ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 974/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 264 din 30 iunie 2009, a admis cererea formulată de reclamanta SC E. SA, în contradictoriu cu A.N.A.F. – D.R.A.O.V. Craiova și A.N.V., dispunând suspendarea executării raportului de inspecție parțială încheiat la 8 mai 2009 și a deciziei de impunere nr. 27 din 12 mai 2009, emise de D.R.A.O.V. Craiova, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin aceste acte fiscale au fost stabilite în sarcina societății reclamante obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 3.774.083, cu titlu de accize și 1849831 lei majorări de întârziere, iar în justificarea cererii de suspendare s-a invocat nelegalitatea lor, motivat de faptul că societatea se încadrează la dispozițiile art. 175 alin. (4) C. fisc., pentru cocsul de petrol livrat, care poate fi suspus accizării numai în cazul folosirii sau comercializării lui în calitate de combustibil pentru încălzire sau pentru motor, precum și blocajul financiar și întreruperea activității în cazul în care ar interveni o eventuală indisponibilizare a costurilor sale. Examinând această cerere, în condițiile art. 215 C. proc.

fisc. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a concluzionat că se impune suspendarea executării actelor în discuție, apreciind că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a reținut că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate. S-a reținut că reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art. 215 C. proc. fisc., iar cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii pagubei iminente determină cazul bine justificat.

Instanța a constatat că împotriva reclamantei a început executarea silită prin formularea cererii de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești pe care aceasta le are de primit de la B.C.R., ceea ce creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material reclamantei, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității. S-a apreciat că executarea actelor, anterior desființării procedurii administrative și examinării de către instanță a legalității și temeiniciei datoriei stabilite, constituie un motiv întemeiat în adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat, din această împrejurare derivând cazul bine justificat.

În privința iminenței pagubei, au fost avute în vedere existența în derulare a unor contracte de leasing și de credit, numărul mare de salariați și eventuala imposibilitate de plată a plăților compensatorii pentru 130 persoane disponibilizate, societatea aflându-se deja într-un program de restructurare, precum și a salariilor pentru personalul rămas. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.R.A.O.V. Craiova, în nume propriu, precum și în numele și pentru A.N.V., solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrative fiscale contestate, ca fiind neîntemeiată. Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora s-au susținut, în esență, următoarele: 1. Judecătorul fondului a încălcat prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora avea obligația de a cerceta cauza sub toate aspectele, prin prisma tuturor susținerilor și probelor prezentate și, respectiv, administrate de părți, precum și pe aceea de „a răspunde” în fapt și în drept tuturor susținerilor și argumentelor invocate de acestea, pronunțând astfel o hotărâre nelegală. Din cuprinsul acestei hotărâri rezultă că au fost avute în vedere numai susținerile reclamantei, judecătorul fondului devenind un fel de avocat al reclamantei, a cărui principală preocupare a constat în asigurarea unei „protecții provizorii” pentru aceasta, fără a observa și gravitatea faptelor constatate și valoarea prejudiciului provocat bugetului consolidat al statului.

2. Prin hotărârea atacată a fost încălcată prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării acestuia. În opinia recurentei, condiția cazului bine justificat nu se consideră a fi îndeplinită numai prin invocarea unor argumente ce tind să demonstreze aparența de nelegalitate a actului administrativ fiscal, sau prin aceea că procedura administrativă nu este finalizată, cum a reținut prima instanță, impunându-se dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ fiscal aplicabil acestuia. Or, nici în cuprinsul hotărârii și nici în cererea de chemare în judecată nu se probează existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate a actelor în discuție, în speță o astfel de „îndoială” fiind creată și susținută artificial de societate.

