu-se referatul potrivit art. 259 C. proc. pen. s-au menționat și împrejurările din care rezultă cauza acestei împiedicări.

Inculpații au nesocotit dispozițiile art. 177 alin. (3) C. proc. pen. în sensul că nu au încunoștințat organul de urmărire penală iar mai apoi nici instanța de judecată cu privire la schimbarea adresei la care urmează să fie citați, respectiv să le fie comunicate alte acte procedurale, astfel că în mod justificat s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 254 C. proc. pen.

Ca urmare nu se poate reține că s-au încălcat dispozițiile referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală care să implice o nelegală sesizare a instanței, sancționată cu nulitatea absolută, astfel că cererea inculpaților recurenți de a se restitui cauza la parchet nu poate fi primită.

În ceea ce privește critica referitoare la greșita citare a unor părți vătămate de către instanțe, prin încălcarea dispozițiilor care reglementează modul de citare prin afișare la sediul Consiliului local, împrejurare care ar impune în opinia recurentelor casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe este de arătat că potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen. „încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act".

Cum nulitatea relativă decurgând din neîndeplinirea procedurii de citare operează exclusiv în interesul părții în raport de care judecata s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor art. 291 alin. (1) C. proc. pen. rezultă că acest caz de casare poate fi invocat exclusiv de partea care a lipsit de la judecată ca urmare a neîndeplinirii procedurii de citare față de aceasta, în speță putând fi invocată doar de către părțile vătămate.

Pe de altă parte este de observat că în cauză instanțele au dispus citarea părților vătămate la domiciliile cunoscute, nu și la ușa Consiliilor locale, iar procedura de citare s-a efectuat în unele cazuri prin afișare la acele adrese, potrivit art. 179 alin. (4) C. proc. pen.

Așa fiind nici această critică invocată de recurenții inculpați nu este întemeiată ca de altfel nici cea referitoare la caracterul public al ședinței la judecarea în fond a cauzei, deși anterior audierea uneia dintre părțile vătămate minore a avut loc în ședință nepublică.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 678/2001 ședințele de judecată în cauzele privind infracțiunea de trafic de minori și de pornografie infantilă nu sunt publice însă, încălcarea acestor dispoziții atrage nulitatea relativă, care nu poate fi invocată decât de partea vătămată în interesul căreia legiuitorul a prevăzut lipsa de publicitate a ședinței de judecată.

Cum în cauză inculpații sunt cei care susțin încălcarea dispozițiilor respective, sancționată cu nulitatea relativă de către legiuitor, iar acestora nu li s-a cauzat vătămare prin publicitatea ședinței în care a avut loc judecata, motivul de casare invocat de aceștia apare ca fiind nefondat.

De altfel, în aplicarea dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. instanțele în mod constant au apreciat că dacă nulitatea absolută este prevăzută ca sancțiune pentru judecarea unei cauze penale cu încălcarea dispozițiilor privind publicitatea ședinței de judecată, această sancțiune nu se aplică atunci când, deși legea prevede că ședințele de judecată nu sunt publice, judecata are loc în ședință publică, sub sancțiunea nulității relative.

În fine, nici cea din urmă critică invocată în subsidiar de către recurenții inculpați M.D.M. și M.I.S., care vizează greșita individualizare a pedepselor aplicate, nu poate fi primită, în condițiile în care se constată, că la stabilirea și aplicarea pedepselor, instanțele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cărora le-au acordat eficiența cuvenită.

Astfel, având în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptelor, respectiv valorile sociale ocrotite de actele normative în temeiul cărora s-a dispus condamnarea, numărul mare al persoanelor traficate, vârsta acestora, dar și nivelul redus de instrucție, împrejurări de care inculpații au profitat, precum și circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv atitudinea procesuală a acestora, instanțele au dispus condamnarea la pedepse care să satisfacă, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, scopul prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.

Cu privire la recursul declarat de inculpata C.G. se constată, că susținerea acesteia în sensul că nu a participat la comiterea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, este contrazisă de probele administrate.

Astfel, părțile vătămate audiate în cauză au relatat pe larg împrejurările în care inculpata C.G. - cunoscută sub numele de C. - le-a cerut să se prostitueze, victimele fiind șantajate și amenințate cu violența, iar sumele de bani obținute erau însușite de către inculpată.

M.E.V., G.M.C., O.A.M., B.A.M., B.A.L. sunt victime ale traficului de persoane practicat de inculpată, care au dat declarații amănunțite despre modul în care inculpata C.G. acționa, începând cu racolarea, transportul în Italia a persoanelor respective, instruirea lor în vederea practicării prostituției în folosul inculpatei, care obținea importante sume de bani de pe urma acestor activități.

Totodată, părțile vătămate au relatat că inculpata le impunea să practice prostituția, amenințându-le că în caz contrar nu se vor mai putea întoarce în România, pașapoartele fiindu-le reținute de inculpată, care le solicita ca în cazul în care erau prinse de polițiștii italieni, să nu-și dezvăluie identitatea.

Declarațiile părților vătămate se coroborează cu cele ale martorilor, în parte și cu ale coinculpaților M.D.M. și M.I.S., precum și cu procesele-verbale de constatare, comunicările băncilor comerciale și adresele referitoare la tranzacțiile bancare ale inculpaților, fișele ieșirilor de la frontieră, procesele-verbale întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare, toate aceste probe făcând dovada dincolo de orice dubiu, a participării inculpatei C.G. la comiterea faptelor reținute în sarcina sa.

Așa fiind, cererea inculpatei recurente de a se dispune achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. nu poate fi primită.

Pentru considerentele arătate, și având în vedere că, nici din oficiu nu s-au constatat temeiuri care să ducă la casarea hotărârilor atacate, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, astfel că le va respinge ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.D.M., M.I.S. și C.G. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 13 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția minori și familie.

Obligă recurenta inculpată C.G. la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Obligă recurenții inculpați M.D.M., M.I.S. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 decembrie 2008.