ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2488/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 1566/2005, reclamanta SC A. SA Arad a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Concurenței, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Finanțelor Publice, anularea Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței. În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că prin decizia atacată a fost interzis, în mod nelegal, ajutorul de stat pentru restructurare și facilitățile oferite prin H.G. nr. 874/2000 și Legea nr. 137/2002, de care reclamanta a beneficiat. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 137/2002 și O.U.G.

nr. 26/2005. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2007 a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 512/2004 al Președintelui Consiliului Concurenței, excepție invocată de reclamantă. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 655 din 28 februarie 2007 - Dosar nr. 1566/2/2005, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență că anularea datoriilor către bugetul de stat, respectiv a penalităților și majorărilor de întârziere, prin H.G. nr. 874/2000, reprezintă un ajutor de stat în sensul art. 2 din Legea nr. 143/1999, care a adus reclamantei un beneficiu economic, întrucât dobânzile și penalitățile nu au mai curs de la data anulării debitelor.

Cu privire la înlesnirile la privatizare aplicate conform Legii nr. 137/2002, s-a constatat că acestea se încadrează în dispozițiile Legii nr. 143/1999, fiind scutiri de la plata datoriilor la bugetul de stat și de la plata unor furnizori și care îndeplineau în parte criteriile legale de acordare. Împotriva acestei hotărâri și a Încheierii din 23 ianuarie 2007 au declarat recurs reclamanta și intervenienta, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs admis prin Decizia nr. 639 din 19 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

S-a reținut că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra celei de a II-a acțiuni principale introdusă de reclamantă, precum și asupra cererii de intervenție accesorie și că aceasta nu a examinat apărări formulate de reclamantă și intervenientă, între care excepția necompetenței materiale a Consiliului Concurenței de a anula înlesnirile la plată acordate prin hotărâre de guvern sau în baza unei legi organice. Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu a atacat cu recurs sentința pronunțată în primul ciclu procesual, prin care s-a reținut calitatea procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei s-a reținut că anularea datoriilor către bugetul de stat, respectiv a penalităților și majorărilor de întârziere prin H.G. nr. 874/2000 reprezintă un ajutor de stat în sensul art. 2 din Legea nr. 143/1999, care a creat reclamantei un beneficiu economic, întrucât dobânzile și penalitățile nu au mai curs de la data anulării debitelor. Ca atare, Consiliul Concurenței era îndreptățit să analize dacă această măsură afectează mediul concurențial normal, dar nici reclamanta, nici pârâtul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu au făcut dovada că, ajutorul acordat prin H.G. nr. 874/2000 ar fi fost notificat Consiliului Concurenței, potrivit dispozițiilor legale. În aceste condiții, la momentul adoptării H.G.

nr. 874/2000, Consiliul Concurenței nu poate fi obligat să autorizeze, retroactiv, acordarea ajutorului de stat. S-a mai reținut cu privire la recuperarea sumelor reprezentând ajutorul de stat că pârâtul Consiliul Concurenței nu și-a depășit atribuțiile. În consecință, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2068 din 15 iulie 2008, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor; a respins acțiunea principală și conexă formulată de reclamanta SC A. SA Arad, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Concurenței, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Economiei și Finanțelor și intervenientul accesoriu SC A.C.

SRL Arad, ca neîntemeiată; a respins cererea de intervenție accesorie ca neîntemeiată. Împotriva Sentinței civile nr. 2068 din 15 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termen legal, reclamanta SC A. SA Arad și intervenienta SC A.C. SRL Arad, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea în totalitate a hotărârii recurate, în sensul admiterii atât a acțiunii reclamantei SC A. SA Arad, cât și a cererii de intervenție accesorie formulată de SC A.C. SRL Arad și anularea, pe cale de consecință, a Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul Concurenței, fără obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

