ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4443/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4443/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 5 august

2005 sub nr. 1569 reclamanta SC A.T.T. SA Sighișoara a chemat în judecată pe

pârâta G.C. pentru rezilierea contractului de vânzare cumpărare nr. 1080 din 18

ianuarie 2005 încheiat între reclamantă și pârâtă.

La 16 septembrie

2005, reclamanta a depus o precizare de acțiune prin care a solicitat

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și nu

rezilierea.

Reclamanta a

solicitat chemarea în judecată și a numiților F.I. și G.A.M. care au dobândit

în temeiul art. 58 C. proc. civ., calitatea de intervenienți, arătând că

aceștia au restituit la 20 și 21 iulie 2005 despăgubirile primite în cuantum de

147.416 lei, iar la 26 iulie 2005 au predat imobilele intervenienților.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta G.C. este titulara contractului de

închiriere nr. 85 din 9 mai 1999 privind spațiul de locuit din Sighișoara, și

că prin dispoziția nr. 551 din 24 iulie 2003 a Primăriei Sighișoara s-a dispus restituirea imobilului către F.I. și G.A.M., vânzarea fiind făcută nelegal,

întrucât ambele părți aveau cunoștință de restituirea imobilului.

La 2 aprilie 2006

intervenienții F.I., G.A.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice – Consiliul Local Sighișoara.

Prin sentința civilă

nr. 916 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, a fost

admisă acțiunea precizată de reclamanta SC A.T.T. SA Sighișoara în

contradictoriu cu pârâții G.C. și G.I. și cererea de intervenție formulată de F.I.

și G.A.M. și în consecință: a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

nr. 1080 din 18 ianuarie 2005 încheiat între pârâții G.C. și G.I. cu privire la

locuința situată în Sighișoara.

A respins cererea de

chemare în judecată față de pârâtul Statul Român reprezentat de Consiliul Local

Sighișoara.

A admis în parte

cererea reconvențională formulată de pârâții G.C. și G.I. și a obligat

reclamanta să restituie pârâților reconvenționali prețul plătit acestora pentru

locuința cumpărată, actualizat cu rata inflației, până la data plății.

A obligat pe

intervenientele F.I. și G.A.M. să plătească reclamanților – reconvenționali G.C.

și G.I. suma de 27.717 lei, reprezentând sporul de valoare adus locuinței

stabilit prin raportul de expertiză.

A respins petitul din

acțiunea reconvențională privind dreptul de retenție asupra locuinței.

A respins acțiunea

față de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mureș.

Pârâții G.C. și G.I.

au fost obligați să plătească intervenienților suma de 500 lei cheltuieli de

judecată și pe intervenienți la 1200 lei către G.C. și G.I. cu același titlu.

A compensat

cheltuielile de judecată, astfel încât a obligat pe interveniente să plătească

numiților G.C. și G.I. suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că între reclamantă și pârâții G.C.

și G.I. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1080 din 18

ianuarie 2005 privind imobilul situat în Sighișoara, deși prin dispoziția nr.

551 din 24 iulie 2003 emisă de Primarul Municipiului Sighișoara s-a dispus

restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 în favoarea

intervenientelor F.I. și G.A.M.

Așadar, reclamanta a

înstrăinat imobilul proprietatea altuia ceea ce atrage nulitatea contractului.

În ceea ce privește

acțiunea reconvențională formulată de pârâții G., prima instanță a constatat

că, SC. A.T.T. SA a înstrăinat imobilul în litigiu reclamanților

reconvenționali încasând un avans de 31.995.035 lei, rămânând o diferență de

plată de 74.000.000 lei vechi, reeșalonată pe 15 ani, cu dobânda aferentă,

fiind vorba de o vânzare în rate a imobilului.

În această situație,

unitatea vânzătoare urmează a restitui prețul plătit de chiriași, actualizat cu

rata inflației, în caz contrar aflându-ne în prezența unei îmbogățiri fără

justă cauză.

A mai reținut prima

instanță că, vânzarea s-a făcut în baza Legii nr. 112/1995 la care se referă

dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, făcându-se aplicarea

dispozițiilor art. 48 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, sporul de valoare fiind

de 27.717 lei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanta – pârâtă reconvențională SC A.T.T. SA

Sighișoara, pârâții – reclamanți reconvenționali G.C. și G.I. și

intervenientele F.I. și G.A.M.

Reclamanta SC A.T.T.

SA Sighișoara a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii

față de aceasta, ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale

pasive, a cererii având ca obiect restituirea prețului actualizat al locuinței

către pârâții – cumpărători, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 50 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, această obligație revine Ministerului Finanțelor

Publice.

