ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 973/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 7349/2/2008, reclamanta T.I.M.

în contradictoriu cu pârâții Școala Națională de Grefieri și Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să fie obligat să-i recunoască dreptul de a primi sporul de confidențialitate de 15% în calitate de expert I – personal de instruire fără specialitate juridică, iar ca ordonator de credite al Școlii Naționale de Grefieri să fie obligat să aloce fondurile necesare; Școala Națională de Grefieri să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 18 aprilie 2008 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor precum și drepturile solicitate, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești(plata efectivă), cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.

Prin sentința civilă nr. 616 din 25 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, față de declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. I și art. II din O.U.G. nr. 75/2008, care au instituit competența specială derogatorie de la dreptul comun al muncii pentru judecarea acțiunilor prin care se solicită valorificarea unor drepturi salariale ale personalului din domeniul justiției. Prin sentința civilă nr. 7868 din 10 decembrie 2009 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele sentinței, Tribunalul a reținut că începând cu data de 01 iunie 2007 reclamanta a fost încadrată în funcția de expert I, ca urmare a promovării concursului desfășurat în perioada 29-31 mai 2007, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă de la poziția 79, în baza Deciziei nr. 83/2007 a S.N.G., iar în anexa II la Dispoziția nr. 183 din 6 august 2008 a Secretarului General al Consiliului Superior al Magistraturii apar funcțiile din cadrul Școlii Naționale de Grefieri corespunzătoare activităților și lucrărilor cu caracter confidențial, la poziția 10 fiind și cea de expert I, funcție care încadrează persoana în categoria funcționarului public.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, la data de 01 februarie 2010, sub același număr, pentru termenul din data de 01 noiembrie 2010 reclamanta comunicând instanței că face parte din personalul contractual al Școlii Naționale de Grefieri, nefiind necesară îndeplinirea procedurii prealabile, că litigiul său nu este unul de contencios administrativ, atașând în acest sens adeverința nr. 1/1611/G din 07 septembrie 2010 a Școlii Naționale de Grefieri. În ședința publică din data de 01 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a ridicat, din oficiu, excepția necompetenței materiale în raport cu natura raportului juridic al reclamantei cu instituția angajatoare.

Prin sentința nr. 4249 din 1 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat, la rândul ei, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Constatând totodată ivit conflict negativ de competență, a înaintat cauza pentru soluționarea conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut că pentru determinarea instanței competente din punct de vedere material să soluționeze acțiunea reclamantei, trebuie determinată în prealabil natura juridică a litigiului, pornind de la raportul juridic dedus judecății.

Or, din adeverința eliberată de pârâta Școala Națională de Grefieri, în calitate de angajator al reclamantei, rezultă că aceasta este încadrată în postul de expert I – personal de instruire fără specialitate juridică, făcând parte din personalul contractual al instituției, iar din fișa postului aflată la fila 14 din dosarul nr. 7349/2/2008 rezultă că atribuțiile reclamantei nu se încadrează în cele enumerate la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât este evidentă natura contractuală a raporturilor de muncă ale reclamantei, împrejurare care atrage competența de soluționare a cererilor având ca obiect componente ale remunerației în favoarea jurisdicției muncii, ca jurisdicție de drept comun.

Constatând, în temeiul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., ivit conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că în cauză există conflict de competență.

Analizând acest conflict, reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să recunoască reclamantei dreptul de a primi sporul de confidențialitate de 15% în calitate de expert I – personal de instruire fără specialitate juridică; ca ordonator de credite al Școlii Naționale de Grefieri să fie obligat să aloce fondurile necesare; Școala Națională de Grefieri să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 18 aprilie 2008 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor precum și drepturile solicitate, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești (plata efectivă), cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.

Potrivit adeverinței nr. 1/1611/G din 7 septembrie 2010 (fila 13 dosar C.A.B.), reclamanta T.I.M. a fost încadrată la Școala Națională de Grefieri, ca personal contractual, în perioada 15 septembrie 2006 – 31 mai 2007 – pedagog IA și în perioada 1 iunie 2007 – 28 februarie 2009 – expert I, personal de instruire fără specialitate juridică. Aceasta a încheiat cu pârâta Școala Națională de Grefieri, Contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 10 din 18 septembrie 2006 cât și Anexa la acesta, urmare a modificării încadrării în funcția de expert I. În consecință, în raport de aceste înscrisuri cât și de fișa postului de expert I rezultă că reclamanta a avut cu pârâta Școala Națională de Grefieri raporturi de natură contractuală, astfel cum însăși aceasta susține.

Potrivit art. 281 C. muncii „Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”. Conform art. 282 din același act normativ, „Pot fi părți în conflictele de muncă: a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă”.; În conformitate cu art. 284. „(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”. Având în vedere faptul că între reclamantă și pârâtă există raporturi de muncă specifice jurisdicției muncii, că aceasta solicită drepturi ca urmare a derulării acestor raporturi, Înalta Curte, ținând seama și de dispozițiile menționate anterior, apreciază că revine competența de soluționare a cauzei, Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. În consecință, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului privind pe T.I.M., Școala Națională de Grefieri și Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2011.