S-a învederat, prin motivele de recurs, că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., hotărârea primei instanțe fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Prin Decizia nr. 3270 din 11 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de SC A. SA Arad și de SC A.C. SRL Arad împotriva Sentinței civile nr. 2068 din 15 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a modificat sentința atacată în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Arad și cererea de intervenție accesorie formulată de SC A.C. SRL Arad și a anulat Decizia nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul Concurenței.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în esență, următoarele: S-a constatat, cu caracter prealabil, că instanța de fond a fost sesizată cu o singură acțiune principală, cea formulată de reclamanta SC A. SA Arad, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Concurenței, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Finanțelor Publice, prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul Concurenței. Această acțiune a fost înregistrată în două dosare cu număr diferit, respectiv în Dosarul nr. 1566/2005 și în Dosarul nr. 1602/2005, iar la termenul de judecată din data de data de 28 iunie 2005 s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 163 C. proc.

civ., admiterea excepției de litispendență și atașarea Dosarului nr. 1602/2005 la Dosarul nr. 1566/2005 al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Ulterior, în cauză a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul reclamantei, SC A.C. SRL Arad, prin care s-a solicitat admiterea contestației formulate de reclamanta SC A. SA Arad și anularea Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul Concurenței. S-a mai reținut că nu este întemeiat motivul de recurs referitor la necompetența materială a Consiliului Concurenței de a anula înlesnirile acordate SC A. SA Arad, în mod corect instanța de fond reținând, sub acest aspect, că intimatul nu a procedat la anularea vreunui act, ci a constatat numai nelegalitatea acordării ajutoarelor de stat și a apreciat că se impune recuperarea acestor sume de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și de către Ministerul Finanțelor Publice.

De asemenea, s-a apreciat că nu este fondată nici excepția prescripției dreptului Consiliului Concurenței de a solicita recuperarea pretinselor ajutoare de stat în cauză, recurentele raportând problema de drept din litigiu, în mod eronat, la dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 și la termenul de prescripție de o lună prevăzut de acesta. Or, termenul special de prescripție prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării nu este aplicabil decât cererilor prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de legea respectivă și de O.U.G.

nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de aceasta, nu și cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale privatizat, precum și celor în desființarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripție, și nici operațiunilor întreprinse de Consiliul Concurenței în temeiul Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat. S-a considerat că recursul declarat de reclamanta SC A. SA Arad și de intervenienta SC A.C. SRL Arad este fondat și a fost admis, cu consecința modificării în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanta SC A. SA Arad și a cererii de intervenție accesorie formulată de SC A.C.

SRL Arad și a anulării Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul Concurenței, cu menținerea dispoziției din sentința instanței de fond prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor (acum Ministerul Finanțelor Publice). Față de considerentele expuse anterior, instanța a reținut că în mod nelegal s-a constatat, prin art. 2 din Decizia Consiliului Concurenței nr. 65 din 7 aprilie 2005, că ajutoarele de stat acordate SC A. SA Arad, în sumă totală de 280.643.806.604 ROL, sunt incompatibile cu un mediu concurențial normal și s-a interzis acordarea acestora, precum și faptul că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins acțiunea reclamantei și cererea de intervenție accesorie formulată de SC A.C.

SRL Arad, împrejurare față de care a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de reclamanta SC A. SA Arad și de intervenienta SC A.C. SRL Arad împotriva Sentinței civile nr. 2068 din 15 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanta SC A. SA Arad și a cererii de intervenție accesorie formulată de SC A.C. SRL Arad, cu consecința anulării Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței.

S-a menținut dispoziția din hotărârea atacată, prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor (actualmente Ministerul Finanțelor Publice), întrucât această parte a sentinței pronunțate de instanța de fond nu a format obiectul căii extraordinare de atac. Împotriva acestei Decizii intimatul Consiliul Concurenței a formulat cerere de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 322 și urm. C. proc. civ. și a solicitat schimbarea în parte a deciziei sus-menționate, în sensul respingerii recursului declarat de SC A. SA și SC A.C. SRL ca nefondat, precum și menținerea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 65 din 7 aprilie 2005 ca legală, temeinică și în acord cu principiile de drept comunitar din domeniul ajutorului de stat.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că Decizia nr. 3270 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost pronunțată cu încălcarea principiului dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. S-a menționat că încălcarea acestui principiu de către decizia supusă revizuirii se manifestă pe mai multe planuri, fiind încălcate mai multe prevederi ale dreptului comunitar cu relevanță în materia controlului ajutoarelor de stat în spațiul Uniunii Europene și anume: - prevederile anexei V la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005, publicată în M. Of.

nr. 465/1.06.2005, parte a Tratatului Uniunii Europene.

