ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2488/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2488/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 1566/2005, reclamanta SC A. SA

Arad a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Concurenței,

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Finanțelor

Publice, anularea Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de pârâtul Consiliul

Concurenței.

În motivarea în fapt

a acțiunii a arătat că prin decizia atacată a fost interzis, în mod nelegal,

ajutorul de stat pentru restructurare și facilitățile oferite prin H.G. nr.

874/2000 și Legea nr. 137/2002, de care reclamanta a beneficiat.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 137/2002 și

O.U.G. nr. 26/2005.

Prin Încheierea din

23 ianuarie 2007 a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a

Ordinului nr. 512/2004 al Președintelui Consiliului Concurenței, excepție

invocată de reclamantă.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă

nr. 655 din 28 februarie 2007 - Dosar nr. 1566/2/2005, a respins acțiunea ca

neîntemeiată, reținând în esență că anularea datoriilor către bugetul de stat,

respectiv a penalităților și majorărilor de întârziere, prin H.G. nr. 874/2000,

reprezintă un ajutor de stat în sensul art. 2 din Legea nr. 143/1999, care a

adus reclamantei un beneficiu economic, întrucât dobânzile și penalitățile nu

au mai curs de la data anulării debitelor.

Cu privire la

înlesnirile la privatizare aplicate conform Legii nr. 137/2002, s-a constatat

că acestea se încadrează în dispozițiile Legii nr. 143/1999, fiind scutiri de

la plata datoriilor la bugetul de stat și de la plata unor furnizori și care

îndeplineau în parte criteriile legale de acordare.

Împotriva acestei

hotărâri și a Încheierii din 23 ianuarie 2007 au declarat recurs reclamanta și

intervenienta, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs admis

prin Decizia nr. 639 din 19 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind casată sentința

atacată și trimisă cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

S-a reținut că

instanța de fond a omis să se pronunțe asupra celei de a II-a acțiuni

principale introdusă de reclamantă, precum și asupra cererii de intervenție

accesorie și că aceasta nu a examinat apărări formulate de reclamantă și

intervenientă, între care excepția necompetenței materiale a Consiliului

Concurenței de a anula înlesnirile la plată acordate prin hotărâre de guvern

sau în baza unei legi organice.

Rejudecând cauza în

fond după casare, Curtea de Apel a respins ca neîntemeiată excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor,

care nu a atacat cu recurs sentința pronunțată în primul ciclu procesual, prin

care s-a reținut calitatea procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei s-a

reținut că anularea datoriilor către bugetul de stat, respectiv a penalităților

și majorărilor de întârziere prin H.G. nr. 874/2000 reprezintă un ajutor de

stat în sensul art. 2 din Legea nr. 143/1999, care a creat reclamantei un

beneficiu economic, întrucât dobânzile și penalitățile nu au mai curs de la

data anulării debitelor. Ca atare, Consiliul Concurenței era îndreptățit să

analize dacă această măsură afectează mediul concurențial normal, dar nici

reclamanta, nici pârâtul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu

au făcut dovada că, ajutorul acordat prin H.G. nr. 874/2000 ar fi fost

notificat Consiliului Concurenței, potrivit dispozițiilor legale. În aceste

condiții, la momentul adoptării H.G. nr. 874/2000, Consiliul Concurenței nu

poate fi obligat să autorizeze, retroactiv, acordarea ajutorului de stat.

S-a mai reținut cu

privire la recuperarea sumelor reprezentând ajutorul de stat că pârâtul

Consiliul Concurenței nu și-a depășit atribuțiile.

În consecință, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința civilă nr. 2068 din 15 iulie 2008, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor; a respins acțiunea

principală și conexă formulată de reclamanta SC A. SA Arad, în contradictoriu

cu pârâții Consiliul Concurenței, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului și Ministerul Economiei și Finanțelor și intervenientul accesoriu SC A.C.

SRL Arad, ca neîntemeiată; a respins cererea de intervenție accesorie ca

neîntemeiată.

Împotriva Sentinței

civile nr. 2068 din 15 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termen legal,

reclamanta SC A. SA Arad și intervenienta SC A.C. SRL Arad, prin care s-a

solicitat admiterea căii de atac și modificarea în totalitate a hotărârii

recurate, în sensul admiterii atât a acțiunii reclamantei SC A. SA Arad, cât și

a cererii de intervenție accesorie formulată de SC A.C. SRL Arad și anularea,

pe cale de consecință, a Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul

Concurenței, fără obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

S-a învederat, prin

motivele de recurs, că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., hotărârea primei instanțe fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Prin Decizia nr. 3270

din 11 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de SC A. SA Arad și de SC

A.C. SRL Arad împotriva Sentinței civile nr. 2068 din 15 iulie 2008 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a

modificat sentința atacată în sensul că a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC A. SA Arad și cererea de intervenție accesorie formulată de SC

A.C. SRL Arad și a anulat Decizia nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul

Concurenței.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut în esență, următoarele:

S-a constatat, cu

caracter prealabil, că instanța de fond a fost sesizată cu o singură acțiune

principală, cea formulată de reclamanta SC A. SA Arad, în contradictoriu cu

pârâții Consiliul Concurenței, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului și Ministerul Finanțelor Publice, prin care s-a solicitat anularea

Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul Concurenței. Această

acțiune a fost înregistrată în două dosare cu număr diferit, respectiv în

Dosarul nr. 1566/2005 și în Dosarul nr. 1602/2005, iar la termenul de judecată

din data de data de 28 iunie 2005 s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 163

C. proc. civ., admiterea excepției de litispendență și atașarea Dosarului nr.

1602/2005 la Dosarul nr. 1566/2005 al Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal. Ulterior, în cauză a formulat cerere de

intervenție accesorie, în interesul reclamantei, SC A.C. SRL Arad, prin care

s-a solicitat admiterea contestației formulate de reclamanta SC A. SA Arad și

anularea Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul Concurenței.

S-a mai reținut că nu

este întemeiat motivul de recurs referitor la necompetența materială a

Consiliului Concurenței de a anula înlesnirile acordate SC A. SA Arad, în mod

corect instanța de fond reținând, sub acest aspect, că intimatul nu a procedat

la anularea vreunui act, ci a constatat numai nelegalitatea acordării

ajutoarelor de stat și a apreciat că se impune recuperarea acestor sume de

către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și de către

Ministerul Finanțelor Publice.

De asemenea, s-a

apreciat că nu este fondată nici excepția prescripției dreptului Consiliului

Concurenței de a solicita recuperarea pretinselor ajutoare de stat în cauză,

recurentele raportând problema de drept din litigiu, în mod eronat, la

dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 și la termenul de prescripție de o

lună prevăzut de acesta. Or, termenul special de prescripție prevăzut de art.

39 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării

nu este aplicabil decât cererilor prin care se atacă o operațiune sau un act

prevăzut de legea respectivă și de O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr.

44/1998, cu modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de

aceasta, nu și cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute în

contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale

privatizat, precum și celor în desființarea acestor contracte cărora li se

aplică termenul general de prescripție, și nici operațiunilor întreprinse de

Consiliul Concurenței în temeiul Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.

S-a considerat că

recursul declarat de reclamanta SC A. SA Arad și de intervenienta SC A.C. SRL

Arad este fondat și a fost admis, cu consecința modificării în parte a

hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanta SC A.

SA Arad și a cererii de intervenție accesorie formulată de SC A.C. SRL Arad și

a anulării Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul Concurenței,

cu menținerea dispoziției din sentința instanței de fond prin care s-a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și

Finanțelor (acum Ministerul Finanțelor Publice).

Față de

considerentele expuse anterior, instanța a reținut că în mod nelegal s-a

constatat, prin art. 2 din Decizia Consiliului Concurenței nr. 65 din 7 aprilie

2005, că ajutoarele de stat acordate SC A. SA Arad, în sumă totală de

280.643.806.604 ROL, sunt incompatibile cu un mediu concurențial normal și s-a

interzis acordarea acestora, precum și faptul că în mod neîntemeiat instanța de

fond a respins acțiunea reclamantei și cererea de intervenție accesorie

formulată de SC A.C. SRL Arad, împrejurare față de care a dispus, în temeiul

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare și a art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de reclamanta SC A. SA Arad și

de intervenienta SC A.C. SRL Arad împotriva Sentinței civile nr. 2068 din 15

iulie 2008 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii formulate

de reclamanta SC A. SA Arad și a cererii de intervenție accesorie formulată de SC

A.C. SRL Arad, cu consecința anulării Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă

de pârâtul Consiliul Concurenței.

S-a menținut

dispoziția din hotărârea atacată, prin care a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor (actualmente

Ministerul Finanțelor Publice), întrucât această parte a sentinței pronunțate

de instanța de fond nu a format obiectul căii extraordinare de atac.

Împotriva acestei

Decizii intimatul Consiliul Concurenței a formulat cerere de revizuire în

temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 322

și urm. C. proc. civ. și a solicitat schimbarea în parte a deciziei

sus-menționate, în sensul respingerii recursului declarat de SC A. SA și SC

A.C. SRL ca nefondat, precum și menținerea Deciziei Consiliului Concurenței nr.

65 din 7 aprilie  2005 ca legală, temeinică și în acord cu principiile de drept

comunitar din domeniul ajutorului de stat.

În motivarea cererii

de revizuire s-a arătat că Decizia nr. 3270 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

pronunțată cu încălcarea principiului dreptului comunitar, reglementat de art.

148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

S-a menționat că

încălcarea acestui principiu de către decizia supusă revizuirii se manifestă pe

mai multe planuri, fiind încălcate mai multe prevederi ale dreptului comunitar

cu relevanță în materia controlului ajutoarelor de stat în spațiul Uniunii

Europene și anume:

- prevederile anexei

V la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea

nr. 157 din 24 mai 2005, publicată în M. Of. nr. 465/1.06.2005, parte a

Tratatului Uniunii Europene. Se menționează că data pronunțării Deciziei nr.

