ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4443/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 5 august 2005 sub nr. 1569 reclamanta SC A.T.T. SA Sighișoara a chemat în judecată pe pârâta G.C. pentru rezilierea contractului de vânzare cumpărare nr. 1080 din 18 ianuarie 2005 încheiat între reclamantă și pârâtă. La 16 septembrie 2005, reclamanta a depus o precizare de acțiune prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și nu rezilierea. Reclamanta a solicitat chemarea în judecată și a numiților F.I. și G.A.M. care au dobândit în temeiul art. 58 C. proc. civ., calitatea de intervenienți, arătând că aceștia au restituit la 20 și 21 iulie 2005 despăgubirile primite în cuantum de 147.416 lei, iar la 26 iulie 2005 au predat imobilele intervenienților.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta G.C. este titulara contractului de închiriere nr. 85 din 9 mai 1999 privind spațiul de locuit din Sighișoara, și că prin dispoziția nr. 551 din 24 iulie 2003 a Primăriei Sighișoara s-a dispus restituirea imobilului către F.I. și G.A.M., vânzarea fiind făcută nelegal, întrucât ambele părți aveau cunoștință de restituirea imobilului. La 2 aprilie 2006 intervenienții F.I., G.A.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Consiliul Local Sighișoara. Prin sentința civilă nr. 916 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, a fost admisă acțiunea precizată de reclamanta SC A.T.T. SA Sighișoara în contradictoriu cu pârâții G.C.

și G.I. și cererea de intervenție formulată de F.I. și G.A.M. și în consecință: a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1080 din 18 ianuarie 2005 încheiat între pârâții G.C. și G.I. cu privire la locuința situată în Sighișoara. A respins cererea de chemare în judecată față de pârâtul Statul Român reprezentat de Consiliul Local Sighișoara. A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții G.C. și G.I. și a obligat reclamanta să restituie pârâților reconvenționali prețul plătit acestora pentru locuința cumpărată, actualizat cu rata inflației, până la data plății. A obligat pe intervenientele F.I. și G.A.M. să plătească reclamanților – reconvenționali G.C.

și G.I. suma de 27.717 lei, reprezentând sporul de valoare adus locuinței stabilit prin raportul de expertiză. A respins petitul din acțiunea reconvențională privind dreptul de retenție asupra locuinței. A respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș. Pârâții G.C. și G.I. au fost obligați să plătească intervenienților suma de 500 lei cheltuieli de judecată și pe intervenienți la 1200 lei către G.C. și G.I. cu același titlu. A compensat cheltuielile de judecată, astfel încât a obligat pe interveniente să plătească numiților G.C. și G.I. suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că între reclamantă și pârâții G.C.

și G.I. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1080 din 18 ianuarie 2005 privind imobilul situat în Sighișoara, deși prin dispoziția nr. 551 din 24 iulie 2003 emisă de Primarul Municipiului Sighișoara s-a dispus restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 în favoarea intervenientelor F.I. și G.A.M. Așadar, reclamanta a înstrăinat imobilul proprietatea altuia ceea ce atrage nulitatea contractului. În ceea ce privește acțiunea reconvențională formulată de pârâții G., prima instanță a constatat că, SC. A.T.T. SA a înstrăinat imobilul în litigiu reclamanților reconvenționali încasând un avans de 31.995.035 lei, rămânând o diferență de plată de 74.000.000 lei vechi, reeșalonată pe 15 ani, cu dobânda aferentă, fiind vorba de o vânzare în rate a imobilului.

În această situație, unitatea vânzătoare urmează a restitui prețul plătit de chiriași, actualizat cu rata inflației, în caz contrar aflându-ne în prezența unei îmbogățiri fără justă cauză. A mai reținut prima instanță că, vânzarea s-a făcut în baza Legii nr. 112/1995 la care se referă dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 48 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, sporul de valoare fiind de 27.717 lei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta – pârâtă reconvențională SC A.T.T. SA Sighișoara, pârâții – reclamanți reconvenționali G.C. și G.I. și intervenientele F.I. și G.A.M. Reclamanta SC A.T.T.