Se menționează că data pronunțării Deciziei nr. 3270 este 11 iunie 2009, dată care se plasează cronologic după aderarea României la Uniunea Europeană, astfel că sunt incidente prevederile Anexei V, pct. 2 „Politica în domeniul concurenței” din Tratatul sus-menționat; că ajutoarele acordate A. nu se încadrează în niciuna dintre situațiile avute în vedere de acest tratat pentru a putea fi considerate ajutoare existente, având caracterul de ajutor nou, ilegal, ceea ce atrage măsura recuperării cu dobândă, atât în conformitate cu prevederile legislației naționale, cât și cu cele ale dreptului comunitar; - prevederile art. 87 alin. (1) și art. 88 alin. (3), precum și cele ale părții a III-a din Titlul VI, Capitolul I - „Reguli de concurență” din Tratatul de instituire a Comunității Europene, astfel cum a fost completat de Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană; În esență, s-a arătat că în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită, figurează și acela al unei ipotetice insuficiente dovediri a „denaturării semnificative a concurenței” și a afectării comerțului dintre Statele Membre și România, prin acordarea ajutoarelor de stat în discuție, iar prin faptul că instanța a constatat că măsurile de sprijin acordate nu ar constitui ajutoare de stat, pentru motivul că autoritatea de concurență nu ar fi dovedit suficient distorsionarea semnificativă a concurenței,

au fost încălcate nu numai prevederile legislației naționale din domeniul ajutorului de stat, dar mai ales prevederile Tratatului Comunității Europene invocate. - jurisprudența instanțelor comunitare - Curtea Europeană de Justiție (E.C.J.) și Tribunalul de Primă Instanță (C.F.I.) - care constituie, la rândul său, izvor de drept comunitar, prin aceea că mijlocește interpretarea dispozițiilor din tratatele constitutive și restul prevederilor de drept comunitar, specifice domeniului de reglementare al concurenței și ajutorului de stat. Revizuentul Consiliul Concurenței a formulat concluzii scrise prin care a susținut că este admisibilă cererea sa de revizuire și din perspectiva jurisprudenței Curții Europene de Justiție menționată în cuprinsul concluziilor scrise.

Intimatele SC A. SA Arad și SC A.C. SRL Arad au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, arătând că nu există nicio contradicție între normele de drept intern pe care se întemeiază decizia civilă atacată și normele de drept comunitar care reglementează aceleași instituții juridice. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de revizuent și a prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în raport și de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile, prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Deși Consiliul Concurenței își întemeiază cererea de revizuire atât pe dispozițiile art. 322 C. proc. civ., cât și pe dispozițiile speciale ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, din dezvoltarea motivelor de revizuire rezultă că acestea se circumscriu exclusiv motivului de revizuire reglementat de art. 21 alin. (2) din legea contenciosului administrativ.

Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de atac, ca și cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și are menirea de a asigura respectarea de către instanțele de contencios administrativ a principiului priorității normelor dreptului comunitar față de norma internă, principiu care are și o consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată. Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne, ori în speță, revizuentul a invocat încălcarea acestor principii doar în calea de atac a revizuirii. Prin urmare, în cauza dedusă judecății, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.

Aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele comunitare. Revizuentul nu a dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar și, astfel, nu se poate reține existența unei incompatibilități între acesta și legislația internă, pentru a fi îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat argumentele susținute în calea de atac, precum și motivele de recurs invocate, stabilind situația de fapt și de drept prin prisma normelor legale incidente.

Încălcarea de către instanța de recurs a prevederilor dreptului comunitar cu relevanță în materia controlului ajutoarelor de stat în spațiul Uniunii Europene a fost neîntemeiat invocată de revizuent pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului și nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din motivele invocate de revizuent rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

În consecință, se constată că în cauză nu poate fi reținută încălcarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României și prin urmare nici îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, astfel încât, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de Consiliul Concurenței împotriva Deciziei nr. 3270 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.