ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 431/2011

Asupra contestației în anulare de față ; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința nr. 1686 din 5 octombrie 2009, Tribunalul Hunedoara, secția comercială contencios administrativ si fiscal, a admis excepția lipsei procedurii concilierii directe invocată de pârâta SC M. SA PETROȘANI; a respins acțiunea formulată de reclamantă SC N.D. SRL PETROȘANI; a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător formulată de reclamanta SC N.D. SRL. Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 230.498 lei, actualizată cu indicele de inflație, să se dispună instituirea unui drept de retenție în favoarea sa, până la concurența integrală a debitului prin plată și instituirea unui sechestru asigurător asupra spațiilor comerciale în suprafață de 1000 mp, care au format obiectul contractului de închiriere nr. 1022 din 24 aprilie 2004, înscrise în C.F.

2106 Petroșani, nr. top 717/2/c. Pentru a dispune astfel, tribunalul a apreciat întemeiată excepția lipsei procedurii concilierii directe, apreciind că înscrisul intitulat notificare nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de lege, și anume data la care părțile urmau să se întâlnească, nerespectarea termenului de 15 zile stabilit de textul de lege sus menționat și de asemenea a reținut că nu a fost respectată data introducerii acțiunii. În ceea ce privește cererea formulată de reclamantă privind instituirea sechestrului asigurător asupra imobilelor pârâtei, tribunalul a apreciat neîndeplinirea cumulativă a condițiilor cumulative prevăzute de art. 591 alin. (2) C. proc. civ., respectiv existența pe rolul instanței a unei acțiuni și depunerea o dată cu cererea de sechestru a unei cauțiuni de ½ din valoarea pretinsă.

Apelul declarat de către reclamantă a fost admis prin decizia comercială nr. 107/A din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, și în consecință a fost desființată sentința atacată și dispusă trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În pronunțarea deciziei, instanța de apel a reținut că înscrisul intitulat notificare îndeplinește condițiile cerute de art. 720 1 C. proc. civ., în condițiile în care pârâta nu a reușit să facă dovada vătămării dreptului său la concilierea prealabilă a litigiului, astfel încât soluția primei instanțe, de a nu antama fondul cauzei este greșită. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs pârâta SC M. SA PETROȘANI, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea recursului, pârâta a susținut că reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., având în vedere că nu s-a stabilit data și locul concilierii și nu au fost comunicate înscrisurile în susținerea pretențiilor sale. De asemenea, pârâta a mai susținut că nu a fost respectat nici termenul de 30 de zile pentru introducerea acțiunii, în consecință apreciind ca legală soluția de respingere a acțiunii ca prematur introdusă. Cu privire la cererea de instituire a sechestrului judiciar a arătat că această soluție nu a fost apelată de către reclamantă, intrând în autoritatea de lucru judecat. Prin decizia nr.1767 din 18 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M. SA PETROȘANI împotriva deciziei nr. 107/A din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială.

Împotriva deciziei sus evocată a formulat contestație în anulare pârâta SC M. SA PETROȘANI pentru motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I și a II-a C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv, contestatoarea a susținut că instanța de recurs, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze următoarele motivele invocate în recurs și anume motivul de recurs referitor la respingerea excepției prematurității. Prin considerentele deciziei, instanța de recurs s-a limitat dosar la analizarea caracteristicilor înscrisului din 4 mai 2009. Tot prin prisma acestui motiv contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a analizat motivul referitor la cererea privind sechestrul judiciar, în sensul că în mod nelegal instanța de apel a dat dispoziții instanței de fond cu privire la luarea în examinare a acestei cereri.

Contestația în anulare este nefondată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 318 teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare dacă s-a omis din greșeală să se cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare. Analizând contestația în anulare potrivit acestor dispoziții enunțate, pe care contestatoarea își întemeiază susținerile, se constată că pârâta invocă argumentele de fapt și de drept pe care Înalta Curte și-a întemeiat convingerea formată în pronunțarea soluției. Din considerentele deciziei pronunțată în recurs rezultă că toate motivele de recurs invocate de către reclamant, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 au fost analizate și că instanța de control judiciar a avut în vedere faptul că nu se afla într-o cale devolutivă de atac pentru a se preocupa și de alte aspecte decât cele de nelegalitate.

Prin urmare, fiind pusă în discuție aplicarea dispozițiilor art.7 20 1 C. proc. civ., Înalta Curte a analizat cerințele cerute de articolul sus evocat, raportat la notificarea nr. 2 din 4 mai 2009. Nemulțumirea părătei în legătură cu dezlegarea dată de către instanța de recurs motivului sau de casare, nu constituie omisiune în sensul art. 318 teza a II-a C. proc. civ. Cu alte cuvinte, în cadrul contestației în anulare nu se judecă acțiunea, ci se verifică dacă judecata a omis cercetarea vreunui motiv. În ceea ce privește critica privind omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii privind instituirea sechestrului asigurator, Înalta Curte constată că din moment ce asupra acestui capăt de cerere nu s-a pronunțat nici o soluție de către instanța de apel, instanța de recurs nu putea exercita controlul judiciar asupra acestei chestiuni litigioase.

Dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială sunt de strictă interpretare și au în vedere numai greșeli materiale cu caracter procedural în legătură cu aspectele formale ale judecății pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. În cauză, motivele invocate de către contestatoare vizează greșeli asupra modului în care instanța de recurs a înțeles să analizeze notificarea nr. 2 din data de 14 mai 2009. În speță, instanța de recurs a analizat modul de soluționare a excepției de prematuritate invocată de către pârâtă, în raport de înscrisul denumit notificare, față de nulitățile relative invocate de pârâtă.

Faptul că pârâta invocă că instanța de recurs nu a analizat riguros înscrisul care reprezintă dovada convocării la conciliere, nu se circumscrise noțiunii de greșeală materială, în sensul articolului art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. În consecință, așa cum s-a arătat în cele ce preced, dispozițiile legale care reglementează această cale extraordinară de atac, nu permit părților să deschidă posibilitatea recursului la recurs, motiv pentru care Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC M. SA PETROȘANI împotriva deciziei nr. 1767 din 18 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.