Pârâții –

reconvenționali G.C. și G.I. au solicitat schimbarea în parte a hotărârii

primei instanțe, însă sub aspectul obligării unității vânzătoare la restituirea

sumei de 93.360,50 lei, reprezentând prețul de piață al imobilului, invocând în

acest sens dispozițiile art. 50 alin. (2)

1

din Legea nr. 10/2001,

art. 7 introdus prin Legea nr. 1/2009.

A mai solicitat și

instituirea unui drept de retenție până la achitarea de către interveniente a

sumei stabilite cu titlu de despăgubiri pentru sporul de valoare adus

imobilului.

La rândul lor,

intervenientele au solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul

constatării trecerii imobilului în proprietatea statului fără titlu, cu

consecința obligării Statului Român sau a unității deținătoare la plata

pretinselor investiții făcute de pârâții G., invocând sub acest aspect faptul

că imobilul a avut destinația de locuință a familiei lor, fiind exceptat de la

naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950.

Sub același aspect,

au susținut că obligația de dezdăunare a fost greșit stabilită în sarcina lor,

întrucât Legea nr. 1/2009 se aplică numai raporturilor juridice născute după

intrarea în vigoare a acestei legi, astfel că plata trebuia făcută de Statul

Român.

În fine,

intervenienții au mai solicitat obligarea SC A.T.T. SA Sighișoara și a

Consiliului Local Sighișoara la plata despăgubirilor față de pârâții –

cumpărători reprezentând contravaloarea cheltuielilor și prețul muncii pentru

lucrările ce nu pot fi ridicate, invocând sub acest aspect dispozițiile art.

494 C. civ. și reaua lor credință, întrucât au efectuat investițiile după data

de 20 ianuarie 2005.

Au mai susținut că,

imobilul în litigiu este înscris în lista monumentelor istorice, însă lucrările

au fost executate cu încălcarea Legii nr. 422/2001, astfel că se impunea

readucerea acestora în starea inițială.

În plus, expertul

tehnic desemnat în cauză pentru evaluarea investițiilor nu este specialist în

monumente istorice.

Prin decizia civilă

nr. 27/A din 17 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, au fost

respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâții G.C. și G.I. și de

intervenientele F.I. și G.A.M. împotriva sentinței civile nr. 916 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Mureș.

A admis apelul

declarat de pârâta reconvențională SC A.T.T. SA Sighișoara împotriva aceleiași sentințe,

pe care a schimbat-o în parte, în sensul obligării pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice la restituirea către pârâții – reconvenționali G.C. și G.I.

a prețului plătit de acestea pentru imobilul în litigiu.

A schimbat dispoziția

privind stabilirea aceleiași obligații de restituire în sarcina SC A.T.T. SA

Sighișoara.

A menținut restul

dispozițiilor hotărârii atacate.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 48 alin. (1) de Legea nr. 10/2001, chiriașii au dreptul la

despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință pentru

îmbunătățirile necesare și utile.

Fiind vorba de o

normă cu caracter special, nu se mai impune examinarea bunei sau relei credințe

în raport cu dispozițiile art. 494 C. civ.

Nici pretinsa

încălcare a dispozițiilor privind Legea monumentelor istorice invocată de F.I.

și G.A.M. nu este de natură a exclude aplicarea normei legale, întrucât s-a

stabilit prin expertiza tehnică efectuată în cauză, că lucrările efectuate au

constat în tencuieli, zugrăveli, placaj din faianță, pardoseli, instalații

sanitare, electrice, de canalizare, și gaz.

S-a constatat de

asemenea că imobilul în litigiu nu a pierdut din valoare, din contră a fost

conservat și i-a fost oprită degradarea.

Cât despre obligația

de despăgubiri stabilită în sarcina lor, curtea a reținut că a fost corect

stabilită, deoarece la data pronunțării erau în vigoare dispozițiile art. 48

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. I pct.

44 din Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009.

În ceea ce privește

solicitarea pârâților G.C. și G.I. de a le fi restituit prețul de piață al

imobilului, conform prevederilor art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, introduse

prin art. 5 pct. 18 din Legea nr. 1/2009, curtea a constatat că aceste

dispoziții nu sunt incidente întrucât imobilul a fost înstrăinat la data de 18

ianuarie 2005, după ce anterior prin dispoziția nr. 551 din 24 iulie 2003 emisă

de Primarul Municipiului Sighișoara imobilul a fost restituit în natură

intervenienților.