3270 este 11 iunie 2009, dată care se plasează cronologic după aderarea

României la Uniunea Europeană, astfel că sunt incidente prevederile Anexei V,

pct. 2 „Politica în domeniul concurenței” din Tratatul sus-menționat; că

ajutoarele acordate A. nu se încadrează în niciuna dintre situațiile avute în

vedere de acest tratat pentru a putea fi considerate ajutoare existente, având

caracterul de ajutor nou, ilegal, ceea ce atrage măsura recuperării cu dobândă,

atât în conformitate cu prevederile legislației naționale, cât și cu cele ale

dreptului comunitar;

- prevederile art. 87

alin. (1) și art. 88 alin. (3), precum și cele ale părții a III-a din Titlul

VI, Capitolul I - „Reguli de concurență” din Tratatul de instituire a

Comunității Europene, astfel cum a fost completat de Tratatul de aderare a

României la Uniunea Europeană;

În esență, s-a arătat

că în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită, figurează și acela

al unei ipotetice insuficiente dovediri a „denaturării semnificative a concurenței”

și a afectării comerțului dintre Statele Membre și România, prin acordarea

ajutoarelor de stat în discuție, iar prin faptul că instanța a constatat că

măsurile de sprijin acordate nu ar constitui ajutoare de stat, pentru motivul

că autoritatea de concurență nu ar fi dovedit suficient distorsionarea

semnificativă a concurenței, au fost încălcate nu numai prevederile legislației

naționale din domeniul ajutorului de stat, dar mai ales prevederile Tratatului

Comunității Europene invocate.

- jurisprudența

instanțelor comunitare - Curtea Europeană de Justiție (E.C.J.) și Tribunalul de

Primă Instanță (C.F.I.) - care constituie, la rândul său, izvor de drept

comunitar, prin aceea că mijlocește interpretarea dispozițiilor din tratatele

constitutive și restul prevederilor de drept comunitar, specifice domeniului de

reglementare al concurenței și ajutorului de stat.

Revizuentul Consiliul

Concurenței a formulat concluzii scrise prin care a susținut că este admisibilă

cererea sa de revizuire și din perspectiva jurisprudenței Curții Europene de

Justiție menționată în cuprinsul concluziilor scrise.

Intimatele SC A. SA

Arad și SC A.C. SRL Arad au formulat întâmpinare, prin care au solicitat

respingerea cererii de revizuire ca nefondată, arătând că nu există nicio contradicție

între normele de drept intern pe care se întemeiază decizia civilă atacată și

normele de drept comunitar care reglementează aceleași instituții juridice.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de revizuent și a prevederilor art. 21 din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în raport și de toate

susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că cererea de

revizuire este nefondată.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 21

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc.

civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile, prin încălcarea

principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin.

(2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Deși Consiliul

Concurenței își întemeiază cererea de revizuire atât pe dispozițiile art. 322

C. proc. civ., cât și pe dispozițiile speciale ale art. 21 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, din dezvoltarea motivelor de revizuire rezultă că acestea se

circumscriu exclusiv motivului de revizuire reglementat de art. 21 alin. (2)

din legea contenciosului administrativ.

Revizuirea prevăzută

de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de

atac, ca și cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru

care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și

are menirea de a asigura respectarea de către instanțele de contencios

administrativ a principiului priorității normelor dreptului comunitar față de

norma internă, principiu care are și o consacrare constituțională în art. 148

alin. (2) din Constituția României, republicată.

Instituirea căii de

atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate

prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a

prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care

instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și

deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin

încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea

dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a

invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu

a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza

legislației interne, ori în speță, revizuentul a invocat încălcarea acestor

principii doar în calea de atac a revizuirii.

Prin urmare, în cauza

dedusă judecății, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ar putea fi admisă numai

dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța

de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.

Aplicarea

principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la

Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între

normele interne și cele comunitare.

Revizuentul nu a

dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului

comunitar și, astfel, nu se poate reține existența unei incompatibilități între

acesta și legislația internă, pentru a fi îndeplinită cerința impusă de lege în

cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, din

examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat

argumentele susținute în calea de atac, precum și motivele de recurs invocate,

stabilind situația de fapt și de drept prin prisma normelor legale incidente.

Încălcarea de către instanța

de recurs a prevederilor dreptului comunitar cu relevanță în materia

controlului ajutoarelor de stat în spațiul Uniunii Europene a fost neîntemeiat

invocată de revizuent pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului

și nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea

soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Astfel, din motivele

invocate de revizuent rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în

realitate la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de

prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității

raporturilor juridice.

În consecință, se

constată că în cauză nu poate fi reținută încălcarea art. 20 alin. (2) și art.

148 alin. (2) din Constituția României și prin urmare nici îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu

modificările și completările ulterioare, astfel încât, pentru considerentele

arătate și în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

republicată, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de Consiliul Concurenței împotriva Deciziei nr. 3270 din 11

iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 mai 2010.