ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 421/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 421/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin cererea formulată de petenta SC E.O. SRL s-a solicitat restituirea cauțiunii în sumă de 500 lei. Prin încheierea de ședință din data de 22 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis cererea de restituire a cauțiunii depusă în dosarul nr. 7332/2/2006, formulată de petenta SC E.O. SRL BUCUREȘTI și a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 500 lei, consemnată conform recipisei de consemnare nr. 1611745/1 din 01 august 2006. Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că prin încheierea din data de 3 august 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, s-a admis cererea de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr. 946 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.
Din încheierea pronunțată a rezultat că petenta a depus cauțiunea în sumă de 500 lei. În continuare Curtea a reținut că în ședința din 22 septembrie petenta a depus la dosarul cauzei sentința comercială nr. 4459 din 8 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a comercială, din care rezultă că s-a admis cererea de revizuire, s-a schimbat în tot sentința comercială nr. 946 din 14 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul București. În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat îndeplinite cerințele prevăzute de art. 723 alin. (1) C. proc. civ. și a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 500 lei. Decizia sus menționată a fost recurată de către intimata C.D., în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc.
civ., fără a indica motivele de nelegalitate în susținerea recursului. În concret, prin criticile formulate recurenta a susținut că instanța a dat dovadă de o vădită părtinire, în sensul că s-a aplecat în exclusivitate asupra cererii formulate de petentă privind restituirea cauțiunii, fără a soluționa problemele semnalate de recurentă prin întâmpinare. Susține că problemele semnalate prin întâmpinare erau legate de achitarea cauțiunii, în sensul că petenta și-a fixat o cauțiune de 10 ori mai mică decât cea legală. În raport de valoarea contestată de 45.022,93 RON, recurenta trebuia să plătească o cauțiune de 5.000 RON, nu 500 RON. În consecință, solicită ca instanța de recurs să răspundă chestiunilor ridicate prin întâmpinările depuse în fața Curții de Apel București.
Înalta Curte, în lipsa motivelor care pot fi încadrate în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Este de observat că recurenta nu a structurat motivele invocate, conform cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., criticând în esență faptul că instanța de apel nu a răspuns criticilor sale invocate prin întâmpinarea pe care a depus-o în fața instanței investită cu cererea privind restituirea cauțiunii. Simplele nemulțumiri ale părții, cu privire la aspectele care nu au fost analizate de către instanță, fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc.
civ. și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității. În ceea ce privește cererea intimatei SC E.O. SRL BUCUREȘTI privind aplicarea amenzii judiciare prevăzută de art. 108 1 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că situația invederată de către intimată nu se circumscrie noțiunii de abuz de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de recurenta C.D. împotriva încheierii din 22 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V- a comercială, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Respinge cererea intimatei SC E.O. SRL BUCUREȘTI pentru aplicarea amenzii judiciare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.