SA Sighișoara a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii față de aceasta, ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, a cererii având ca obiect restituirea prețului actualizat al locuinței către pârâții – cumpărători, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, această obligație revine Ministerului Finanțelor Publice. Pârâții – reconvenționali G.C. și G.I. au solicitat schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, însă sub aspectul obligării unității vânzătoare la restituirea sumei de 93.360,50 lei, reprezentând prețul de piață al imobilului, invocând în acest sens dispozițiile art. 50 alin. (2) 1 din Legea nr. 10/2001, art. 7 introdus prin Legea nr. 1/2009.

A mai solicitat și instituirea unui drept de retenție până la achitarea de către interveniente a sumei stabilite cu titlu de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului. La rândul lor, intervenientele au solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul constatării trecerii imobilului în proprietatea statului fără titlu, cu consecința obligării Statului Român sau a unității deținătoare la plata pretinselor investiții făcute de pârâții G., invocând sub acest aspect faptul că imobilul a avut destinația de locuință a familiei lor, fiind exceptat de la naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950. Sub același aspect, au susținut că obligația de dezdăunare a fost greșit stabilită în sarcina lor, întrucât Legea nr. 1/2009 se aplică numai raporturilor juridice născute după intrarea în vigoare a acestei legi, astfel că plata trebuia făcută de Statul Român.

În fine, intervenienții au mai solicitat obligarea SC A.T.T. SA Sighișoara și a Consiliului Local Sighișoara la plata despăgubirilor față de pârâții – cumpărători reprezentând contravaloarea cheltuielilor și prețul muncii pentru lucrările ce nu pot fi ridicate, invocând sub acest aspect dispozițiile art. 494 C. civ. și reaua lor credință, întrucât au efectuat investițiile după data de 20 ianuarie 2005. Au mai susținut că, imobilul în litigiu este înscris în lista monumentelor istorice, însă lucrările au fost executate cu încălcarea Legii nr. 422/2001, astfel că se impunea readucerea acestora în starea inițială. În plus, expertul tehnic desemnat în cauză pentru evaluarea investițiilor nu este specialist în monumente istorice.

Prin decizia civilă nr. 27/A din 17 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâții G.C. și G.I. și de intervenientele F.I. și G.A.M. împotriva sentinței civile nr. 916 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Mureș. A admis apelul declarat de pârâta reconvențională SC A.T.T. SA Sighișoara împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul obligării pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea către pârâții – reconvenționali G.C. și G.I. a prețului plătit de acestea pentru imobilul în litigiu. A schimbat dispoziția privind stabilirea aceleiași obligații de restituire în sarcina SC A.T.T.

SA Sighișoara. A menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (1) de Legea nr. 10/2001, chiriașii au dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință pentru îmbunătățirile necesare și utile. Fiind vorba de o normă cu caracter special, nu se mai impune examinarea bunei sau relei credințe în raport cu dispozițiile art. 494 C. civ. Nici pretinsa încălcare a dispozițiilor privind Legea monumentelor istorice invocată de F.I. și G.A.M. nu este de natură a exclude aplicarea normei legale, întrucât s-a stabilit prin expertiza tehnică efectuată în cauză, că lucrările efectuate au constat în tencuieli, zugrăveli, placaj din faianță, pardoseli, instalații sanitare, electrice, de canalizare, și gaz.

S-a constatat de asemenea că imobilul în litigiu nu a pierdut din valoare, din contră a fost conservat și i-a fost oprită degradarea. Cât despre obligația de despăgubiri stabilită în sarcina lor, curtea a reținut că a fost corect stabilită, deoarece la data pronunțării erau în vigoare dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 44 din Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009. În ceea ce privește solicitarea pârâților G.C. și G.I. de a le fi restituit prețul de piață al imobilului, conform prevederilor art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, introduse prin art. 5 pct. 18 din Legea nr. 1/2009, curtea a constatat că aceste dispoziții nu sunt incidente întrucât imobilul a fost înstrăinat la data de 18 ianuarie 2005, după ce anterior prin dispoziția nr. 551 din 24 iulie 2003 emisă de Primarul Municipiului Sighișoara imobilul a fost restituit în natură intervenienților.