Referitor la apelul

declarat de SC A.T.T. SA Sighișoara, curtea a reținut că, potrivit art. 50

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 restituirea prețului actualizat, plătit de

chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea Legii

nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești plata se face de

către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în

temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs pârâții G.C. și G.I., intervenientele F.I. și G.A.M.

și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a

Finanțelor Publice Mureș.

Dezvoltând criticile de

nelegalitate, pârâții G. au invocat faptul că, în mod greșit a fost admis

capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

a imobilului în litigiu, întrucât au fost de bună credință dat fiind că

antecesorii foștilor proprietari au cerut despăgubiri și nu restituirea în

natură a imobilului.

O altă critică se

referă la faptul că nici prima instanță și nici instanța de apel nu au precizat

suma ce urmează a fi restituită și care reprezintă prețul imobilului la data

achiziționării acestuia, actualizat la valoarea de piață conform art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Intervenienții F.I.

și G.A.M. au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9

C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a invocat următoarele critici:

La termenul de judecată

din data de 3 martie 2008, prima zi de înfățișare, și-au precizat acțiunea în

sensul că au solicitat să se constate că imobilul situat în Sighișoara, c.f.

nr. 2164 Sighișoara a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil.

Instanța de fond nu

s-a pronunțat prin dispozitiv asupra acestei cereri și fără administrarea

vreunei probe a apreciat în considerentele hotărârii că imobilul a fost preluat

cu titlu valabil.

Instanța de apel nu a

soluționat motivul de apel formulat cu privire la acest aspect.

În considerentele sentinței

civile a Tribunalului Mureș se reține la pag. 5 alin. (9) că, cererea de

chemare în judecată a Statului Român, reprezentat de Consiliul Local Sighișoara

va fi admisă, dar în aceleași considerente, la aceeași pagină, alin. 12 se

reține că „față de această situație va fi respinsă cererea întrucât beneficiar

al contravalorii apartamentului va fi SC A.T.T. SA Sighișoara”.

În baza

considerentelor de admitere a acestei cereri prin dispozitiv se respinge

cererea în judecată față de pârâtul Statul Român.

Tot în cadrul acestui

motiv de recurs ambele instanțe nu au arătat în considerente care au fost

motivele de fapt și de drept pentru care au respins apărările formulate.

Motivarea generică,

lapidară, formală, fără referiri concrete la apărările formulate în fond și în

apel, nu constituie o motivare a hotărârii încălcând dispozițiile art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Imobilul fiind trecut

fără titlu la stat în temeiul dispozițiilor art. 48 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, republicată, obligația de despăgubire a chiriașilor revine statului

sau unității deținătoare.

Dispozițiile Legii

nr. 1/2009 pentru modificarea Legii nr. 10/2001 privind obligația de dezdăunare

a chiriașilor nu retroactivează și au aplicabilitate numai cu privire la

raporturile juridice născute după intrarea în vigoare a acestui ultim act

normativ.

Așa fiind,

recurentele – interveniente au susținut că obligarea lor la plata

despăgubirilor pentru așa – zise „necesare și utile” hotărârea este ilegală.

Investițiile trebuiau

făcute cu respectarea art. 22, art. 24 și art. 55 din Legea nr. 422/2001

privind protejarea monumentelor istorice, pe bază de proiect de specialitate,

cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor și sub inspecția și controlul

acestuia, cu angajarea unei firme de construcții specializată și autorizată de

același minister.

Din raportul de

expertiză, pagina 3 „constatări” rezultă că s-au făcut lucrări ce au constat în

„transformarea bucătăriei în dormitor și a cămării în bucătărie, transformarea

WC – ului în baie, prin recompartimentare, modificări instalații, dotări cu

obiecte sanitare, pardoseli gresie și placaj faianță, montare ușă metalică la

intrarea în locuință, pardoseală gresii și faianță în hol, montat convectori…”.

Toate aceste lucrări

au condus la alterarea monumentului istoric, fapt ce necesită costuri pentru

readucerea sa în starea anterioară, ambele hotărâri încălcând ordinea de drept.

La data de 20

ianuarie 2005, atât SC A.T.T. SA Sighișoara cât și intimații G.I. și C. au luat

la cunoștință de actul Primăriei Sighișoara prin care se dispunea sistarea

vânzării imobilului în litigiu și cu toate acestea intimații – pârâți au făcut

lucrările ilegal, fiind constructori de rea credință.

Nefiind lucrări

efectuate în calitatea lor de chiriași ai unui imobil naționalizat este ilegală

acordarea protecției instituită de art. 48 din Legea nr. 10/2001, în favoarea

chiriașilor care cu bună credință au efectuat lucrările la imobil.

