ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1000/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 773 din 5 noiembrie 2009,

Tribunalul Bacău, secția comercială, învestit de Curtea de Apel Bacău prin

sentința nr. 19 din 2 octombrie 2007 în regulator de competență, a respins

acțiunea promovată de reclamanta SC O. ROMÂNIA SA București, în faliment în

contradictor cu pârâta SC W.M.W. SRL Bacău având ca obiect revendicare imobile

și restituire fructe, ca neîntemeiată.

Judecătorul fondului a reținut că reclamata nu a

făcut dovada conform art. 1169 C. civ. a dreptului său de proprietate asupra

bunurilor imobile revendicate, teren și hală, situație în care la nivelul

anului 1991 aportul său în natură la constituirea societății a constat într-un

drept de folosință asupra respectivelor imobile, nu într-un drept de

proprietate.

În acest sens s-a invocat și decizia curții de

apel din dosarul de faliment care a reținut că lichidatorul judiciar nu este

îndreptățit să scoată la vânzare imobilul în cauză întrucât nu s-a făcut dovada

calității de proprietar, opoziția intimatei la vânzare fiind admisă.

În contra sentinței a declarat apel reclamanta,

criticile sale vizând nelegalitatea și netemeinicia acesteia prin raportare la

prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, art. 65 din Legea nr. 31/1990

și probele administrate în cauză.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, prin

decizia nr. 65 din 9 septembrie 2010 a respins apelul declarat de reclamantă ca

nefondat.

Cu

privire la situația de fapt, instanța de apel a reținut că aportul apelantei la

constituirea societății SC O. ROMÂNIA SA din 16 august 1990 a constat într-un

aport în natură constituit de mașini și utilaje și spațiul necesar montaj –

depozitare de 1200 mp.

Conform

statutului, în caz de dizolvare a societății sau de retragere asociat, bunurile

aportate revin asociaților.

Cum

din actele constitutive ale societății nu rezultă că reclamanta a aportat

dreptul de proprietate asupra terenului, pe de o parte, iar pe de altă parte,

în cadrul procedurii falimentului în care societatea a intrat din 2003, prin

hotărârea curții de apel s-a admis opoziția intimatei și s-a exceptat de la

vânzare imobilul revendicat cu motivarea că acesta nu este proprietatea

reclamantei, instanța de apel a confirmat soluția fondului și a respins apelul

ca nefondat.

Instanța

de apel fără a reține autoritatea de lucru judecat în condițiile art. 1201 C.

civ., a dat eficiență prezumției indusă de art. 1200 alin. (4) C. civ. cât și

prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 în forma în vigoare la

data constituirii societății și prevederilor art. 6 pct. 5 din Statut, în

contextul probelor administrate.

În

contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta pentru motivul prevăzut de

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare, în esență, aduce

criticile care urmează:

-

considerentele deciziei atacate nu răspund la apărările formulate neîntrunind

condițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și nici ale art. 292 alin. (1) C.

proc. civ. ;

- greșit s-a reținut autoritatea de lucru judecat, în

contradicție cu probele administrate;

- aportul în natură la capitalul social s-a făcut la data la

care intimata era proprietara bunurilor în speță iar neprevederea unei anumite

modalități de aportare implică conform art. 65 din Legea nr. 31/1990

transmiterea în proprietatea societății a bunurilor aportate;

- prin probele administrate recurenta a făcut dovada

calității de proprietar asupra halei de 1200 mp în timp ce pârâta nu a făcut o

atare dovadă.

Excepția tardivității pusă în discuția părților de către instanță

urmează a fi respinsă ca neîntemeiată în raport de prevederile art. 301 C.

proc. civ. și de art. 104 C. proc. civ. în raport de data comunicării deciziei

instanței de apel: 28 octombrie 2010 și data trimiterii poștale 12 noiembrie

2011, recursul fiind declarat în termenul de 15 zile prevăzut de textul de lege

evocat.

Recursul nu este fondat.

proc. civ. , partea introductivă, modificarea sau casarea unei hotărâri se

poate cere instanței de recurs numai pentru motive de nelegalitate a hotărârii

atacate, limitativ enumerate de acest articol.

Ca atare, stabilirea situației de fapt de către instanță, pe

baza aprecierii probelor administrate, pe larg descrisă și criticată de

reclamantă prin raportare la înscrisurile care fac dovada calității sale de

proprietar, exced controlului de legalitate la care este îndrituită instanța de

recurs, și, prin urmare, criticile cu acest obiect nu vor fi examinate.

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că decizia recurată

este motivată în fapt și în drept, cu respectarea cerințelor art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., că nu conține motive contradictorii și nici străine de natura

pricinii, criticile în susținerea acestui motiv nefiind fondate.

C. proc. civ., se constată că acesta a fost formal invocat deoarece obiectul

acțiunii deduse judecății îl formează revendicarea unor bunuri imobile iar nu

un act juridic a cărei greșită interpretare să-i schimbe natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

proc. civ. se raportează la prevederile art. 292 alin. (1) C. proc. civ., art. 1201

C. civ. și art. 65 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit art. 292 alin. (1) C. proc. civ. „Părțile nu se vor

putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și

dovezi, decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea

apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea

probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri”.

Din verificarea deciziei recurate și a încheierilor

premergătoare nu se constată încălcarea de către instanța de apel a

dispozițiilor citate, critica cu acest obiect nefiind, de altfel, concretizată.

Cât privește autoritatea de lucru judecat, este de observat

că litigiul dedus judecății nu a fost rezolvat pe calea excepției autorității

de lucru judecat. Dimpotrivă, în considerentele deciziei se arată că, deși nu

se poate reține autoritatea de lucru judecat, condițiile prevăzute de art. 1201

C. civ. nefiind întrunite, totuși nu se poate face abstracție de hotărârea

curții de apel care, în cadrul procedurii falimentului, a admis opoziția intimatei

și a exceptat de la vânzare imobilul revendicat de reclamantă stabilind că

acesta nu este proprietatea debitoarei, dând astfel eficiență prezumției de

adevăr atașată unei hotărâri judecătorești irevocabile în care atât recurenta

cât și intimata au avut calitatea de parte și care îi este opozabilă: res

judicata pro veritate habetur.

Cu privire la incidența art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

care dispune că în lipsa de stipulație contrară bunurilor constituite ca aport

în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în

registrul comerțului, (fostul art. 35 din lege în prezent abrogat) este de

observat că acest text de lege reglementează momentul la care dreptul de

proprietate asupra bunurilor aportate cu acest titlu devin proprietatea

societății, numai că pe baza probelor administrate a căror apreciere este

atributul exclusiv al instanței devolutive, aceasta a stabilit că titlul cu

care bunurile au fost aportate de pârâtă nu este dreptul de proprietate ci de

folosință raportându-se și la prevederile art. 6 pct. 5 din Statut care au

reglementat posibilitatea restituirii bunurilor aportate constituitorilor în

caz de dizolvare a societății sau de retragere a asociatului din societate,

argument consolidat și prin hotărârea judecătorească de admitere a opoziției

pârâtei cu privire la exceptarea acestui bun imobil de la vânzare în procedura

falimentului în care se află recurenta.

În concluzie, față de cele ce preced, Înalta

Curte raportat la motivele de nelegalitate invocate: art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

recursului.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC O. ROMÂNIA SA prin lichidator judiciar R.V.A. I.S.S.P.R.L.

BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 65 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel

Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2011.