Existența pagubei iminente nu poate fi reținută numai prin raportare la simpla executare a actului, fiind necesar a se verifica și condițiile în care aceasta este realizată, respectiv dacă au fost respectate dispozițiile legale sub acest aspect, în caz contrar ajungându-se în situația ca în majoritatea cazurilor de executare a unui act administrativ fiscal să se concluzioneze că se produce o astfel de pagubă. De asemenea, cuantumul însemnat al sumei asupra căreia poartă actul administrativ fiscal nu constituie prin el însuși un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În speță, susține recurenta, nu se poate pune nici problema creării unei pagube semnificative, dificil de reparat, raportat la cifra de afaceri a reclamantei și profitul realizat în ultimii 4 ani, iar celelalte aspecte circumscrise iminenței pagubei au fost nejustificat reținute de instanță, nefiind probate în niciun fel.

Recursul este fondat. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține următoarele: 1. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat ca temei legal de către recurentă, nelegalitatea unei hotărâri poate fi reținută atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când conține motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind încălcat astfel principiul general consacrat prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În conformitate cu acest text de lege, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, principiul astfel consacrat constituind o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se asigură realizarea unui real control judiciar.

Aceasta nu înseamnă însă că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, ori să interpreteze anumite texte de lege doar în modalitatea solicitată, prevederile art. 304 pct. 7, corelate cu cele ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., impunând doar cerința ca hotărârile să fie motivate clar, convingător și pertinent. În speță, motivarea hotărârii atacate îndeplinește aceste cerințe, făcând posibilă exercitarea controlului judiciar, astfel încât incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi reținută. 2. Hotărârea atacată a fost dată însă cu aplicarea greșită a legii, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în speță nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative fiscale contestate. Astfel, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității. De aici rezultă principiul executării din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. În considerarea acestor principii, suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit art. 215 alin. (1) C. proc. civ., introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

Aceste dispoziții nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum prevede același text de lege la alin. (2), o atare măsură putând fi dispusă de instanță condiționat de depunerea unei cauțiuni. În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente, în condițiile procedurale expres prevăzute, să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral.

Cele două condiții de admisibilitate-existența unui caz bine justificat și iminența unei pagube, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. t) și ș) din aceeași lege, se impune a fi îndeplinite în mod cumulativ și, prin tonul lor restrictiv-imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat. Suspendarea executării actului administrativ se circumscrie într-adevăr noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul cenzurării legalității acestuia de către instanța competentă, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În sensul acestor instrumente juridice, instanța, în calitatea sa de autoritate jurisdicțională chemată să decidă măsura de protecție provizorie, trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente și să acorde asemenea măsuri numai atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil privind nelegalitatea lui. Legiuitorul intern, prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, a definit cazul bine justificat ținând seama de aceste instrumente juridice europene, referindu-se, în concret, la împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, cazul bine justificat și iminența pagubei sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de parte; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. Simpla împrejurarea că s-a început executarea silită a actelor în discuție, prin formularea unei cereri de înființare a popririi, reținută de judecătorul fondului, nu poate fi circumscrisă noțiunii de caz bine justificat, întrucât nu constituie un argument valabil privind nelegalitatea lor, în sensul instrumentelor juridice europene și nu este de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității acestora, astfel încât prezumția de legalitate de care se bucură să fie înlăturată, în sensul reglementării interne anterior arătate.

Ca atare, în speță, în raport de toate circumstanțele concrete și interesele prezente, s-a reținut în mod greșit, prin raportare doar la această împrejurare, îndeplinirea condiției cazului bine justificat. În aceste condiții, întrucât pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a cerințelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu se impune a mai fi analizate și aspectele circumscrise greșitei rețineri a iminenței pagubei la care s-a făcut referire prin cererea de recurs, întrucât chiar îndeplinită fiind numai această cerință, o atare măsură nu ar putea fi dispusă. Față de cele expuse, Înalta Curte de Casație, în temeiul art. 312 alin. (3), corelat cu art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul și va modifica, în tot, hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actelor contestate, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu și pentru A.N.V. împotriva sentinței nr. 264 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de SC E. SA Slatina ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.