În temeiul art. 494 C.

civ., intimații au obligația să ridice lucrările pe cheltuiala lor, neputând

beneficia de sporul de valoare.

Au mai susținut că,

raportul de expertiză efectuat în cauză este lovit de nulitate absolută acesta

fiind făcut în lipsa lor și pentru faptul că, pe fond, nu au fost soluționate

obiecțiunile la raport, acestea fiind comunicate expertului.

Față de cele expuse,

intervenientele – recurente au solicitat admiterea recursului în sensul

modificării în parte a hotărârilor recurate în sensul respingerii ca nefondată

a cererii reconvenționale sau în sensul modificării în parte a hotărârii și a

obligării Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală

a Finanțelor Publice Mureș în solidar cu SC A.T.T. SA Sighișoara a Consiliului

Local Sighișoara la plata despăgubirilor față de pârâții-reclamanți G.

Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș a

criticat hotărârea ca fiind nelegală întrucât nu are calitatea procesuală

pasivă în cauză, nefiind incidente dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, fiind doar constatată obligația la efectuarea plăților din fondul

extrabugetar constituit, în raport de dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, republicată, și ca atare nu poate fi parte în proces.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată

că recursurile declarate în cauză de către pârâții – reconvenționali G.I. și G.C.,

de intervenienții F.I. și G.A.M. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș sunt întemeiate urmând a

fi admise pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Critica pârâților –

reconvenționali G.I. și G.C. referitoare la faptul că instanța de fond cât și

cea de apel nu s-a pronunțat cu privire la suma ce trebuie să fie restituită,

drept preț al cumpărării imobilului în litigiu este întemeiată.

Din dispozitivul

sentinței civile nr. 916 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș

rezultă că „obligă reclamanta pârâtă reconvențională SC. A.T.T. SA Sighișoara

să restituie către G.C. și G.I. prețul plătit acestora pentru locuința

cumpărată, actualizat cu rata inflației la data plății”.

Această cerere a fost

invocată și în apel, iar instanța nu s-a pronunțat, fiind obligat Ministerul

Finanțelor Publice la restituirea prețului.

Critica vizând buna

lor credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu a fost invocată

în apel, astfel încât nu poate fi analizată în recurs.

În ceea ce privește

recursul formulat de intervenienți F.I. și G.A.M., urmează a fi admis pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Instanța de apel are

obligația de a examina și de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel, în

concret, asupra tuturor aspectelor care formează obiectul pricinii, astfel

încât instanța superioară să aibă posibilitatea de a controla judecata primelor

instanțe.

În speță, instanța de

apel nu s-a pronunțat motivului de apel, vizând nepronunțarea primei instanțe

asupra capătului de cerere privind constatarea că imobilul în litigiu a trecut în

proprietatea Statului Român, fără titlu valabil.

În virtutea rolului

activ și pentru aflarea adevărului în cauza dedusă judecății, instanța de apel

avea obligația să stabilească pe bază de probe dacă imobilul în litigiu este

înscris în lista monumentelor istorice, dacă lucrările efectuate au fost „necesare

și utile”, dacă au fost respectate prevederile art. 22, art. 24, art. 25 din

Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, dacă a existat un

proiect de specialitate, dacă a existat avizul ministerului de resort, dacă

lucrările au fost efectuate de către o firmă de specialitate autorizată de

același minister.

După administrarea

acestor probe, instanța va putea aprecia dacă pârâții reconvenționali au fost

sau nu constructori de bună credință și dacă sunt aplicabile dispozițiile art.

48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Dat fiind că prin

hotărârea primei instanțe a fost admisă excepția lipsei calității procesuale

pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și ca o consecință

acțiunea a fost respinsă față de această entitate, în considerentele sentinței

s-a reținut că cererea de chemare în judecată a Statului Român va fi admisă.

Or, intervenientele

prin apelul declarat au criticat acest aspect iar instanța de apel nu s-a

pronunțat.

Referitor la recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice și acesta va fi admis întrucât, din

dispozitivul deciziei instanței de apel nu rezultă dacă acțiunea a fost admisă

în contradictoriu și cu această parte și dacă are calitate procesuală în raport

cu excepția lipsei calității procesuale constatată de prima instanță.

Față de cele expuse,

în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și art. 313 din același cod,

Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâții G.I. și G.C., de

intervenientele F.I. și G.A.M. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice împotriva deciziei civile nr. 27 A din 17 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

Va casa decizia

atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâții G.C., G.I. și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR

PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI MUREȘ și

intervenientele F.I. și G.A.M. împotriva deciziei civile nr. 27/A din 17 martie

2010 a Curții de Apel Tg-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 mai 2011.