ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 431/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 431/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

contestației în anulare de față ;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința nr. 1686 din 5 octombrie 2009, Tribunalul Hunedoara, secția comercială

contencios administrativ si fiscal, a admis excepția lipsei procedurii

concilierii directe invocată de pârâta SC M. SA PETROȘANI; a respins acțiunea

formulată de reclamantă SC N.D. SRL PETROȘANI; a respins cererea de instituire

a sechestrului asigurător formulată de reclamanta SC N.D. SRL.

Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat

pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei

de 230.498 lei, actualizată cu indicele de inflație, să se dispună instituirea

unui drept de retenție în favoarea sa, până la concurența integrală a debitului

prin plată și instituirea unui sechestru asigurător asupra spațiilor comerciale

în suprafață de 1000 mp, care au format obiectul contractului de închiriere nr.

1022 din 24 aprilie 2004, înscrise în C.F. 2106 Petroșani, nr. top 717/2/c.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a apreciat

întemeiată excepția lipsei procedurii concilierii directe, apreciind că

înscrisul intitulat notificare nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de

lege, și anume data la care părțile urmau să se întâlnească, nerespectarea

termenului de 15 zile stabilit de textul de lege sus menționat și de asemenea a

reținut că nu a fost respectată data introducerii acțiunii.

În ceea ce privește cererea formulată de reclamantă

privind instituirea sechestrului asigurător asupra imobilelor pârâtei,

tribunalul a apreciat neîndeplinirea cumulativă a condițiilor cumulative

prevăzute de art. 591 alin. (2) C. proc. civ., respectiv existența pe rolul

instanței a unei acțiuni și depunerea o dată cu cererea de sechestru a unei

cauțiuni de ½ din valoarea pretinsă.

Apelul declarat de către reclamantă a fost admis prin

decizia comercială nr. 107/A din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, și în consecință a fost desființată sentința

atacată și dispusă trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În pronunțarea deciziei, instanța de apel a reținut

că înscrisul intitulat notificare îndeplinește condițiile cerute de art. 720

1

C. proc. civ., în condițiile în care pârâta nu a reușit să facă dovada

vătămării dreptului său la concilierea prealabilă a litigiului, astfel încât

soluția primei instanțe, de a nu antama fondul cauzei este greșită.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Alba

Iulia a declarat recurs pârâta SC M. SA PETROȘANI, în temeiul motivului de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, pârâta a susținut că reclamanta

nu a respectat dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., având în vedere

că nu s-a stabilit data și locul concilierii și nu au fost comunicate

înscrisurile în susținerea pretențiilor sale. De asemenea, pârâta a mai

susținut că nu a fost respectat nici termenul de 30 de zile pentru introducerea

acțiunii, în consecință apreciind ca legală soluția de respingere a acțiunii ca

prematur introdusă. Cu privire la cererea de instituire a sechestrului judiciar

a arătat că această soluție nu a fost apelată de către reclamantă, intrând în

autoritatea de lucru judecat.

Prin decizia nr.1767 din 18 mai 2010, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, a respins ca nefondat recursul declarat

de pârâta SC M. SA PETROȘANI împotriva deciziei nr. 107/A din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială.

Împotriva deciziei sus evocată a formulat contestație

în anulare pârâta SC M. SA PETROȘANI pentru motivul prevăzut de art. 318 alin.

(1) teza I și a II-a C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv, contestatoarea a

susținut că instanța de recurs, respingând recursul, a omis din greșeală să

cerceteze următoarele motivele invocate în recurs și anume motivul de recurs

referitor la respingerea excepției prematurității. Prin considerentele

deciziei, instanța de recurs s-a limitat dosar la analizarea caracteristicilor

înscrisului din 4 mai 2009.

Tot prin prisma acestui motiv contestatoarea a

susținut că instanța de recurs nu a analizat motivul referitor la cererea privind

sechestrul judiciar, în sensul că în mod nelegal instanța de apel a dat

dispoziții instanței de fond cu privire la luarea în examinare a acestei

cereri.

Contestația în anulare este nefondată pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 318 teza a II-a C. proc. civ.,

hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare dacă

s-a omis din greșeală să se cerceteze vreunul din motivele de modificare sau

casare.

Analizând contestația în anulare potrivit acestor

dispoziții enunțate, pe care contestatoarea își întemeiază susținerile, se

constată că pârâta invocă argumentele de fapt și de drept pe care Înalta Curte

și-a întemeiat convingerea formată în pronunțarea soluției.

Din considerentele deciziei pronunțată în recurs

rezultă că toate motivele de recurs invocate de către reclamant, încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 9 au fost analizate și că instanța de control

judiciar a avut în vedere faptul că nu se afla într-o cale devolutivă de atac

pentru a se preocupa și de alte aspecte decât cele de nelegalitate. Prin

urmare, fiind pusă în discuție aplicarea dispozițiilor art.7 20

1

C.

proc. civ., Înalta Curte a analizat cerințele cerute de articolul sus evocat,

raportat la notificarea nr. 2 din 4 mai 2009.

Nemulțumirea

părătei în legătură cu dezlegarea dată de către instanța de recurs motivului

sau de casare, nu constituie omisiune în sensul art. 318 teza a II-a C. proc.

civ.

Cu alte cuvinte, în cadrul contestației în anulare nu

se judecă acțiunea, ci se verifică dacă judecata a omis cercetarea vreunui

motiv.

În ceea ce privește critica privind omisiunea

instanței de a se pronunța asupra cererii privind instituirea sechestrului

asigurator, Înalta Curte constată că din moment ce asupra acestui capăt de

cerere nu s-a pronunțat nici o soluție de către instanța de apel, instanța de

recurs nu putea exercita controlul judiciar asupra acestei chestiuni

litigioase.

Dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., care

reglementează contestația în anulare specială sunt de strictă interpretare și

au în vedere numai greșeli materiale cu caracter procedural în legătură cu

aspectele formale ale judecății pentru verificarea cărora să nu fie necesară o

reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

În cauză, motivele invocate de către contestatoare vizează

greșeli asupra modului în care instanța de recurs a înțeles să analizeze

notificarea nr. 2 din data de 14 mai 2009.

În speță, instanța de recurs a analizat modul de

soluționare a excepției de prematuritate invocată de către pârâtă, în raport de

înscrisul denumit notificare, față de nulitățile relative invocate de pârâtă.

Faptul că pârâta invocă că instanța de recurs nu a analizat riguros înscrisul

care reprezintă dovada convocării la conciliere, nu se circumscrise noțiunii de

greșeală materială, în sensul articolului art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ.

În consecință, așa cum s-a arătat în cele ce preced,

dispozițiile legale care reglementează această cale extraordinară de atac, nu

permit părților să deschidă posibilitatea recursului la recurs, motiv pentru

care Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

contestația în anulare formulată de contestatoarea SC M. SA PETROȘANI împotriva

deciziei nr. 1767 din 18 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie

2011.