Referitor la apelul declarat de SC A.T.T. SA Sighișoara, curtea a reținut că, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 restituirea prețului actualizat, plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești plata se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâții G.C. și G.I., intervenientele F.I. și G.A.M. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș.

Dezvoltând criticile de nelegalitate, pârâții G. au invocat faptul că, în mod greșit a fost admis capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu, întrucât au fost de bună credință dat fiind că antecesorii foștilor proprietari au cerut despăgubiri și nu restituirea în natură a imobilului. O altă critică se referă la faptul că nici prima instanță și nici instanța de apel nu au precizat suma ce urmează a fi restituită și care reprezintă prețul imobilului la data achiziționării acestuia, actualizat la valoarea de piață conform art. 50 1 din Legea nr. 10/2001. Intervenienții F.I. și G.A.M. au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora a invocat următoarele critici: La termenul de judecată din data de 3 martie 2008, prima zi de înfățișare, și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat să se constate că imobilul situat în Sighișoara, c.f. nr. 2164 Sighișoara a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil. Instanța de fond nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra acestei cereri și fără administrarea vreunei probe a apreciat în considerentele hotărârii că imobilul a fost preluat cu titlu valabil. Instanța de apel nu a soluționat motivul de apel formulat cu privire la acest aspect. În considerentele sentinței civile a Tribunalului Mureș se reține la pag. 5 alin. (9) că, cererea de chemare în judecată a Statului Român, reprezentat de Consiliul Local Sighișoara va fi admisă, dar în aceleași considerente, la aceeași pagină, alin. 12 se reține că „față de această situație va fi respinsă cererea întrucât beneficiar al contravalorii apartamentului va fi SC A.T.T.

SA Sighișoara”. În baza considerentelor de admitere a acestei cereri prin dispozitiv se respinge cererea în judecată față de pârâtul Statul Român. Tot în cadrul acestui motiv de recurs ambele instanțe nu au arătat în considerente care au fost motivele de fapt și de drept pentru care au respins apărările formulate. Motivarea generică, lapidară, formală, fără referiri concrete la apărările formulate în fond și în apel, nu constituie o motivare a hotărârii încălcând dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Imobilul fiind trecut fără titlu la stat în temeiul dispozițiilor art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, obligația de despăgubire a chiriașilor revine statului sau unității deținătoare.

Dispozițiile Legii nr. 1/2009 pentru modificarea Legii nr. 10/2001 privind obligația de dezdăunare a chiriașilor nu retroactivează și au aplicabilitate numai cu privire la raporturile juridice născute după intrarea în vigoare a acestui ultim act normativ. Așa fiind, recurentele – interveniente au susținut că obligarea lor la plata despăgubirilor pentru așa – zise „necesare și utile” hotărârea este ilegală. Investițiile trebuiau făcute cu respectarea art. 22, art. 24 și art. 55 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, pe bază de proiect de specialitate, cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor și sub inspecția și controlul acestuia, cu angajarea unei firme de construcții specializată și autorizată de același minister.

Din raportul de expertiză, pagina 3 „constatări” rezultă că s-au făcut lucrări ce au constat în „transformarea bucătăriei în dormitor și a cămării în bucătărie, transformarea WC – ului în baie, prin recompartimentare, modificări instalații, dotări cu obiecte sanitare, pardoseli gresie și placaj faianță, montare ușă metalică la intrarea în locuință, pardoseală gresii și faianță în hol, montat convectori…”. Toate aceste lucrări au condus la alterarea monumentului istoric, fapt ce necesită costuri pentru readucerea sa în starea anterioară, ambele hotărâri încălcând ordinea de drept. La data de 20 ianuarie 2005, atât SC A.T.T. SA Sighișoara cât și intimații G.I. și C. au luat la cunoștință de actul Primăriei Sighișoara prin care se dispunea sistarea vânzării imobilului în litigiu și cu toate acestea intimații – pârâți au făcut lucrările ilegal, fiind constructori de rea credință.

Nefiind lucrări efectuate în calitatea lor de chiriași ai unui imobil naționalizat este ilegală acordarea protecției instituită de art. 48 din Legea nr. 10/2001, în favoarea chiriașilor care cu bună credință au efectuat lucrările la imobil. În temeiul art. 494 C. civ., intimații au obligația să ridice lucrările pe cheltuiala lor, neputând beneficia de sporul de valoare. Au mai susținut că, raportul de expertiză efectuat în cauză este lovit de nulitate absolută acesta fiind făcut în lipsa lor și pentru faptul că, pe fond, nu au fost soluționate obiecțiunile la raport, acestea fiind comunicate expertului.

Față de cele expuse, intervenientele – recurente au solicitat admiterea recursului în sensul modificării în parte a hotărârilor recurate în sensul respingerii ca nefondată a cererii reconvenționale sau în sensul modificării în parte a hotărârii și a obligării Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș în solidar cu SC A.T.T. SA Sighișoara a Consiliului Local Sighișoara la plata despăgubirilor față de pârâții-reclamanți G. Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș a criticat hotărârea ca fiind nelegală întrucât nu are calitatea procesuală pasivă în cauză, nefiind incidente dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fiind doar constatată obligația la efectuarea plăților din fondul extrabugetar constituit, în raport de dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, și ca atare nu poate fi parte în proces.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză de către pârâții – reconvenționali G.I. și G.C., de intervenienții F.I. și G.A.M. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș sunt întemeiate urmând a fi admise pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Critica pârâților – reconvenționali G.I. și G.C. referitoare la faptul că instanța de fond cât și cea de apel nu s-a pronunțat cu privire la suma ce trebuie să fie restituită, drept preț al cumpărării imobilului în litigiu este întemeiată. Din dispozitivul sentinței civile nr. 916 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș rezultă că „obligă reclamanta pârâtă reconvențională SC.

A.T.T. SA Sighișoara să restituie către G.C. și G.I. prețul plătit acestora pentru locuința cumpărată, actualizat cu rata inflației la data plății”. Această cerere a fost invocată și în apel, iar instanța nu s-a pronunțat, fiind obligat Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului. Critica vizând buna lor credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu a fost invocată în apel, astfel încât nu poate fi analizată în recurs. În ceea ce privește recursul formulat de intervenienți F.I. și G.A.M., urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Instanța de apel are obligația de a examina și de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel, în concret, asupra tuturor aspectelor care formează obiectul pricinii, astfel încât instanța superioară să aibă posibilitatea de a controla judecata primelor instanțe.

În speță, instanța de apel nu s-a pronunțat motivului de apel, vizând nepronunțarea primei instanțe asupra capătului de cerere privind constatarea că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român, fără titlu valabil. În virtutea rolului activ și pentru aflarea adevărului în cauza dedusă judecății, instanța de apel avea obligația să stabilească pe bază de probe dacă imobilul în litigiu este înscris în lista monumentelor istorice, dacă lucrările efectuate au fost „necesare și utile”, dacă au fost respectate prevederile art. 22, art. 24, art. 25 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, dacă a existat un proiect de specialitate, dacă a existat avizul ministerului de resort, dacă lucrările au fost efectuate de către o firmă de specialitate autorizată de același minister.

După administrarea acestor probe, instanța va putea aprecia dacă pârâții reconvenționali au fost sau nu constructori de bună credință și dacă sunt aplicabile dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Dat fiind că prin hotărârea primei instanțe a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și ca o consecință acțiunea a fost respinsă față de această entitate, în considerentele sentinței s-a reținut că cererea de chemare în judecată a Statului Român va fi admisă. Or, intervenientele prin apelul declarat au criticat acest aspect iar instanța de apel nu s-a pronunțat. Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și acesta va fi admis întrucât, din dispozitivul deciziei instanței de apel nu rezultă dacă acțiunea a fost admisă în contradictoriu și cu această parte și dacă are calitate procesuală în raport cu excepția lipsei calității procesuale constatată de prima instanță.

Față de cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și art. 313 din același cod, Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâții G.I. și G.C., de intervenientele F.I. și G.A.M. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 27 A din 17 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș. Va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții G.C., G.I. și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI MUREȘ și intervenientele F.I. și G.A.M. împotriva deciziei civile nr. 27/A din 17 martie 2010 a Curții de Apel Tg-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.